Fereastra vieţii

Sultan Grig după nume
Nu e neam cu Baiazid
A venit la Pelendava
Să lucreze, dăltuind.

A ales un colos mare
Din marmură românească,
Cu tact şi cu răbdare
A început să cioplească.

Dalta, mintea şi ciocanul
Au fost armele lui,
Lucrând zi şi noapte
Fereastra poetului.

Visând în miez de noapte
Pe acel distins poet,
L-a schiţat într-o parte
Gânditor şi circumspect.

Merita o fereastră
Din piatra ţării sfântă,
Ori pasărea măiastră
Ce româneşte cântă.

Dacă ne mai aducem aminte
De trecut şi ce mai este
Noi, mai cu toţii crescuta-mi
Pe lângă micile ferestre.

Cu mămica ori bunica,
Scrutând voioşi a zare,
Priveam la clarul de lună,
Un răsărit şi apus de soare.

Ajunşi acum la bătrâneţe,
Ne gândim, ne amintim,
La a noastră tinereţe
Şi copii mai vrem să fim.

O, iubită fereastră!
A mea, a ta, a tuturor,
Tu eşti a noastră
Oglindă vieţii şi de viitor.

Iubită de bardul din Bulzeşti,
Care gândea la ea,
Scria eseuri şi poveşti,
Privind natura ce-l înconjura.

poezie de Dumitru Matei din Fereastra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sărut pe care îl dorim

Există un sărut pe care îl dorim
întreaga noastră viaţă, atingerea

spiritului de trup. Apa mării
imploră perla să-şi spargă scoica.

Iar crinul, cu câtă pasiune
are nevoie de o iubită sălbatică! În

noapte, deschid fereastra şi îi cer
lunii să vină şi să-şi apese

faţa de a mea. Respiră în
mine. Închide uşa vorbelor şi

deschide fereastra iubirii. Luna
nu intră pe uşă, ci numai pe fereastră.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

Coboara cerul pe pămînt
Acoperit de norii grei si seci
Si-mi soarbe lacrima din gât
Oprindu-mi visurile-mi reci

Picuri cad si geamuri sparte
Soptesc la mine în fereastră
Si sufletu mi tresare-n noapte
Vorbe despre iubirea noastră

Ploaia mă trezeste din visare
Să ies afară acum as vrea
Dar sufletu-mi are răbdare
Si stă cuminte în carcasa sa

Dar o lumină mi intră-n casă
Esti tu iubire la mine ai venit
Sunt fericită ai ajuns acasă
In plina noapte soarele a răsărit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Şi să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai oamenii,
Ci şi natura din somnul ei uşor.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe în vis

Azi în zorii dimineţii
Era un falnic răsărit,
Iar la prânz simţeam căldura vieţii,
Voiam să fie un soare cumplit.

Am gânduri şi-o speranţă-n suflet,
Singura ce e pe-acest pământ,
Aş vrea să am un mare urlet,
Ca atunci când aş fi cu flori în mormânt.

Au trecut zile şi nopţi cu vise,
Tu lângă fereastră mă aşează,
Pe cer steaua noastră se-aprinde
Şi vine al nostru înger de pază.

Frumos ne veghează o lumină,
Ce stă aprinsă-n fiecare noapte,
E ca un luceafăr pe boltă,
De gânduri bune să ai parte.

Nu vreau picături în ochi,
Căci o voce stranie se aude des,
Gandul meu duce la deochi,
Dar trebuie lăsate că duce la stres.

Luceferii au împietrit deasupra tuturor,
Privind în oceanul ocrotitor,
Să nu păzească nimeni în locul lor,
Căci vor sfârşi îngrozitor.

Un chip frumos de înger visător,
Avea ochii ce luceau ca aştrii,
Venea cu-n zâmbet pătrunzător
Şi-ajungea la norii cei albaştri.

Priveam spre zarea-înconjurată,
Ce n-am mai văzut niciodată,
În spate simţeam o săgeată
Şi-n stomac fluturi şi greaţă.

