Amuţeşte omul furios cu iubire. Amuţeşte omul rău cu bunătate. Amuţeşte pe cel sărac cu generozitate. Amuţeşte pe mincinos cu adevărul.

citat din Buddha
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bogatul vorbeşte, lumea amuţeşte.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpădia în vânt –
greierul adăpostit
amuţeşte.

haiku de Constantin Păun din O cupă de rouă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Liniştea vorbeşte gândul amuţeşte.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidia dezleagă limbile, după cum admiraţia le amuţeşte.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o barză –
în păpuriş amuţeşte
orăcăitul

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există decât simţire în prezenţa căreia universul amuţeşte.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternative

Apa amuţeşte peştele în veci,
Vinul, dimpotrivă... Ce alegeţi, deci?

distih de Gotthold Ephraim Lessing din Râsul lumii la români (2010), traducere de Otto Starck
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macro istoricul

Speriată lumea amuţeşte
Şi fuge toată din salon.
Macro istoricul vorbeşte,
La microfon.

epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Alexandru Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

Este amăgire
Doriţa
Bărbatului împătimit.

Este ipocrizia încântătoare
Care amuţeşte în faptă,
Ca să afle de ce
Sunt aceste eşecuri.

Dorinţa fiecărui bărbat
Este să aibă în braţe
Femeia preferată,
Ai cărei obraji radiază

De frumuseţea fermecătoare
Ce o descoperă valurile,
Într-o noapte cu lună
Pentru a fi frivolă şi matură
În toate apusurile de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Îmi amintesc de tine,
Când mă gândesc la mine
Şi tot ce a însemnat
Sentimentul tău curat.

Nu preţuim ce avem
Conjugăm doar verbul"vrem"!
Te caut neîncetat
Cu un strigăt disperat!

Amintirea reînvie,
Inima o simt iar vie,
Când imaginea păleşte
Inima, iar amuţeşte...

Şi tristeţea mă cuprinde
Am rămas fără cuvinte,
Doar c-un dor imens de tine
Fără speranţă de bine...

Roua inimii se scurge
Într-un potir care strânge
Toată jale-acumulată
De ani întregi adunată!

poezie de Magdalena Dale
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai nicio putere asupra percepţiei pe care oamenii o au asupra ta. Când hoţul se întâlneşte cu sfântul, hoţul vede doar buzunarele. Deci, merită să faci cel mai mic efort să convingi pe cineva despre cine eşti şi ce intenţii ai? Când tu eşti împăcat cu tine însuţi, vocea celor din jur amuţeşte. Fiecare te va vedea conform treptei de evoluţie pe care se află şi singurul tău obiectiv ar trebui să fie să îţi faci treaba bine şi să nu risipeşti energie căutând aprobarea sau validarea celor din jur.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălţimea din piscuri smălţuieşte;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârşeşte,
Începe-acolo marea cea fără de sfârşit.

Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuţeşte
Şi cuibul. Hornul casei fumează liniştit;
Şi imnul sfânt al serii în ceaţă-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se uneşte.

Atunci din văi şi câmpuri şi lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme şi cu cai.

Întreaga zare parcă se-nveşmântează-n umbră,
Şi soarele îşi strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roşu evantai.

sonet de Jose Maria de Heredia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

Lanţuri grele, corodate, ştrangulează omenirea
Un strigăt de disperare curge din amărăciuni
Năvăleşte-apoteotic curmându-le grav venirea
Pruncilor ce-n burta mamei cântă dorul de străbuni.

Se- ncovoaie bumerangul aruncat la voia sorţii
Ce-nfăşoară-n caier aţa dată de la Dumnezeu
Rotocoale ce-nvrăjbesc ultima suflare-a morţii
Fură flacăra speranţei însuşi de la Prometeu.

Pârjolit e ochiul minţii zdrelind orice amintire
Graiul dulce amuţeşte pe buze de ventriloc
Pământul se arcuieşte sufocând dintr-o zvâcnire
Toţi actorii ce-au rostit replica-n ultimul joc.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice om există o voce, o chemare care îi cere să devină diferit de restul. Această voce îşi poate reduce volumul odată cu trecerea timpului şi presiunea celor din jur însă nu amuţeşte niciodată, reamintind permanent fiinţei umane că este destinată să se exprime pe sine în toată puterea şi măreţia ei. Fiecare om se naşte cu un potenţial care poate fi scos la suprafaţă şi exploatat la infinit. Nimeni nu poate spune că se află pe acest pământ şi este desăvârşit. Tot timpul există loc de perfecţionare. Asta ne spune că pe drumul evoluţiei noastre, nu există obstacol de nedepăşit, dorinţă ce nu poate fi îndeplinită. Cu toate astea, foarte mulţi oameni rămân blocaţi la nivelul turmei, cu o personalitate ştearsă sau chiar inexistentă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ionaşcu-Vodă

Robi să nu se facă! Nu voi să mă-ncurc!
Peară tot ce-i turc!"
Astfel Ionaşcu-Vodă porunceşte.
Zbârnăie săgeata, şi funebru-i cânt
Acordat în vânt,
Şuieră prin carne ş-apoi amuţeşte!

"Staţi! Destulă treabă! —ţipă un ciocoi,
Stolnicul Moroi,
Aducând cu sine p-un vizir sau paşă,
"Doamne! — cătră vodă zice umilit—
Focu-i potolit,
Să deschizi acuma şi punga vrăjmaşă!

