Prin cartier
am atins cu degetul cartierul copilăriei
și jocurile
au început să cadă în șir indian
sau ca un vârtej neștiut
de pe harta principiilor curate
la marginea mesei stăteam
aproape matură
și le prindeam
le prindeam
râdeam plângeam
nu puteam
să știu de câte ori timpul mi-a aruncat oase
peste fiecare joc
nejucat
peste fiecare filă ilizibil scrisă
de viață
plângeam râdeam
nu puteam
nu puteam
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.