Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

A intrat o sabie în ţară
veneticii ne-au prădat din nou
fiece plugar - umil adoarme
şi se scoală-n zori de zi erou

E un soare militar pe creste
ţara-i la strâmtoarea cea mai grea
hoţii parcă sunt fătaţi de ciumă
din ce oaste corbii vor cina?

Râu de sânge s-a prelins din Biblii
moartea ne-a dat ultimul sărut
Doamne sfinte şi ceresc părinte
iată că pe-aici nu s-a trecut!

Iată că pe-aici va fi iar pace
rănile se vor tămădui
când veţi fi primit această carte
petrecut voi fi dintre cei vii

E-un ocean de oase în adâncuri
insule de cruci au răsărit
pentru cine voi muri eu oare
dacă voi uitaţi ce-am pătimit?

Pentru ce blestem şi nedreptate
irosită-i astăzi viaţă mea?
Ieremia Golia şi Sturdza
au trădat mereu şi vor trăda

Noi lăsăm o Românie Mare
voi urziti la destrămarea ei
cum pot oare, Doamne, să se nască
vipere dintr-un popor de lei?

Ne-ngheaţă oasele-n tranşee
întru slava limbii din bătrâni
voi o târguiţi prin Europa
vi-e ruşine că sunteţi români

Nu vorbesc de liftele de-afară
şi de cârcotaşii fără neam
fiecare-şi va primi răsplata -
eu cu voi, românii, am ce am

Aferim, homunculi fără ţară
epigoni ai falei strămoşeşti
voi, ce vă-nchinati la idoli stranii
mai veniţi şi-n câmp la Mărăşeşti!

În puterea nopţii v-aş aduce
să vedeţi cum pâlpâie lumini
bocitoare antice cum cântă
datinile noastre de creştini

Păsările verii vă-nfioare
în auz vă fiarbă geamăt blând
şi-o măicuţă cu un brâu de lână
rătăcească iarăşi întrebând

Sevele pământului vă-mbete
să mustească-n ierbi esenţe tari
fecioria stelelor rodească
salbe argintii de icusari

Învieze numai pentru-o clipă
gurile flăcăilor de scrum
ca un tragic cor să biciuiască
pacea voastră laşă de acum

Noi murim cu patria pe buze
mai înalt onor nu poate fi
într-o vreme tot mai ticăloasă
fără ţară nu putem trăi

Nu batjocoriţi aceste jertfe
idealul patriei sublim
nu ne pângăriţi mausoleul
încă mai putem să va oprim

Încă mai avem ulei în oase
ochii noştri încă-s torţe vii
zguduit de lacrimi şi de sânge
va crăpa pământul într-o zi

Şi târâţi veţi fi la judecată
vă veţi spovedi ca scoşi din minţi
vânzători de ţară şi de datini
iude apostate cu arginţi

Înghiţiţi veţi fi de vii, cu toţii
eu sunt solul marii răzbunări
inima să vi-o mănânce câinii
trădători ai sfintei noastre ţări!

Noi vă aşteptăm, urmaşi ai Romei
mai veniţi şi-n câmp la Mărăşeşti
poate vă va umple de ruşine
tragedia fiinţei româneşti

Oare cum nu v-a trezit la viaţă
tâlcul trist al pildelor de ieri?
Într-o lume federal-şovină
noi vom fi eternii zilieri

Inima îmi este îndoită
vă blestem, şi parcă aş spera
cine, totuşi, a trădat o dată
ştiu că pân' la moarte va trăda...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Pitorească

România-i ţara noastră
A celor, ce sunt Români
Şi în veci va fi a voastră
Dragii noşti', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ţie! ţară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să ştie o lumea întreagă.

Eşti ţara cea mai bogată
De aceea eşti râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O ţară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, ţara mea de dor
Arată-ne, că eşti,, unionistă,,
Să fim cu toţi românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată ţară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniţi făr' de origini
Aciuaţi, pe-aici vremelnic
Hrăpereţi far'de ruşine
Ne-au furat în mod sistemic.

Ţara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai staţi duşmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre Bucureşti spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toţi românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniţi şi patrioţi
Din cele două ţări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poţi.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideţi acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi acelaşi sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniţi, putem rămâne veşnici.

