Iarnă timpurie (cronică rimată)

O iarnă care vine, cum trebuie mai rar,
O iarnă care trage mereu de calendar,
O iarnă care vine cum ştie numai ea...
Cu vânt, cu frig, cu viscole şi nea
Şi care, suverană, când vrea se hotărăşte
Şi intră ca o cizmă, călcând milităreşte,
O iarnă care face, ce ştie, pe pământ
Şi uită să se ţină, adesea, de cuvânt,
Acum lăsând Moldova şi munţii cu licheni,
Porni să se răzbune, la vale, pe olteni!...
Şi-a început cu dansul, prin fulgii ei uşori,
De seara pânăme seara, din zori şi până-n zori,
Lovind cu vântul iute şi ascuţit, demonic,
Motorul iernii bate cşi cary
u urlet supersonic!...
- O iarnă! Tu zeiţă a mantiei de gală,
Ce vii aşa devreme şi-aşa de triumfală,
Ne-ai prins în rochii scurte, în ghete şi pantofi,
Ne-ai prins în câmp cu roşii, cu ceapă şi cartofi...
Cu sfecla, cu porumbul, cu câmpul nearat,
Cu grâul fără germeni, ba chiar nesemănat
Şi-ai apăsat - se vede - cu unele relaţii,
Pe drumurile toate şi pe comunicaţii.
- O, iarnă! nu se cade să ai ceva cu noi,
Destule vremuri tulburi trăit-am... şi nevoi...
Te abătuşi din cale cu furie, ca para,
Te rog, hai recunoaşte;
- Nu cumva, greşişi gara?
Că nu văd ce prestanţă mai ai în clipa asta,
Când ai adus, devreme, zăpada şi năpasta!
Nu văd ca Dumnezeul ce-l ai!... dacă îl ai,
Să-ţi deie-n schimb o mână de grâu sau de mălai!
Tu vezi ce năpusteală ai aruncat din cer,
Pe drumurile toate, pe::: căile de fier?
.........
Ai aruncat cu scârbă în cei ce mai încarcă,
Le-ai dat cu fulgi în ochi, loveai în ei de parcă;
Erai în luptă dură, cu hunul şi tătarul,
Cu trenul de persoane;ori poate cu marfarul
Şi ca o vijelie, zăpada cu grămada,
Trânteai de sus cu forţă, cum dam noi la Posada;
Iar crivăţul cu arcul şi fulgerele lui;
Făcea cum noi făcurăm, minune la Vaslui
.........
Acum, lăsând de-o parte, ranghiunul ce ţi-l port,
Apreciez ideea să te retragi în cort!
Deşi, la o adică, mă tem- o spun deschis-
Că poţi să ieşi de-acolo, chiar fără de permis
Şi poate cine ştie, la fel ca o mătuşă,
Mai pe neaşteptate să ne deschizi o uşă,
Însă ţi-o spun de-acuma,
s-avem puţin pardon!
Te dau pe uşă afară...
Sunt la revelion!

poezie de Constantin Păun din Sfere umoristice (20 noiembrie 1985)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ca loz câştigător

Vă spun:"E neagră", însă nu e neagră.
Vă spun:"E cioară", însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.

Vă spun:"E verde", însă nu e verde.
Vă spun:"E iarnă", însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.

Poemul e un loz care câştigă
mereu. Jucaţi pe cioară: iată cioara.
Jucaţi pe mine: iat-o iarnă verde.

Esenţiala diferenţă dintre
aceste lucruri n-are corp: trăieşte
ca un abis cu buzele lipite.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş din Conjuratio poetica (1974)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazonă

Iubita mea, e iarnă peste fire -
Dar mult mai multă iarnă-i prin cazărmi
Încerc să te găsesc în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi

Se zbate-un vânt turbat, năprasnic
Ce desenează-n geamuri flori de ger
Şi peste răcnete de santinele
Parcă miroase-a brad şi-a lerui-ler.

Iubita mea, departe eşti în iarnă,
Gerul în inimă îmi e statornic domn
Iar trupul chinuit nu poate să adoarmă
Şi tremură de dor şi de nesomn.

Mă doare amintirea unor vremuri
În care un tot eram, şi-apoi,
Îmi amintesc de huruitu-acelor trenuri
Prin care soarta ne-a-mpărţit la doi.

Mi-e atât de dor de tine şi de-o vară
De-o pajişte pe care mână-n mână noi,
Fugeam, râzând, prin iarba rară
Gustând aroma dulce-a unei ploi.

Iubita mea, e iarnă peste fire,
Mai multă iarnă-i, însă, prin cazărmi…
Şi te sărut, zâmbind în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă în iarnă

Iubeşte-mă în iarnă când neaua e aproape,
Iubirea s-o ascundem sub stratul de omăt,
Să ningă peste noi, zăpada să ne-ngroape,
De urlă vântul nordic să nu dăm îndărăt.

Un vis să se-mplinească într-o-ngheţată lume:
Să te păstrezi doar mie, să fii la fel de pură,
Să alungăm tot frigul din noaptea fără nume,
Să învelim omătul cu-a mea şi-a ta căldură.

Iubeşte-mă în iarnă când Crivăţul loveşte
Şi-ar vrea să-mi rupă geamul în furia-i stârnită,
Când vreascu-ncins în sobă se-aprinde şi trosneşte
De arşiţă iubirea să fie încălzită.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă în iarnă

Iubeşte-mă în iarnă când neaua e aproape,
Iubirea s-o ascundem sub stratul de omăt,
Să ningă peste noi, zăpada să ne-ngroape,
De urlă vântul nordic să nu dăm îndărăt.

