Singurătatea

Am privit, în ochi, singurătatea.
Era aşezată pe podeaua casei.
Ronţăia chipsuri.

Am invitat-o la masa mea.

De atunci, la cină,
Îi spun ce se întâmplă peste zi,
O întreb de unde vine noaptea
Şi îi mai spun că eu singur
Îmi sunt de ajuns.

poezie de Octavian Mihalcea din Poezii (2012)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruinţă:
nu sunt singur, nu sunt singur.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi prin suflet

dimineaţa adun roua timpului
de pe podeaua cerului
ploua aprig peste lume
ploua cu tăceri, în cine
cine vine, dacă vine
pe aici şi pentru cine
mă ard picăturile reci
cad peste mine, cad şiroaie
pe unde vii, pe unde uneori mai treci
în suflet e adâncă tăcere şi eternă durere
ce tristă este seara când număr
picăturile de gânduri ce se scurg în amurg
am risipit eternitatea pe alei proscrise
nu întreb, oricum nu am pe cine
din lipsuri şi nimicuri fel de fel
am ales fericirea de a nu fi fericit
dezlipind cuvinte nepotrivite
de pe pereţii ruginiţi ai sufletului
pe prag am aşezat doar un cuvânt
îl caut neîncetat de mii de ani
ochii mă dureau, de privit în gol
i-am aruncat în nămol
am păşit mai departe
mai trist, de mine, de toate...
în casă plouă, la nesfârşit

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!
Vreau să mă-mpac cu mine şi El!

Unde eşti, Dumnezeule ascuns în cuvinte?
Dumnezeule ascuns în şoptiri, unde eşti:

Când m-am trezit în aceeaşi viaţă urâtă eram biet actor
inutil,
infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte.
Cum să-l întreb eu de ce răneşte privirea,
cum să-l întreb dacă nu-l doare trecutul,
cum să-l întreb dacă mai vine şi mâine?

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de Crăciun

Iarna s-a prăbuşit peste aşteptările oamenilor
cu nişte amplitudini care se mişcă mereu,
eu te întreb cum poţi rămâne constant
când totul pare să se îmbrace anormal
după un scenariu necunoscut din timp.

Oricum şi sufletul meu se joacă cu anotimpul
face un om de zăpadă în curtea casei,
împodobeşte bradul de crăciun şi-i cântă,
iar tu eşti aşa de înduioşată şi visezi privindu-l,
într-o copilărie întârziată în care se joacă nepoţii.

Îl aşteapă pe Moş Crăciun şi bătrânul vine,
dar are şi el pretenţiile lui exagerate ca şi copiii,
se cântă, se spun poezii scurte şi chiar poveşti,
dar soseşte noaptea, copiii-s somnoroşi, moşul la fel
şi uite aşa trece minune de frumos şi dragoste.

Doamne ce de jucării, dulciuri, hăinuţe etc...
dimineaţa e mai săracă, nu mai vine niciun moş,
a fost pe la bunici şi mai ştiu eu pe unde
şi a lăsat şi acolo multe cadouri,
oricum până la anul e destul de mult.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâne, dă o fugă la Stockholm şi vei constata cu surprindere cum noaptea polară recită poeme de Octavian Mihalcea.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te doare...

Să spun atunci când peste oameni este frig şi plouă,
Că EL te-ascultă şi te vede...
Şi ţi-ar fi dat comoara în Viaţa cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

Să spun şi-atunci când peste oameni este ger şi ninge,
Că poţi iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ţi sufletul acasă, în Rai.

Să spun şi-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi şi în case...
Dureri şi lacrimi aduc aşa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.

Dar să mai spun şi-atunci când tu suspini şi doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... şi sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreşit te-aşteaptă o Cunună.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa cu dor

Masa
cu-n picior peste picior
colţ de rai
peste unde nu mai stai
peste norul ce se schimbă
un cuvânt pierdut pe limbă.
Masa
unde-ai stat
se plimbă
şi în urma ei mirat
mi-e dor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rândunica îşi face cuibul, când drumul prinde a toarce cărăruşe, când mugurul îşi desface din faşă podoaba lui verde, atunci vine să mă vadă copilăria. Vine încet, numărându-şi paşii, ca să îi pară drumul mai scurt. Vine cu o nuieluşă subţioară, smulsă de tata din gard, căci drumeţului multe i se întâmplă. Vine cu basmaua mamei aşezată în jurul gâtului - vântul e vânt şi niciodată să nu îi dai crezare.

