Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Moscu

Viața-i scânteie

Viața-i scânteie din zei și din stele,
Fumul albastru din visele mele.

Dumnezeu contemplă din răsărit ființa,
Cuvintele însămânțează prin cruce credința.

Iubirea are inițiativă, rapacitate,
Ochii tăi în vise mă poartă mai departe

Până atârn o clipă pe-o frunză de stejar
Și-n toamna răcoroasă cu umbrele dispar!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Citate similare

Marin Moscu

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiștea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porți în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt țărmul ce ritmic îți poartă
Iubirea și dorul prin propria soartă.

Aș vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ți aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Vise... dulci

Intr-o floare de te culci
Îți doresc visele dulci,
Când te-ntorci între stamine,
Să dai noaptea peste mine,
Te-aș înveli cu petale
Dulci ca frăguțele tale –
Buze moi, buze focoase
În iubire norocoase.

Culcă-te sub clar de lună,
Ține visele în mână
Și prin ele, dorul meu,
De-a fi grădinarul tău
Care știe-n orice clipă
Să te ia sub o aripă,
Să te poarte pe sub stele
În vise de filomele.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Proteza de vise

M-am rezemat de semețul stejar,
Purta și purtam cerul în spate,
M-am lăsat în genunchi, ca un dar,
Am adormit în a frunzelor șoapte.

Când m-am trezit, înaltul de stele
Număra stejărișul crescut mătăsos
Prin trupul, prin gândurile mele,
Cerul era verde și soarele frumos.

Urma viselor trecuse prin iarbă,
O ciocârlie a spălat-o cu rouă,
A pus-o în ibricul poeziei să fiarbă,
În zbor se înălța o melodie nouă.

Partitura era proteza de vise
Și cerul purtat cu dibăcie în spate,
M-am lăsat în genunchi, mă cuprinse
Dorul de stejar cu stele-ncătușate!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Înnobilând iubirea

Oasele mele cad în visele somnului,
Crucea lui în brațele Domnului.

Tu îmi privești inima cu inima ta,
Pâlpâie în dânsa o minunată stea.

Să fie iubirea magia din cuvânt,
Clepsidra sorții din coji de pământ?

Oasele mele sunt axe la-ntreg,
Cu aripi la glezne spre tine alerg.

Te privesc prin fluturii care
Pătrund în ochii sculptați de o floare.

Au umbre rănile dorului meu
Înnobilând iubirea în arc de curcubeu!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Izvorul de rouă

Ai pus naiul la inimă,
Și a-nceput să cânte,
Stelele s-au aprins
Peste-naltul munte.

Carul Mare-n ceruri
S-a răsturnat încet
Precum o rimă rară
Sub pană, la poet.

Am căutat copita
Calului ce-a tras
Carul Mare-n ceruri,
Cu dorul am rămas.

Tu cu naiu-n suflet
Te-ai urcat la stele,
Copitele aprinse
Torc dorurile mele.

Visele mă poartă
Spre o cruce nouă,
Trecem prin viață
Un izvor de rouă!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cea mai veche pâine a lumii e credința

Cu ochii către cer, cu ochii spre pământ,
Ne rugăm la Domnul cu toată ființa,
Nu semănăm furtună să culegem vânt:
Cea mai veche pâine a lumii e credința.

Înflorim cu timpul trecerea-n vecie,
Îmbinăm iubirea, cu toată iscusința,
Cu destinul vieții: femeie, poezie,
Cea mai veche pâine a lumii e credința.

Pun toată bucuria în roua dimineții,
Nimic în cale nu are putința
Să răstălmăcească visul tinereții:
Cea mai veche pâine a lumii e credința.

Hrănim cu dânsa, în zumzet de albine,
Copiii noștri îngeri cu toată silința,
Recunoștința naltă curge-n clavecine:
Cea mai veche pâine a lumii e credința.

Prin ea Domnul alină treptele de dor,
Frumoasele biserici ne-nalță conștiința
În Grădina Maicii celui Nemuritor
Unde pâinea sfântă a fost și e credința.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cernutul de stele

Unii șlefuiesc stele în singurătatea lor,
Cerul le întinde aripi pentru lungul zbor,
Viața cu săruturi îi primește-n larg
Unde orizontul e-n ochii celui drag.

Fără griji sunt, Doamne, doar o clipă,
Cât iubirea lor, e sub a Ta aripă,
Doresc tristețea să fie-ngenuncheată,
Să fie arsă pe-o nedefinită roată.

