Nu arunca noroi în fântâna de unde îți iei apa.
proverbe coreene
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu arunca cu pietre în fântâna din care bei apă.
proverbe românești
Adăugat de Bogdan I

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu arunca noroi asupra semenilor tăi, omule! Pân' la ei s-ar putea să nu ajungi, dar pe mâinile tale rămâne!...
aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Miraj
îmi sunt buzele însetate
și trupul îmi pare un munte de sare
de unde sângele mi se adapă
și sudoarea
chiar și lacrima mea
abia mă târăsc
până la fântâna crescută-n pustiu
dar mereu ajung obosit
și prea târziu
e vie fântâna
și-acolo iar crește-ntre dune
și-o tânără fată cu cofele pline
apa răsfiră și semne îmi face
răscolind setea din mine
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tinerețe, poezii despre sânge sau poezii despre munți

Cine?
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Blestem: să n-audă cucul
Nici să-l poată îngâna!
Să i se usuce mâna
Cu care-a distrus ulucul...
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Ciutura, era stăpâna
Cumpenii ce i-au luat stâlpul...
Apa unde-mi priveam chipul
Astupată-i cu țărâna..
Cine-a dărâmat fântâna?
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini

Unui poet (anume lui Alecsandri, care a scris "Fântâna Blanduziei")
Găsesc fântâna dumitale
Un monument ce nu se-ntrece,
Dar trebuia, spre-a fi deplină,
Să scrii pe dânsa: apă rece.
epigramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre poezie, citate de Alexandru Macedonski despre poezie, epigrame despre monumente sau epigrame despre Vasile Alecsandri

Îți spun
îți spun adesea din gândurile mele
sunt triste uneori dar ce să fac cu ele?
în inimă le-adun dar nu mai găsesc loc
aș vrea să scap de ele dar unde să le-ngrop?
le-aș arunca în râuri să curgă-n alte toamne
le-aș arunca-n livadă, ascunse printre poame.
le-aș arunca în vale în fânul cel cosit....
se-ntorc iarăși la mine, nimic nu-i de găsit.
iar amintirea tandră, ce doare atât de mult
rămâne ca izvorul ce zilnic îl ascult.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre râuri
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre amintiri

Numărătoarea
Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă doamne și transformă în noroi
sufletul meu de câmp arabil.
Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este și nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numește cu vorba cea tristă,
Numărătoarea începe cu doi,
dar, și sfârșitul...
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre infinit
- citate de Nichita Stănescu despre tristețe
- poezii despre suflet
- citate de Nichita Stănescu despre suflet
- poezii despre sfârșit
- citate de Nichita Stănescu despre sfârșit
- poezii despre ploaie
- citate de Nichita Stănescu despre ploaie
- poezii despre existență
- citate de Nichita Stănescu despre existență

Fântâna lui Panait
Între sat și cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-și amintește cine a fost
se știe doar că a săpat
o fântână
să își spele păcatul
sugrumat de durere
că și-a omorât fratele
a săpat fântâna
la marginea drumului
și pentru vii
și pentru morți
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetați de oboseală
și lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui
morții veneau numai noaptea
și beau apă
însetați de uitare
sub povara lutului
acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-și apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze
poezie de Ion Șerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre uitare, poezii despre noapte, poezii despre lut, poezii despre frunze, poezii despre durere, poezii despre creștere sau poezii despre crengi

Fântâna dorințelor
"În piață,-ntr-o fântână centenară,
De aruncăm un ban și-avem credință,
Ne-ndeplinește câte o dorință."
Așa mi-a povestit o domnișoară.
Am ascultat-o cu bunăvoință
Deși era povestea cam bizară;
Știam că își dorește o brățară
Iar eu... ceva lipsit de cuviință.
Și s-a-mplinit. În prima săptămână
A stat la mine până-n dimineață
Și a rămas... De-atunci îmi e stăpână.
Copil de ești, citește și învață:
De-arunci un singur ban într-o fântână
Vei arunca cu banii-ntreaga viață.
poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre învățătură, poezii despre viață, poezii despre săptămâni, poezii despre lectură, poezii despre dimineață, poezii despre copilărie sau poezii despre bunele maniere

Cu noroi aruncă cei care poartă noroi în suflet.
aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre suflet
- inimă
- Inima este fântâna de unde omul își scoate frumusețea zâmbetului, a cuvintelor, a chipului. Dar orice fântână poate fi otrăvită...
definiție aforistică de Dan Surducan (2016)
Adăugat de dansurducan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre inimă, aforisme despre zâmbet, aforisme despre frumusețe sau aforisme despre cuvinte
Gunoiul la romani
Arunca romanii gunoiul in strada
Arunca s-arate de smecheri cat sunt,
Dar imprejur curat vor sa vada
Si flori sa priveasca rasarind din pamant.
Arunca elevul gunoiul in clasa
Pe holuri mizeria-i mare la fel
Elevul e smecher si nici nu ii pasa
Ca printre gunoaie invata si el.
Cu sprayuri de firma astupa mirosul
Gunoiului care aruncat e de el,
Romanul e smecher, apreciaza frumosul
Si -ncearca s- ascunda gunoiul din el.
Acasa sub presuri la fel face oare?
Arunca gunoiul chiar si sub pat?
Calendarul arata e sarbatoare-
Sa duca gunoiul e mare pacat...
Si tragedia ce-o traieste romanul
E ca-si da seama ca nu e frumos
Sa mearga-n tramvai, sa mearga cu trenul
Si sa arunce gunoiul pe jos.
poezie de Marian Galoiu (11 martie 2009)
Adăugat de Marian Galoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre trenuri, poezii despre tramvaie, poezii despre tragedie, poezii despre flori, poezii despre elevi, poezii despre curățenie sau poezii despre calendar
Fântâna mea
fântâna mea e adâncă
dulce și rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul și cu dorul.
fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
și cerul îi țese cununa.
lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată și carul mare
cade în apă stea după stea.
înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele și paradis.
izvor fermecat singuratic
adapi trecători rătăciți
la visul nordului atic
în runile marilor sciți.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre stânci, poezii despre singurătate, poezii despre rouă, poezii despre rai, poezii despre lumină, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

- noroi
- Noroi. Tot o apă și un pământ.
definiție aforistică de David Boia (9 martie 2018)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt acasă
Eu sunt acasă între zi și vis.
Unde copiii ațipesc, încinși de joacă,
Unde bătrânii seara stau și se înfoacă,
Și vatra luminează locu-nchis.
Eu sunt acasă între zi și vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.
Și-un tei mi-e pomul preferat;
Și verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un șuierat
Și stau de veghe între zi și vis.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre vară, poezii despre prăpăstii, poezii despre jocuri, poezii despre fete sau poezii despre copaci
Dacă e secetă de-atâtea luni, de unde așa mult noroi în politica românească?
aforism de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre timp, aforisme despre politică sau aforisme despre România
Dacă e secetă de-atâtea luni, de unde atâta noroi in țara asta?
aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre țări
Epigramiștii și soacrele
De epigramiștii de la noi
Soacrele-s făcute cu "noroi":
Uită că din noroi apare
Nufărul cea mai frumoasă floare.
epigramă de Adrian Timofte din Stiri.Botosani.ro din 11.06.2023 - Loc de dat cu... epigrama (iunie 2023)
Adăugat de Adrian Timofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soacre, epigrame despre frumusețe, epigrame despre flori sau epigrame despre epigrame
Fântâna pisicii negre
Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte și parcă
Avea o vargă. Pe sub streașină bătea vântul.
Pâș, pâș se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.
Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-și pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să și-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.
În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâș, pâș se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat și apoi a murit.
poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pisici, poezii despre negru, poezii despre vânt, poezii despre gură, poezii despre frică sau poezii despre Soare
Dacă ai 99% șanse să ajungi în Rai, nu te considera deja câștigător. Acel blestemat de 1% te poate arunca drept în fundul Iadului, unde nimeni nu ține cont de calculele statistice.
aforism de Mihail Mataringa (9 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre statistică, aforisme despre religie, aforisme despre iad sau aforisme despre calcule