Cronică rimată la volumul ""Stanca" în... "Calea Lactee"", a autoarei Cornelia Georgescu

Nu se nasc în orice clipe
Scriitori ce prind aripe
Ca să zboare-n Univers.
Nu pătrunzi în constelaţii
Doar cu mici imaginaţii,
Dând viaţă unui vers.
Dar când sufletul ţi-e jarul
Mistuit de tot amarul
Frământărilor din jur,
Când în nopţi de insomnie
Tu aşterni, pe o hârtie,
Gânduri care prind contur,
Când tu, fragedă copilă,
Scrii cu pana ta o filă
De curaj şi de revoltă,
De mâhnire şi de ură
Contra celor ce făcură
Centre-n care se dezvoltă
Mecanismele de frică,
Atunci lumea-ţi pare mică
Şi tu vrei să evadezi
Într-o lume mult mai blândă,
Nu-mbuibată, ci flămândă,
Unde-n linişte creezi.
Te găsesc în bancă stând,
Mică, tristă şi visând
Sus, spre marea deşteptare.
La o vârstă aşa plăpândă
Frământările abundă
Şi n-ai timp de aşteptare.
Când tu strângi mănunchi de vise
În unghere nepermise
Ochilor iscoditori,
Dumnezeu doar ţi-e speranţa,
Liniştea şi cutezanţa
Ca să urci şi să cobori
Pe solfegii de baladă.
Tu n-ai vrut să faci paradă
De talent ce va rămâne
Cu simţirea şi cu visul,
Mai ales când termini scrisul
Prin "Deşteaptă-te, române!"
C-un curaj de temerar,
Care binelui se-nchină,
Tu rămâi o eroină
Dintr-o vreme de coşmar.

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?...

De ce vrei să pari bun
Când gândul ţi-e murdar?
De ce să faci taifun
Când sufletu-i amar?

De ce să urci spre cer
Când aripi nu mai ai?
De ce să fii hingher
Când poţi zbura în Rai?

De ce la orice pas
Durerii să-i dai glas?
De ce să plângi de dor
Când totu-i trecător?

De ce să nu zâmbeşti
Trăind ca în poveşti?
De ce să te opreşti
Când dragoste primeşti?

De ce sa-ti pară vis
Al clipei Paradis?
De ce-n coşmar să stai
Când şanse crezi că n-ai?

De ce ţi-e frica trează
Când Domnul te vegheaza?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene improvizate

Ca o cometă fără coadă
Ai apărut pe firmament
Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, -
Dar n-ai talent.

Ai tot ce-ţi trebuie: hârtie,
Cerneală, public indulgent,
Parale şi tipografie, -
Dar n-ai talent.

Te-ai instalat în Capitală
Ca să creezi şi tu curent.
Vrei să te-afirmi ca cap de şcoală, -
Dar n-ai talent.

La cafenea când vii alene
Îţi iei un aer grav, absent...
Satisfăcut te umfli-n pene, -
Dar n-ai talent.

Iar când te duci să scrii acasă
Un nou articol vehement,
Te strâmbi urât, te-aşezi la masă...
Dar n-ai talent.

Avântul tău şi idealul
Plasat în ţară cu procent
Îţi saltă-ntruna capitalul, -
Dar n-ai talent.

Constaţi de două ori pe lună
Că-ţi dă bilanţul excedent.
Negustoria merge strună, -
Dar n-ai talent!

Eşti fără scrupul şi măsură
Când vrei să scapi de-un concurent.
Îţi fierbe sufletul de ură, -
Dar n-ai talent.

Nu ne distruge dintr-o dată,
Catone, fii mai indulgent!
Tu ai o mutră indignată, -
Dar n-ai talent...

(în onoarea ilustrului Tăslăoanu)

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer

Nimic nu are aer,
totul e o trudă contra lui Isus,
contra crucificaţilor care aşteaptă aer.
nu le mai rămâne decât un strigăt,
aer, aer pentru o viaţă întreagă
în care urci şi cobori,
cobori şi urci geocentric.
Mihail, ochii tăi negri nu au loc să cuprindă lumea, ci doar să cucerească privirile celor ce cad în
mâine,
mâinile care mai ieri se rătăceau
în greşelile lui Pilat;
asemenea unui resuscitat ce caută şi astăzi o gură din aerul lui Isus
şi nu-i găseşte decât sarcofagul gol
în care o lume caută umiliţi în amonte.

Alexandru Mihail Eusebiu Ciobanu în Zbor de vineri, eveniment concurs (17 iunie 2022)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj ai doar când ţi-e şi frică!

Erich Maria Remarque în Trei camarazi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent

Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nşiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârşit bombardament?

Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?

De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Şi nici acolo nu-i vreun competent?

