Bătrânele nave
Am văzut vechi corăbii plutind ca niște lebede în somn
Dincolo de Tyre cum numesc satul oamenii din jur
Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn,
Spre Famagusta și spre soarele altui tărâm care
Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;
Și toate-acele nave veneau desigur din alte vremi și ape,
Când în volte largi și-n sunete de tun asurzitoare
Transportau în cală sclavi arămii, rodii și migdale verzi,
Hăituite prin saline pulberi de pirații genovezi
Până când iadul se revărsa pe punți să se adape
Cu fiere, suc de fructe, apă și cu sânge cât încape.
Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,
Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,
Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.
Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez,
Ivindu-se nălucă prin umbra zorilor și-a spumii,
Cețoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,
O navă obosită, desprinsă parcă din tinerețea lumii;
Și, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,
M-am gândit cine știe, cine știe poate-același
(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee
Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree )
Vorbăreț marinar pleșuv (cu-ai lui doisprezece tovarăși
Trăgând la rame transpirați, cu răni în palme)
Venind dinspre ale Troiei blestemate țărmuri albe,
Cu cântece și mari minciuni despre un cal de lemn
A vrăjit echipajul care-a uitat de drum și de consemn...
Se putea să fi fost, cine știe, o navă foarte veche;
Totuși, atât de frumoasă! M-așteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche
Și întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.
poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre muzică
- poezii despre marină
- poezii despre flori
- poezii despre alb
- poezii despre vorbire
- poezii despre trandafiri
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
Citate similare
Bătrânele nave
Se putea să fi fost, cine știe, o navă foarte veche...
Totuși, atât de frumoasă! M-așteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche
Și întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.
poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre muguri, poezii despre frumusețe sau poezii despre bătrânețe
Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)
Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Și juram că Frumusețea-n veci trăiește, deși crinii mor,
Noi, Poeții venind dintr-o obârșie nobilă și veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ți spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, și stele, și locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă și izvoare
Și-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalță iedera spre stele.
poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre poezie sau poezii despre monarhie
Trei corăbii
Am văzut trei nave, trei corăbii
Călărind pe mare,
Valurile tremurau, peștii se-ascundeau,
Vântul gemea-ntristat,
Pe punți și-n cală
Domnea blestemul, scânceau dureri amare.
Am văzut trei nave, trei corăbii
Ancorate lângă țărm, pe mare,
Vântul nu mai voia să le bată-n vele,
Cerul plângea cu lacrimi de sânge,
Pe chei erau stăpâne durerea și suspinul,
Iar ei, din alte țări, veneau la vânătoare.
Am văzut trei nave, trei corăbii
Apropiindu-se dinspre mare
Și copacii jeleau, și păsările se-îndepărtau,
Și pământul scrâșnea îngrozit,
La prova pândeau lăcomia și păcatul,
Și-am văzut istoria cum moare.
** Poezia face trimitere la celebrul colind britanic de Crăciun "Am văzut trei nave",
ironizând un simbol al valorilor civilizației occidentale.
poezie de Valerie Bloom, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre Crăciun
- poezii despre țări
- poezii despre vânătoare
- poezii despre valoare
- poezii despre sânge
- poezii despre simbolistică
- poezii despre păsări
Pescarul
Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toți ai casei mai dorm în patul cald,
Și-și scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.
Stranie viață are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline
El nu-i nici pește, dar nici chiar om nu este,
Așa ca dumneavoastră sau ca mine.
Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat și parcă de departe,
Ca și cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoșătoare și de mirare foarte.
Ei sunt ca marea în zilele cu ceață
Nici gri-oțel, dar nici albaștri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i povești pe care ni le spune,
Nu chiar, dar cine știe poate-adevărate.
Cunoaște-atâtea despre nave și curenți,
Despre nori și vânt, ghinioane și deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraș,
Strâmbă din nas și-mi face semn din ochi...
poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre somn, poezii despre pâine, poezii despre pești sau poezii despre pescuit
Plecarea flotelor
Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
De-acum vântul e deja sus în copaci,
După ce-au iernat pe țărm, i-s mării tovarăși
De neînvins dorința și navă și cârmaci.
Molate, coborâte de pe docuri, rând pe rând,
