Călăii

Noi n-o să ne-nţelegem niciodată
şi casă bună n-am făcut prin ani
căci mâna voastră veşnic e pătată
de sângele românilor sărmani
Trufaşi, şi cruzi, şi fără de măsură
nici fiarele pădurii nu-s ca voi
cu ochii tulburi, injectaţi de ură
visând la un mileniu de noroi

"Să piară-n veci valahilor sămânţa
sunt mult prea vechi şi prea s-au înmulţit
din Cluj la Satu Mare şi Săpânţa
auzi doar graiul lor nesuferit!
Afară cu valahii! Sau la moarte
exterminaţi-i până nu-i târziu
mutaţi-le hotarul mai departe
pe-aici să nu rămână unul viu!"

Şi aţi trecut la fapte glorioase
dar simpla crimă nu era de-ajuns
şi i-aţi călcat cu plugul peste oase
le-aţi scos şi ochii, limbile le-aţi smuls...

I-aţi presărat cu sare peste rană
i-aţi ars de vii şi-apoi i-aţi stins cu var
aţi necinstit copii fără prihană
aţi jefuit cadavrele barbar

Aţi pus ţăranii să îşi sape groapa
i-aţi împuşcat în ceafă, ca pe câini
oceanelor nu le-ar ajunge apa
ca să vă spele crima de pe mâini
Aţi spintecat femei însărcinate
aţi răstignit şi preoţii-n altar
pustiu şi jale aţi lăsat prin sate
Attila însuşi n-a fost mai tâlhar

Aţi sigilat în trenuri, ca pe vite
femei, bătrâni, copii nevinovaţi
şi-n viscol de ocări nelegiuite
i-aţi expulzat flămânzi peste Carpaţi
Azi nu pricepe mintea omenească
cum de-aţi făcut asemenea orori
cum de-a putut în gând să vă-ncolţească
să nu rămâneţi iadului datori

Satanice cruzimi, apocalipsă
a bestiei turanice din voi
de crime n-aţi dus niciodată lipsă
dar inventivi le-aţi dat veşminte noi
Gardişti în zdrenţe, zvastica şi cloaca
levenţi şi honvezi, criminali groteşti
viteji ca porcii când răstoarnă troaca
duhnind a grajd, rachiu şi boli lumeşti

De ce spun toate astea? Pentru ce
mai răscolesc cenuşii amintirea?
să vadă omenirea cine e
această bandă ce ne-a vrut pieirea
Şi nu era de vină un popor
- popoarele au inimă regească –
de-aceea marşul meu acuzator
doar gărzile horthyste le demască

N-a fost să fie după vrerea crimei
au mai rămas urmaşi şi mărturii
să povestească trist viitorimei
să nu mai fie astfel de urgii
Acum veniţi şi spuneţi prin ziare
de drepturile omului, de legi
de amiralul jalnic fără mare
de hărţi şi de fantoma unor regi

Plătiţi cu aur şi femei de stradă
- arhangheli proxeneţi şi prea uituci –
dar banii voştri tot miros a pradă
şi-a sânge de români ucişi pe cruci
Nu mai puteţi prosti pe nimeni, iată
sunteţi ridicoli, n-aveţi nici un spor
o Mioriţă veşnic fermecată
v-a dat de gol în ochii tuturor

Eu vă blestem cu cerul şi cu marea
eu vă blestem cu munţii cei bătrâni
vă stingă scorpionii lumânarea
precum aţi stins voi ochii la români
Şi dumnezeul viermilor vă tragă
mereu la judecata de apoi
secătuiţi de minte şi de vlagă
vă scurme porcii inima-n gunoi

Eu vă blestem să beţi pe săturate
din sângele cu lacrimi de atunci
femeile de vi-s însărcinate
să fete pui de viperă, nu prunci
Eu vă blestem să auziţi vecernii
la Cluj şi Treznea, la Moisei şi Ip
să vă sfâşie lupii-n dricul iernii
şi masca morţii arde-v-ar pe chip

Noi n-o să ne-nţelegem niciodată
nu sunteţi oameni, sunteţi câini turbaţi
azi vă cunoaşte omenirea toată
nu mai puteţi pe nimeni să-nşelaţi
Sălbatici cu iluzii de nobleţe
ce doliu tragic aţi mai pus la porţi!
doar Hitler mai putea să vă răsfeţe
şi fără el, ştiţi bine, sunteţi morţi