Din Chişinău şi Bucureşti
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te uneşti
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să ştii că toţi românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulţi ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un neam, aparţinem unei singure ţări, numită dulcea Românie. Iubiţi credincioşi, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre româneşti. Ar trebui ca toţi să facem ce ne stă în putinţă, prin cuvânt şi prin rugăciune, să ştergem aceată lacrimă de pe obrazul patriei noastre. Am rămas singura ţară din Europa care nu-şi are toţi fiii săi acasă. Încă mai avem o fiică dincolo de Prut. Iubiţi fraţi basarabeni, vă îndemnăm să vă întoarceţi la Patria-Mamă, dar să nu veniţi singuri, ci să veniţi cu zestrea lui Ştefan cel Mare, ca să întregim neamul şi ţara noastră.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru România bolnavă

Şobolani cu ochii putrezi de averi şi chilipiruri,
Îl furarăţi pe român şi-i rămase doar mândria.
Aţi îngenucheat poporul în minciuni şi multe biruri -
Iată cum şi ei – străinii - vor să-i ia şi sărăcia.

Fraţi voi sunteţi doar cu iude, cu escroci şi cu imperii,
Iată c-a sosit şi clipa să vedeţi cum morţi de smoală
Se ridică din pământuri peste ceasuri de mizerii,
Ca să vadă România cum se zbate-n pielea goală.

Sunteţi negustori de viaţă (nu am cum să mă dezic)
Trădătorii mei de ţară, vânzători de fiare vechi,
Iată cum pământul nostru e scaiete de nimic -
Amatori de vis mărunt, guvernaţi după urechi!

Aţi furat tot ce lăsase Nicolae Ceauşescu,
Este tragic pentru noi, este tragic pentru ţară,
Aţi pus taxe şi pe soare, plânge iarăşi Eminescu.
România umilită, zace azi în pielea goală.

Românie, Românie, şi chimiştii în halate şi guzganii răi să ştie,
Că în umbra mea umilă umblă chiar şi moartea lor.
Blestemaţi să fie aceia care vor să îmi confişte dreptul meu la sărăcie.
În această libertate şi vecia-i tulburată de imnul sicrielor.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cam demodat?

Nu înţeleg această lume, recunosc,
În care toţi golanii-şi au un rost
O existenţă-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate

Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniţi şi potentaţi
Sau de analfabeţi cu doctorat
Cu funcţii mari în stat

Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viaţă fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor şi desuet

O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităţilor ajunşi eroi
A celor ce se scaldă în noroi

În casă toţi avem un Dex
Cuvântul cel mai folosit e sex
Sunt milioane fără carte
Dar cu pretenţii peste poate

Avem un tineret absent
Cu gândul la plecări in occident
Ce viitor mai are-această ţară
Fără cultură, fără morală

Nu mai avem justiţie
Suntem o ţară fără coerciţie
O ţară plină de egali
Conduşi din umbră de penali

 
O lume-n care femeia e muncită
De multe ori batjocorită
Mai poate ea să aibă un destin
De la bărbaţii înecaţi în vin

Bărbaţii care vor egalitate
Doar între ei, femeile-s uitate,
Ajungi să fi oripilat
De vremurile care m-au trădat

Vă rog să ne gândim
Oare ce vremuri mai trăim
Şi noi ce rol avem, m-am întrebat
Oare nu sunt eu cam demodat?

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, pământ sfânt

De ce au luptat străbunii,
Pentru ce-au ales să moară?
Să scoată la vânzare unii
Minunata noastră ţară?

Şi-au plecat plini de speranţă
Bravii soldaţi la război
Într-o frumoasă dimineaţă
Să ne-aducă pământul înapoi.

Au vărsat lacrimi şi sânge
Să-i spunem acum pe nume.
Dar patria mea e tristă, plânge
Copiii ei sunt departe... în lume.

Pe noi cum să nu ne doară
Când ne vedem fraţii alungaţi
Străini ajungi la ei în ţară
Şi-n sărăcie ani de zile uitaţi.

Însă cu toată ambiţia şi voinţa
Ne apăram pământul sfânt.
Limba, istoria, portul, credinţa
Până vom ajunge în mormânt!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabenilor

Să ştiţi: de nu veţi ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea făr' de noroc.

Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Şi din nădejdi şi zbuciumări,
Din năzuinţi şi frământări
El trebui facla să-şi aprindă
Şi-n el pe toţi să vă cuprindă.

Şi-n ţara voastră va purcede
Pe drum de spini şi chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Şi duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.

El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viţă — sânge
Le va sorbi şi nu-ţi mai plânge,
C-atunci sorbiţii stropi vor arde
Din ţară toată vrăjmăşia,
Clevetitori, duşmani de moarte,
Şi cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăţia
Şi lepăda-vor viclenia.

Şi toţi veţi fi un gând ş-un nume
Şi înfrăţiţi veţi făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va şti să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.

Dar ştiţi: de nu veţi ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea fără noroc.

poezie clasică de Alexei Mateevici (1917)
Adăugat de Arina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către viitorime

Voi, care vă veţi naşte de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveţi ştiinţă de cine-am fost şi noi,
Luând spre desluşire istoria, — îndată
Simţirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii să fim de glorioşi,
Pe când am fost cu toţii mişei sau ticăloşi."

Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, ţara noastră toată, din cap pân' la sfârşit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Şi mişuie asupra-i un şir de viermi greţoşi
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioşi,
Blestem care desigur îşi are începutul,
Îşi are şi prezentul, îşi are şi trecutul,
Pe când sfârşitul, — zilnic chemat şi nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.

Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne
Ca moaşte respectate a zilelor bătrâne?
Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut
Şi moartă ne-a fost ţara soldaţi când am avut?
Ce? Poate să existe mai mare bărbăţie
Decât să-ţi dai sfârşitul pe câmp de bătălie?

Ei! Da. Prin vânt, pe zloată, flămânzi şi dezbrăcaţi,
Martirii ce avurăm rămân necontestaţi...
Zburară, se luptară, muriră; foarte bine
E drept că au fost ieftini cu sângele din vine,
E drept că fiecare a fost un semizeu,
Dar pentru ce, şi cine, nu ştiu nici ei, nici eu.

Urmaşi, oricât de mare veţi crede-a noastră fală,
Feriţi-vă de-a trece sub poarta triumfală
Prin care-această ţară de-un veac a defilat,
Căci dacă avem astăzi şi rege şi regat,
Putem de azi pe mâine s-avem şi-mpărăţie,
Dar fără libertate şi fără Românie.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

În apogeul destrămării
Aţi râs de săracii ţării.
Ca-într-o ţară fără câni
V-aţi bătut joc de bătrâni.
Copiii ţipă în noapte
Că i-aţi lăsat fără lapte.
La bolnavi le daţi mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Aţi furat totul din ţară.
Aveţi conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e ţara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viaţă să n-aveţi parte.
Atâta de răi aţi fost
Că între noi nu aveţi rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.
Vă blesteamă toată ţara
Să ardeţi în foc, ca para.
Raiul să fie al nostru,
Iadul să fie al vostru.
În veci să nu mai avem
Cui să facem un blestem.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii vor unire

Românii vor unire

Basarabeni, Bucovineni, veniţi la mama voastră România
Avem acelaşi cuget şi simţiri
Reîntregim ţinutul şi etnia
Simţim nevoia marii înfrăţiri.

Bucovineni, ne-ajunge opt decenii împărţiţi
Cândva de mari imperii despărţiţi.
Basarabeni, cereţi a vă unii cu ţara mamă
Doar noi putem, să reparăm cumplita dramă.

Voi români neîntrecuţi, din Tighina în Cernăuţi
Plânsete şi mult suspin, din Cahul pân' la Hotin
După zeci de ani trecuţi, după atâtea suferinţi
Să refacem ţara mare, ca s-avem un alt destin.

Români ce aţi rămas în graniţe străine
Aţi suferit destul, nu mai răbdaţi
Voi cereţi dreptul la unire
În piept la noi, bat inimi de soldaţi.

De la Tisa pân' la Nistru, toţi românii plâng cu jale
De la mic până la mare, ei cu toţii au chemare.
Săturaţi de întristare au o singură dorinţă
Cu puteri încrezătoare încă cred în biruinţă.

Noi cu toţii ne dăm mâna şi să facem horă mare
Să răsune al nostru glas chiar şi dincol' de hotare
Sub acelaşi tricolor, un stăpân unic s-avem
Mai puţin să dăm cu vorba, este vremea faptelor.

Sus în deal la mănăstire, '' Sfântul Mina'' în Roşiori
Bate-un clopot şi răsună de îţi dă şi muţi fiori
Pe români de peste graniţi, îi îndeamnă la pornire
Fără prea multă tăgadă îi îmbie la unire.

Ribbentrop Molotov, el a fost un pact nedrept
După atâta suferinţă şi atâta îndurare
Să înfăptuim acum, un alt concept
Să facem România Mare.