Seraschirul ăsta, ca să nu-l omori,
O să-ţi dea comori:
Gălbenaşi de aur parcă rupţi din soare!..."
Domnul în urgie strigă: "Măi fărtaţi!
Dracului să-i daţi
Turcul şi ciocoiul p-o spânzurătoare!"

Şi pe când armaşii p-amândoi în sus
Cioarelor i-au dus,
Zise vodă cătră ceata-i voinicească;
"Cine vrea să scape ţara de năcaz,
Fie bun viteaz
Şi la banul naibei să nu se gândească!

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Iarăşi păşind în vechiul parc,
O! Galbenă linişte şi roşii flori.
Şi voi sunteţi în doliu, suave zeităţi,
Şi-al ulmului tomnatic aur.
Nemişcată se-nalţă în iazul albăstrui
Trestia, sturzul amuţeşte seara.
O! Atunci apleacă-ţi fruntea
În faţa năruitei înaintaşilor marmore.

Comentarii

Un text în aparenţă nesemnificativ, care a fost totuşi inclus în volumul "Sebastian în vis" de Trakl - şi acesta este ca text introductiv aL secţiunii "Toamna singuraticului". Astfel, textul câştigă o semnificaţie programatică.
Acest lucru este subliniat de începutul relaţional cu versul "Iarăşi păşind în vechiul parc".
Suntem implicaţi într-o comunitate în sensul semnificaţiei "Iarăşi". Şi cu asta se presupune că şi noi ştim despre care parc este vorba. În calitate de cititori familiarizaţi cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este Parcul Mirabell, deoarece textul "Muzică în Mirabell" afirmă că "strămoşii din marmură sunt de culoare gri", aici: "În faţa năruitei înaintaşilor marmore". Cu toate acestea, imaginea iazului nu se potriveşte cu parcul.
Poemul "În Hellbrunn" numeşte de două ori un iaz, deci suntem probabil aici în locul menţionat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este semnificativ faptul că suntem implicaţi de către autor în acest peisaj, iar acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.
În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet diferită de cea dintre autor şi cititor. Aici, acele "suave zeităţi", sunt abordate direct la persoana a treia plural şi implicit trebuie să ne întrebăm dacă cititorii "obişnuiţi" nu sunt mai degrabă excluşi, chiar neştiutori, ci "zeii puşi în locul lor?" Ei sunt zei îndoliaţi, pe care Trakl îi invocă aici şi plânge cu ei "Şi-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată, putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu şi inclus unei naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul "sturzul amuţeşte seara". Cu toate acestea, există un "tu", dar este probabil să fie acela "păşind în vechiul parc". Şi astfel suntem martori la un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă natură.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsare

Când mâinile ni le împresuram
Una într-alta ca un joc copilăresc,
Rugul pe care speranţa îmi atârna
Îmi pironea inima sub înflăcărarea unei tandre atingeri.

Dar focul ceresc se bucură şi el;
Îşi trimite văpaie, catarge înflăcărate
Căci potopul ruinează tot înaintea sa
Iar piloanele corăbiilor coboară la vale
Agale spre mine.

O soarta crudă le aşteaptă,
Vântul într-o clipită le amuţeşte,
Cu nonşalanţă ajung să se piardă în mulţime;
Totul se linişteşte.

Şoapte surde aud din caverne îndepărtate,
Iar morţii toţi au început să chicotească
Au râs de buzele-mi ca două sloiuri
Ori de un corp imobil, de monolit.

De pe plaiuri străvezii ei cântă recviemul
Vestind moartea, stele deşirate indică insistente
Spre un pustiu cavou.

Glasurile lor incoerente
Răsună animalic din valuri de confuzie,
Ajung să mă împiedic de o piatră funerară
Oh, o contuzie!

Şi eu sub o arşiţă cumplită te căutam
Sub un soare înşelător,
Căci tu de mult dispăruseşi
În lumina lunii sure,
Dar nu am simţit
Nici iubire, nici ură.

Încă văd văpaia ascunsă pe după lună
Şi care străpunge zorii
Ca într-o renaştere glorioasă.

poezie de Răzvan Duluman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politrucul este o specie umanoidă nouă, Homo degeneratus (omul degenerat), cu sinonimele: Homo agrammaticus (omul agramat), Homo atheus (omul ateu), Homo avarus (omul avar), Homo demagogus (omul demagog), Homo duplex (omul duplicitar), Homo egocentricus (omul egoist), Homo ferox (omul feroce), Homo hypocritus (omul ipocrit), Homo ignorans (omul ignorant), Homo ilogicus (omul ilogic), Homo inanimis (omul fără suflet), Homo ireligiosus (omul nereligios), Homo mendax (omul mincinos), Homo necans (omul ucigaş), Homo sanguinis (omul sângeros), Homo vindictus (omul răzbunător). Specia Homo degeneratus a degenerat din specia Homo sapiens subspecia sapiens (omul înţelept sau omul inteligent) şi n-are nici conştiinţă, nici suflet, nici remuşcări. Multiplele sinonime ale lui Homo degeneratus arată doar o parte dintre trăsăturile definitorii ale acestei specii.

George Budoi în Politică şi politicieni (14 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avarul

Lipsit de generozitate,
E omul ce, trăindu-şi veacul,
Agonisind prea mult din toate
E mai sărac decât săracul!

epigramă de Paul Dumitrescu din ziarul "Viaţa Buzăului" (23 iunie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!