Ultimul concert

Ce-aş mai putea spune despre mine,
sau despre camera în care
un mare singuratic
încearcă cu singura-i baghetă
să pună la punct
lirismul creaţiei simfonice?...

Toate tomurile universale
de diverse construcţii
în rimele şi ritmurile muzicale
dialoghează într-un monolog
de excepţie.

Toate cuvintele contabilizate
pe o simplă hârtie
sunt încrustate năvalnic
cu intimitatea amurgului
sau cu naşterea liniştitoare
a viitorului.

Bagheta mea traversează
mulţimea cuvintelor
ca nişte răni fără sânge
şi suferă în egală măsură
sau se vindecă în lacrimile iubirii
solitară adâncului ei
şi-aceste cuvinte rămân mereu nerostite
chiar înainte sau după moarte...

M-am săturat de singurătatea
volumelor citite
şi chem copiii lirismului să intre
în camera sufletului meu...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica apelor

Stă să ningă
pe toate depărtările mele,
mă chem din alt anotimp
spre a pleca iar şi iar
acoperit de zăpadă,
biciuit de sforile albite
ale destinului,
până la îngenuncherea
totală.
Sărut cristalele
din sângele meu
tăcut ca adâncul,
adâncului.
Călătoresc în mine
spre a mă întoarce
în apa
din care m-am născut.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele deprinderi

Să revenim la frumoasele noastre deprinderi
sub cerul intuiţional
să ne arăm cu grijă pământul de pe tălpi
să folosim gesturi de papură cuvinte
despre balanţe despre forma focului
despre extazul binecuvântat şi dureros
sau despre sânge despre lapte şi despre celelalte obiecte-mamă

astfel ne-am putea regăsi
sub chioşc în camera de după un perete
în lumea foşnitoare de sub noi
complet paradiţi dar nu despre asta e vorba
şi cine mai ştie.

poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descrierea

Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
şi pot să spun că sunt oglinda ei
în care îşi piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la uşa naşterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
şi nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre penuria de hârtie

Toţi vorbim de penurie
În şedinţele cu priză,
Economisim hârtie,
Dar de hârţogari nu-i criză.

epigramă de Sorin George Vidoe din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite...

Lacrimile-mi sapă-n obraji cuvinte
Cuvinte nerostite!
Se preling şi cad rătăcite pe covor...
Se lasă călcate de talpa-mi în treacăt, întâmplător.
În dorinţa deşartă... la măcar unica şansă... de a spune cum dor
Cum dor cuvintele nerostite?
Şi oare... prelinse în van,
Ce doare mai tare, cuvintele nerostite sau.... sufletul trist, în aşteptarea lor?
Sunt lacrimi, cuvinte... ce pot spune poveşti, dar tac... tac şi dor!

poezie de Gianina Foldvari (24 iunie 2015)
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloata se cucereşte dacă-i vorbeşti despre bătălii, regi, elefanţi şi fiinţe fantastice; despre fericirea ce va veni după moarte, dacă-i vorbeşti despre lumina vie ce le-a păzit naşterea, despre îngerii care roiesc în jurul lor, despre demonii care-i ameninţă şi despre iubire, iubire, această promisiune a uitării şi îndestulării. Vorbeşte-le despre toate acestea şi te vor iubi; vor face din tine egalul unui zeu. Dar tu, tu vei şti, pentru că eşti aici în faţa mea, tu, francul urât mirositor pe care hazardul l-a pus în mâinile mele, vei şti că toate astea nu sunt decât un văl parfumat, după care se ascunde nesfârşita durere a nopţii.

citat din Mathias Enard
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Mi-am pus într-un felinar curajul
Şi l-am aprins cu scânteia lucidităţii
Ca să cobor pe scara sufletului meu
Ce mi-a mai rămas.

Am străbătut bezna amintirilor
Am scuturat praful imaginilor
Şi am ascultat cuvintele glasurilor
Ce s-au adunat.

Pe tine te-am găsit într-un ungher
Într-o cameră cu uşa încă deschisă
Dureros de plină cu suferinţele mele
Foste dorinţe vii.

La uşă se îmbulzeau alte dorinţe
Arzând să intre şi să te mistuie
Dar tu le ucideai pe rând cu arma
Indiferenţei glaciale.

Te-am privit şi mi-ai părut obosită
Să te lupţi mereu cu dorinţele mele
Şi tristă în sufletul meu să fii închisă
Fără de voia ta.

Te-am prins de mână şi te-am scos afară
În timp ce dorinţele mele veneau năvală
Urlând după tine şi luptându-se cu mine
În urma ta.

Şi ţi-am strigat Fugi! Nu mă aştepta
Încearcă să te ajungi pe tine însuţi
Cu toţi si toate ce-s ale tale acum
În lumea ta.

Am să rămân să îmi ucid dorinţele
Să le închid în camera suferinţelor
Şi să-ti aşez imaginea în praful amintirilor
Din lumea mea.

poezie de Daniel Uritu (februarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mine

Îţi voi vorbi despre mine
ca despre femeia
ce i-a împodobit cu lacrimi
picioarele lui Iisus,
cu sufletul prins
între pleoapele cerului,
după ce cicatricea
se făcu aripă
şi pământul -
piroane încinse
sub apăsarea ei...
Îţi voi spune
despre o cruce
ce îmi arde în sânge,
din care,
pasăre
m-am desprins...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privim şi vorbim

Privim şi vorbim despre păsări,
culori exprimate pe cer,
despre iubirile pierdute
regăsite-n anotimpuri,
despre câmpii ruginite-n tăcere,
tăcere neclintită în flori
asediate de fluturi.

Privim şi vorbim despre cai,
caii pământului
în obsedante galopuri,
despre păduri şi ape,
despre tot ce mă-nconjoară.

Dar dincolo de munţii de sticlă
ne rămân amintirile

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
"Le péché c'est le Grec", ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mâini

Rămâi sculptată în aer,
Mâinile mele
Au umplut camera de forme
Voi dormi cu fantomele tale,
Ca un Hamlet năpădit de taţi.

Poate că ar trebui să-ţi vorbesc
Despre mâini
(Şi mai puţin, evident, despre mâine)
Ele te-au îndrăgit la prima vedere,
Când ţi-ai sprijinit magnetismul în ele.

Ar putea fi ace pe o busolă,
Arătând imparţial toate punctele cardinale.
De ce numai nordul mereu?
Pretutindeni hălăduieşte misterul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera suspinelor

Camera suspinelor.
Câinele care-şi roade vechile visuri.
Un zid în noi
între inimă şi cealaltă inimă.
Toate lucrurile astea
care-au luat locul copiilor!
Dragostea ca un rechizitoriu.
Lumânarea aprinsă
de cuvintele moarte.
Privelişte inexpugnabilă spre îndoială.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernul Ponta şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie (cel cu Romulus şi Remus crescuţi de vulpe), vor să introducă în grădiniţe şi şcoli programul "Sexul şi barza", pentru a-i învăţa pe copii despre sex, homosexualitate şi masturbare (ştire România TV)

Românie, Românie,
Ce-aş putea să-ţi spun eu ţie?
Astăzi, ţară, ai de toate,
Şcoli, spitale şi bucate,
Au românii şi cafea,
Sexu-n şcoală doar lipsea!
............................
Nu avem abecedare,
Şcoala nici chiar budă n-are,
Dar copiii tre' să ştie,
Despre sex, de sodomie,
Despre spermatogeneze
Şi cum să se masturbeze.
..............................
Guvernanţii, bată-i vina,
Nu au minte cât găina;
Doamne, mare Ţi-e Grădina!
Aş mai spune-o vorbă-a mea:
Mulţi proşti, Doamne, ai în ea!

Cu aşa o guvernare,
Ne mai miră ceva, oare?
Ori sunt buni de puşcărie,
Ori sunt de... psihiatrie.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire, Politică şi politicieni (5 octombrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul cuvintelor

acolo unde pe măsură ce îmbătrânim
nefericirea ne înţeapă tot mai des în piepturi
acolo, între cearcănele sufletului
sub sârmoasa iarbă a regretelor
zac toate cuvintele pe care nu am avut curajul să ni le rostim
ca nişte copii morţi la naştere
-
amintirea lor ne suprimă înălţarea
amintirea ţipătului lor ne asurzeşte
orice gând, orice vocaţie, orice destin

acolo, fix în locul acela
singurătatea îşi înfige adesea cârligul în noi
balansându-ne vieţile deasupra unei mări de acidă incertitudine
folosindu-ne visele spulberate
pe post de scripete

acolo totul este o rumoare
despre ceea ce am fi putut
să devenim

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul Ruginii

Aş da mult să pot
scrie poemul
despre cel care ai fi vrut
să fiu.
Vinul nou care umple burdufurile crăpate,
pierdere asumată.
Fără figuri de stil, în puţine cuvinte,
despre Regatul Ruginii.
Nu ştii ce-mi ceri, nu ştiu ce-mi ceri,
am să-l caut pe acel om.
În gândurile mele
nu se mai poate odihni decât uitarea.

Aş da mult
şi pe sub mână
să ne putem îmbrăţişa sub merii-nfloriţi,
două morminte năpădite de licheni obraznici.
În camera ta, în camera mea,
nu mai e loc
de oglinzi care scriu neîncetat
antipoeme.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloane: Jake, vreau să ştiu dacă ai intrat astăzi în camera unchiului tău.
Jake: Nu intru niciodată în camera unchiului meu.
Sloan: De ce nu?
Jake: Pentru că toate revistele deocheate sunt în camera tatălui meu.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Ioana Niţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţie bolnavă

A fost bolnavă ani şi ani;
Într-o zi m-a chemat să-mi spună ceva.
Nu putea vorbi limpede,
Iar lacrimile-i curgeau râuri pe obraz.
"Te împovărez cu nişte copii,
Cu copiii noştri, în curând orfani.

Nu-i lăsa flămânzi sau în frig;
Dacă greşesc nu-i lovi.
Când îl vei lua în braţe pe cel mic,
Legănă-l şi cântă-i de nani-nani.
Nu uita să faci asta."

Înainte de a muri a mai spus,
"Când i-am luat in braţe prima oară n-aveau îmbrăcăminte,
Iar acum hainele lor n-au căptuşeală."

Am închis uşile şi ferestrele,
Am părăsit copiii rămaşi fără mamă.
Când mi-am întâlnit prietenii, am plâns.
M-am aşezat jos, neputând să-i însoţesc.
I-am rugat să cumpere nişte dulciuri copiilor mei.
Am plâns în faţa lor.
Am încercat să nu mă vait, dar durerea era prea mare.

Am dat prietenilor banii trebuincioşi.
Când m-am întors acasă copiii
m-au întrebat de ce mama lor nu-i mai ia în braţe...
Am umblat încolo şi încoace
Prin camera aceea goală.

Apoi am ieşit afară şi am jurat,
"Voi uita şi nu voi mai vorbi despre ea niciodată."

poezie de Autor necunoscut,sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi care va fi soarta celor care, animaţi de spiritul libertăţii, se vor încumeta să le vorbească despre drepturile şi demnitatea umană celor care nu au auzit niciodată despre existenţa acestora? Îi vor alarma, în egală măsură, atât pe tiranii pe care încearcă să-i demaşte, cât şi pe sclavii pe care încearcă să-i lumineze.

Maximilien Robespierre în Le Moniteur Universel
Adăugat de ludwig5bn
Comentează! | Votează! | Copiază!