Clipa

Azi numai vântul
cunoaşte taina ierburilor
scrisă cu violetul spinilor

Soarele atrage umbrele
şi ascunde pământul în mărăcini

În fântâna singuratică
tăcerea ascunsă reflectă
visarea noastră

poezie de Barbara Jurkowska, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem mic

azi numai vântul
sătul de aşteptare
cunoaşte taina

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e...

Pământu-ntreg este o floare
În universul trist şi pal;
Tot timpul este sărbătoare
Pe pământul nostru drag.

Şi vezi cum vântul lin doineşte
Printre copacii seculari;
Planeta noastră se-nveseleşte,
Cu munţii nalţi şi milenari.

Şi aerul e dulce-dulce
Ca mireasma de răcoare,
Iar gândul meu lin se duce,
Şi zboară-ncet în altă zare.

Pământul e o pozie,
Pe-o hârtie neagră scrisă,
Doar ea singură este vie
Când şi cartea este-aprinsă.

Pâmântul e-un vers duios
Ce-l cântă păsărele,
Şi-l cântă-atâta de frumos
Căci răsună şi-ntre stele.

Pământul e-o oază de verdeaţă
Unde lumina lin pătrunde,
Când soarele răsare dimineaţă
Sau când duioasa lun-apune.

Pe pământul nostru drag,
Întodeauna-i sărbătoare,
De e frig sau de e cald
De e vânt sau e ninsoare.

Pământul este o minune,
Căzută din lungul univers
N-am nici laude pentru a-ţi spune
Cât de mult eu te iubesc!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un îndrăgostit îşi poate ascunde taina cam tot aşa cum poate fi ascunsă o bubuitură de tun.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ridică apa, iar pământul o atrage.

aforism de Ştefan Mîrzac din Natura din om, Apă (2018)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taină sfântă a iubirii

Taina ta, taina mea, taina vieţii
au cântat-o-n versul lor poeţii
înălţând-o-n apogeu, asceţii.
DAR din cer, viu păstrată,
taina cea minunată
va-nflori vesel pământul
încă-odată şi-încă-odată...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior etern

Soarele pătrunde tiptil, pe şoptite, în camera goală şi se reflectă în ochii ei de copil.
Vântul adie uşor în interior şi zboară frunzele de pe podea, direct in părul fetei.
Soarele se amestecă printre frunze, cu vântul, cu părul, cu rochia, cu ochii.
Se simte in aer miros de bujor
Ceva delicat, precum un pui de rândunea ce stă între două palme, temător, încrezător...

poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Stropi cât roata carului
cad. Şi cad. La întâmplare.
Rând pe rând, valuri de mare
deschid poarta cerului.

Răpăie tobe pe sus,
s-a dezlănţuit şi vântul;
se ascunde tot pământul
în perdeaua ce s-a pus.

Ditr-odat', ca la-nceput,
zmei nu se mai văd în zare.
Ochii opresc o mirare
sub soarele priceput.

poezie de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Îngropi vânturi albastre
în ţărâna incandescentă
şi framătul lor ţi se răsfrânge
peste vise,
fântânâ românească,
fântână ce-mi păstrezi taina,
din care beau cerul
şi-mi ascund şoaptele
adunate din vântul ochilor mei.

poezie de Sofia Dobre din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele, nu apune, niciodată, pământul se ascunde de el, la sfârşit de zi...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele, cunoaşte pământul de când era el, sterp...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu soarele e cel ce se mişcă, ci pământul se întoarce spre el; tot astfel nu timpul trece, ci lumea, ascunsă de timp, se dezvăluie sieşi.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioara

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi ochii-i mângâie oricare floare,
e doar un fir de iarbă visătoare
şi-n părul pieptănat îi suflă vântul

E muză pentru versul poeziei
şi-a ei mireasmă ce o lăsa-n urmă,
trezeşte viaţa ce vrea să apună
şi sângele e-n pragul nebuniei

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi-n hainele mulate se ascunde,
trece lăsând în urmă doruri crude
şi un scenariu plăsmuieşte gândul

O doresc poftele ascunse în cai,
privindu-i coapsele cu părţi fecunde
şi caii stau ascunşi te miri pe unde,
se aud cum pufăie prin florile de mai

Cum păşeşte nederanjând pământul,
Soarele şi Luna mor de dorul ei.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gravitaţie selectivă. Pământul american atrage numai oameni cu greutate.

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ines a ajuns în amurg la un podiş cu pini rari, cotropit de tufe de ienuperi pitici aproape de netrecut. Fără să simtă durerea de la înţepăturile spinilor ce-i intrau adânc în coapse, a continuat să meargă în timp ce soarele, ca o plagă sângerândă, dispărea în codrul din spate. În cele din urmă, o clădire ruinată din piatră i-a intrat în câmpul vizual. Era împrejmuită de resturile unui zid purtând o inscripţie uriaşă scrisă cu var pe care nu era în stare s-o citească. Epuizată, femeia se prăbuşi la câţiva paşi de zid.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda de sine atrage zgomot exterior. Tăcerea de sine atrage linişte interioară.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Taina munţilor se ascunde
Printre cetine şi nori
Curg mistere cristaline
In suspine de izvoare line

Tămâiată-mi răsuflarea
Pieptul citeşte poezia de ozon
Luna stă pe o culme
Lupii o slăvesc cu urlete

Tainic mă cuprinde tăcerea
Peşterile-mi aud ecourile
Zvârcolite in mine
Lumea-i in depărtare

Zumzetul de fiere şi betoane
Din adânc de munte se naşte
Muntele tăcut priveşte
Taina măruntaielor se risipeşte

Avaria comodă de umanitate
Transformă totul şi toate
In gunoaie şi rugină
Muntele-şi doineşte rănile

Spulberat de gândul lui Nobel
Taina munţilor dispare
In funebre sfredele şi topoare
Liniştea moare pe culmi triste şi goale

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!