Rondelul vântului

Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze
Şi cu zâmbet larg pe buze
Trage voalul peste soare.

De-atâtea frunze zburătoare
Sunt pline albele peluze...
Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze.

Vântul, cu forţă nimicitoare
Spală norii ca-ntinse pânze,
Iar stolurile mici de gâze
Zboară-n cerc... ameţitoare.

Se iscă văntul dintr-o boare.

rondel de Ioan Friciu (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna iscă bruma

Când toamna iscă bruma, deci când se-ngroaşă şaga,
Când norii peste suflet pun straturi de beton,
Păi n-o să-mi cat resurse de sprijin la Malaga,
Când eu mai am în hrubă molan autohton.

epigramă de Gheorghe Azap din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel fierbinte

E uscat pământul,
Sufletul mă doare
Ca nu bate vântul,
Nu trezeşte-o boare.

Arşiţa de soare
Frige şi cuvântul;
E uscat pământul,
Sufletul mă doare.

Rog pe Domnul Sfântul
Cu puterea-i mare
Să adape câmpul
Mort de însetare,

Că-i uscat pământul.

rondel de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Vântul rătăcind prin frunze
Vâjâie doinind a jale;
Se izbeşte-n a lor buze
Şi le-aşterne jos, pe vale.

Din a merilor podoabă
Au rămas doar frunze pale,
Ce se scutură cu grabă
La a vântului suflare.

Lângă-a nucului tulpină
Un covor de frunze moarte;
Sus în pom creanga suspină
Că podoaba-i se desparte.

Păsărelele în stoluri,
Rând pe rând de-aici se duc,
Spăimântându-se de vânturi
A fugit sărmanul cuc...

poezie din revista "Marea Noastră" (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul I

Suflu, nevăzută poezie!
Fără preget, propriei fiinţe-n jur;
preschimb al luminilor. Dârză tărie
mă-nfiripă ritmul mai pur.

Singur talaz dintr-o mare
înşiruită, fiind
cea mai măruntă, în care
lumea cuprind.

Câte din largile spaţii erau
în adâncul meu? Vreo boare
asemeni cu-al meu fecior...

Cândva, tu ştii, văzduh, se rosteau
bolţi multe. Voi creşteaţi uşoare
netede coji, frunze vorbelor.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul toamnei

Mi-a şoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
"Mâine dorm, îţi dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare."

Şi a fost o zi de toamnă
Ca de vară – ce să zic? –
Păi, când vântul te îndeamnă,
Ştie el ce ştie, zic.

Mi-am luat în parc amicul
Şi am mers, am mers, am mers,
De simţeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.

O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum – ce-o fi o fi! –
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii

Şi cu-atât de colorate
Frunze, bone şi mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile... ghici!

Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Şi, în gând, cu-acelaşi vers:
"... Ce e scris şi pentru noi...".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nor la orizont-
îndepărtatul fulger
iscă un tunet.
*
Nori ca de vată
mişcându-se pe boltă-
crâmpei de senin.
*
Graur rătăcit-
peste rugina din vii
vălul de brumă.
*
Spicul grâului-
o fărâmă de pâine

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

pe degete litere
pe buze cuvinte
pe coală întrebări
la răscruce de timpuri
versul curge şi se scurge
printre flori şi nestemate
rug în mine şi în sânge
plânge dorul printre voalul de cuvinte
plouă iar, e frig în toate
tu mă aştepţi în largul mări
într-o barcă ferecată între valuri
trece un val şi vălul cade
dezvelind în larg, pe ape
o fecioară între ape
bate inima întruna
trec şi păsări migratoare
căutând un cuib, o casă
bate vântul, ţipă ploaia
am rămas pe ţărm de lume
aşteptând un dor, o boare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul mersului tău

Cu
numele tău
ni
se semnează ziua aceasta
şi ne
poartă pe
aripile atâtor frunze
înveşmântate
într-o puzderie de culori
dintr-o
carte de basme parcă
luate

un cerc de
cuvinte
ne leagă
de
chipul mersului tău
clipă
nesăţioasă de
fraze colorate în aripi de vânt
şi
frunze
ascunse în
flori înaripate de
toamnă clară

25 oct. 2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din frunză rost

Sunt frunze care cresc cu dor
Din verde îşi pictează-naltul
Şi se înalţă în albastrul
La rând şi cer şi roş covor,

Sunt frunze care cresc tăcând
Şoptind iubirea-n adiere
Când luna trece în tăcere
Şi răsăritu-i este gând,

Sunt frunze verzi când greu omătul
Stă să adoarmă foşnetul,
Semeţ îndură frunza vântul
Căci rostul ei e verde-n Domnul.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confidenţe subtile

motiv de bucurie este ziua cu soare
fericirea se adună din fiecare gând
când vântul speranţei trece ca o boare
prin sufletul care se trezeşte cântând.

când freamătul inimii este extaz suav
când nerăbdarea coboară spre glezne
meditez în pace că timpul meu e brav
şi steaua mea surâde departe de bezne.