Istoria şi-a spus din nou cuvântul
definitiv, tenace şi firesc:
cât or să fie cerul şi pământul
ARDEALUL VA FI VEŞNIC ROMÂNESC!
Iar el va fi de-a pururi casă bună
pentru român şi pentru fraţii lui
aici trăim de veacuri împreună
şi nu dăm socoteală nimănui!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

În apogeul destrămării
Aţi râs de săracii ţării.
Ca-într-o ţară fără câni
V-aţi bătut joc de bătrâni.
Copiii ţipă în noapte
Că i-aţi lăsat fără lapte.
La bolnavi le daţi mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Aţi furat totul din ţară.
Aveţi conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e ţara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viaţă să n-aveţi parte.
Atâta de răi aţi fost
Că între noi nu aveţi rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.
Vă blesteamă toată ţara
Să ardeţi în foc, ca para.
Raiul să fie al nostru,
Iadul să fie al vostru.
În veci să nu mai avem
Cui să facem un blestem.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divină

Nu-i luaţi femeii dreptul la iubire,
N-o ferecaţi în legi fără de sens,
Nu-i puneţi voal pe chip şi pe privire,
Femeia-i drumul bun nu contrasens

I-aţi interzis şi visul la tandreţe
Şi lacrimi calde i-aţi făcut cadou,
Pe care să le poarte în tristeţe
Dar ea rămâne sfântul bibelou

Ne poartă peste veacuri fără teamă,
Trudind din greu pentru acei ce-o mint,
Ce-o chinuie, deşi le este mamă,
Femeie... fără vină eu te simt

Tu ne suporţi la piept, eternitate,
Că n-aş putea ca altfel să îţi spun,
Mă rog la cer ca el să-ţi dea dreptate
Şi mii de rugi în suflet îţi adun

poezie de Adi Conţu (8 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincioşilor

"Voi sunteţi copii" (Romani 8:14)

Credincioşii chiar şi vii
Sunt ai Domnului copii
Au primit prin Sfânta vrere
Un Duh nou de înfiere.

"Voi sunteţi sfinţi" (Romani 1:7)

Cei chemaţi poate nu ştiţi
Voi Îi sunteţi preaiubiţi
Chemaţi, voi ca sfinţi să fiţi
Har şi pace să primiţi.

"Voi sunteţi mlădiţe" (Ioan 15:1)

Eu sunt Viţa, vi s-a spus
Chiar de Domnul nost' Isus
Voi mlădiţe-n roade pline
N-aveţi roade? Nu e bine
O mlădiţă curăţită
Pentru roadă-I pregătită
Fără de roadă şi-având pată
O mlădiţă e tăiată
Tatăl Sfânt la a Lui vrere
Face mlădiţei tăiere.

"Voi sunteţi lumină" (Filipeni 2:14)

Curăţiţi fiţi, fără vină
Fiţi pe lume o lumină
Puşi în lumea rea voi ştiţi
Printre ea să străluciţi
Cetate pe munte fiţi (Matei 5:14)
De unde să străluciţi.

"Voi sunteţi sare" (Matei 5:13)

Sarea bună şi curată
E atunci când e sărată
Făr' puterea de-a săra
Sarea se va lepăda
Când nimic bun nu mai are
E vreun rost pentru păstrare?
Va fi sigur lepădată
În picioare a fi călcată.

"Voi sunteţi epistole" (2 Corinteni 3:2)

Epistole ce nu înşeală
Nu scrise doar cu cerneală
Nu scrise-n table de piatră
Ci cu Duh-Arvună dată.

"Voi sunteţi preoţi" (Apocalipsa 1:6)

Sunteţi preoţi pe lume fraţi
Ca şi preoţii să lucraţi
Cuvântul de nu răspândiţi
Puteţi voi preoţi să fiţi?!...

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Vă blestem, să fiţi buni
Să aveţi binele parte.
De învăţaţi, să ştiţi "carte"...
Pe cei buni, să răzbuni.

Vă blestem, pururi tineri
Să iubiţi neîncetat.
Să trăiţi din iertat.
Miri să fiţi, veşnic, gineri.