Ion Druţă în Horodiste (1989)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rafe: Stai un pic. Domnişoară, chiar vă pup. (Îşi acoperă gura cu mâna.) Vă plac. Nu am vrut să spun asta. Mă gândeam dacă pot dona cina, ei bine, dacă pot să vă invit la cină.
Evelyn: Ăsta nu este graficul tău.
Rafe: Nu, este al colegului de aici, care cred că a plecat.
Evelyn: Ai făcut deja injecţia?
Rafe: Da, ei bine, o dată. Ei bine, vroiam să vă întreb, pot să vă scot la cină?
Evelyn: Nu.

replici din Pearl Harbor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexistentul de mine

Sunt şeful unui birou
în care se mai află
o masă un scaun
şi câteva creioane

verificasem prezenţa de dimineaţă
era şi masa şi scaunul
erau şi creioanele
ascuţite parcă de voievodul Vlad
numai eu nu eram
plecasem undeva
fără să-mi spun unde
şi probabil iar nu mă voi întoarce
până la prânz

nici când m-a căutat directorul
n-am ştiut să-i spun unde sunt
aşa că a trebuit să-mi pun
o absenţă nemotivată

intenţionez chiar
să-mi reţin
zece la sută din retribuţie
banii pe care-i voi bea vineri la târg
pentru învăţătură de minte.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epifanie

hei, care mi-ai intrat în cabină? aveam cuvintele pregătite
unde-i monologul meu? ce pot să mai spun acum?
nimic. crede şi nu cerceta.

voiam să vorbesc despre ceara ce-mi lipeşte pleoapele
dar cum pot să vă conving din moment ce eu citesc
şi nu orbecăi asemeni bătrânului Lear?

ce îţi mai doreşti acum? m-a întrebat privindu-mă
mi-am privit degetele, mi-am privit mâinile
şi m-am văzut spălându-mi-le după crunta judecată

cuvântul. cine ar fi crezut că o să îmi fie greu. te ataşezi, îţi intră-n sânge.
la început eram singur. şi credeţi-mă că e grea singurătatea
dar el mi-a luminat tot întunericul şi m-a învăţat ce e... iubirea

eu poate nu... dar tu, cu siguranţă...
crezi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Brâncuşi la masa tăcerii

Stăm la masa tîcerii
ca la o meditaţie de seară.
atât de tineri
atât de bîtrîni

ascultăm cum bate inima pietrei.
Oare să povestesc despre bicisnicele vânători
de cuvinte?
Să povestesc de ce cărţile mele sunt spectacole
cu un singur personaj?
Tac.
De ce să spun vorbe-aurite
poate mincinoase ca jurămintele de dragoste

Stăm la masa tăcerii
atât de tineri atât de bătrâni
trec anotimpuri după anotimpuri.
Poate adevărul se iveşte tăcând

poezie de Daniel Corbu din Cartea de poeme a lui Daniel Corbu. Scrisori către cei singuri, Iaşi, Junimea, 2019, p.75 (2019)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum sa pot....

Sunt momente in care as vrea cu ardoare sa trec peste
Scriind aceste randuri sperand sa nu-mi mai pesse
Luptand ca sa-mi gasesc un nou inceput in viata
Sa-mi spun bine-ai venit, cand o sa fiu de fata

Si cred,e complicat sa cred ca voi fi tare
Dar eu nu am uitat cum este sa lupt...si doare
Eu n-o sa ma mai caut decat in alinare...
Si-o sa lovesc cu forta acolo unde doare

Dar cum sa pot eu sa ranesc pe cineva?
Cand toate-aceste lucruri nu sunt in firea mea
Si cum sa pot eu sa spun ca va urasc?
Cand mie mult imi place sa spun c-o sa iubesc

