Ne vor ameţi eternităţi

să fugim în frumos, iubite
departe de cuţitul
lumii ca lume
şi de dinţii ştirbi şi găunoşi
ai contingenţei nebune
numai cu un geamantan
de vise în mână
şi cîteva cărţi
ca nişte călători fără orizont
iubiţi morganatici
fără redute
se vor roti orele în van,
pe văzutul şi nevăzutul
cadran solar
ne vor ameţi eternităţi
vom plonja în vajnicele zări
mergând spre nicăieri
şi spre landurile
cu lavandă şi prigori.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa mea trăieşte prin eternităţi

mi-ar fi plăcut să fii tăcerea mea
nu un cuvânt rupt de fire
să mă chemi în zborul ideii
şi să fim stăpâni peste păsări
şi peste nemărginire
dacă-ţi păsa de mine
mă chemai în vis
nu în abisul cărnii
lacomă de uitare şi morţi
fiinţa mea trăieşte, iubite
prin eternităţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri din toamne

se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieţii noastre
viaţa e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenţei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără dragostea ta

Spune- mi iubite că mă iubeşti,
Cum iubeşte albina nectarul din floare.
Spune-mi iubite că mă doreşti,
Cum cerul e dorit de soare.

Spune -mi iubite că sunt steaua
Care te călăuzeşte spre Calea lactee.
Spune -mi iubite că sunt îngerul tău
Cu chip frumos de femeie.

Sărută -mă iubite pe ochi şi pe gură,
Iubeşte-mă iubite cu întreaga ta făptură.
Şi să nu pleci niciodată iubite de lângă mine,
Căci fără dragostea ta zilele mele sunt mai puţin senine.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-o vei avea

câte inimi roze
frumoase ai tu iubite?
dacă la fiecare drum fugar
prin lumea misterioasă a unei femei
în lumea ei de sfinţită stea
te mai înţeapă câte-o inimă?
inima mea frumoasă de pădure de vise
din spinare de fragedă stea
n-o ai, vor fi alte veri absente
şi goale de mine, alte eternităţi
e inimă de rană stelară
n-o ai, n-o vei avea.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima poetului

inima poetului vibrează ca un clopot
şi e frumoasă ca o ie de sărbătoare
şi dragostea e fără de hotar în inima lui
nu ştiu cine tot face
experimente păgubitoare
cu inima poetului?
mai are cineva timp de el
să-i înţeleagă marile drame
născute din biruinţa sinelui
asupra anotimpurilor trecătoare?
marile drame născute din rotirile inverse
ale iubirilor şi ale pământului?
mai află cineva timp să-l privească
când trece împleticindu-se ca o nălucă?
ce nedumeriri mai are poetul?
-mă întreb eu-
de parcă n-ar trece în fiecare dimineaţă
pe lângă tăiuşul coasei ascunsă
în tufa de roze sălbatice sau
în landurile mov de lavandă mistică
doar eu îi sunt lui rană adâncă
şi mirare şi ultima mare stâncă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgicii unui alt timp

toate marile poveşti
de dragoste sfârşesc tragic
de cele mai multe ori.
suntem nostalgicii incurabili
ai unui timp rămas revolut,
călători imaginari în interbelice
carete zburătoare,
pe deasupra bucureştilor
odinioară-n floare
urmăriţi de moarte şi de prigori,
spirite boeme mai dăunăzi,
subjugate de ardoarea artelor
şi de păcatul ochilor codanelor,
căutători ai santanelor,
degustători de plăceri estetice
de arsuri şi tainici fiori
fugind de cenuşiul vieţii
încă din zori, de fatalităţi
părul uns cu briantină,
obraz cu sulimeneli
fără prejudecăţi şi imberbi deloc
în smoching-ul alb ca floarea
carete şi cai cu clopoţei
pe al dâmboviţei chei
fără stele-n frunte, doar cu nevoi
doar el- poetul- cu luciri de păcat
înghiţise cenuşile iubirii
şi murise-n dulce dorinţi,
doar lumea-adulatoare
căzuse-n tainic oftat.
fusese un geniu ce cândva iubise
doar ochii-n criptă
urmăreau steaua polară
trupul frumos acum era un leş
pustiu întotdeauna rămas
şi veşnic ne-nţeles.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este infinitul în care se adâncesc toate mările şi oceanele cunoaşterii, azurul trăirilor sufletului, landurile virtuţiilor şi necredinţelor umane, strigătul fiinţei descumpănite chemând nemărginirea!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Albastru

Spre nicăieri
mă desprind
şi nevăzutul
mă împarte văzduhului.