Să explodeze în marea lor iubire,
Săruturi, strânsu-n brațe, multa fericire,
Iar la despărțire, în dureros mister,
Să cearnă împreună stelele din cer!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Taina poeziei mele

Din gâtul poeziei mele
Un sfânt reptilian s-adapă
Mânjind cu fluturi și cu stele
Cerul căzut pe-oglinzi de apă.

S-au copt în inimă noi jocuri,
Felia vieții le îmbină
În trupul tău purtat de tocuri
Pe calea scursă în lumină.

Eu râd, pe buze îmi pun pleoape
Deschise în plăceri de noapte,
La sânul tău aduc aproape
Dulceața de cireșe coapte.

E-o taină-a poeziei mele
Frumoasa clipă ce m-aprinse
Încât îmi cresc negii de stele
În trup, în inimă, în vise!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Clipa rămasă

Zâmbind nepoții
Trec peste brumele noastre
Mirosind a must
De tămâioasă.
Toamna ne ține în chingile ei
Plimbându-ne umbrele prin case.

Nepoții zâmbesc.
Nepoții ne poartă iubirea.
Fermecători trecem prin amintire
Și brumele se topesc aiurea.

Vinul curge în pahare de vis.
Noi râdem de clipa rămasă.
Pe creanga ruginie
Se așează
Piatra de la coasă.

Vom tăia, nepoților,
Din rădăcină răul
Începând cu visul
Ce deschide hăul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

O nouă Golgotă

M-ai răstignit pe-o cruce virtuală,
Atârn precum o searbădă paiață,
În glezne, mâini, am turțuri mari de gheață,
Privirea ta e rece și e goală.

Pe umăr, clipa, ca o cioară hoață,
Se-așează fără urmă de sfială;
M-ai răstignit pe-o cruce virtuală,
Atârn precum o searbădă paiață.

Iei cina cea de taină, senzuală,
Cu hoțul ce l-ai vrut părtaș în viață,
Din când în când c-o grijă criminală,
Îmi pui oțet pe buze și pe față...

M-ai răstignit pe-o cruce virtuală...

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Ai fost cârmaciul

Ai fost cârmaciul valurilor mele
De iubiri trecute în tăceri,
În parfum de tei, în lan de stele,
Inimile noastre bat stingher!

Mai privesc, uimit, în depărtare
Și parcă simt din răsputeri suflarea
Unde am unit furtuni în zare
Cu speranța de-a învinge marea.

Valuri furtunoase mă cuprind,
Aripi aburinde fâlfâie în geam,
Aș zbura pe-o rază de argint
O clipă-n fericire să te am.

Golită inima-mi aleargă fără știre
Printre macii care dorm în drum,
Deschid fante-n muguri de iubire,
Din talpa nemuririi iese scrum!

Ai fost cârmaciul visurilor mele,
Ai țesut iubirea în tăceri,
Pe cerul nostru erau mii de stele –
Acum este fumul focului de ieri!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ și stele,
realități paralele în viața mea și trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopțile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi și noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineți fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniții bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieții mele,
viața îmi împliniți, nu mă ocoliți!
Cât voi trăiți și eu trăiesc,
printre vii morți sau morții vii,
numai Dumnezeu știe,
să decodifice bine,
visele lumii și ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Fumul amintirii

Toamna, aburește cu rugină tinda,
Ochii se dosesc tainic unde ispita,
Ridurilor noastre, amețește oglinda.

Ceasul biologic pătrunde în mine,
Pe vârful viselor curg sacre rubine,
Plouă cu-aripi de trecute albine.

Beau din priviri hidromelul iubirii,
Se consumă în tânguiri trandafirii
Intrând la iernat în fumul amintirii!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Cântec sub stele

Cu alesături de aur
Timpul curge prin albastru.
Jinduiesc la câte-un astru
Răsărit ca o ispită
Peste-amurgul meu de-o clipă,
Peste basmul în risipă.

Curge timpul prin înalturi
Astru poartă lângă astru,
Răzbunându-mă-n albastru.
Visul, aur prins în palme
Ca nisipurile-n ape,
Ca nisipurile-n ape
Trebuie să-l las să-mi scape.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Marin Moscu

Se zice...

Se zice că viața începe-n primăvară
Când soarele-n elipsa-i zâmbește ca o pară,
Când mugurii pornesc sub coaja încălzită,
Când păsările se-ntorc din zarea risipită,
Când glasurile de miei s-aud doar prima oară,
Când mamele cu zâmbet copiii înconjoară.

Se zice că viața-i floare-n vara plină
Când dragostea inundă cu doru-i în retină,
Când fetele se lasă strânse la piept dorit,
Când totul se transformă-n iubire, în zenit
Încât se mută munții prin forță și rutină
Și țara-nalță steagu-i pe aripi de lumină.