Ţi se deschid maşini, aşezăminte
Şi-ţi iei, lunar, salariul aferent;
Sau, şi mai bine, fă-te preşedinte,

Când vezi că n-ai nici urmă de talent...

(De-acu nişte ani...)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în toată această fericire despre care vorbeşti

în faţa tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor
există o mare tristeţe
un neajuns de care nu te dezlipeşti seara
când vrei să adormi
şi strângi pleoapele cu atâta forţă
crezând că pe ziduri
poemele vor curge ca nişte dâre subţiri spre zorii salvatori
nu-i aşa că îţi lipsesc
la fel cum îmi lipseşti tu
când văd fiecare vers mutilat de aşteptare
ştiu
voiai să guşti echilibrul
şi nimic nu te va opri să atingi carnea acestui tot
îngrămădit în banalul ucigător
dar de aici
de la străveziul acestei clipe
şi până la foamea disperată
de a nu putea să îmbraci cu o mărime mai mult
pentru că sufletul tău vrea să rămână
într-o zonă confortabilă
nu e decât un pas
încearcă să ghiceşti cum scriu când te văd
ca pe un punct minuscul
într-un plan virtual
şi ştiu că îţi croieşti viaţa
cu altcineva
încearcă să asculţi tastele cum se mişcă haotic
într-o linişte aproape mortală
ce folos
nu-i aşa
timpul şterge urmele oricărei iubiri
e ca şi cum nu a fost
spune-i inimii tale
spune-i inimii mele
dacă ai curaj

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat, iubită mamă...

Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viaţă dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veşnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poţi că să nu ştii!
Aşa s-a întâmplat, tu însăşi să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!

Curaj aveai, cât pentru o armată
Şi ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ţi era doar un covrig,
Că noi să creştem mari şi să nu ştim de frig!
Aşa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă!

Iertare cerem, de-am greşit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar ştii că fiul ţi-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum şi tu te-ai supărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!

În inimă ţi-ai dus durerea
Deşi era amară ca şi fierea!
Tu ţi-ai ales cărarea către cer
Şi ai avut voinţă că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!

Ne-ai învăţat pe toţi să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când eşti pe ultimul tău drum ;
Nu poţi în lume să mai stai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!

În lumea unde veşnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu ştii,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Şi nu vei în stare, să scoţi nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!

poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea este vârsta când eşti sănătos tun şi nu ştii de boli, când ai curaj şi n-ai frică de nimeni şi de nimic, şi când Viaţa e la început de cale, fără de griji, şi ţi se pare veşnică şi fericită...

aforism de Mihai Cucereavii (2 mai 2015)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lumina nopţilor...

ce m-aş face fără tine,
luna mea din nopţi de chin,
doar cu tine îmi e bine,
când nu dorm de gând nebun

îţi cobori lumină blândă,
o strecori prin norii deşi,
te priveşti ca în oglindă,
când pe lac tu luminezi

laşi răceala ta de aur,
să pătrundă prin fereştri,
răscoleşti într-un tezaur,
cu iubiri împărăteşti

pui urechile-ţi s-asculte,
şoapte pline de amor,
pui jăratec peste clipe,
care ard şi care dor

de ce noaptea eşti stăpâna,
tainelor ce se ascund,
de ce chemi înlănţuirea,
braţelor care se prind

tu aduci şi frământarea,
gândului nebun de dor,
eşti şi chin şi mângâierea,
eşti lumina nopţilor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri uitate

Iubiri de mult uitate îţi mai aduci aminte,
Când singur pe o bancă în parc încă aştepţi
Şi nu te poţi întoarce la timpuri dinainte,
Când dragostea trăiai în tainice poveşti.
Erau acele vremuri de dragoste nebună,
Când amândoi eraţi cu-ntregul univers,
Din mii şi mii de stele tu i-ai făcut cunună
Şi-ai împletit-o toată doar într-un singur vers.
Căci versul acela rostea a ei chemare,
Rostea a ei dorinţă, rostea al ei cuvânt,
De dragoste fierbinte purtaţi de-un val de mare,
La ţărmul unei clipe, legaţi de-un legământ,
Cuvântul de iubire ce aprig vă-nrobeste,
Din a inimii petale aripi mari va cresc,
Căci floarea pasăre devine la fel ca-ntr-o poveste
Când voi plutind prin vise vă spuneţi.. te iubesc.
Şi-aştepţi şi azi stingher pe-aceeaşi bancă goală
Şi gândul ţi-e pierdut, plecat spre alte zări,
Doar florile-ţi zâmbesc şi numai o petală
Trimiti spre ea în ceruri, acolo-n... depărtări.