Alunecă printre balizele din port, în volte sinuoase,
Îndreptându-se spre orizont până când
Se pierd în vîrtejurile mareei joase.
Una câte una sau două câte două
Se pierd după cotul șenalului pe înserate,
Plutind spre marea bleu sub luna nouă,
Unde bat vânturile cele mari, sărate;
Întocmite de multe mâini, cu multă măiestrie,
Fiecare cusătură-a velei de-abia așteaptă
Să vibreze-n vântul de dincolo de copastie,
Deasupra oceanului, gata de-o-îndrăzneață faptă.
Cine, bărbat sau copil, a văzut vreodată
Marea-n argint și-n aur smălțuită
Și n-a simțit imboldul să urmeze, neastâmpărată,
Chemarea sângelui, fierbintea lui ispită?
Cine-ar putea sta-închis în casă,
Acum când vântul pe străzi umblă hoinar,
Când se-aude bătaia vâslelor, melodioasă,
Și velele sclipesc în lumina albă-a unui far?
Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
Cine n-ar vrea să fie-acum pe mare fugaci,
Când, după-o iarnă pe țărm, i-s mării tovarăși
De neînvins dorința și navă și cârmaci?
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre seară, poezii despre oraș, poezii despre ocean, poezii despre mâini sau poezii despre iarnă
Remorchere portuare
Cu aerul lor impertinent și-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă și marinari puțini la bord,
Țopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Și remorchează vapoarele imense-n port.
Ele luptă cu mareea înverșunată care se-nfige
Pe sub poduri și canale, plecând și revenind;
Și fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă și spre mereu flămândul grind.
Ele schiază-n rada biciuită de lapoviță-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri și de vifor;
Își croiesc drum pe șenalele-nghețate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.
Țintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre niște dane imobile și trândave,
Înșurubând printre balize-n curenți tot traficul maritim.
Niște pigmei într-o lume de mari nave.
poezie de Burt Franklin Jenness din Spuma mării și salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre porturi, poezii despre poduri, poezii despre obrăznicie, poezii despre lene, poezii despre apă sau poezii despre aer
Cine a zis? Cine a făcut? Cine a uitat? Cine a strigat? Cine a râs? Cine a plâns? Cine a fost ca tine? Cine a fost ca mine? Câți vor fi ca noi? Cine va putea răspunde la aceste întrebări cu zâmbetul pe buze?... Poate doar timpul fără sentimente, care a uitat că i-am fost tovarăși...
citat din Paul Butnariu (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre timp sau citate despre plâns
Ancheta
Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Și se va desfășura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Așa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.
Când am văzut trupșorul fără viață-al fetiței
De doar patru luni, înfășurat în zdrențe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulți de treizeci și cinci.
Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis
La fel gurița care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru
Fetița părea să știe ce s-a-întâmplat cu ea.
Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."
Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudența,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Și a zâmbit măgulindu-ne inteligența.
"În concluzie, Onorată Instanță", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiței Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.
Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."
poezie de W.H. Davies
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre fete, poezii despre vinovăție, poezii despre religie, poezii despre procurori, poezii despre nefericire, poezii despre naștere, poezii despre mântuire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
The Inquest (Ancheta)
Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Și se va desfășura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Așa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.
Când am văzut trupșorul fără viață-al fetiței
De doar patru luni, înfășurat în zdrențe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulți de treizeci și cinci.
Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis
La fel gurița care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru
Fetița părea să știe ce s-a-întâmplat cu ea.
Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."
Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudența,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Și a zâmbit măgulindu-ne inteligența.
"În concluzie, Onorată Instanță", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiței Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.
Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."
poezie de William H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine nu știe și nu știe că nu știe e bolnav - Tămăduiește-l! Cine nu știe, dar știe că nu știe, e neînvățat - Învață-l! Cine știe, dar nu știe că știe, e adormit - Trezește-l! Cine știe și știe că știe e învățat - Urmează-l!
proverbe chinezești
Adăugat de Lorylinne

