De dincolo de viață
ceva din mine se rupe, hălci de vise sunt smulse și-azvârlite
timpul se dilată arătându-mi profunzimea eternității
și din cele mai îndepărtate unghere, de dincolo de mine
răsună hohotele întunericului
luați spaimele astea ce mă sufocă
ridicați așteptările astea ce se târâie în genunchi
lăsați-mi cerul cu soare, cu ploi, cu întrebări
ochii mei vor să vadă, cerul gurii vrea să simtă
și pântecele, pântecele ăsta deja mort
spera să poarte un prunc, cândva
alo, alooooo, 112, salvarea, poliția,
mă aude cineva?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Costel Macovei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.