Vă blestem, bunăstare
Să primiţi meritat.
Tot ce vreţi, să aveţi "dat"...
Din nimic, să fiţi "mare".

Să nu credeţi, blesteme.
Sunteţi, simpli produşi,
Îngeri... Terrei intruşi;
Sunteţi, fiinţe supreme!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi imaginari

Ne-aţi pus eroi închipuiţi.
Umplând analele-n istorii...
Şi cei adevăraţi, cinstiţi,
I-ascund în întuneric norii.

Pe cei ce nu-s, i-aţi tatuat
Şi laurii le-aţi pus la tâmple.
Când pe cei drepţi i-aţi alungat.
De lacrimi gândul mi se umple!

Voi aţi mânjit şi aţi ucis
Ce-i mai frumos în astă ţară.
Cartea dreptăţii s-a deschis
Şi rănile încep să doară!

Căci în osoarele ce dorm
Vlad Ţepeş s-a trezit deodată
Din al întunecinii somn.
Istoria adevărată,

De astăzi poarta şi-a deschis...
Adio fast şi poleială!
Destinul ţării s-a decis –
Se vrea, năpârcile, să piară.

Pe libertate şi pe steag,
Pe glia ţării de lumină,
Nu mai avem picior beteag
Şi nici străin care să vină.

Prea mulţi la Ţepeş au strigat...
Şi eu şi voi şi fiecare...
Şi Sfântul Domn ne-a ascultat
Şi face printre noi cărare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de trădători şi laşi...

Curge sângele şiroaie din al nostru tricolor –
De când ţărişoara noastră, a devenit ţara lor!
Cum adică ţara cui?! Ţara trădătorilor!
Nicidecum a (tuturor) posibilităţilor!

Ţara celor care, Domnu', cred că le-a luat minţile!
Altfel nu-mi explic cum de ne distrug tradiţiile!
Sau mai bine zis distrug, tot ce le iese în cale!
Şi pentru ce toate astea, pentru câteva parale?!

Oricum, la final de drum, nu vom lua nimic cu noi!
Din noi va rămâne numai ce vom lăsa-n urmă apoi!
Asta ar tre' să-nţeleagă majoritatea din voi –
Ăştia care peste blana de lup purtaţi blăni de oi!

Dar cine să înţeleagă?! V-aţi pierdut de mult pe drum...
Şi, la fel ca ţara asta, veţi ajunge şi voi scrum!
Nu contează c-azi sau mâine, peste un an sau acum –
Roata se va-ntoarce drastic nu mă-ndoiesc, nicidecum!

Veţi plăti chiar înainte de-a vă transforma-n pământ,
Veţi plăti şi voi, şi-ai voştri... Generaţii-ntregi la rând!
Ne-ndoielnic, nicidecum, credeţi-mă pe cuvânt:
Nimeni nu scapă uşor, când sfidează tot ce-i Sfânt!

Iar voi aţi batjocorit un întreg neam de creştini,
Le-aţi luat pâinea de la gură şi-aţi vândut-o la străini!
Aţi făcut în aşa fel, să transformaţi în cretini –
Câţi mai mulţi dintre ai noştri, milioane de români!

Aţi vârât prostia-n şcoli şi mizeria-n spitale,
Aţi prostit bătrâni senili cu promisiuni ireale,
Tineri, precum florile, i-aţi lăsat fără petale,
Un procent imens din ei, ajunşi sclavi peste hotare!

Departe de-ai lor părinţi, de prieteni ori de fraţi –
Din cauza sărăciei, tot mai mult înstrăinaţi,
De această ţărişoară, de-mprejurări obligaţi –
Să accepte "c-asta e!", fiind mai puţin motivaţi...

De-aş recăpăta mândria, sfânta ţară înapoi!
Şi-uite aşa, uşor-uşor, se-alege praful de noi!
Şi de noi, dar şi de ei – ca de-un morman de gunoi!
Asta am ajuns să fim, pentru că dăm înapoi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (28 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori negri s-au abătut

Peste ţara mea grădină,
Nori negri s-au abătut.
A rămas fără lumină
Fiindcă voi aşa aţi vrut.

În alb, toţi v-aţi îmbrăcat.
Aţi simulat puritatea.
Când de fapt, aţi semănat
Peste capitală moartea.

Cu mintea întunecată
Aţi învrăjbit iar românii.
Peste ţara lor bogată
Vreţi să fiţi doar voi stăpânii.

Chemaţi oamenii la luptă
De parcă suntem în război.
În două ţara e ruptă,
De cei care-au ajuns ciocoi.

Ca pe două oşti duşmane
I-aţi aşezat faţă-n faţă.
Le-aţi pus în mâini iatagane
Să-şi spună: Adio viaţă!

Voi aveţi mintea bolnavă.
Nu mai simţiţi româneşte.
Ne vreţi ţara o epavă.
Dumnezeu vă pedepseşte.

Eu, domnilor, vă sfătuiesc
Să staţi o clipă. Vă opriţi!
Şi pentru neamul românesc,
Doar binele să îl gândiţi.

Din nou, lumina să revină
În mintea noastră-a tuturor.
Să păstrăm ţara grădină
Şi pentru neamul viitor.

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruce Wayne: Faptul că ei mă vânează, nu le va aduce banii înapoi. Ştiam că mafioţii nu vor ceda atât de uşor, dar asta este altceva. Au întrecut măsura.
Alfred Pennyworth: Dumneavoastră aţi întrecut-o primul, domnule. I-aţi hăituit, i-aţi încolţit şi i-aţi adus la disperare. Şi, orbiţi de disperare, au apelat la un om pe care nu îl înţeleg prea bine.
Bruce Wayne: Răufăcătorii nu sunt complicaţi, Alfred. Trebuie doar să-mi dau seama ce urmăreşte.
Alfred Pennyworth: Cu tot respectul, domnule, poate că nici dumneavoastră nu îl înţelegeţi foarte bine pe acest om.

replici din filmul artistic Cavalerul negru
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demnitate

Purtăm stigmate-n spate
Parcă ar fi un gheb ;
Scălâmbi, pe nedreptate.
"De ce?"- mă tot întreb.

Nu cred că e mândrie,
Nu sunt aşa semeţ ;
Iubesc o... Românie
Ca dar cel mai de preţ.

Istoria o ştie
De când e lumea lume
Că noi am fost armie
De strălucite nume

Ce a adus cinstire
Acestui neam, de veacuri.
Zidiţi vreo mănăstire
Nu daţi în noi cu "arcuri"!

Voi sunteţi Europa,
Temuţi, bogaţi şi mari
Şi stând în jilţuri, hopa,
Zdrobiţi pe fiecari!

De ce uitaţi anume
Că-s tot acei pe care
I-aţi socotit doar glume
Când clădeau bunăstare

Şi i-aţi numit strânsură
De "hoţi", de "fără carte",
"Ţigani" ce dorm în şură...
Atâta demnitate

Ce o purtăm în spate
Scălâmbi de nedreptate...!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviţi ca voi... şi plini de incultură.

Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-aţi vândut,
Să vă clădiţi palate, cu iz de puşcărie,
Sunteţi mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda... plecaţi cât mai e timp.

Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.

În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi tara, ca Iuda-n, doi arginţi.

De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim... voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afară legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat... şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această tară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olanda continuă să se opună intrării României în spaţiul Schengen

Cât ura o să vă mai ţină?
Ne faceţi din orice o vină,
Voi, cei ce sunteţi viciaţi,
Perverşi, obsceni, degeneraţi.

Noi n-am uitat c-aţi fost mârşavi
Ce au făcut comerţ cu sclavi,
Nici n-am uitat că, sceleraţi,
Voi secole aţi fost piraţi.

Noi n-am uitat de tiranii
Şi de-ale voastre colonii,
Pe care-atât le-aţi jefuit
Şi oamenii i-aţi sărăcit.

V-am apărat mereu de turci,
Ce mult voiau să vă ia-n furci,
De ieniceri şi de spahii,
Şi de sultanii osmanlii,

Ce-al vost' regat aveau bâzdâc
Să îl transforme-n paşalâc
Şi-a voastră catedrală, vai,
Să o transforme-n grajd de cai.

V-am protejat amar de ani
Şi de invazii de ţigani,
C-am fost cu ei buni, primitori,
Iar vouă azi vă dau fiori.

O, farisei şi demagogi,
Nu vă umflaţi aşa-n bojogi!
Consumatori de cocaină,
Voi ţineţi târfele-n vitrină.

Pretinşi creştini, voi vă-nsuraţi
De-acelaşi sex, pretinşi bărbaţi,
Iar câte două lesbiene
Fac măritişuri schizofrene.

Stat capturat de mafioţi
Şi de perverşi, corupţi şi hoţi,
Eu ţi-o spun clar şi răspicat:
Nu eşti exemplu de urmat.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (18 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de jale

vai vouă zei, sunteţi cei vinovaţi!
pentru sărăcia din Þara românească
sunteţi proscrişi sunteţi blestemaţi!
frica de Dumnezeu să vă lovească.

ţara este plină de viruşi de boli
spitalele se sfarmă peste pacienţi
frigul dă buzna prin case şi şcoli
copii sărmani renunţă sau rămân repetenţi.

vai vouă zei, căci aţi furat destul
munţii plâng despăduriţi de slugi
fiecare român de amar e sătul
spre ceruri se înalţă triste rugi.

vai vouă zei, sunteţi cei vinovaţi!
sunteţi proscrişi, sunteţi blestemaţi!

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Doamne, că blestem!

Pe voi ce ţineţi soarta-n mâini
Şi ne trataţi ca şi pe câini,
Azi, vă blestem, ca-n buzunare,
Să n-aveţi bani de-o lumânare.
Lui Dumnezeu trimit misivă,
Să n-aveţi bani pentru colivă,
Nici morţii să vi-i pomeniţi,
Săraci lipiţi, în veci să fiţi!
Cât de-mbuibaţi sunteţi acum,
Dea Domnul să cerşiţi în drum!
Un colţ de pâine din gunoi,
Să fie hrană pentru voi,
Ca să simţiţi şi voi osânda,
Cum simte ţara mea, flămânda.
Voi huzuriţi pe munţi de bani
Şi ne catalogaţi golani,
De îndrăznim să cerem pâine
Nu pentru azi, ci pentru mâine.
Azi, ni-e tărâţa-ndestulată
Vă dăm şi vouă, ca dovadă
Că din puţinul ce-l avem,
Ştim să-mpărţim, cât mai putem.
Dar, voi cu burţile pe-afară,
Sfidaţi, ciocoi, întreaga ţară.
Şi nu vă pasă de flămânzi
Şi de copiii muribunzi.
Şi nici de lacrima de sânge,
Ce-n fiecare zi ne frânge
Orice speranţă de mai bine.
Şi vă blestem, ca de ruşine,
Să-ngenuncheaţi umili ca noi
De-atâtea griji şi de nevoi...
Atâţia ani de libertate,
Purtăm aresturile-n spate.
Cum, să te mişti, când n-ai un ban?
Halal, aşa european!
Nu cer averi şi nici palate,
Ci doar să mă îndrept de spate,
Să pot, să-mi pomenesc părinţii,
Bărbatul şi pe toţi cuminţii,
Ce nu mai văd orgia lumii,
Nici cum se sinuicid păunii...
Săraca ţară, ce frumoasă!
Acum orfană şi de casă,
Orfană şi de neam şi fii-
Fă-ţi, Doamne, timp, ca să ne-nvii!
.................-..................................
Să nu fii supărat, bărbate,
Că n-am colivă şi bucate,
Să-ţi fac pomană cum se cade!
Doar lacrimi am în reci cascade...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada marelui beţiv

I

Sătul şi-nvins de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani...
Şi fiindcă-mi trece viaţa de pomană
O să-i pun capăt – peste câţiva ani

Se spune despre mine–şi mulţi ar confirma
Că sunt o brânză bună, într-un burduf de câine,
Că dacă beat prin crâşme mult mai puţin aş sta
Nu m-aş gândi cu frică la ziua cea de mâine.

Şi fiindcă niciodată cu banii nu stau bine
Se spune despre mine că-s leneş şi calic
Că mi-am făcut părinţii şi neamul de ruşine
Că fac degeaba umbră şi nu-s bun de nimic.

O, voi copii ai urii şi-ai vorbelor deşarte!
Uşor e să vezi paiul din ochiul celuilalt...
Nu trebuie nici minte – şi nici prea multă carte
S-apuci pisica moartă şi s-o dai peste gard.

Trăiţi, deci, nu vă iau în seamă...
Aşa veţi fi mereu – o gloată de mârlani;
Tot mai scârbit de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani.

II

Am vrut să fiu chefliu peste măsură
Şi derbedeu simpatic şi-alintat
Dar am turnat prea multă vodcă-n gură
Şi-am devenit beţiv şi desfrânat.

Am vrut să fiu prieten cu golanii
Şi curvelor prieten eu m-am vrut,
Dar mi-am pierdut zadarnic anii, banii
Şi am devenit un cinic cu chip slut

Căci curvele murdare sunt şi proaste
Golanii toţi – o gloată de pleşcari...
Boema mea s-a dovedit o oaste
Plină de mincinoşi şi potlogari.

M-am vrut, apoi, prieten cu oamenii de treabă
Dar marfa şi-ambalajul sunt lucruri diferite:
Sub masca politeţii şi-a vorbelor smerite
Găsit-am lăcomie şi inimi ipocrite.

Dezamăgit, azi, m-am închis în mine...
Biet mizantrop cu sufletul uscat
Pierdut-am pe vecie speranţa de mai bine
Şi-n ceţurile crâşmei, deplin m-am înecat.

III

Amarul crâşmei l-am gustat deplin
Cu inima, cu sufletul, cu glasul...
Şi astfel, mereu, cu boabe de suspin,
Am presărat vieţii mele pasul.

O, de-aţi şti, prieteni, cât de mult
M-am ferit de noapte şi cădere!
Dar al tinereţii viu tumult
Să-l feresc de crâşme, n-am putere.

Zvon de muzică şi de desfrâu,
Râsete de târfe-nfierbântate
Şi duhoarea acră de rachiu –
Preţ primit pe-a vieţii libertate.

Primăveri şi veri şi toamne reci
Vin la rând, după cum le e datul
Însă, anii mei - seminţe seci
Nu rodesc nimic, decât păcatul.

Anii mei – scântei ce-ncet s-au stins
Nu mai au nici preţ, nici căutare
Sufletu-mi – bătrân cu părul nins –
Nu mai caută nici o cărare.

Nici iubiri şi nici un suflu viu
Nu mai vin să zguduie vârtos
Mintea-mi îmbâcsită de rachiu –
Sunt bolnav, urât şi plângăcios.

Deci, vedeţi, prieteni, cum zburaţi
Şi pe ce cărări vă duceţi pasul
De nu vreţi amarul să-l gustaţi –
Cu inima, cu sufletul, cu glasul.

IV

Prea mult alcool şi prea puţină viaţă
Datu-i-am acestui hoit să poarte...
Şi uite-aşa, cu ochii mei de gheaţă
Mă duc, ireversibil, către moarte.

Nici un folos şi nici o mângâiere
În aburii beţiei n-am găsit
M-a ros ca lepra scârnăva plăcere
De-a mă minţi şi de a fi minţit.

N-am priceput, sau n-am avut puterea
Ca să pricep al lumii tainic sens
În sterpe sentimente şi-n tăcerea
Unei prosteşti timidităţi mi-am ars durerea

Am fost, pe rând, sentimental şi cinic
Am fost om bun şi mare derbedeu...
Iubit-am fără noimă şi speranţă
Fără să ştiu, de fapt, cine sunt eu.

Am vrut să ştiu de toate şi nimica
N-am înţeles din mersul ăstei lumi;
Ca un blestem, tristeţile şi frica
M-au tot împins pe margini de genuni.

Nu-mi amintesc să fi făcut vreun bine
Nici mie – şi nici altcuiva...
Privind în urmă simt numai ruşine
Şi-un gol imens îmi umple inima.

Viaţa mea? Doar bâjbâieli prin ceaţă
Şi vise ce-au plecat de mult, departe...
Şi, uite-aşa, cu ochii mei de gheaţă
Mă duc, ireversibil, către moarte.

V

Stau în crâşmă beat şi beau tutun
Şi gânduri tot mai negre vin duium
Atâtea vise prefăcute-n scrum!
Ce mă îneacă, oare, lacrimă sau fum?

Miros fetid şi chipuri fără vârstă...
Acesta-i raiul nostru pământesc?!
Din când în când o voce mă mai mustră:
"De ce te-ai aruncat în trai lumesc?"

Şi n-am nici amintiri, nici viitor...
O, cum s-au dus aiurea veri şi toamne!
Ci iartă, dacă poţi, acest popor –
Căci neputinţă-i numele lui, Doamne!

Istoria nu-i diamant să-l şlefuieşti
Şi soarta marfă nu-i – ca să o târgui
Nu poţi împlini tot ce gândeşti
Şi-n van nemernicia-ţi tângui.

... Stau în crâşmă beat şi fără glas
Sufletul mi-e îmbâcsit de scame...
Ci, mă iartă-aşa, de bun-rămas –
Căci neputinţă-i numele meu, Doamne!

VI

M-a distrus alcoolul...
Timp fără nimic...
Hei, şi pân' la moarte
Nu-i decât un pic...

Cenuşie-i casa –
Viaţa-i cenuşie...
C-am trăit degeaba -
Nimeni să nu ştie.

Scame-mi umplu ochii
Spaime mă dobor
Dacă nu-s speranţe,
Bine-i c-o să mor.

Iată, ăsta-i chipul
Stins şi pustiit
Gura care-njură
Azi a amuţit.

Am sperat aiurea
Şi-am băut prea des
Şi m-am plâns întruna
Că sunt neînţeles.

Nu mai simt iubire
Totu-i cenuşiu
Ciocârlii a moarte
Cântă în pustiu.

M-a distrus alcoolul...
Viaţa-i cenuşie
C-am trăit degeaba –
Nimeni să nu ştie...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah la rege

Popor, v-aţi pervertit, cu minţi spălate
Vă plângeţi zilnic, nici nu ştiţi ce vreţi!
De voi depinde totul şi puteţi!
Nimic nu faceţi, ca s-aveţi dreptate...

V-aţi chinuit - c-aţi vrut - în comunism,
Plângeaţi pe Rege, România Mare,
Lui Ceauşescu i-aţi cerut plecare...
V-aţi păcălit cu "intervenţionism".

Sunteţi unici în gustul de omor
Asasinând stăpân ca de-obicei.
Călăii-s deputaţi, vă conduc ei...
Se îmbracă-n ţoale boiereşti, şi-şi zic" popor".

Pe Rege-l huiduiţi că vă vrea bine
Cu refuz de-adevăr pentru minciună.
Vă conjur să-nvăţaţi calea cea bună
Şi nu să faceţi Europa de ruşine.

Român ne-i regele de când copil,
Cu bunele şi rele, ce-a trăit...
Nici nu vă doare pentru cât a pătimit,
Că pentru voi a stat de tânăr în exil.

Nicio ambiţie deşartă el nu are,
Doar tată bun doreşte să vă fie...
La neam de viţă veche vă reînvie!
... Naivi ce sunteţi, preferaţi pierzare.

Trăiţi într-o minciună, vă furaţi,
Vă dezbinaţi, pentru-alţii în partide.
Ţara le-o daţi, v-au luat-o şi-o vor vinde...
Pe vechii, noii comunişti, îi veneraţi!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubită Românie,
Noi să fim mai români,
Să nu lăsăm în veci străinii,
S-ajungă ei stăpâni!

Nu plânge, maică Românie,
Că fii tăi nu dorm,
Când văd aşa fără de legi,
Nici noaptea nu au somn!

Nu mai ofta adânc,
După ai tăi copii
Plecaţi peste hotare,
Că vin ei într-o zi!

Nu te-ntrista, nu plânge,
După cei ce s-au dus
În cer la nemurire.
Ei te privesc de sus!

Cu lacrimi glia-ţi udă,
Să crească bobul plin,
Prin picurii de ploaie
Auzi câte-un suspin.

De cei ce au rămas,
Ai grijă, Românie,
Şi dă-le-nţelepciune,
Ce-a fost, să nu mai fie!

Sunt fii tăi, măicuţă,
Nu îi mai zgudui,
Nu-i îneca în ape,
Şi nu-i mai pârjoli!

Şi ca o mamă bună,
Şi veşnic iubitoare,
Pe nimeni să nu laşi,
Să-i calce în picioare!

poezie de Flori Bungete (30 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!