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre învățătură, proverbe despre somn sau proverbe despre boală

Vis de iarnă
Când ninge și-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliți clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi ești pereche,
Și-n munte ard vechi focuri și plâng în ochii tăi.
Din mii și mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Și nu te țese vremea prin nevăzute fire?!
Te-aș rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ș am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aș trezi cu tine, să-ți dau al vieții nume.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre versuri, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre rai, poezii despre plâns sau poezii despre ochi

Gust de rodii
Azi o mână arămie
Despre mine vrea să știe
Cine sunt, de unde vin,
Cărui Dumnezeu mă-nchin.
Îi răspund că-s dintr-o carte
Desprinsă pe jumătate,
Ochi de apă după ploaie
Zâmbitoare și vioaie.
Mâna-ntinsă mă cuprinde:
- Spune, fără jurăminte,
Câte ploi ți-au spălat ochii
De-ai rămas cu gust de rodii?
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre zâmbet, poezii despre promisiuni, poezii despre cărți sau poezii despre Dumnezeu

Ultimul gând
Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Și mușcă pământul.
E iadul acvatic.
Privește spre cer și adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credința-i deșartă.
Își simte, de-acum rădăcinile-n apă
Și știe că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ține.
Sfârșitul e-aproape.
Se simte-mpăcată când știe că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Și nu plâng pe maluri.
Își lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subțire, ce-așteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe țărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre sfârșit, poezii despre păr sau poezii despre iertare
Absență
Un cer albastru, o somnoroasă mare,
Linia gri și rece-a țărmului mut,
O sclipire-a unei vele-n zare
Și nimic mai mult.
Asta au văzut ochii, inima mea a văzut mai mult:
O femeie-ale cărei buze repetau fără zăbavă
Această propoziție,
"Domnul aibă-n paza lui acea navă!"
Domnul aibă-n paza lui acea navă! Rugăciunea ei, nu a mea,
Traversează toate mările și nu-s puține,
Până dincolo de frontierele ceții,
Unde cineva și-a întors fața de la mine.
Domnul aibă-n paza lui acea navă! Nava ei, nu a mea
A mea niciodată n-a mai revenit la mine.
poezie de Thomas Fleming Day, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre graniță sau poezii despre albastru

Crăciun pe mare
Velele, brice de gheață, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud și Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord și până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuțite și stâncile albite de vânturi și de sare.
Mateloții, la resac, auzeau valurile în dimineața zilei friguroase;
În lumina vineție-a zorilor ne zăream fețele vineții, cețoase;
O zbugheam toți pe punte la țipătul sălbatic al înfriguratului nostrom
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.
Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord și Capul Sud
Și-am tras de velele-înghețate luptând cu vântul dușmănos și ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice și groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord și sud, spre sud și nord.
Ne-am ținut departe de Capul Sud, unde scrâșneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aținea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele și-ogorul gras,
Și paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.
De-a lungul coastei, zăpada de pe-acoperișuri era albă, spumă-a mării;
Ardeau focuri vii în fiecare sobă din toate locuințele-așezării;
Sclipeau ferestrele-n gerul aspru, iar fumul din hornuri se înalța în slavă;
Aș fi putut jura că mirosul de mâncare caldă-ajungea până la noi pe navă.
Clopotele bisericii din sat răsunau pline ochi de voioșie;
Toate erau așa cum oamenii-și doreau și cum trebuiau să fie-n
Dimineață de Crăciun, doar pentru noi, cei din furtună, de temut;
Chiar lângă clădirea pazei de coastă se-afla casa-n care m-am născut.
Oh, well, am văzut odaia primitoare, fețele de-acolo, atâta de plăcute,
Ochelarii mamei cu rame de-argint, părul tatei sur, paharele de vin știute;
Și, well, am văzut focul din cămin și scânteile, niște spiriduși
Dansând deasupra blidarelor cu farfurii de China, îmbujorați și jucăuși!
Și, well, știam și ce vorbesc părinții, vorbeau de mine, de absența mea,
De umbra care sunt plutind prin curte, de fiul care-acasă nu se întorcea;
Și, o, fiul păcătos care păream a fi, în nici un fel în ceasul oportun,
Era acum aici, trăgând de frânghiile-înghețate bocnă,-n ziua de Crăciun!
Au aprins lumina farului și negurile înghițite-au fost parcă de ocean;
" Toți marinarii sus, pe arboret," l-am auzit strigând pe căpitan.
" In numele Domnului, nava nu va rezista", secundul Jackson a țipat,
..." E singura șansă, domnule Jackson, sau marea ne va așterne pat!"
A tremurat velatura din încheieturi, dar velele erau noi și bune,
Iar corabia a întors cu bine-n vânt, ajutată poate și de-o rugăciune.
Ziua de iarnă se prelingea-n amurg, iar noi cu steaua polară pe catarg
Ne-am îndepărtat de țărm, de stâncile rânjind, luând curs spre larg.
Au răsuflat toți ușurați, iar eu am început să cânt sub cerul vesperal,
Văzând cum prova-înaltă înaintează mândră, tăind val după val;
Apoi, tot ce-am mai putut gândi în noaptea aceea, cățea rea,
A fost că eu plecam pe mare și că familia-mi acasă îmbătrânea.
poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre foc, poezii despre dimineață sau poezii despre zăpadă

