"Cine are părinţi" (Poetului Adrian in memoriam)

"Cine are părinţi pe pământ, nu în gând,
Mai aude" cum neantul ne cheamă flămând.
Că au fost şi ei tineri, sărmani ori bogaţi,
Vor ajunge în cârje, cu un Alzy sub braţ.
Cel mai mult i-a durut râsul junelui scrib,
Are-n piept doar un boţ? Pălărie de hrib?
E uşor, dai cu barda în stânci, ca-n vechimi,
Iar din stâncă zbucneşte o lacrimă, ştim,
E doar vocea durerii, a sângelui, fiţi
Şi copiii de azi, şi bolnavii părinţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De teamă scapi doar murind, cine să recunoască?

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru cei plecaţi

Aho, aho, surori şi fraţi
Ce zile grele număraţi
Trudind departe de părinţi,
Vă pun în calendar la sfinţi
Şi vă doresc de sărbători
Să fiţi la fel de muncitori!

Că ştie Domnul cât de greu
Aţi dus-o acolo, mai mereu,
Şi la străini v-aţi umilit,
Vă fie totul răsplătit!
Iar când vă-ntoarceţi, rând pe rând,
Vă fie doar lumină-n gând!

Aho, aho, măicuţe blânde,
Ce lacrimi nu puteţi ascunde,
Cu braţe dârze şi călite
În doruri grele învelite,
Să fiţi ca roua de pe flori,
Ca albul dulcilor ninsori!

Iar voi bărbaţi ce aţi lăsat
Părinţi sau fraţi la voi în sat
Şi mai veniţi o dată-n an,
Că puneţi banul peste ban,
Să faceţi la copiii o casă,
Vă fie clipa luminoasă!

Aho, aho, români pribegi,
Vă fie visurile-ntregi
Să reuşiţi prin truda voastră
Să ridicaţi şi ţara noastră,
C-aici păduri se prăpădesc,
Iar munţii goi atât' jelesc.

Aho, aho, sărmani creştini
Ce duceţi ruga prin străini
Şi obosiţi, şi nemâncaţi,
Cu gândul la surori şi fraţi,
Vă fie zilele senine,
De bucurie toate pline!

Spre voi urările se-ndreaptă
Şi toţi românii vă aşteaptă
Să fiţi acasă în Ajun,
Când Magii Stelelor o spun
Că blând Isus, prin legea firii
Ne cheamă-n hora nemuriri!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la părinţi

De la părinţi, precum se ştie,
Iei duh şi fizionomie;
Ar fi fost mare ironia
Să-mi lase tata doar... chelia!

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexamdru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea a pornit la drum

Umbra mea a pornit la drum,
Este umbra mea sau un câine?
Zilele numărate trec uşor,
Azi te naşti, mâine eşti adolescent,
Apoi te îndrăgosteşti, simţi gustul primului sărut,
Este amar ca apa mării, cine a spus că sărutul e dulce?
Apoi vin copiii, bucuriile, spaimele,
Copiii cresc, uneori te uită, alteori tu exagerezi,
În fond toţi murim, dar fiecare altfel,
Moartea este numai o trecere spre altă viaţă,
Altfel viaţa nu ar avea sens. Cei dragi nu sunt uitaţi,
Tot o formă de viaţă, nu ştim nimic despre viitor,
Vor şti alţii, este marea ştafetă a vieţii,
Fără studii, tratate, doar poezie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele

De trei ori Euridice se trezi din vis,
A treia oară era în Paradis,
Orfeu pe nicăieri, necunoscut,
Păreri de rău, pe tine te-a durut?
Doar vocea, a iubirii, neîndoielnic,
De faţă era vrăjitorul Melnik,
De mulţi iubită, ea-l iubea pe-Orfeu,
Iar el, pe nicăieri, în Elizeu.
Acesta-i visul, vraja de neînfrânt,
Euridice, numai un cuvânt
Să pot rosti, mai au ele valoare?
Cuvintele, ca sărutări uşoare.
Iar la sfârşit, se întindea departe
Pustiul, precum pielea unui şarpe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul este cea mai bună răzbunare, dar poţi?

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti
Cum aş fi putut cere iubire,
Când ea este peste tot ca şi aerul,
Dar noi nu ştim să respirăm,
Mai mult gâfâim, ne opintim,
Gândurile îşi întind din ape mâinile,
Ai impresia că strigă după ajutor,
Dar ştim noi ce gândeşte sângele?
Omu-şi face loc oriunde,
Taie un pom, dărâmă un munte,
Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea,
Fiul rătăcit va reveni în pământ,
Uneori mă simt prins ca de o stâncă,
Precum Prometeu, alteori mă apasă
Pământul, ca pe Atlas, halucinaţii,
Lasă impresiile, ia o ţigară şi taci.
Citesc un poem cu ochii închişi
În aula Academiei de Surzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vorbeşte mult, fără dinţi va rămâne.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Eu au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr (4 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Ei au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

talent

Fericiţi cei săraci cu duhul, dar bogaţi în subconştient, acesta este talentul.

definiţie aforistică de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată focul nu va avea intensitatea durerii sau a iubirii, este foc şi atât.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se concentrează zboară mult, cine zboară mult, decedează sau nu finalizează.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printr-o lacrimă totul se vede mărit.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi pasă ţie

Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Că m-a durut, nu m-a durut,
Sunt programat, nu ştii, deja
Pentru un secol şi ceva?
Eu nu mă panichez nicicând,
Nu pot să pierd ce am visând,
Doar mă închin la un ecran,
Sunt cuirasat şi căpitan,
Eu maiestuos intru în port,
Priveşte-s vesel, hâtru, mort.
********************************
Leul nenăscut a fost luat drept lup,
ciobanii cu banii, l-au gonit, vultanii
au râs la etaj, că aveau curaj,
trece Marea Roşie oastea lui nea Moişie,
faraonul Dzâc plecă-n hagialâc,
pace, zise Cancea, cavaler de Mancha,
dar ariergarda rupe-n două zgarda,
dă cu fiere-n fiară şi la Domnul zbiară,
plânge doar Isaia, o pierdu pe Maya,
ah, Ierushalaim, te iubesc, te am,
lupi şi lei, hiene, plecaţi în Ghehene.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu ştiu că mă iubeşti ca-n prima zi,
Copiii redevin copii,
Te-apropii-ncet de bătrâneţe,
Eu am să-ţi dau cândva bineţe,
Voi fi acolo, ramură de tei,
Alături, Eminescu, vom fi trei,
Poeţi mai mari, mai mititei,
Eu ştiu că mă iubeşti, chiar de nu vrei

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te priveam

Eu te priveam cu ochii mei violeţi,
parcă aş fi urcat cu pioleţi,
pe o stâncă foarte dură şi înaltă,
eu sunt mai rece, tu eşti foarte naltă,
că am trăit cam optzecişi cinci la sută
dintr-o viaţă, am băut cucută
ba cu Socrate, Lache şi cu Rudy,
mă porecliră puştii Paparudy.
Toţi dispărem precum a dispărut
Ada Kaleh, un rai tăcut,
Memoria este o loterie,
cine rămâne, cine? Nu se ştie.
Noi ridicăm mereu alte ruine,
noi nu jertfim pe Ana, nu e bine,
mi-e dragă mie doar Mioriţa,
cine a scris-o? Poate morăriţa.
Că ea e cu fuiorul şi fiorul,
Furoul ei, durerea mea şi dorul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne iubim doar pe noi, confundând persoana.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!