Detractorul

Detractorul e frustratul
Lipsit complet de Dumnezeu
Nu ştie ce e păcatul
De-a vorbi pe toţi de rău

Adesea este un incult
Cu minţile întunecate
Şi de n-are un scop ocult
E doar plin de răutate.

Limitat de-a sa prostie
Nu acceptă vreun talent
Nu ştie de modestie
Împroaşcă totul, evident.

Afişând figură gravă
Atotştiutor
Împroaşcă cu otravă
Adesea fiind provocator.

Şi de-l bagă lumea în seamă
Prinde mai tare curaj
Se agită şi defaimă
Fără s-aibă vreun filtraj.

Are doar un singur leac
Şi dacă ai inteligenţă
Îi poţi veni şi tu de hac:
Tratează-l cu indiferenţă

poezie de Ionel Popa (12 iunie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverenţă

Simt că nu-s vrut, pentru prezenţă,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverenţă!

Nu-i important har, competenţă,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalţă afon... Vreau reverenţă!

E ca la şcoală; nu-i absenţă,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu ştii... Dai, reverenţă.

Toţi, peste tot îşi dau licenţă,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Îşi diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverenţă?!

Căci cum poţi să nu ai clemenţă,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experţi mistificanţi, anume
Reciproci toţi, în reverenţă....

Totu-i într-o efervescenţă;
Potenţă-n fals, furt de valoare,
Într-o cadenţă îngrozitoare
Decadenţă, deci nu reverenţă!

Speranţa-i încă la decenţă;
Eminenţa s-aibă iar cătare,
Cum fluorescenţa-i bob din floare
Şi pom dă fruct... cu reverenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

balneolog

Balneologul

Dacă eşti lipsit de vlagă,
Este cel care te bagă
Mai întâi la apă,-apoi
Te împroaşcă cu noroi.

definiţie epigramatică de Dan Norea din Epi... Gramatica, Definiţii meseriaşe (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede în tine

Dacă vine cumva ploaia când eşti la plimbare
Poţi face pneumonie, riscu-i foarte mare
Însă de-ai fost înţelept şi ai o umbrelă
Ea te apără de ploaie şi scapi de răceală

Dacă mergi cu bicicleta şi pe-o piatră ai lunecat,
Ai frânat cumva prea brusc şi în cap te-a aruncat
E posibil să ai şansa de-a scăpa nevătămat
Cască de ai avut pe cap şi te-a protejat.

Însă cum te fereşti, să-mi spui acuma mie
Când cei din jurul tău s-atinşi de isterie!
Cum îţi menţii echilibrul când specialişti în toate
Doar ceea ce e rău, insistă să-ţi arate!

Că-n toate-i depravare şi crasă indolenţă
Şi-avem violuri multe, de asemeni, violenţă.
Întreaga presă frate, împroaşcă tot şi toate
De-aia avem în ţară, multă adversitate!

La atâta negativ, cum să-i mai faci faţă
Şi cum să-ţi păstrezi vie a ta poftă de viaţă?
Eu zic să rămâi calm, în orice situaţie
Să-ţi vezi de-a tale scopuri, cu multă abnegaţie.

Tu caută soluţii, la orice provocare
Viaţa uneori te pune la încercare
Dar de-ţi menţii credinţa, în potenţialul tău
Îţi va veni în sprijin şi bunul Dumnezeu.

Învaţă a asculta şi a nu fi arogant,
Cată înţelepciunea de-a nu fi intrigant
Un zâmbet să ai pe chipul tău mereu
Să nu fii uragan, ci un senin alizeu.

poezie de Ionel Popa (13 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetica urâtului

Arghezi într-o zi s-a apucat,
Nu pentru el, ci mai mult pentru noi,
Să facă versuri greu de egalat
Din bube, mucegaiuri şi noroi.

Bacovia, pe care toţi îl ştiu,
Cu plumb şi morţi adesea ne-a speriat
Chiar dacă el avea un suflet viu
Şi nu era atât de deprimat.

Iar geniul Eminescu câteodată
A scris şi poezii fără perdea,
Nu pentru c-avea mintea întinată,
Ci doar din bucuria de-a crea.

