Eroi imaginari

Ne-aţi pus eroi închipuiţi.
Umplând analele-n istorii...
Şi cei adevăraţi, cinstiţi,
I-ascund în întuneric norii.

Pe cei ce nu-s, i-aţi tatuat
Şi laurii le-aţi pus la tâmple.
Când pe cei drepţi i-aţi alungat.
De lacrimi gândul mi se umple!

Voi aţi mânjit şi aţi ucis
Ce-i mai frumos în astă ţară.
Cartea dreptăţii s-a deschis
Şi rănile încep să doară!

Căci în osoarele ce dorm
Vlad Ţepeş s-a trezit deodată
Din al întunecinii somn.
Istoria adevărată,

De astăzi poarta şi-a deschis...
Adio fast şi poleială!
Destinul ţării s-a decis –
Se vrea, năpârcile, să piară.

Pe libertate şi pe steag,
Pe glia ţării de lumină,
Nu mai avem picior beteag
Şi nici străin care să vină.

Prea mulţi la Ţepeş au strigat...
Şi eu şi voi şi fiecare...
Şi Sfântul Domn ne-a ascultat
Şi face printre noi cărare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţepeş Vodă zis Dracula

Ţepeş, zis Dracula
mulţi a speriat,
i-a-nţepat cu "sula"
şi i-a spânzurat.

Căci, doi soli porniră
la împărăţime,
şi-ndată vestiră
despre boierime.

Boierime care
moarte au jurat,
Ţepeş, să-l omoare
astăzi, spânzurat.

Ţepeş auzind
iute s-a sculat,
şi viteaz fiind
el a cuvântat:

-Ascultaţi, voi, care
mai aveţi simţire,
sunt român, mă doare;
veniţi-vă-n fire!

Neamul boieresc
mi-este trădător,
eu ca domn firesc
iubesc pe popor.

Ţin la astă ţară
şi v-am dovedit,
duşmanii să piară
eu, i-am fugărit.

Ţin la neamul meu
la neatârnare,
vă laud mereu
neam, viteaz şi mare.

Sângele vărsat
sânge de român,
e sânge curat
căci, nu vrem stăpân!

Noi nu vrem robire
trădătorii mor,
noi, dorim unire:
românesc popor!

Cine a trădat
vrea să mă omoare,
va fi atârnat
într-un par, la soare!

Să se-nveţe minte
ţara să-şi iubească,
respecte cuvinte
domnia, să-mi crească!

Să-mi crească în pace
iar cel trădător,
de-mi va zice, "drace"
nu-l iert, şi-l omor!

Când boierii-au auzit
Ţepeş Vodă ce le-a spus,
speriaţi, s-au azvârlit
dispărând, către apus.

Şi-a rămas, el, cu poporul
şi cu ceata ostăşească,
aclamând, conducătorul:
"Ţepeş Vodă să trăiască!"

Şi Ţepeş a mai trăit
mulţi boieri în ţeap-a tras,
rămânând, foarte vestit
şi rostit la orice pas.

Aşa şi eu l-am rostit
istorie să-nvăţăm,
Ţepeş Vodă, n-a murit:
când numele,-i cuvântăm.

poezie de Paul Preda Păvălache, după Dimitrie Bolintineanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viaţă şi de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Şi uite!-o aripă mă doare
Şi un pumnal e-nfipt în ea.

Deşi, vă spun, aici mi-e bine
Şi-s îngeri ce-mi pansează rana,
Ţară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuţă,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş

Eu în ideea mea persist
Deşi, concret, dovada-mi scapă,
Că Vlad a fost epigramist
De vreme ce-i trăgea în ţeapă!

definiţie epigramatică de Alexandru Clenciu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Situaţia la zi

Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ş sufletele plâng,
Vin morţii să se-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Şi mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credinţă şi familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferinţă
Şi plâns în calendar.
Spitalele, deodată,
Sunt cimitire pline.
Ni se ucid părinţii,
Copiii... Ce ruşine!
La colţuri se vorbeşte
De-un virus ucigaş
Ce umblă astăzi liber
Prin orişice oraş.
E haos peste lume!
E genocid. Păcat!
La astă suferinţă
Tot oamenii ne-au dat...
Nu mai avem iubire!
S-a prăbuşit în noi...
Avem în schimb mari lipsuri,
Salarii mici, nevoi.
Nici urmă de cultură,
Învăţământ, lumină.
Şi pentru toate-acestea
Tot omul poartă vină.
Of, n-avem anotimpuri!
Suntem flămânzi şi goi.
Ne-am aruncat copiii
La lada cu gunoi.
Nu mai avem credinţă,
Prea mult am îndurat
Şi am trăit de-a pururi
Făraădelegi. Păcat!
În lanţurile morţii,
Tu, Doamne, fi cu noi!
Salvează-ne, Tu, Părinte!
Şi spală-ne cu ploi...
Ne pleacă- n ţări străine
Copiii. Şi trudesc
Îşi părăsesc pământul
Şi portul românesc.
Îşi părăsesc tradiţii
Şi pleacă-n depărtări,
Mai vin la câte-o nuntă
În ţară, uneori.
Ori la o-nmormântare.
Au viza de flotant
De când, plini de speranţă,
Din ţară au plecat.
Opinca şi cojocul
Au devenit istorii.
Alungă, Doamne Sfinte
Durerea, plânsul, norii!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlad Ţepeş

Voievodul nu învie
Şi îl înţeleg deplin
Că la-ntreaga Românie
Unu singur e puţin.

