Singurii copii pe care îi avusese vreodată Franz erau aceştia - nemuritori şi tăcuţi - din spatele geamului ce dădea în strada veche cu nume nou.

finalul de la Fotograful Curţii Regale de Simona Antonescu (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum toată strada, împreună cu mahalalele din jur, veneau din când în când să lase câte o amintire pe fetrul aşezat în vitrină. Treceau, iscăleau, apoi îşi vedeau de drumurile lor mai mult sau mai puţin şerpuite. Se mai întorceau sau nu. Îşi păstrau fotografiile sau nu. Şi Franz înţelese că trebuie să clădească această vitrină cu responsabilitate, de vreme ce, în jurul său, oamenii aflau uneori prea târziu importanţa unei clipe pe care aparatul său o făcuse nemuritoare.

Simona Antonescu în Fotograful Curţii Regale (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

ard în mine, două smirne arome şi sunetele
mă strigă
doi copii stau ţinâdu-se de mână şi privesc
un gard verde
de pe zidul crăpat, o imagine de umezeală veche clipeşte-n
bobul de ploaie
o tobă bate, parcă, depărtările, cumpărând
linişte

sprijinit de un colţ de zid, un trup arcuieşte timpul
cu forme, iar ochii străzii îl privesc
cu mâinile în buzunare o barbă albă zâmbeşte
la o maşină ce traversează, veche
maşini noi
luceşte o fereastră, trece soarele, o sirenă de salvare
strigă, faceţi-mi loc
e strada, e lumea care trăieşte, sunt şi eu
sunteţi şi voi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de modă veche

să ne iubim de la suflet la suflet
când despărţirea pândeşte din spatele draperiei urbane
încolăciţi ca şerpii în jurul păcatului
să închidem strada noastră
aşa vom fi fericiţi
în patul nostru mirosind a modă veche
şi îl vom ruga pe Dumnezeu
în zilele de post
să privească în altă parte

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria este ca o piatră aruncată pe luciul unei ape. Sare din loc în loc, alegând la întâmplare clipele pe care le păstrează.

Simona Antonescu în Chiajna din Casa Muşatinilor (27 mai 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile uneori pot fi şi conduse, nu numai trăite.

Simona Antonescu în Chiajna din Casa Muşatinilor (16 iunie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe măsură ce anii se scurgeau şi copiii nu se iveau în casa lor, Franz întârzia tot mai mult cu privirea asupra acelora sosiţi în atelier. Îi studia cu răbdare şi mintea lui crea unul al lor, perfect: ar fi vrut surâsul celui mic al doamnei Ghenadie, privirea şăgalnică, pusă parcă pe şotii, a fetei mijlocii a domnului general Filipescu, ochii albaştri, senini, ai Despinei la vremea când avea numai trei ani şi îşi sprijinise mânuţa mică pe sabia tatălui său, într-o fotografie.

Simona Antonescu în Fotograful Curţii Regale (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus ştia că, dacă le dădea oamenilor ajutorul pe care-l cereau - în loc doar de ajutorul pe care voia El să-l dea, le dădea putere la nivelul la care ei erau pregătiţi să primească putere.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodna de toamnă

azi-noapte mi-am dus iubita acasă
o să locuim în acest anotimp
pentru o vreme şi
în aceeaşi casă
o să dormim în acelaşi pat
din când în când
tăcuţi ca păianjenul din colţ
o să facem dragoste şi copii
ne vom îmbrăţişa tristeţile ne
vom mângâia în gol
vom număra pe degete orele
rămase neatinse
cineva ne va ademeni prin semne
va fi singura noastră noapte în care
nu ne vom striga pe nume

privesc din mijlocul emoţiei
şi tac

oare ce nume să-i dau
singurătăţii mele...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

#Strada

Era, până ieri, traseul la muncă,
Ieşirea de mână în decor, libertate,
Dar şi furnizorul de comă adâncă
Sub scrâşnet de frâne... O moarte, pe roate!

A fost siluire cu steag, defilare,
Ocheadă în treacăt, privirea-n vitrine,
Dar şi sfârtecări în moral, degradare
De-un bitum gropar... E dutele-vine!

Era întâlnirea-ntre două, un colţ,
Speranţa găsirii cu-o nouă iubire,
Dar şi loc de ură, de şiş, pentru glonţ,
De bâte, mineri, "agenturi"... Răstignire!

Era, dar schimbată-i, nu mai este comună,
E-un nou nume propriu, o ebluisantă,
Prezenţa de nou! E cum zâna bună,
Numită idee, un popor... Epatantă!