poezie de Florin Caprar
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu îşi planifică ziua următoare, săptămâna, luna sau anul ce urmează din cauză că se simt încorsetaţi, însă nimeni nu spune că trebuie să respecţi aceste planuri ci doar să îţi iei energie din ele. Să ai o direcţie înspre care să mergi ca atunci când faci o acţiune cât de mică să fie subunitară unei filosofii pe care o ai şi unei direcţii de viaţă. Dacă te laşi trăit de viaţă şi asta se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi, o să ajungi la o vârstă la care te uiţi în urmă şi spui: "aş fi vrut să scriu o carte", "aş fi vrut să dau mai mult la locul de muncă", "aş fi vrut să am mai mulţi bani", spre exemplu. Aceşti oameni trăiesc viaţa din inerţie. Viaţa li se întâmplă. Ceea ce încerc să spun este că: Acum este momentul prin care tu să ataci viaţa şi să-ţi propui obiective. Să te duci către o direcţie pe care o vrei tu, nu care apare în urma a ceea ce ţi se întâmplă ţie

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire...? De două ori...

Pe ritmuri de dorinţă, m-ai îmbătat uşor
Şi cu vorbe alese, ai vrut s-arăţi iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.

Nu folosi minciuna când simţi arzând un dor,
Nu îţi nega trăirea, prin frică, laşitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Preţuind doar trupul şi nu omul din spate!

Ai cautat să ai, să simţi ce n-ai avut...
Şi într-o zi... ai prins curaj să vii iarăşi la mine.
Şi iarăşi te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...

Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu ştiu şi nici nu-mi place să fac ca restul lumii!
Dar ce ţi-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârşitul lunii!

Nu ştii multe de mine... dar nici n-ai vrut să ştii.
Ţi-ai rezervat bilet doar în dorinţa
De-a poseda şi doar de-aţi împlini
Un vis trecut, ce-ţi obseda fiinţa...

În dragoste eşti liber, dar doar dacă iubeşti!
Atunci păcatul nu cade peste tine...
Numai carnal, nu poţi ca să trăieşti,
Când ai un suflet tânjind scopuri divine!

Promisiuni şi vorbe! Cuvinte şi atât!...
Nu te lega într-un blestem din vină!
Ar trebui să ştii că legământu-i sfânt...
Şi de te-abaţi cumva, ajungi iar la ruină.

Şi de nu simţi iubire... şi de nu vrei ce-ai vrut,
Sinceritatea e unica salvare!
Nimeni nu te obligă, să faci, sau ce-ai avut
Să îţi păstrezi cu tine, de nu simţi vreo chemare!

Cândva, peste un timp, sau poate peste două
Sezoane de-amintiri... ai să-nţelegi zâmbind...
Că-n viaţă tot se-ntoarce şi ploaie ne dăm nouă,
Atunci când ploaie dăm... înşelând, minţind...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accepţi să râzi...

răspunsul tău şi da şi nu,
incertitudine îmi lasă,
un fel de-a fi şi a nu fi
mă ţine zăvorât în plasă,
vorbeşti prin colţuri, cum nu sunt,
în faţă ai o altă faţă,
eşti ca un nor purtat de vânt,
eşti ploaie, soare, apoi ceaţă

sunt ferecat în felul tău
un fel de fel fără de lege,
chiar de te rogi la Dumnezeu
nu cred că poate înţelege,
nu cred că tu te-ai înţeles
cu împăcarea ta de sine,
incertitudini cu-al lor sens
s-au prins cu ghearele de tine

între minciuni şi adevăr
trăieşti doar clipa de o clipă
când te trezeşti, rămâne ieri
de noua zi iar faci risipă,
prin ochi de lăcrămioare, cruzi,
regretele le-ascunzi sub gene,
priveşti în jur, oarbă oftând
şi totul ţi-e cuprins de lene

prin casă, paşi calcă străini
cu apăsarea lor pe tine,
ţi-e frică, nu vrei să rămâi
în liniştea de nopţi nebune,
porţi crucea pietrei pas cu pas,
o cari spre moartea nedorită,
accepţi ce nimeni nu ţi-a dat,
accepţi să râzi... doar chinuită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea speranţei

Ea nu-şi pierde speranţa în timp ce
se roagă. Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălţa
dar nu se înalţă, ci se scufundă.

Un ţipăt poate însemna
un coşmar sau o frontieră pentru sfinţenie
atunci când infinitul este în interior.

Viaţa este o iluzie sau
o mască a unui ego şi poate că această disimulare
are scopul de a rostogoli acest ego
într-un haos mai mare decât Mare Imbrium numită şi Marea de Lacrimi. Ea crede că atât cât are este suficient pentru ea.

Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,
deşi oarbecăieşte şi pare a fi
un robot care suflă în nisipul fierbinte
pentru a face obiecte de sticlă,
transparente, aproape invizibile.