Dincolo de asfinţit
începe plutirea:
spiritul ieşit din lume,
unde moartea e o constantă,
se adauga infinitului.

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din I Poeti Contemporanei (2013), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minţi
Se strâng şi aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnaţi şi cuminţi.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin şi se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Şi anii - sălbatică turmă -
Mânaţi de acelaşi impuls neînţeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit şi posac
Te lasă cu mâinile goale
Şi doar veşnicia îi vine de hac.

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o continuare a matematicii, o prelungire a poeziei cifrelor răsărite în spaţiul inimii, măsurând eternităţi!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avertizat însă, Alex se aplecă la ţanc, cuţitul oprindu-se însă în umărul motociclistului, care scrâşni de durere, nu foarte zgomotos. Geneticianul zări arma căzută pe jos; fără a mai sta pe gânduri, o luă în mână, se ridică şi îndreptă ţeava pistolului spre cel de-al treilea individ. Totuşi reuşi să pară destul de convingător; prin urmare, cel de-al treilea ridică mâinile deasupra capului, semn că se preda, sau cel puţin că nu mai intenţiona să atace. Deşi temător, Alex ţinu arma îndreptată spre individ.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boabe cenuşii de cafea

aş mai adăuga o expresie
în sintagma iubirii
neînţeleasă de tine
decât la început
când goneai cu mine spre nişte
idei nepretenţioase
spre nişte zări fără blazon
pe nişte închipuiri de cai
verzi pe pereţi

mă lăsam pradă destinului tău

mă iubeai despotic şi egoist
ca un tiran
propria epopee

cândva alergam pe o roată de foc
fără a mă uita
cum arde în urma mea
clipa trăită
până la sânge
acum mă învârte haotic
o moară de vânt
sub o povară imensă şi grea
ca o piatră rotundă
ca o iubire
ca o inimă frântă
care îmi macină sistematic
zilele şi nervii şi oasele
ca pe nişte boabe cenuşii
de cafea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare poţi să înţelegi tu toate astea?

cele două euri ale noastre, iubite
pot dobândi desăvârşirea, veşnicia
ştiu că tu crezi că desăvârşirea iubirii
înseamnă dăruire carnală, când carnea cade
sub beatitudinea simţurilor spre senzualitatea abisală,
spre chiar fericirea cerească şi spre harul divin
eu ştiam că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată sinceritate în dragoste
voiam să-mi atingi sufletul, iubite
darul viu al lui Dumnezeu, nu trupul meu
jocul privirilor complice şi rotate e sublim
şi atingerea mâinilor albe sculpturale
ca-ntr-un act de devoţiune sacră
pentru însuşi Dumnezeul divin
mă pot vedea în braţele tale, iubite
în chenarul roşu al sângelui clocotitor
sau într-un gheizer sub forma unei coloane
sau pe pragul prăpastiei ademenitoare
dar, vreau să-mi iubeşti sufletul, iubite
în starea lui de miracol, de graţie
de înger, să-ţi fiu dorul din urmă
şi întâia şi unica întâmplare
şi soarele şi luna şi durerea cea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul răbdării

Răbdarea stinsă de-aşteptări îşi ia biletul spre niciunde...
Se plimbă, fără niciun chef, prin gara vieţii muribunde,
ridică ochii seci, spre mine, fără ranchiună, resemnată,
nemaidorind să mai revină vreodat', dac-ar fi-ntrebată.

Din peticul micuţ de timp, ce îl primise la sosire,
n-a înţeles nimic, nicicând, şi-a strâns doar lacrimi în privire...
Se-ntoarce unde s-a născut, într-un tărâm uitat de vreme,
să îşi îngroape şi necaz, şi ne-mplinire, şi durere...

Răbdarea stinsă de-aşteptare se urcă-n tren, spre nicăieri...
doar cu biletul şi-amintirea, fără bagaj, fără averi...
Gându-i colindă-n vise reci, în miez de noapte adormită,
se înveleşte-n dor de stele şi în răbdare nesfârşită...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre valuri

cineva într-o zi a plecat
departe
sau în altă parte
căutând pe cer steaua lui
pe ţărm
petale albe
aduse de valuri nebune la mal
tărâm ireal
un ochi se trezeşte
orele cresc
topind ziua toridă
pe stradă
paşii despică gânduri
oglinzi, vise şi iar noapte
oraşul doarme
orele curg
stelele cad
au rămas pleoapele şi valul
ce duce steaua în larg
departe
în altă parte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!