E #Strada, un principiu, de viaţă model
De tineri, femei, chiar copii... Pentru toţi
E #Strada un miting, cu onoarea drept ţel,
Că o lume renaşte... Şi judecă hoţi!

E #Strada luminii, a ştiinţei de sine,
Stradal şevalet pentru corpuri drapel!
E #Strada o mândrie la timpul ce vine!
E #Strada mea ţară, poporul... Şi el!

E azi #Strada Lumii, e lumii principiu,
Făcut din oneste prezenţe... El, tu!
"Victoria Square" e minciunii ospiciu!
La Terra nou drum e!... Călăilor, nu!

Un nou exemplar, etalon democratic la viciu,
La clan, ipocriţi, impostori... ancestral déjà vu!

E #Strada, de azi, o renaştere-n neam,
E ea, ce va fi loc şi nume al voinţei,
Căci suntem alţi noi, îngropând ce eram...
"#Strada"-i Ţară, Popor... Viitor al Conştiinţei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

Ah, aceştia sunt cei săraci,
Aceştia sunt cei săraci –

Strada Bergen.

Umilinţă.
Trudă...

Nici ei nu sunt foarte buni unul cu altul;
Nu, nu-i asta. Eu vreau

În numele inteligenţei
Sfârşitul sărăciei

La fel de mult ca şi alţii;
"Lupta pentru existenţă" –

Se spune, şi este adevărat –

Şi aceasta este adevărata durere,
Oricum. Este îngrozitor să priveşti copiii,

Fetiţele nevinovate;
Atât de bine... ei se aşteptă să le fie atât de bine...

poezie de George Oppen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele ei s-au auzit paşi şi s-a îndepărtat de vitrina luminată în faţa căreia se oprise şi visa cu ochii deschişi, fără să înregistreze nimic din obiectele ce se aflau în spatele geamului. Totul era infinit de trist. În jurul ei nu vedea decât chipul lui. "Lukas, mă despart greu de tine, numele tău este o melodie tristă în sufletul meu."

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puşi de tata,
Au vârsta mea şi au îmbătrânit.

Dar strada şi parfumul teilor e acelaşi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud şi-acum sâset de bucurie,
Cum aş putea uita, ce-am petrecut.

În poarta casei văd pe mama şi pe tata,
Cu ochii adânciţi în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toţii trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.

Acum, strada, ca şi poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemaţi de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.

Poate că într-o viaţă viitoare,
Din nou cu toţii ne vom întâlni,
Copilăria mai mult vom preţui,
Căci amintirea ei, rămâne în instinct.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurii oameni care m-au numit vreodată un rebel au fost cei care au vrut să fac ceea ce doreau ei.

citat din Nick Nolte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi suntem în căutarea lucrurilor din natură care sunt ascunse în spatele vălului aparenţelor...

citat din Franz Marc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenred: Sunt minunaţi, nu-i aşa? Armata mea de soldaţi nemuritori. (Morgause îşi întoarce capul ca să se uite la Cenred, mirată.)
Morgause: Armata ta?
Cenred: Păi sunt oamenii mei.
Morgause: Corecţie: erau oamenii tăi. Eu sunt cea care i-a făcut nemuritori. Sunt legaţi de mine acum.
Cenred: Să nu crezi vreodată că poţi trece peste mine, doamna mea.
Morgause: Să trec peste tine? Niciodată! (Morgause face o vrajă care face paznicul să îşi ridice sabia şi să o îndrepte spre Cenred.)
Cenred: Ce faci?
Morgause: Nu am fost eu mereu sinceră cu tine, Cenred? (Paznicul începe să îl atace pe Cenred.)
Cenred: Opreşte-te! Opreşte-te! Tu asculţi de mine, nu de ea! (Cenred îl înjunghie pe paznic în inimă dar acesta nu muri. Cenred e pus la pământ.)
Cenred: Morgause! Morgause! Opreşte-l!
Morgause: Nu ţi-am spus că vei şti când o să te ameninţ? Ei bine... acum ştii.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în această întreagă lume doi ochi negri, profunzi şi oblici. Nu sunt decât doi. Ce ciudat! Sunt alţi ochi mai frumoşi, mai negri, mai profunzi. Dar toţi aceştia nu mă privesc. Eu vreau să-mi scufund ochii în singurii ochi negri pe care-i iubesc. Şi ochii aceştia nu sunt la capătul lumii. Ei sunt în acelaşi oraş în care mă aflu şi eu. Nimic nu ne separă. Nimic şi totul.

Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulţumit (1932-1947)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai un necaz, sau eşti rănit sau în nevoie - mergi la oamenii săraci. Ei sunt singurii, dar singurii, care te vor ajuta!

John Steinbeck în Pasiunile Raiului (2006)
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!