Cine să mai deschidă ferestre pe lună
când toată lumea e ocupată cu driblatul iernii
până și oamenii de zăpadă devin luptători galactici
o sumedenie de stele verzi pe cine știe ce pășuni
se luptă să înflorească precum trifoiul cu patru foi
înainte de orice alt potop
iar eu mă chinui cu un amnar pe o iască de suflet
să aprind beculețe în univers
prin cine mai știe ce coridor supus întunericului
îmi descarc licuricii greierii cosașii
de fluturi poți să te ocupi tu că ai ochii frumoși
apoi îmi întind cerul să odihnească un pic
între două furtuni parcă din ce în ce mai lungi
și un armistițiu preț de un curcubeu
nu știu dacă pasărea de foc și-ar vinde zborul
pe o lume albastră
cum nu știu câți copaci și-ar dori să ardă
doar ca să pot visa eu
.
între timp descânt codrilor de muguri
și îmi ascut securea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre visare sau poezii despre păduri

Drumul
cine știe cine suntem
construim castele din milenară humă
apoi le dărâmăm
cu grijă, cu migală
plecând în alte părți, în alte dăți
vom trece mai departe de noi
căutând locul în care trăiesc pescărușii
poate uitasem să privim ridurile sufletului
trecem, strângând în brațe deznădejdea
în față țărmurile lumii
colorate de marea asta
atât de zbuciumată, atât de neagră
nedumerit, plec către alt tărâm
uitând că îmi spălasem trupul în cerul albastru
uneori, mă despart de mine
îmbrățișând depărtările
sunt o ancoră aruncată aiurea, hai-hui
în astă tragică lume...
apoi am așezat un zid, separând durerile
destrămând timpul cu lacrimile sufletului
alteori ne rotim
după o dinamică prestabilită, către nicăieri
nu, nu plec
rămân să port
turma sufletelor pe Câmpiile Elizee.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre tragedie, poezii despre suferința sufletească, poezii despre negru sau poezii despre culori
Cei doi copii de crai
Și fost-au doi copii de crai
Și ape-i despărțeau, profunde,
Și-un pod de lemn, atât vedeai,
Departe, cine știe unde?
Și se iubiră... Ce îndemn
Venea din apele afunde?
Că era podul vechi de lemn,
Departe, cine știe unde.
poezie celebră de Emile Verhaeren din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn

A dispărut din vederea mea
Stau pe țărm. Aproape de mine, o navă
își întinde velele albe în briza proaspătă și pornește către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumusețe și vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norișor în locul unde marea și cerul se scufundă una în celălalt.
Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."
Unde a dispărut?
A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena și verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puțin capabilă de-a-și purta caricul spre portul de destinație.
Diminuarea mărimii ei este în mine nu în ea.
Și chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alți ochi care îi urmăresc sosirea, și alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, sosește!"
Iar asta înseamnă a muri...
poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre moarte sau poezii despre briză

Simferopol
un loc unde aș vrea să mă întâlnesc cu tine
acolo bărbații și femeile își dau întâlniri de taină
iar clădirile sunt făcute din umbre
un deja-vu cu miros de mare și seară
un miez de nedesfăcut în care mă oglindesc,
iar tu te uiți la mine de dincolo
și știi cine sunt
încalc orice regulă, îmi permit să fiu
vampir,
șarpe, undă sau cerc
iar
în camere vopsite cu albastru, vopsite cu paseri și flori
mă ții de mână acceptând cruzimi inimaginabile
nimeni nu ne dă afară de nicăieri pentru că, hei,
suntem în vacanță, suntem incorecți și ratați
atât de veseli
încât cerul pogoară peste noi fără niciun fel de ezitare.
poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre vampiri, poezii despre vacanță, poezii despre femei și bărbați, poezii despre femei, poezii despre ezitare sau poezii despre bărbați