Dacă Dumnezeu ne-a dat ochi doar în faţă, probabil, în viaţă nu trebuie să ne mai uităm înapoi.

citat din Ettore Leone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să şi uităm. Nu ierta doar din ascultare faţă de Dumnezeu, ci din plăcere pentru ceilalţi.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cu toţii diferiţi, dar atunci când cerem binecuvântarea Domnului nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a făcut egali.

citat din Vladimir Putin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O idee este un ochi dat de Dumnezeu pentru vederea lui Dumnezeu. La unii dintre aceşti ochi nu suportăm să ne uităm.

citat din Russell Hoban
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de uitare

Uităm să fim buni,
Uităm să fim veşnici,
Uităm să fim fericiţi,
Uităm să fim liberi,
Uităm să fim oameni,
Uităm să fim uitare,
Tăceri nemuritoare,
Uităm să fim noi.
Uităm să fim!

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distorsiune erotică

Dumnezeu în închisoare
probabil că sunt nebun
dacă libertatea-mi pare
tăcerea gurii de tun

Probabil că sunt nebun
şi lumea e cea normală
dacă o iubesc şi-i spun
că o văd şi mi se scoală

Probabil că e normală
dacă libertatea-mi pare
o elementară şcoală
Dumnezeu în închisoare

Mă notează c-aş fi bun
luceafăr în gură de tun

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (21 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înapoi (Ziua mondială a Poeziei)

Înapoi în casă lângă sobă,
Ne-a cuprins astenia devreme,
Iarna s-a-ntors cu geruri şi ploi.
La ghete, palton, umbrelă... 'napoi.

Vişinii, meri, prunii şi cireşii
Au avortat petalele dintâi
Ivite-n primăvara infamă,
Virgină, nedorită de noi
În vremea prezentă; azi înapoi.

Bucuria strângerii de fructe
Ne-a risipit-o ploaia de gheaţă;
Am suferit noi multe bătute
În anii înşiruiţi de-o viaţă.

Rămaşi trşti şi necăjiţi bărbaţii
Au pus cheile de la beci în cui
Şi peţesc cârciumile turbaţii
Pentru licori fine şi amărui.

Cum e o vorbă veche-nţeleaptă,
Numai mama natură întoarce
Orice, oricând doreşte înapoi,
Doar omul nu merge azi la butoi.

S-a-ntors iarna în livezi şi zăvoi
Pârjolind toate florile din pomi.
Înaintăm ca racii prin noroi.
Ne e proscrisă soarta: Înapoi!

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a lăsat femeia ca să nu uităm ce-am pierdut.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (8 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să privesc America cu alţi ochi decât cei ai europeanului. Mă fascinează şi mă îngrozeşte în acelaşi timp.

citat clasic din Sergio Leone
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne uităm foarte departe în spaţiu, noi de asemenea privim înapoi în timp, înapoi spre începutul Universului, înapoi spre epoca Big Bang-ului.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a dat Dumnezeu doi ochi. Dacă unul nu mai vede, măcar putem vedea cu celălalt... Şi mâini ne-a dat, tot două. Dacă nu ne mai putem ajuta de una, măcar ne putem ajuta de cealaltă... Mă întreb: de ce nu ne-o fi dat şi două suflete? Pentru momentele acelea în care sufletul nu mai poate şi ar avea nevoie să fie ajutat de celălalt...

citat din Irina Binder (13 ianuarie 2014)
Adăugat de Alex D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observaţia empirică a lui Ettore

Celălalt rând avansează mai repede.

murphologie
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat, probabil, muzica cu statut de compensaţie.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa e aşteptarea dintre un examen şi altul.

definiţie clasică de Sergio Leone
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vorbeşti foarte mult despre Dumnezeu, probabil că o faci pentru că eşti încă în căutare. E bine aşa. E foarte bine. Trebuie doar să ştii unde te afli.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl îl rugă să vină cu el, să-l însoţească, se ducea doar să-şi ia băiatul şi venea imediat înapoi. Poliţistul îi ordonă să se dea din drum. Tatăl se întoarse la locul lui, adus de spate. Plângea. Fetiţa luă cheia din mâna lui tremurândă şi o puse înapoi în buzunar. Oare cât va supravieţui fratele ei? se întreba. Probabil că încă o aşteaptă. Avea încredere în ea; avea încredere în ea fără reţinere. Nu suporta gândul că frăţiorul ei o aştepta în intuneric. Trebuie să fie înfometat, însetat. Probabil că i se terminase apa. La fel şi bateria de la lanternă. Dar oriunde era mai bine ca aici, îşi zise. Orice era mai bine decât acest iad, duhoarea, căldura, praful, oameni care ţipau, oameni care mureau.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay (2007)
Adăugat de Editura Litera
Comentează! | Votează! | Copiază!