În zori sperăm la o clipă de soare,
Şi-un trandafir roşu să-mi ofere,
Sărutul lui să-mi fie o plăcere
Şi inelul s-aducă multă avere.

poezie de Eugenia Calancea (13 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrem

În mintea noastră este un întreg sistem,
De vrem, putem atinge luna în pustie,
Fără să avem la îndemână drum, unelte şi maşini,
Noi ne croim un drum spre lună.

De vrem am merge şi în spaţiu,
Prin găuri negre spre infinit pierdute,
Dar mintea noastră, este ancorată,
În planuri grele pământeşti.

De vrem în viitor să mergem,
Şi planuri, noi vom făuri,
Dar mintea noastră este îngreunată,
De un sistem despotic fantezist.

De vrem putem atinge orice-n lume,
De mintea noastră înzestrată ar lăsa,
O viaţă simplă şi cinstită,
Ca să trăim o lume în esenţa sa.

poezie de Mihaela Dolores Balaj (ianuarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mucul

ce soare zgârâie-n fereastră
în fapt de seară
şi tril de pasăre măiastră
cu ruptă gheară

ce lună trist pe cer se zbate
în miez de noapte
căzută când adânc pe spate
când lin pe şoapte

şi ce melancolie oarbă
pe muc de ceară
palpită ba să mă mai soarbă
ba iar să doară?!

poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost amprente...

Pe lună plină, scăldată viu în râu,
Sub crengile toamnei de aramă, târziu,
Scrumează iubirea în taină,
Sfinte momente,
Iubirea nebună, de modă veche.
#
Între maluri de pădure,
Curge o apă liniştită,
Răsfăţata lună plină
Râde în a ei oglindă.

Din balconul Mioriţei
Fermecaţi privim tabloul
Toamnei arămii din jur;
Lângă masa cea cu brâu,
Salcia pletoasă îşi spală
Pletele şi umbra în râu.

Pe drumul pustiu acum,
Latră un câine speriat
De o bufniţă ce-n noapte,
Pe deasupra i-a zburat.

A fost noaptea noastră,
Doar tu o cunoşti,
De ne-a fost interzisă...
Am fost doi copii proşti;
Dar am scris-o în stele,
Cu versuri de foc, ca marii poeţi,
Îndrăgostiţilor, povestea noastră
Să le-aducă noroc,
Căci iubirea e viaţă sfântă,
nobleţe, putere.

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne amintim

ne amintim până la urmă
atunci când viaţa ni se curmă
şi stă închisă în morminte,
de toate-aducerile-aminte.

ne amintim de tot ce-a fost,
poveşti închise într-o carte,
file rămase fără rost
de care nu mai avem parte.

ne amintim şi de lumină
şi de noroaie şi de tină
şi din argila modelată
voi face chipul tău de fată.

şi vom cânta încet-încet
duiosul nostru menuet,
vom sta ca domnii împreună
sub clarul cerului cu lună.

privi-vom vremile în mers
în micul nostru univers,
urcând cărarea-n veşnicii
în doruri si melancolii.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Betleem în miez de noapte

La Betleem în miez de noapte
Iată s-a făcut lumină;
A sosit pe neaşteptate
Însăşi Gloria divină
Ce din vremi îndepărtate
Aşteptată era să vină.

Îngerii străbat Cetatea
La păstorii din câmpie
Şi la cei care "Dreptatea"
Aşteptau din cer să vie
Pentru-a ne preface "noaptea"
Într-o "zi de bucurie".

Tot văzduhu-a îmbrăcat haina
Sărbătorii minunate
"Untdelemnul" şi "făina"
Sunt din Ceruri revărsate
Căci a răsărit Lumina
Să Domnească peste noapte.

Corul Îngerilor cântă
Osanale şi mărire
Şi-n cântarea lor preasfântă
Vestesc marea Mântuire
Care-a fost făgăduită
Şi adusă la îndeplinire.

Magii de la răsărit
Vin cu darurile lor,
Steaua i-a călăuzit
Până la Mântuitor,
Dumnezeu le-a întărit
Prin har paşii tuturor.

Doar Irod, păgânul rege
Întristatu-sa de moarte
Neputând a înţelege
Suprema Divinitate
Şi în veci îşi va culege
Roadele, după dreptate.