Se zice că viața-i rod în toamna lungă
Când stelele din ceruri se lasă mulse-n strungă
Și-n laptele din ceață rodul viei stoarce
Lacrimi de licoare ce nu te lasă-n pace
Și tot aduni iubire și-ai vrea să porți în pungă
Eterna fericire ce umbrele alungă.

Se zice că viața-i un pumn de nea în iarnă,
Că dragostea se-ntoarce în tine ca-ntr-o goarnă
Și cântă-n note puse pe-acorduri de-ntristare,
Că nu ai ce face la strașnica chemare
A vântului care în veșnicii răstoarnă
Pământul pus movilă sub cruce și icoană.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Furând din cer minuni de stele

Iubirea e avânt de zi și noapte,
Prin ea întinzi aripile oricât
Să poți zbura prin cer în șoapte
Apoi să vii în foșnet pe pământ.

Aici e cuibul, încercări nebune
Se ostoiesc în brațe și în pași
Când inima în sângele-i te pune
Altoi în viața demnă de urmași.

E-o boală firavă, rătăcitoare,
Iubirea noastră falnică oricând?
Puterea ei sub razele de soare
Ne scoate-n ochii tuturor râzând!

Desenez pe-o pâine buburuze
Și le îndemn să zboare peste-nalt,
Tu le prinzi, le-adăpostești în frunze
Și semeni cu lumină peste sat.

Iubirea e avânt de zi și noapte,
Prin ea întinzi aripile furând
Din cer minuni de stele coapte
Și le împarți copiilor râzând!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Furând din cer minuni de stele

Iubirea e avânt de zi și noapte,
Prin ea întinzi aripile oricât
Să poți zbura prin cer în șoapte
Apoi să vii în foșnet pe pământ.

Aici e cuibul, încercări nebune
Se ostoiesc în brațe și în pași
Când inima în sângele-i te pune
Altoi în viața demnă de urmași.

E-o boală firavă, rătăcitoare,
Iubirea noastră falnică oricând?
Puterea ei sub razele de soare
Ne scoate-n ochii tuturor râzând!

Desenez pe-o pâine buburuze
Și le îndemn să zboare peste-nalt,
Tu le prinzi, le-adăpostești în frunze
Și semeni cu lumină peste sat.

Iubirea e avânt de zi și noapte,
Prin ea întinzi aripile furând
Din cer minuni de stele coapte
Și le împarți copiilor râzând!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cu inima cât doi cărbuni...

Cu inima cât doi cărbuni
Aprinși noaptea în vatră
Aștept frumos să înflorești
În brațul meu, la poartă.

Zvâcnesc aievea căutări,
Petale lungi de dor,
Timpu-i tunelul ne-ncetat
Cu îngeri în amor.

Aștept la sânu-ți să revin
Cu pale de parfum
Unde speranțele devin
Poteci de nea și fum.

În cer o stea e în pripas,
Zidește o scânteie,
În care visele îmi scald
În ochii tăi, femeie!

Cu inima cât doi cărbuni
Aprinși noaptea în vatră,
Aștept și-adorm în amintiri
Cu tine-n sân, la poartă!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Întrecere cu toamna

Prin hățiș de gânduri s-aprinde-o scânteie,
Pe sub tâmpla stângă fulgeră-o idee...
Să mă-ntrec cu toamna în picturi pe pânză,
Cupru, fier și aur să-ncrustez în frunză...

Întind șevaletul pe-un colț de năframă
Și din sfera dreaptă țes covor de-aramă,
Pe rugina frunzei de tei și de paltin
Cad stropii de aur din penel... când clatin...

De sub bolta albastră razele de soare
Ard prin crizanteme și flori de cicoare,
Prin cireși pun flăcări roșii cum e para
Când se-aprinde cerul la chindie, seara.

În livezi ard globuri de gutuie coaptă
Și atârnă prunul și mărul din poartă,
Brumării și galbeni strugurii din vie
Se ascund sub frunza verde-ruginie...

Când mă-ntrec cu toamna și brodez pastele
Mă înalț în suflet până sus la stele...
Bat aripi cu negru-n cârduri de cocoare,
Frunze, om și toamne... toate-s trecătoare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Vise plecate cu muntele la mare

Am pus inima nopții în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor mele aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că ești la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.

Umbrele noastre sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiți de aburii iubirii,
Uităm să pășim în alt anotimp.

Rămânem conectați
Prin două raze stelare
Din visele plecate
Cu muntele la mare!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook