Visuri ce ne contopesc

Cine bate drumul sorţii
Peste râpele adânci,
Cine ia pumnalul morţii
Ce pândeşte de pe stânci?

Sunt eu, fără pic de teamă,
Lupt cu moartea şi înving,
Aud glasul ce mă cheamă
Să merg dragostea s-ating.

Glasul inimii fierbinţi
Ce m-aşteaptă s-o iubesc,
Pe nisip ca doi cuminţi,
Visuri ce ne contopesc.

poezie de Răzvan Isac (4 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cine

spre sfârşit nu mai era nimeni care să lupte contra ta şi liniştea te învăluise cu pânza ei legănându-te într-o armonie înfricoşător de adevărată în care
parcă te pierdusei şi glasul devenise din ce în ce mai şters vorbele tot mai lipsite de sens încă-ţi răsunau pe buze
eu cu cine mă lupt
eu cu cine mă lupt

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da! E primăvară

Da! E primăvară,
Iar eu te strig iubire a mia oară,
Vino şi ascunde-te în suflet,
Să opreşti cu dragoste-al meu urlet.

Vino, dă-mi, ce tu cândva mi-ai luat,
Când mugurilor floarea nu le-a dat,
Când şi zăpezi mai erau aşternute,
Ai venit şi-ai luat glasul vorbirii mute.

Da! E primăvară,
Şi lacrimile-n ochi încep să doară...
Şi amintiri uitate azi revin,
Ca un blestem amar, ca şi un chin.

La fel ca atunci când ne-am cunoscut,
- Acum e primăvara unui nou început!
Cu glasul inimii te chem iubire,
De mă auzi tu vino şi adu-mi fericire.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cine eşti tu, fată?!

Lacrima e fructul sfânt,
E al inimii cuvânt,
În vremi când sufletul tace
Neaflându-şi a sa pace...
Când glasul s-a săturat
Să mai strige-n lung şi-n lat,
Ofuri vii ce-l încovoaie,
Răscolind prin măruntaie.
Colţ de suflet sfâşiat
În vreun spin înveninat,
Perlă icnind fără vrere
Şi născută din durere,
Oare cine eşti tu, fată
Şi de cine ne-ai fost dată?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Putna (550 ani de la sfinţire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munţi răsună.
El ne cheamă la libertate
Şi la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine şi pe tine frate
Căci de acelaş sânge suntem!

La putna Ştefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie

Unde eşti, palidă iubită
ca din poemele de altădată,
ce alte visuri m-au purtat prin lume,
cine mă cheamă, cine mă rătăceşte
mereu de lângă somnul tău departe?

Glasul tău doar în gând îmi răsună
pe cărările mele pierdute,
chipul în trecut îşi leagănă
candela lui nocturnă,
şi mă afund în singurătate
ca-ntr-o pădure vrăjită.

Dezleagă destinul amar
cu mâinile tale de rugă,
adună-mi paşii pribegi
sub ochii tăi dintâi
cari descântă, cari visează,
că în ei e toată povestea,
potecile, umbra şi amăgirea.

poezie de Ion Vinea din Ora fântânilor (1982), traducere de Dan Ion Nasta
Adăugat de Madalina Mantu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape linişte

În pacea serii, prin nisip
Palpită drumul alb şi glasul,
Ca marea răsucind talasul,
Scânteietor şi fără chip.

În pace drumuri cunoscui
Livezi eterne şi canoane
De nori albaştri şi silhui
Învolburaţi peste oceane.

Întorc în mine un cuvânt.
Nu te cunosc, nu te frământ,
Sunt numai eu pe drum şi-mi pare
Că drumul merge la-ntâmplare.
Pe undeva pe sub pământ
Într-o teribilă ninsoare.

poezie de Bujor Voinea din Ultimele scrisori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Cine sunt eu?
Cine eşti tu?
Un da sau un nu.

Cine e el?
Cine e ea?
Un nu sau un da.

Cine e bun
Sau cine e rău?
Diavolul sau Dumnezeu.

Cine e rob
Şi cine e împărat?
Cel sărac sau cel bogat.

Ce întrebare stupidă
Mi-am pus,
O întrebare veşnic fără răspuns.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi pierduţi

Vor fi de lacrimi plini şi grei
Doi ochi ce te vedeau odată,
Ca pe-o zeiţă între zei,
A stelelor frumoasă fată.

Şi nimeni nu va fi să vadă
Cum se vor stinge ochii mei,
Şi-n întuneric or să cadă,
Căci eu te-am vrut, tu nu mă vrei.

Cui o să-i pese atunci de mine,
Şi cine o să-mi ducă dorul?
Eu mă înec în reci suspine
Şi plâng că am pierdut amorul.

Nimeni nu-şi va aduce aminte,
În gânduri nimeni nu mă poartă,
Nici de-ale mele oseminte
Ce zac pustii în lumea moartă.

Doi ochi pierduţi în bezna morţii
Au fost cândva strălucitori,
Acum cuprinşi de gheara sorţii
În moarte sunt rătăcitori.

poezie de Răzvan Isac (5 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poseidon şi Afrodita

Cu frumuseţea ta divină
Faci şi îngerii să plângă,
Sufletu-mi ce n-are vină,
Faci păcatul să-l atingă.

Eşti ispită şi canon,
Eu un simplu păcătos,
Sunt păgân şi Faraon,
Zeul antic arătos.

Sunt Poseidon, zeu al mării
Şi trimit valul spre tine,
Sunt prins în gheara uitării,
Vreau să te aducă la mine.

Tu poţi să fii Afrodita,
Zeiţa patimilor mele,
Aş vrea să te strig - iubita,
Călătorind printre stele.

Să reflecte chipul nostru
Peste mările adânci,
Peste valul cel albastru
Ce se loveşte de stânci.

Să-nchidem ochii, să plutim
Pe valul mării învolburate,
Ca doi zei să ne iubim
De acum spre eternitate.

poezie de Răzvan Isac (24 aprilie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin? Cine sunt? Încotro merg? Dio, îmi veţi răspunde Dvs., cititorii. Şi aveţi dreptate în 99,999...9 la sută din cazuri. Însă ce mă fac eu cu acel infinit din 0,000...1 la sută? Ăsta mi-a dat mereu viaţa peste cap! Nu a lăsat hazardul să-şi facă treaba: i-a pus sula în coaste, împingându-l alături de drumul celorlalţi. Buşindu-l de stânci ori de valuri.

Costel Zăgan în Deşertul de catifea (28 mai 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu se piardă dragostea în van

S-a rupt din sufletu-mi o parte,
Cerul s-a despărţit în două,
Atunci când ai plecat departe
Cu lacrimi a-nceput să plouă.

Mi-ai spus că-i ceva temporar,
Şi c-ai să te întorci, iubire,
Acum te văd din ce în ce mai rar,
Îmi eşti uşor o simplă amintire.

Se-ntuneca totul în jurul meu,
Zilele mi se prefac în nopţi,
Îngenunchez, îl rog pe Dumnezeu,
Chipul tău în calea mea să-l scoţi.

- Cerul să ne fie al dragostei tavan
Şi stelele sclipirea din priviri,
Să nu se piardă dragostea în van,
Să nu ne pierdem noi în amintiri.

Autor: Răzvan Isac 10-03-2015

poezie de Răzvan Isac (10 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul bastardului

Cine sunt? de ce mi-s paşii
Legănaţi în aritmie?
Mă alină ucigaşii
Sau de zile mă sfâşie?

Unde merg? De ce mi-s anii
Drumuri negre de leşie?
Mă încrâncenă tiranii,
Sau cu gerul mă sfâşie?

Cine sunteţi, triste umbre
Care staţi în straja nopţii?
Care-s drumurile sumbre,
Cine sunt luntraşii sorţii?

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor...

Când mi-e dor
mă îmbrac cu tine
lăsând inimii şoaptele ochilor tăi
să o dezbrace de orice teamă
de a mai bate în întuneric.

Şi Te iubesc
fără să-mi fie teamă
că voi mai plânge vreodată.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău îl învelesc cu stele

Trupul tău îl învelesc cu stele
Şi-l fac să fie veşnic ca şi ele,
Aş vrea să te-nvelesc cu trupul meu,
Dar eu nu voi rămâne aşa mereu.

Eu voi pierii când timpul meu va trece
Şi trupu'-mi va rămâne tot mai rece,
Poate mă voi transforma într-o stea
Să pot să te-nvelesc iubirea mea.

Cu dragostea aş vrea să te-nvelesc,
Căci tu eşti tot ce am, tot ce iubesc,
Cu dragostea să te port în vecie,
Şi moartea tot viaţă să ne fie.

poezie de Răzvan Isac (21 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bârlogul morţii

Pe drumu-ntortocheat al vieţii
Păşim cu toţi nepăsători,
Nu ştim că-ncapătul cărării
Ascunsă bine într-un bârlog
Cu chipul ei hidos şi ros
Stă cine credeţi? Moartea!!!
Mergeam agale pe cărare
Când deodată,
Îmi sare-n faţă întrun picior
Râzând cu glasul ei cel gros,
Cu-n zâmbet trist şi glas domol
Îi spun că nu mi-e frică
Că după ce mi-a luat,
Ce-n lume am avut mai drag
De ea nu mai mi-e frică.
Cu glasul stins, încetişor
O-ntreb, de ce a fost aşa de crudă
Şi mi la luat pe al meu odor.
Dar nu vrea să-mi raspundă
Se-ntoarce iarăşi în bârlog
Pândind in zare, un alt biet trecător.

poezie de Ionel Iamandei (2 februarie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

După amiază

Cine oare a murit
În oraşul 'ncremenit,
În oraşul necăjit?
Bate clopotul a gol
Cine e de-acum sobol?
Cine spânzură de cer
Cu suflarea ca de zer?
Bate clopotul şi bate;
Mare doliu în cetate –
Au murit o mie poate
De tot bate şi mai bate.
De tot bate şi mai bate.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (noiembrie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!