epigramă de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlad Ţepeş

De mă gândesc mai realist,
Chiar Vlad Ţepeş m-ar susţine,
Că-n fond, a fost epigramist:
Înţepa şi el ca mine.

epigramă de Mihai Danielescu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Audiere

Audiem suspinele de vânt,
Gândul ni-i treaz... şi-a neamului strigare,
Căci clopote de lacrimi ne ascund,
Ca-ntr-un coşciug, a pruncilor plecare.
În spectrele luminii am ascuns
Umbra cetăţii Sarmisegetusa,
Străini să nu-i înece osoarele în plâns,
Să nu plutească-n neguri
Durerea şi nici noaptea.
Radiografiem timpul cu ochii minţii
Şi trudim printre cuvinte şi stânci
Urmele paşilor străbunilor adormiţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Vlad Ţepeş

Ţepeş Doamne, dacă poţi,
Scapă-ne ţara de hoţi,
De corupţi şi de otrepe,
Trage-i tu pe toţi în ţepe,
Căci Justiţia e "şchioapă",
Azi îi "prinde", mâine-i "scapă".

hexagramă de George Budoi din În Ţara lui Invers
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri despre tată

Privesc cu ochii-n lacrimi... nu e tata!
Aştept să vină să-mi deschidă poarta,
Dar lacătele-s vechi şi rudinite
Şi iarba necosită... N-am cuvinte!

În loc de bun venit, un doliu-n poartă...
în gânduri, o căsuţă fermecată
Şi o fântână... nucul şi aleea
Şi-n poarta casei mama mea, femeia,

Ce ne-a crescut şi ne-a-nvăţat să fim
Oameni cinstiţi şi simpli, să iubim,
Să nu ne pierdem sufletul... Iar eu,
Eu am rămas slujind lui Dumnezeu.

Oh, tată, parcă vad ca-ntâia oară
Cum alergam să îţi sărim în poală...
Te-ai dus! La tâmple alb, la suflet prunc...
De toate-aminte, tată, îmi aduc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviţi ca voi... şi plini de incultură.

Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-aţi vândut,
Să vă clădiţi palate, cu iz de puşcărie,
Sunteţi mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda... plecaţi cât mai e timp.

Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.

În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi tara, ca Iuda-n, doi arginţi.

De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim... voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afară legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat... şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această tară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Române, frate române!

Somnoroase parlamente
Stau la cârma ţării încă,
Din motive evidente...
Noapte-adâncă!

Unii spun că nu prostia,
Ci străinii sunt de vină
Pentru ce-i în România...
Noapte lină!

Când subţire-ţi este ciorba,
Când adie vântu-n pungă,
Tu, române, ţine-ţi vorba,
Noapte lungă!

Peste plai frumos de ţară,
Pleacă şefii să se culce,
Dacă viaţa ţi-e amară,
Noapte dulce!

Mulţi români, e evident,
Dorm prin cârciumi, când se-adună,
Dorm aleşii-n parlament,
Noapte bună!

Şi-alţii-n lume-o fac de oaie,
Căci prostia e dibace,
Şi, cum sunt, mereru, războaie,
Dormi în pace!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlad Ţepeş (campaniile electorale)

Unde eşti, tu, Ţepeş Doamne,
Să-i priveşti cu ochii-apă
Cum din patru-n patru toamne
Ei ne trag câte o ţeapă!

epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de Corneliu Sofronie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi din cetăţenii mei, văzându-mă în etate înaintată şi că mă ocup cu istoria şi cu arheologia ţării mele, m-au rugat ca să le arăt mai multe cunoştinţe ce am despre schimbările şi evenimentele petrecute în ţară şi mai cu osebire în Capitală, căci doresc unii a şti tradiţiile istorice ale ţării, iar alţii ale Capitalei, şi astfel, ca fiecare om care are a trece din această vremelnică viaţă, nu i-am putut refuza şi le-am răspuns că mă voi sili a le arăta purul adevăr de tot ce am putut culege din diferite letopisiţe ale ţării, cum şi din diferiţi scriitori vechi şi cele văzute de bătrânul meu părinte, care a trăit 90 de ani, cum şi ce am văzut eu, care sunt astăzi în etate de 80 ani, şi astfel voi urma înainte, rugând pe onor domnii cititori de a-mi ierta greşelile stilului meu, fiind un stil bătrânesc ce se practica în timpul tinereţelor mele.

începutul de la Istoria fondărei oraşului Bucureşti, Precuvântare de Dimitrie Papazoglu (1891)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino Ţepeş

Vino Ţepeş ca să vezi
că munţii nu mai sunt verzi.
Din "codrul frate cu românul"
dispare bradul şi gorunul.
Dealul rămâne golaş,
oile fără imaş.
Vino Ţepeş, bagă groază,
că ţara ne-o ruinează,
românii se-înstrăinează.
Char de nu-s copaci de ţeapă,
scoate sabia din teacă
şi loveşte-i la grumaz.
Scapă ţara de necaz!
Nu mai vrem, ca altădată,
să cerşim din poartă-n poartă.
Vino Ţepeş, ia puterea
că ăştia ne vând averea.
Ne vând tot aşezământul.
Ne vând viaţa şi pământul.
Vino Ţepeş de îi leagă!
Ţara nu mai e întreagă.
În tine ne-am pus speranţa.
Vino, să ne redai viaţa!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am deschis pleoapele împietrite de somn. Adormisem?! Da, adormisem. Nu am avut puterea să privesc ceasul din perete, căci timpul se oprise în mine. Eram prea obosită.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!