De-aceea dacă patima mă poartă
Şi vreun poem va fi mai grosier,
Pentru c-aşa se mai întâmplă-n artă,
Fiţi buni şi nu mă judecaţi sever.

poezie de Octavian Cocoş (21 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga de promiscuitate

Adesea văd că mulţi confraţi
Dezgustaţi îşi pierd curajul
Sunt de-a dreptul disperaţi
În toate văd doar gol paharul

Dar cin' te pune drag confrate
Să bagi în seamă pe oricine
Că-i mizerie, ai dreptate
Dar cum de-ajunge ea la tine?

De unde-ţi iei tu energia?
Cin′ te luminează frate?
Au cumva vreo consacrare
Sau sunt din obscuritate?

Ia modele din elite
Consacrate în societate
Şi nicicând tu nu admite
Minciună, fals, vulgaritate.

Democraţia-i toleranţă
Şi la noi şi-n alte state
Îţi trebuie multă cutezanţă
Să rezişti cumva la toate.

Se poartă adesea prostul gust
Copleşind tot ce-i cultură
Valoare este în mod injust
Înlocuită de vreo făcătură.

Mai apare câte un detractor
Plătit cu bani sau cu favoruri
Chiar dacă-i doar un amator
Se lansează în batjocuri.

Promiscuitatea frate
Ţine-o la distanţă mare
Fereşte-apoi de împietate
Ce-i frumos şi-are valoare.

poezie de Ionel Popa (12 iunie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul dintre spectacolele de urmărit neapărat este cel al nesimţitului moderator TV. Cât de oximoronică este această formulă afli din primele minute ale emisiunii, când constaţi că moderatorul nu e doar lipsit de moderaţie, ci şi nemoderabil. În locul unui om care ştie să asculte, dai peste un limbut intratabil. Acesta se hrăneşte din convingerea că rostul invitatului nu e de-a vorbi, ci de a-l asculta cuminţel pe cel care l-a chemat la emisiune. Musafirului i se rezervă în aceste condiţii rolul de martor care asistă neputin­cios la verbiajul moderatorului, la logoreea lui izvorâtă dintr-o irepresibilă dorinţă de-a se pune în lumină şi de-a epata.

Radu Paraschivescu în Ghidul nesimţitului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origine de nesfârşit

Printre altele, lumea se iubeşte
ca să fie!...
În loc numai atât să facă
-nu ambiţiile să-şi zacă-
că de altfel n-ar fi vie...
restul, totul, putrezeşte!

Rămâne, înseamnă, valabil
numai sentiment
-şi nu oricare, doar cel mai profund-
unicu-n fond, ce ne asigură rotund,
incipient
şi, mai uşor realizabil!

Neînţeles însă, iubirea
nu ar avea, adesea, vreun control
şi atunci cum ştie
cât să fie, sau nu fie...
poate de aceea îşi inversează rol...
şi astăzi şi-a uitat menirea?!

Oricum nu risc, o practic chiar de mă întrec... mă-ntrec cu firea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi albastre

dacă tot veni vorba
cam cât de tare crezi tu că mă iubeşti
mă iubeşti cam cât cerul acesta?

te iubesc la fel doar că puţin mai albastru
îţi declaram lihnit de iubire

şi dacă aş crede că nu e suficient
crezi că mă poţi iubi mai adânc decât copacul acesta?
mă întrebai
din mijlocul codrului

te iubesc cât copacul şi mai acut,
cu ghearele înfipte
până la rădăcina pământului
până la prăpastie
până la cenuşă

şi dacă tot nu ar fi destul
m-aş ruga
de vreun dumnezeu
de vreun curcubeu
să mă facă din nou
să mă facă din piatră
să mă facă din foc
cu aripi albastre

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plonjare în inconştient

Motto: Cea mai importantă în viaţă este Rătăcirea, dar ea este inutilă fără Regăsire...

Şi dacă tot ce-am vrea ar fi iubire,
Şi dacă ne-am fi mulţumit şi cu puţin...
Am face mari averi în fericire,
Dar fericirea... e un concept divin!

Nu toţi ne recunoşteam fericirea...
La fiecare ea se scrie în alt fel,
Ferice de cine-şi acceptă rătăcirea,
Căci fără ea, nu te cunoşti defel!

Nu poţi să te cunoşti mergând numai în lume,
Cutreirând şi socializând mereu!
Stai şi cu tine suflete şi te ia la palme,
Alegând ce-i place mult Lui Dumnezeu!

Stai mereu şi judeci tot ce vezi şi-auzi,
În loc să stai cu tine... s-nveţi să te-asculţi!
Stai printre orbi şi surzi şi simţi că eşti deasupra...
Dar eşti la fel ca ei, unul dintre sluţi!

Cât timp petreci cu tine, singur... şi să-ţi placă?
Ce mult fugi de tine, de nu poţi să-ţi rezişti,
Refugiindu-te în lumea ta săracă,
Unde doar acolo ştii ca să te mişti!...

Eşti limitat în sine, vezi lumea, dar nu vezi,
Ce este important: să te cunoşti pe tine!
Te dai judecător, dar de fapt visezi,
Doar conştiinţa vie te scapă de ruine!

Şi tot ce trebuie să faci: e să accepţi ce eşti!
Degeaba în oglindă te vezi cel mai frumos...
Degeaba crezi c-ai tot, când ai numai lumeşti,
Lucruri, scopuri, ţinte... ce n-au niciun folos!

Uiţi că trupul ţipă când sufletul ucizi...
Uiţi că spiritul îţi animă corpul!
Toate câte ai, totul ai să pierzi...
Şi numai sufletul îşi caută rostul!

Ah, aş vrea să mori!... Să vezi că-i altă lume,
Unde ştii ce-i clar şi ce e de prisos...
Oare de ce trăieşti doar îmbrăcat în spume,
Ale unui val având scopul pietros?...

A fi plăcut de lume, nu e scop divin!
Căci, lumea şi Lumina, nu au scopuri comune!
De ce nu-ncerci mai bine să faci ce e sublim,
Şi să suporţi povara, ca rodul să se-adune?!...

Dreptatea şi iubirea este ţinta noastră!
Şi de le-ndepărtezi... te pierzi odat' cu ele...
Vei trece doar prin starea cea neagră şi albastră,
Ce mult vor apăsa... consecinţei grele!

De nu ai fost să fii vreun aur scos din foc,
Poţi să-ţi doreşti să-ţi vezi numele înscris...
Să-ţi capeţi veşnicia ce încă nu-i faci loc,
În viaţa ta măruntă, a nu pieri-n abis...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Daniela S
Comentează! | Votează! | Copiază!

La îndemâna oricui...

S-a "postat" pe internet,
Fiind un analfabet.
Şi ca "lumea" să îl ştie,
Etalează doar... prostie...

epigramă de Constantin Enescu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi chiar dacă frumuseţea sufletului nostru este considerată naivitate...
Şi chiar dacă sensibilitatea noastră este considerată slăbiciune...
Şi chiar dacă bunătatea este considerată prostie...
Şi chiar dacă sinceritatea este adesea pedepsită...
Şi chiar dacă încrederea ne este adesea trădată...
Şi chiar dacă iertarea ne este răsplătită cu alte greşeli...
Şi chiar dacă respectul oferit este tratat cu lipsă de consideraţie...
Şi chiar dacă nu primim întotdeauna ceea ce oferim...
Şi chiar dacă la iubire ni se răspunde uneori cu indiferenţă...
noi să rămânem buni, frumoşi, sensibili, naivi, sinceri! Să credem cu toată forţa inimii în oameni, în frumos, în prietenie şi în iubire!

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadoul perfect

Din vremuri de demult, apuse, neuitate,
Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate
Fost trăitor în Rai şi renegat de Duh
Suflet orbecăind adesea prin văzduh.

Un Om îşi plânge viaţa, pierdutul Paradis
De mii de ani fiind un chinuit proscris
Şi într-o rugă vie, mereu neîntreruptă
Cu demoni şi cu patimi în permanentă luptă.

Adamul cel dintâi, fatalul păcătos
Cel ce s-a lepădat de Dumnezeu Hristos
Trăieşte acum în noi, aşa cum s-a prezis
Cu toată slăbiciunea şi tot ce-i interzis.

Fiu neascultător, de-a lungul şi de-a latul
Împrăştiind voit pe-ntreg pământ păcatul
Vei înţelege oare, cândva, în astă viaţă
Să nu fii neclintit, cu sufletul de gheaţă?

Să ai acea căldură, să plângi ce ai pierdut
Să te împaci cu toţi, să nu fii iar căzut
S-ajungi să fii un dar lui Dumnezeu cel bun
Un glob de aur sfânt din bradul de Crăciun.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsă modestie

Asta nu mai e dreptate,
Dacă ne uităm atent:
Toţi au câte-o facultate
Numai eu am... doar talent.

epigramă de Mihai Cuţulencu din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre medici şi spitale

Din contribuţia la buget a oricărui cetăţean
Statul pregăteşte medici cu duiumul an de an
Toţi depun un jurământ, la-nceput de meserie
Puţini apoi şi-l respectă, sunt atinşi de lăcomie

Când merge omul la spital, de nu este vreun bogat
Înainte de analize, el este amplu interogat
Cu fineţe-i întrebat, dacă şi unde lucrează,
Vor să ştie în primul rând, ce venituri încasează

Dacă este vreun şomer, ar mai avea o şansă
Poate are cumva rude, să-i achite câte o tranşă
Şi-ar mai fi o variantă, s-apeleze la vreo pilă
Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă

Dacă este-un amărât, fără bani, fără ajutor
Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor
Şi-o să aştepte el acolo, pân′ ce-o voce-i va spune
-Mergi acasă, cată bani şi la doctori tu-i depune.

Sunt în stare să-ţi ia totul, fără nici o remuşcare
Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare
De n-ai punga cu parale, nici o şansă să te-atingă
Nici măcar vreo asistentă, să te-nţepe c-o seringă

Sistemul nostru sanitar, este atât de neglijat
Mor pe capete în spitale, foarte slab e finanţat
De aceea, personalul a plecat peste hotare
Pleacă tot ce e mai bun, rămân cei fără valoare

Este însă şi-o excepţie, ei formează un grup aparte
Medicii de la urgenţe, smulg pacienţii de la moarte
Când se cere vreo salvare, foarte iute intervin
Se transformă în nişte îngeri, ăsta este a lor destin.

poezie de Ionel Popa
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Suflete reci în carne vie
Mulţi morţi de frică să trăiască
Se nasc în ale lor sicrie

Mulţi bântuie prin întuneric
Împovăraţi şi traşi la faţă
Mai întâlnind vreun mort ce speră
Orbeşte, la o zi de viaţă

Mulţi se mai joacă de-a "trăitul"
Şi uită uneori că-s morţi
Pe când fărâma lor de viaţă
Le trage zilele la sorţi

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Şi de-l găsesc pe vreunu viu
Îl mint că o să îi dea viaţă
Şi-l bagă repede-n sicriu

poezie de Gabriel Cîndea (septembrie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea

Adesea, nu poţi să te mişti
De-atâţia noi veleitari:
Cei cu talent ajung artişti,
Cei care n-au, parlamentari.

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagă de seamă! [See it through]

Când întâmpini o problemă,
Tu priveşte-o drept în faţă;
Capul sus, umerii ţepeni
Şi-atitudine măreaţă.
Când să scapi este zadarnic
Fă ce ştii, şi să n-ai teamă;
Poţi să pierzi sau poţi învinge
Fii atent, bagă de seamă!

Poţi să ai pe cer nori negri
Şi un viitor de groază,
Dar să nu te pierzi cu firea,
Luptă întruna, acţionează;
Dacă ce-i mai rău se întâmplă,
Orice-ai face, nu-i o dramă,
Dar nu poţi scăpa cu fuga,
Fii atent, bagă de seamă!

Şi speranţa e deşartă
Când necazul zăboveşte,
Însă nu uita, te paşte
Ce tot omul întâlneşte.
Poţi da greş, dar mori în luptă;
Nu ceda când este larmă;
Vigilent, mergi pân' la capăt
Fii atent, bagă de seamă!

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt...

Dacă sunt, unde sunt
în ce cânt
în ce gând
în ce rost muribund
în ce cuget plăpând
descărnat de curând
dacă sunt, până când?

Dacă sunt, eu ce sunt
un mărunt
amănunt
un mereu doar secund
dumnezei înjurând
ori vreun geamăt imund
ăsta sunt, asta sunt?...

Dacă sunt, din ce sunt
din descânt
din pământ
din dezgustul fecund
colcăind furibund
într-un timp ne-afund
din ce sunt, până când?

Dacă sunt, cine sunt
vreun cuvânt
de nesfânt
vreun pascal fredonând
în swahili, vreun rând
vreun temei de mormânt
dacă sunt, de ce sunt?

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Radu Câmpan
Comentează! | Votează! | Copiază!