Ascultam în tăcere şoaptele atingerilor tăinuite în surâsul unui gând rătăcit. Trebuia să te pierd uşor prin vâltoarea hazardului neînţeles fără să-mi fie dor. Dar cum să te alung? Îmi râdea sufletul când mă priveai...

Andreea Palasescu (11 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis! (

Andreea Palasescu (11 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis!

Andreea Palasescu (12 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram hotărâtă să te caut neobosit, până la graniţa viselor, în care sufletul îşi curăţă haina murdară de păcate nespuse. Să mă spăl pe mâinile albe şi apa uitării să-mi prindă pe gene dor neatins de mândrie deşartă. Să-mi fie sete de noi şi tu, cu beţia atingerilor târzii să stingi văpaia şoaptelor, într-un amalgam de sărutări fierbinţi. Să-mi sfâşii cu dinţii hainele pătate de misterul dorinţelor şi apoi fir cu fir, tainic să-mi coşi inima cu atingerea delicată a iubirii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăceşti în pribegia gândurilor mele cu mâinile pline de praful ispitelor. Mă îmbăt cu şoaptele tale şi nopţile adună lacom mireama umbrelor, într-o linişte surdă de abis. Atingerea ta ma-nfioară şi tulbură adâncul misterelor pierdute în deşertul sufletului. Iţi sărut tainele şi mă răcoreşte infinitul lor. Aş fugi descultă prin noaptea atingerilor fierbinţi. Dar unde să mă ascund de dorintă?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău pentru surâsul mut, ascuns într-o fărâmă de regret
Nici pentru raza ce sărută iar apusul şi-mi prinde amintirea ta în piept
Nu-mi pare rău pentru seninul proaspăt, cusut pe goliciunea caldă
Nici pentru visul aninat de-o geană ce şi-a oprit vâltoarea să mă vadă.
Nu-mi pare rău pentru trecutul veşted, răpus de freamăt, dor şi exaltare
Nici pentru răsărit de gând tăcut, la margine de ţarm şi gust de mare
Nu-mi pare rău pentru cuvinte îmi stă şi-acum pe buze umbra lor
Nici rugăciunea ta nu le dezminte. M-au stins uşor...
Nu-mi pare rău pentru dezamăgiri, fiori şi îndoieli împachetate
Nici pentru înţelesul din priviri. Le fac uitate.
Nu-mi pare rau pentru iubire, ne-a înălţat până la porti de Rai.
Ne-a sărutat adâncurile oarbe şi cerul la o margine de Mai.
Nu-mi pare rău pentru ispite ori pentru setea neoprită de extaz
Nici pentru lungi îmbrăţişări pierdute-n taine. Mi-au fost doar bucurie şi răgaz.
Azi plec să-mi caut libertatea, să-mi vindec sufletul de noi.
Când n-am să-ţi pot înapoia iubirea vei regreta tu pentru amândoi..

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să intâlneşti suferinţa doar o singură dată în decursul experienţelor pasagere şi vei simţi nevoia să-ţi pui sufletul la adăpost.

Andreea Palasescu (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezbrăcat în tăcere de umbra nopţii. Să-mi învelesc trupul firav cu libertare şi imperfect. Am adormit îmbrăţişati, ascultând glas de valuri şi adiere. Când îţi era somnul mai dulce aveam să-mi iau visele şi să plec. Ai zâmbit unui dulce suspin. Cred ca o să-mi iau visele puţin mai târziu. Şi o să rămân. Oricum era cu neputinţă să le împart cu altcineva.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeţi, însetaţi de fiorul vieţii, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii şi noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai şi praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire şi freamăt încropit sub tăcerea asfinţitului.

Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om frumos şi simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum şi-ar frânge puţinul o răsuflare de clipă aşa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele şi întunericul veşted al nopţii sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topeşte în freamătul orgoliilor mute şi numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoţie şi recunoştinţă nemuritoare. Acolo să-mi fii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să reuşim împreună cumva. Într-un sens neînţeles, interpretabil. Nu ştiam încă de unde voi începe să-mi culeg iţele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul muşcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esenţa să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde şi pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparenţă şi necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrăţişat. Din toată puterea existenţei mele şubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Ştiu că înţelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veşnicie. Cât să te caut şi să te am.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment in care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Si oare, cum ne putem regăsi sensul, intr-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îmi petreceam bruma de prezent învăţând cum să vindec răni. Cusăturile erau mereu proaspete, se închideau molcom în agonia lor. Cicatricile trecutului, uşor vizibile, în amalgamul acesta copleşitor de străini păstrau mereu urma curajului. Cu sau fără ele oamenii erau frumoşi şi demni de iubire până la infinit. Şi eu mă rătăceam în poveştile lor, căutând în chip neobosit două mâini care să-mi coasă sufletul firav, dăruindu-mă din nou unui fior de vis nemuritor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine încă apunea soarele verilor târzii. Priveam amândoi într-un adânc infinit de gânduri în care se oglindea tainic surâsul amintirilor. Te-am închis într-un suflet flămând. Ascultam liniştea timpului şi glasul tău picura veninul uirării într-o şoaptă de dor. Parcă plecasei de veacuri din povestea noastră...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment în care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Şi, oare, cum ne putem regăsi sensul, într-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu (21 noiembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri mai trăisem cândva dar parcă ironia unei fărâme de hazard neînţeles îndrăznise abuziv să ne şteargă din gând această convingere. Dacă aş fi pornit în zbor spre o altă poveste, fără temeri şi chibzuinţă firească poate vântul schimbării avea să-şi înteţească fiorul, frângându-mi aripile albe. Şi cine oare, m-ar fi dorit aşa cu sufletul palid, sluţit de lipsa mângâierilor? Cine m-ar fi păzit de mine în furtuna contradicţiilor apăsătoare?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spunea nimic şi tăcerea ei blândă, sfâşietoare răsuna în ecouri de suflet flămând, sorbind într-o răsuflare de şoaptă toate atingerile calde, izbucnite dintr-o frântură de surâs şi dor. El o asculta răbdător, răspunzându-i la răscruce de gând pribeag fără să-i tulbure imensul frumos din sine, fără să-i îmbrace goliciunea simplă, cu vorbe de neînţeles. Era dornic de îmbrăţişări şi odihnă neatinsă de patimi, poate doar pentru că de prea multă vreme îi hoinărea nestingherit prin suflet. S-a apropiat uşor doar cât să-i ademenească dorul de apartenenţă şi amintiri. Părul lung, împletit cu praf de stele mirosea a linişte, senin şi libertate împărţită în jumătăţi imperfecte.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!