Azi, în prag de sărbătoare,
Privind Naşterea Divină
Şi Jertfa mântuitoare,
Cei ce umblă în lumină
Au o mare aşteptare:
- Domnu-I gata să revină!

Va sosi pe neaşteptate
Cel dorit şi aşteptat...
Tu, stai treaz ca să ai parte
De-acest lucru minunat,
Căci într-un târziu de noapte
Vei fi negreşit chemat

La viaţă ori pentru moarte,
Chiar de Veşnicu Împărat!
Da! Stai treaz într-a lumii noapte,
Să-auzi glasu-I minunat!
Da! Veghează să ai parte
De Cuvântul întrupat!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul frumos din noapte

În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina eşti cu mine.
O veşnicie vreau să ţină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârşit.
Dar,
Când soare se oglindeşte, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credinţa îmi e deşartă.
Ai fost în vis şi-ţi mulţumesc, dacă vii încă odată.

poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubită doamnă

poezie dedicată doamnei Constantina Gina Dumitrescu

Felicitări, iubită doamnă!
Ne eşti aproape şi-ţi dăruim
În fiecare dimineaţă un cuvânt...
Sufletul tău vibrează cu intensitatea
şi căldura razelor de soare...
Îţi mulţumim, iubită doamnă
Că ne-ai ieşit în cale...
Un loc cald şi o masă ai oferit
Străinului de lângă tine...
Dumnezeu, ţi-e martor...
Şi înzecit vei primi tu mâine...
Mâncarea-ţi cu gust şi alinare
Pentru suferinţa ta cea mare...

Iubită doamnă, mamă pentru toţi
Iubirea ta te-nalţă, acolo unde mulţi nu pot
Nu dispera, credinţa te salvează!...
Eşti mamă bună, soţie devotată...
Noi te iubim, aşa cum ştim doar noi
Şi vom răspunde plini de nevoi...
Nu te supăra pe noi!...
Suntem atât de mici şi iubitori.
Dar ne gândim la sufletul tău nemuritor,
Întru dreptate şi iubire de neam

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Eşti ca un fulg gingaş de nea,
Eşti ca o stea care răsare la miez de noapte.
Draga mea, scumpa mea,
Eşti ca o floare uitată de cineva într-o carte.

Eşti ca o femeie iubită de un zeu,
Eşti ca o ispită trimisă de sus,
Ca o rugăciune spusă de un ateu,
Eşti ca crucea dusă de Iisus.

poezie de Vladimir Potlog (15 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trezesc dimineaţa

mă trezesc dimineaţa cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina şi mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd ţara în ochii lui luciferici
care se hrăneşte cu speranţe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absenţa
pentru a o sfinţi cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea şi stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
şi în ce ţinuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absenţă sură
răspândită printre lucruri.
a plecat şi eminescu în călătoria lui
ca acel om din tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte
să caute taina dorului printre stele.
călătoreşte luceafărul noapte de noapte
prin spaţiile interastrale,
caută speranţa şi dorul şi ţara lui,
noi nu mai avem ţară, eminescule,
fiii noştri s-au mutat în alte spaţii,
noi trăim de azi pe mâine, numărând zilele,
ascultând foşnetul frunzelor uscate
bătute de vântul toamnei.
ţara noastră s-a mutat în suflete, eminescule...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, doamnă...

de-ai ştii ce repede aleargă timpul
şi cât de repede şi noi,
acum, acum, ne este drumul,
topit în cruci şi în noroi

topit în cerul plin cu sfinţi,
iubita mea, iubită doamnă,
e dusă vremea de poveşti cu prinţi,
e toamnă, doamnă, este toamnă

ne-a mai rămas, un an, o oră,
ne-a mai rămas, dar cine ştie,
iubită doamnă, hai la horă,
să ne jucăm şi ce-o să fie

priveşte, în perete ai oglindă
şi chipul tău e tot frumos
dar e albit şi toată truda
s-a pus pe părul arătos

iubită doamnă, mai e timpul
să ne avem, să ne iubim,
să ne furăm în noapte chinul,
de-a adormi prin flori de crin

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!