Binecuvântând navele

Fie ca mareea
care chiar şi acum mai trece
pragul înţelegerii noastre
să te ducă
dincolo de feţele fricii
fie-ţi dat să săruţi
vântul şi apoi să te întorci din faţa lui
sigur că îţi
va veghea spatele fie ca tu
să ai ochii deschişi către ape
apele vălurind întru eternitate
şi fie ca plin de inocenţă
să navighezi prin aceasta spre aceea.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În consecinţă, societăţile voastre vor fi obligate să se schimbe, iar oamenii vor trebui şi ei să se schimbe: nimeni nu va mai putea fi sigur că minte nepedepsit. E vorba de un joc care va modifica faţa lumii, şi aceasta-i este regula. După ce-l veţi fi experimentat, veţi fi liberi să alegeţi, căci singura alegere mereu posibilă este aceea de a minţi. Ca să mă fac înţeles de către voi toţi, vă voi spune care este avantajul acestui joc. Lumea în care trăiţi este un loc ciudat. În orice clipă poate sări în aer, iar voi puteţi oricând muri. Mai degrabă muriţi atunci cu ochii deschişi. Prin urmare, avantajul e că, de veţi muri, o veţi face cu ochii deschişi. Asta-i tot ce aveam să vă spun.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

mă mir de inima noastră
care încă mai poate
să ducă tristeţea în doi

pe noi culmi (?!) de acolo
se aruncă în stolul
ce trece munţii spre sud

cu gâturi sucite şi crud
privind către inima noastră
în pragul de sus al uitării

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie mondenă

m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre

ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci

mp târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,

am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeţi că ştiţi deja ade­vărul! Credeţi că înţelegeţi deja cum stau lucrurile. Astfel că voi sunteţi de acord cu tot ceea ce vedeţi, auziţi sau citiţi, care se încadrează în para­digma înţelegerii voastre şi respingeţi tot ceea ce nu se încadrează. Iar aceasta numiţi voi a învăţa. Aceasta numiţi voi a fi deschis spre învăţă­tură. Din păcate, voi nu veţi fi niciodată deschişi spre învăţătură, atâta timp cât sunteţi închişi spre orice, în afară de propriul vostru adevăr.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb cu lumina

Cu faţa la răsărit şi spatele către apus
îmi vedeam memoriile în tragic învelite,
din coincidenţe puse pe un fulger am compus
iubirile cu semne de întrebare împletite.

Şi am ţinut în bancă anii mei de tinereţe,
în conturile legănate în eternitate,
ca să-i am dobândă la zilele de bătrâneţe
presărate peste trotuarele asfaltate.

Şi nu am înţeles cântecul ciocârliei triste,
deşi săruturile fredonau doar o romanţă.
Fereastră mi-a fost iubirea ce-o doream să existe
şi albit de gânduri n-am căutat nici o vacanţă.

Dar vine timpul gândului spre albul de mireasă,
chiar şi pentru strălucirea sclipirii de zăpadă.
Imaculatul alb de lună, a nopţii crăiasă,
îşi caută lumina pe a cerului estradă.

În viaţă emoţiile se scaldă-n amorţire,
spre lumină o albă rugăciune avem de spus
când am ajuns pe albele cărări de despărţire
cu spatele la răsărit şi faţa către apus.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui Moise negru

Tu eşti cel pentru care
m-am aprins.
vino cu toiagul tău
care se răsuceşte
şi care este un şarpe.
Eu sunt tufişul.
Eu ard.
Şi nu-s epuizabilă.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambientală

Ai lăsat în lumea de afară
gândurile amputate ale febrei
cu care întorci spatele prizonier
voluntar
aceluiaşi recviem, nu contează împreună,
se aseamănă visele în feţele oglinzii
în spatele serii
pustiind în palme
rimele cu care te iubesc, uşa lumii de afară
sinteză la boală,
atacuri de panică în neputinţa
nu ai cuvinte.

poezie de Iulia Mîndrean din Valsurile omului de gheaţă (30 aprilie 2015)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala

viermele ce adânc sapă în trupul captiv
când vrea trece prin faţa ochilor mei
dispreţuitor şi rece,
îi întorc spatele tuşind
cu patima unui fumător ratat,
revolta simţurilor amorţite de veghea
nopţilor nedormite tulbură lumina.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea se ridică, mareea cade-încet

Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zoreşte către casă –
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-aşează pe-acoperiş discret;
Şi marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi şi albe, lip-lip,
Şterg urmele de paşi înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemaţi de glasul rândaşului, urgent.
O nouă zi se-înalţă, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la ţărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

Gânditor şi cu mâinile la spate
Merg pe calea ferată,
Drumul cel mai drept
Cu putinţă.

Din spatele meu, cu viteză,
Vine un tren
Care n-a auzit nimic despre mine.

Acest tren - martor mi-e Zenon bătrânul -
- Nu mă va ajunge niciodată,
Pentru că eu mereu voi avea un avans
Faţă de lucrurile care nu gândesc.

Sau chiar dacă, brutal,
Va trece peste mine,
Întotdeauna se va găsi un om
Care să meargă în faţa lui
Plin de gânduri
Şi cu mâinile la spate.

Ca mine acum
În faţa monstrului negru
Care se apropie cu o viteză înspăimântătoare,
Şi care nu mă va ajunge
Niciodată.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de veghea Ofeliei

Mi te strecori în vis,
în gândul cel mai aproape de marginea pământului,
luminos şi clar ca o petală de vară cenuşie,
în mâna Lui Dumnezeu,
să-mi spui că umblarea pe apă este doar o aprindere ce se naşte din convieţuirea sufletului cu seninul,

poate o fi chiar viaţa prin care ne înmuiem degetele
îndeajuns să lăsam dragostea să ne coacă,
iar apoi să rodim
în tăcere.

M-a găsit setea, în purtarea ireproşabilă a sfinţilor,
risipind întunericul şi toate umbrele care m-au ascuns frumuseţii.
Te privesc iar ochii mei trec de camera îngerilor,
te urmez cu toată dragostea unei mame în care viaţa se întoarce de pe-o parte pe alta să-şi găsească cel mai bun loc în lumină.

Tu eşti micuţă acum
dar totuşi ai învăţat că zborul este o dimineaţă în care umbrele se topesc.

Cu imaginea vieţii îngropate în pulberea de pe stradă,
cuvintele noastre
limpezesc visul din urmă.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru iubire

O pasare care zboara
Nu este decat
Un zbor in sine.

Miscare.

Inchid ochii si ating.
Inchid ochii si simt.

Sunetul imi raneste urechea.

Este
O miscare
In sine
Si
Spre inauntru.

Este un
Strigat.

Ma darui sunetului.
Impusc aripa.
Si simt
Aerul fractionat

Pentru o secunda

De zborul frant.

Te mai pot iubi.
Sigur, sigur te mai pot iubi,
Cu sentimentul strecurat
In locul
De unde a cazut pasarea alba,

Din clipa
Spre eternitate.

Si, in locul acela,
Gandul meu,
Purtand amprenta numelui tau

Ramane

Ca o pata rosie
Pe cerul albastru,
Care se vrea alba

Pentru eternitate.

Intre pleoape,
Doar durerea
Mai poate fi strivita,
Continuu,
Durerea care smulge durerea
Din agonia mortii,
Transformand-o in lacrimi.

Printre sfinti,
Numai
Dumnezeu
Aduna

Sentimente perfecte,
Sentimentele noastre,

Perfecte,

Cu care noi
Il
Putem
Atinge.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul meu, Jack

"Ai veşti de la băiatul meu Jack?"
Nu la mareea asta.
"Când crezi că se va întoarce? Zilele tot trec."
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"A mai auzit de el vreo vorbă careva?"
Nu la mareea asta.
Tot ce-i îngropat de ape-anevoie mai poate înota,
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"O, Doamne, când îşi va afla alinarea o inimă amară?"
Nu la mareea asta,
Nu la mareele care vin după asta –
Dar rămâi cu mângâierea că nu şi-a făcut neamul de ocară –

Nicio şoaptă dinspre-acel vânt, dinspre-acea maree.
Aşa că înalţă-ţi fruntea, semeaţă –
La mareea asta
Şi la fiecare maree viitoare aidoma cu asta;
Pentru că pe fiul căruia i-ai dat viaţă
L-ai dăruit acelui vânt, acelei perpetue maree.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vedea cum urcă

pe exteriorul clădirii cu nerv
folosindu-se de scara
de pe schele şi cum privea
peste acoperişurile clădirilor
spre vârful copacilor din parc
apoi în cealaltă direcţie
spre turla bisericii catolice
şi spre bulevardul bucovina
unde strălucea carosabilul ud
se vedea ca un şoim tânăr
vedea femeia cum şedea pe pat
şi sângele circula prin cameră
în căutarea unor artere sau vase
avea faţa mutilată de poezie
ochii stăteau la geam deschişi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele ei s-au auzit paşi şi s-a îndepărtat de vitrina luminată în faţa căreia se oprise şi visa cu ochii deschişi, fără să înregistreze nimic din obiectele ce se aflau în spatele geamului. Totul era infinit de trist. În jurul ei nu vedea decât chipul lui. "Lukas, mă despart greu de tine, numele tău este o melodie tristă în sufletul meu."

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să fie (Scurt tratat asupra fricii)

O spaimă albă trece prin cuvânt
Ţărâna face scurte temeneli
Un fulger izvorât din mii de stele
Prin degete se scurge în pământ

Se spânzură copacii de un cer
Cu marea străvezie de bulboane
Şi pielea încreţită de frisoane
Îţi lasă pururi aerul stingher

Era să fie. Dacă ar fi fost
N-ai mai fi fost aici, acum
Ci dincolo cu totul. Ca şi cum,
Rosturile n-ar mai avea rost

Era să fie. Sute de ocazii
Au făcut balanţa să se-ncline
Spre semnul care l-ai trecut cu bine
Dar vezi că mai urmează alte razii!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari visând

Nu mai am demult nici un fel de scop...
De aceea zilele mele sunt atât de liniştite;
toate sunt la fel, se-înalţă şi coboară
ca plutele de la undiţele unor pescari căzuţi în reverie...
pescari care-au uitat întru totul de ce-au venit aici.

Stau aplecaţi peste balustrăzile podului,
uimiţi de uşurinţa cu care
pot contrabalansa golul
din vieţile lor...
gol care pare să-i fi ameninţat dintotdeauna.

Ochii lor sunt închişi, genele
încremenite, feţele
atât de calme şi de subţiri
încât, în mod sigur, Infinitul se poate
plimba printre ele cum îi place.

poezie de Josef Tomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!