Viaţa ei pare a fi un cristal de Murano
din care lipseşte conţinutul.
Poate că îşi doreşte doar un simplu sfârşit ;
nicidecum să fie mântuită.
Poate că trebuie să mediteze
ca să înţeleagă lipsa de sens
a condiţiei sale umane.

Nu poate ţine pasul cu nimic nou
în timp ce este blocată de acele obiecte
pe cale de dispariţie -vizibilitate, viziune.

Umbra ei se adânceşte în profunzimea sufletului,
se transformă într-o frică care roade
şi dă contur acelei tăceri stranii, tăcere care este absorbită de pereţi.

În timp ce îşi digeră visele cubice,
îi este frică că se va pierde în sine ;
îi este frică de propria ei metamorfoză..

Reîntoarcerea în propriul ei abis intern
este o târâire ciclică, inelară, dar nu o resemnare
şi poate un râs pietrificat, un rânjet.

Deasupra capului ei, câţiva nori
sunt pe punctul de a se ciocni ; cer plin de fulgere.

Poate că are nevoie de Dumnezeu,
dar ea se gândeşte doar la acele întrebări
lipsite de răspunsuri; îşi ineacă dorinţele în băutură
şi cade într-un somn psihedelic,
unde nu se mai poate ruga.

Poate că a fi în braţele lui Morfeu este
un refugiu. Nu pierde speranţa că se va trezi în Rai.

Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?

poezie de Marieta Măglaş (3 noiembrie 2023)
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aliaj

O altă zi se-anunţă în vechiul colţ de lume
Ce-apare de sub ceţuri în liniştea din zori,
Iar scurtele momente îmi par alese-anume
Să facă-n dimineaţă risipă de culori.

E doar o mică fermă, c-o margine aproape,
În miljocul câmpiei, de-un mândru pârâiaş
Ce-şi poartă într-un susur alunecări de ape
Alături de o casă, al dragostei sălaş.

E mică, e modestă, dar are-n ea căldura
Pe care au adus-o, în suflete, cei doi,
Deprinşi cu viaţa aspră, cu munca şi natura,
Neînfricaţi pe drumul ales de amândoi.

E-un început, e bine, e visul lor în care
Au vrut ca, împreună, cu muncă şi curaj,
Să se impună vieţii în greaua încercare
De-a fi, ca la metale, un tot, un aliaj.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o viaţă distanţă

Fetiţa-aceea, mică şi plăpândă,
Ce după fluturi sta mereu la pândă,
Să-i prindă şi să îi sporească-n visul
Unde, ştiu sigur, îi eram trimisul.

Azi, este mare, nu mai prinde fluturi.
În vise, nu îi mai răpesc săruturi.
Distanţa dintre noi — covârşitoare.
Când o privesc de-aproape, doare tare.

Îi înţeleg răceala foarte bine —
Golul acesta n-a depins de mine,
E un secret ce-l ştie numai viaţa,
Cum să înlocuieşti focul cu gheaţa.

Ceva, cândva, a smuls din ea copilul
Şi l-a înlocuit cu inutilul.
A dus la coş tot ce a strâns în clipe,
Când n-a avut curaj să le-nfiripe.

Ai spune că nu-i rău, dar chiar nu ştie
Că, undeva, într-o copilărie
De mult apusă, încă locuieşte
Tot ce în ea, acum, se ofileşte.

Aceleaşi suflet... — nu îl mai aude.
Frecvenţa ei răspunde altor unde.
Altfel de hrană o hrăneşte-n vise,
Lumina-i stinsă-n ea, porţile-nchise.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi (15 noiembrie 2021)
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Aştept, cu ochi tânjind, să ieşi din nou la poartă,
Că-s angajat timp plin la aceeaşi aşteptare
De zi cu zi, platonic în caldă înfrigurare...
Tot mă-ntrebând cum altul ţi l-ai ales de soartă?

Ce doar visez, se pare, că este fericire
Dincolo de-un hotar ce-mi este frontieră,
Timid mă întrebând, c-o dulce amăgire,
Cum e, ar fi, să te-am o zi doar, parteneră?

Mai mult de-atât, mă pierd când ieşi ca răsăritul
Şi n-am curaj privirea s-o îndrept spre ochii-ţi calzi,
Că nu ştiu dacă rană îţi poate fi privitul,
Să-mi arzi orice îndrăzneală, de foc... în ce te scalzi?!

Rămân 'n aceeaşi transă, cu ochi sleind în lacrimi,
Tot aşteptând curaj -ce-n veci nu-l voi avea-
O zi, te unduind în mers ce împrăştii patimi,
Să-mi faci un semn din zâmbet, că-i da... O, de-aş putea!

Câtă dorinţă pură o ascund, să fii a mea!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!