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întreb

Mă întreb şi întreb
cu de-a sila mă întreb
şi întreb
dacă nu ar exista mirosul ierbii oare
spun oare din răutate
oare am mai descălţa noi luna de lumină?
Mă întreb şi întreb
cu aceeaşi silă întrebătoare
dar mai bine
întreb deci
dacă nu ar exista sângele
am mai vedea noi răsăritul cum naşte
în iarbă puşca unui soldat?
Mă întreb şi vă întreb pe voi
cu toată sila pricinuită de întrebarea
ce o întreb
când nu îţi pasă
dacă nu ar exista strigătul mamei
când te cheamă pe lume
ar mai fi în iarbă împuşcătura unui soldat mort?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună!

Să vă spun, să nu vă spun,
M-am urcat în vârf de prun,
Deşi e numai un ciot,
Stau de-un ceas şi încă pot..
Mă tot uit să văd de vine,
Cineva şi pe la mine,
Nu vă spun pe cine-aştept
Fiindcă eu sunt înţelept..
Aşa îmi zic toţi de-aici,
Şi cei mari dar şi cei mici,
Şi eu ştiu că nu se-nşală,
Că de-aia m-au dat la şcoală!
Simt în aer un parfum,
Vine parcă de pe drum,
De la munte, de la mare,
Nu ştiu ce să fie oare..
Un miros de libertate,
Parcă-l simt tocmai în spate,
In rucsac şi-n buzunare,
În ghetele din picioare..
Ce să fie, ce să fie,
Pare că nimeni nu ştie,
Eu doar am o bănuială,
Că am învăţat la şcoală!
E vacanţa, dragii mei,
O aştept şi eu ca ei!
Ca mămica şi tăticu',
O aşteaptă şi pisicu'!
Însă nu le spun nimic,
Cred că o să tac chitic,
Dac-o văd, ştiu ce-o să fac,
O să intru în rucsac,
Să fiu sigur că ei vor,
Să intru în planul lor!
Cred ca-n noaptea asta, clar,
Mă duc la somn în zadar,
Nu pot, frate, să mai dorm,
Mă şi văd în avion!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi mai spun...

întotdeauna mă gândeam ce spun
ca să nu spun la ce mă voi gândi
şi îmbrăcat în togă de tribun
şi dezbrăcat de verbul: "a iubi"

de la o vreme nu mă mai gândesc
de la o vreme spun aşa cum este
că sunt demult nebun şi că iubesc
sfârşitul la o tainică poveste

deobicei povestea se termină
cu noaptea nunţii când eroii pleacă
să pună punct pe "i" ce determină
şi rol de apa şi de piatră saca

povestea mea începe cu aluzii
povestea mea începe cu finaluri
cu ani la fundul mării de iluzii
cu maluri de abrupte idealuri

povestea mea începe de departe
povestea mea începe de la şcoală
povestea mea începe dintr-o carte
din care cineva a rupt o coală...

povestea mea ştiută pe de rost
povestea mea trăită fără rost
povestea-n care şi mereu ai fost
străină la streinu-ţi adăpost...

acum, ajuns în pragul veşniciei
cu trepte de abanos şi gorun
gândesc în termeni noi, de fantezie
ce nu ţi-am spus o veşnicie-nu-ţi mai spun...

poezie de Iurie Osoianu (15 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea îmi plânge cu capul pe masă
Înnegrind şi mai mult pereţii nezugrăviţi,
Se-agită, cuprinde, şi muşcă nemiloasă
Până şi din rugăciunea mea către sfinţi.

Aşezată confortabil la capăt de pat,
Singurătatea trosneşte-n mobilier
Oasele nopţilor încrucişate dezordonat,
Privindu-mi în ochi nesomnul de ieri.

Singurătatea niciodată nu doarme,
Mirosind a gând din trecut şi pustiu
Răpeşte lumina ferestrelor oarbe,
Îndemnându-mă spre drumuri pe care nu le ştiu...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!