în lumini sublime mă apuc de scris
poemul iubirii sub puterea credinţei
nutrind cu toată forţa minunile din vis
să se împlinească cu sorţii biruinţei.

poveşti despre lume mai am de transmis
universului magic- aleanul conştiinţei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se potoleşte

Bate vântul cu putere ca nebunul
Cade o scândură uscata de la gard
Frunze zboară pe tot drumul
Rupe creanga falniicului brad

Bate vântul aspru intr-o dungă
Fluieră usucă frunza nucului bătrân
Ma înclin si fac acum o rugă
Doamne vântu-i peste tot stăpân

Dar o rază a Luni albă se zăreşte
Printre norul tulburat de uragan
Ea îi face ochi dulci el se potoleste
Meteo anunţă noul lor program

Vântul bate in retragere se opteste
Cerul tulburat norii grei ii alungă
Luna pe vânt îl atrage si-l iubeşte
Vântul se opreste cerului îi este slugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Visam că te prindeam în mâini şi dispăreai, o boare,
să nu te văd, să nu te ştie vreo ninsoare,
să mă uimeşti, să îmi arăţi ce poţi dintr-o mişcare,
iau ca reper văzutul pentru mare.
Când în tăcere se cufundă timpul,
întorc pe faţă, dos, şi ploaia şi răgazul,
Nici nu mai ştiu cum clipoceşte iazul,
Ascult răspunsul verii, hotărârea, nimbul.
Am luat în palme ce s-a strâns în dar,
ce taine şi ce raze au umplut odaia,
şi, uite, m-am unit cu vântul, ploaia,
ud rădăcina clipelor cu viaţa la hotar.
Şi de-ai adus în cântec vechiul drum,
plimbări peste tărâmul neştiut de bal,
să mă ridici din ape ca pe un pocal,
voi fi băută-ncet, din azi în azi, de-acum...

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (7 septembrie 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

drum după ploaie -
vântul împinge norii
dintr-o băltoacă

haiku de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin balcoanele pline de praf şi de frunze, vântul citea ziare vechi, căzute în transă.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar...

Stau la geam cu capu-n mână
iar pisoiul toarce timpul
ca pe un fuior de lână.
Iar se schimbă anotimpul!

Plouă-ncet cu picuri mici
peste câmpuri, peste floare,
vântul taie ca un brici.
Toamna aceasta iar mă doare.

Amintiri mă-ncearcă iar
peste tot sunt frunze ude
totu-mi pare în zadar.
Aş pleca, dar nu ştiu unde...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul Toamnei

Îţi poartă vântul ale tale roşii buze
Şi loveşte cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc şi groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?

O să ruginesc şi eu precum verdeaţa,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineaţa?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.

M-aş ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate aşa nu mă vor găsi privirile ei,
Şi-am să-i aştept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor şi patimi.

Mi-e frică să alerg, să nu calc pe frunze,
Şi să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna îşi ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.

Chiar de mă va usca al tău ruginiu sărut
Îl doresc ca un cuvânt rostit de-un mut,
Chiar de mă va rupe al tău vânt
Îl doresc precum groapa doreşte pământ.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de sirenă

Privirea mea trece prin tine
Nisipurile fierbinţi de altădat
Urme rămase tăcute rutine
Cu valuri mari urme a săpat

Un cântec de sirenă sfîşietor
Vântul în noapte m-a chemat
Numele cântând mi-a strigat
Răsună pe mal ecoul liniştitor

Şi vântul îmi smulge eşarfa
Un tremur zâmbet stârneşte
Şuviţe ce mişcă par jertfa
Zâmbetul iubirea-mi trezeşte

Şi văd în zare cum un soare
Trimite raza roşie ca focul
Răsare de sub val de mare
Doar el îmi înţelege mie şocul

Vântul sughiţând a dispărut
Un răsărit de soare eu iubesc
Ploaia a început cade mărunt
Ploauă cu soare iubiri înforesc

Eşarfa cade zboară pe nisipuri
Mâna caldă nevăzută o ridică
Raza de soare trimite săruturi
Adierea de vânt în cer o ridică

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vântului

chem nerăbdătoare vântul să destrame norii
să trăiesc în armonie cu stelele dragi
să văd şi noaptea cum strălucesc sorii
cum luna descrie poveşti despre magi.

ziua fluieră pe frunze doine sublimate
bolte de curcubee le mângâie duios
spulberă furia când cu putere bate
în cetina verde se închină pios.

se joacă în plete negre şi bălaie
atingând obrajii lacrimi le usucă
din focul iubirii stârneşte vâlvătaie
e mereu grăbit e mereu pe ducă.

îşi face culcuşul şi în şura de paie
la cerul primitor visele le urcă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele toamnei

Dimineaţa e frig tare,
Soarele de-abia răsare
Frunzele gătite în culori
Parcă sunt caleşti cu flori
Şi cocorii au plecat
N-au mai vrut să stea la sfat.
Mii de păsări supărate
Stau zgribulite şi plouate.
Covor de frunze la poartă
Mi-au umplut ograda toată.
Frunze aurii roşcate
Au bătut şi-n geam speriate,
Vântul bate şi e ploaie,
Dă-ne drumul în odaie!
Frunze triste surioare
Acum sunteţi plăpumioare.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!