Păstrăm a noastre zăcăminte
Că munţii noştri poartă AUR
Noi pentru AUR mergem înainte
Recuperăm al nost' tezaur.

Prin vene curge acelaşi sânge la români
Cu toţii avem un ideal şi-un gând comun
Acum să ne unim, pe veci stăpâni
Aceste gânduri mari, fireşte se impun.

Veniţi români din lumea largă
Că să unim al nostru neam
Să facem România întreagă
Să alipim ţinuturi furate de duşmani.

Să nu lăsăm duşmanii să ne piară
Pământul strămoşesc să-l stăpânim
Dispară trădătorii şi ai noşti' duşmani de ţară
De vrem unire, Români! veniţi să ne unim.
24.01.2021
Angelin Leru

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie (19 ianuarie 2022)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască Regele

Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a Ta mână
Coroana Română!

Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Ţara Română!

cântec, versuri de Vasile Alecsandri (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Doamne, că blestem!

Pe voi ce ţineţi soarta-n mâini
Şi ne trataţi ca şi pe câini,
Azi, vă blestem, ca-n buzunare,
Să n-aveţi bani de-o lumânare.
Lui Dumnezeu trimit misivă,
Să n-aveţi bani pentru colivă,
Nici morţii să vi-i pomeniţi,
Săraci lipiţi, în veci să fiţi!
Cât de-mbuibaţi sunteţi acum,
Dea Domnul să cerşiţi în drum!
Un colţ de pâine din gunoi,
Să fie hrană pentru voi,
Ca să simţiţi şi voi osânda,
Cum simte ţara mea, flămânda.
Voi huzuriţi pe munţi de bani
Şi ne catalogaţi golani,
De îndrăznim să cerem pâine
Nu pentru azi, ci pentru mâine.
Azi, ni-e tărâţa-ndestulată
Vă dăm şi vouă, ca dovadă
Că din puţinul ce-l avem,
Ştim să-mpărţim, cât mai putem.
Dar, voi cu burţile pe-afară,
Sfidaţi, ciocoi, întreaga ţară.
Şi nu vă pasă de flămânzi
Şi de copiii muribunzi.
Şi nici de lacrima de sânge,
Ce-n fiecare zi ne frânge
Orice speranţă de mai bine.
Şi vă blestem, ca de ruşine,
Să-ngenuncheaţi umili ca noi
De-atâtea griji şi de nevoi...
Atâţia ani de libertate,
Purtăm aresturile-n spate.
Cum, să te mişti, când n-ai un ban?
Halal, aşa european!
Nu cer averi şi nici palate,
Ci doar să mă îndrept de spate,
Să pot, să-mi pomenesc părinţii,
Bărbatul şi pe toţi cuminţii,
Ce nu mai văd orgia lumii,
Nici cum se sinuicid păunii...
Săraca ţară, ce frumoasă!
Acum orfană şi de casă,
Orfană şi de neam şi fii-
Fă-ţi, Doamne, timp, ca să ne-nvii!
.................-..................................
Să nu fii supărat, bărbate,
Că n-am colivă şi bucate,
Să-ţi fac pomană cum se cade!
Doar lacrimi am în reci cascade...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai spus asta înainte, dar vreau să rămână scris;Sărac într-o ţară bogată? Sau bogat într-o ţară săracă?
Nu ştiu dacă purtaţi mănuşi când vorbiţi sau scrieţi, dar eu, care nu scriu şi nu produc ştiri de ultimă oră pentru case înalte, le voi spune oamenilor cum stau lucrurile în dimensiunea lor reală.
Noi, românii, am privit în jos destul, acum trebuie să redăm mândria şi onoarea acestei ţări pe care o avem în păstrare.

Trebuie să fim descendenţii vrednici ai poporului român pentru că aici stă toată puterea şi îndrăzneala noastră. Simţul dreptăţii şi conştiinciozităţii, sentimentul de înalt respect şi dragoste pentru Dumnezeu servesc drept călăuză neamului nostru.
Oricine săvârşeşte fapte ticăloase şi dă cinstea pe ruşine nu este demn de poporul român.
Corupţia şi necinstea nu trebuie să domnească pe pământul sfânt al României noastre şi trebuie înlăturate fără nicio consideraţie.

Camelia Opriţa în Să ai libertatea în mâinile tale (3 martie 2011)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!