Un vis să se-mplinească într-o-ngheţată lume:
Să te păstrezi doar mie, să fii la fel de pură,
Să alungăm tot frigul din noaptea fără nume,
Să învelim omătul cu-a mea şi-a ta căldură.

Iubeşte-mă în iarnă când ţipă Crivăţul turbat
Ce-ar vrea să-mi rupă geamul în furia-i câinească,
De bântuie vreun viscol de sadici monştri-ncăierat
În arşiţa iubirii să ardă, să sfârşească.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă, iarnă...

Mă înspăimânt că vine gerul
Şi mi-o-ngeţa... caloriferul.

distih de Ion Bindea din Distihuri (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a iarnă rece

Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-aşterne-n cărări.

Afară miroase a rece şi fum
Şi păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.

Miroase a iarnă iarăşi afară
Şi ramul golaş a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.

poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Griji de locatar la început de iarnă

Când zăpada stă să cearnă
Griji încep să se ivească:
Ne va încălzi la iarnă
Doar căldura... sufletească?

epigramă de Ioan Roşca
Adăugat de Ioan Roşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Mănăştur

S-a topit zăpada mare
însă iar a nins puţin
peste ochi în depărtare
şi-al copiilor suspin

s-a lăsat un frig amar
în oraş şi peste tot
şi pe străzi — pe trotuar
înflorind al vremii clopot

gerul prinde rădăcină
în Cluj şi în Mănăştur
iarnă grea iat-o să vină
să ne lege pasul pur

chiar şi vântul s-a oprit
undeva să se-ncălzească
din gerul cel neclintit
mâinile să-şi dezmorţească

nicio creangă nu mai mişcă
din copacii de pe afară
numai frigul te mai pişcă
dintr-o floare legendară

iarna — pictor iscusit
e din vremuri mai străvechi
câte flori ea n-a croit
cu şapca peste urechi

şi cu ţurţurii cei goii
de la streşini pe la ţară
ger aprig când fu la noi
în a ochilor tăi pară

este iarnă — bine-i şade
şi cu frig şi cu zăpadă
cât de bine ierni-i cade
cu omătu stând grămadă

iată Cluju cum surâde
printre blocuri şi pe străzi
şi ce dulce azi te prinde
peste albele zpăezi

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să pleci, iarnă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te şi dispari în soare
să-ţi topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie

m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colţuroase,
dacă pleci ia-ţi şi strănutul
ce-l aud prin multe case

pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ţi albii tăi nămeţi,
pomii goi să-şi pună rochii

vreau s-apară florile
prea de mult ele aşteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
şi revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă

poate-atunci aş vrea să stai,
să îngheţi noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei

dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoţei,
să trezească primăvara

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin în alb

Miroase a iarnă, a geruri devreme,
A fum care iese prin hornuri de case,
Miroase a sobă ce mângâie lemne,
A flăcări albastre, iubito, miroase.

Miroase a trupuri, iubiri efemere,
Aprinse dorinţe, săruturi târzii,
Miroase a tine, a gând ce te cere,
A suflet oftând ce aşteaptă să vii.

Miroase a vânt îngheţat de uitare,
A seară în care alături nu-mi eşti,
Miroase a plânset de stea căzătoare,
Ce caută-n ceruri ascunse poveşti.

Miroase a lacrimi din fulgi de zăpadă,
Topiţi peste buze ce nu le săruţi,
A iarnă ce parcă refuză să creadă,
Că-ţi spun te iubesc, însă tu nu asculţi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Du-te, iarnă, du-te-odată!
Chiar nu vezi, tu chiar nu simţi
Că nu mai eşti adorată
De copii, nici de părinţi?

Ai fost, parcă, prea zgârcită,
Nici teatru n-ai vrut să joci!
Iar acum, te dai rănită
Şi încerci să te întorci.

Eu îţi spun... sincer îţi spun
-Că aştept cu nerăbdare
Anotimpul cel mai bun,
Cu natura-n sărbătoare!

Deci te rog a mia oară:
Du-te, iarnă, unde-i vrea
Mi-e prea dor de primăvară,
De minunea de-a-nvia!

poezie de Alina Tănasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul, ce alb sângerează!

Afară e iarnă şi nin,
Pământul e, parcă, o ţin,
Iar cerul e arcul încor
Ce tace, nu scoate o vor.

Săgeţile-s fulgii ce zboa,
Din tolbe de nori când coboa.
Pământul, ce alb sângerea!
Războiul, o iarnă durea.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând de iarnă

munţii coboară-n văi, domol cu frunze ruginite
o casă strănută cu fumul de pe coş
la gura sobei ard trosnind buştenii
afară latră-un câine fioros

din brad se scutură zăpada
un pui de caprioară se uită curios
a venit din nou frumoasa iarnă
să ne bucurăm de ce-i frumos

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din sufletul meu

E iarnă,
în sufletul meu este ger.
Ca într-o lume cu altfel de reguli,
mă încălzesc şi pier
asemeni fulgului de zăpadă.

Prea târziu să mai schimb ceva,
e iarnă şi atât.
E iarnă, dragostea mea,
şi afară e iarnă,
e prea mult pentru mine
şi tu te-ai cuibărit
în ultimul loc cald,
m-ai alungat din ultimul loc cald.
Când vei pleca,
se va răci şi acela.

poezie de Julieta Daiana Bock
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metempsihoză

Şuieră crivăţ de iarnă peste vâlcele,
(Iubito, cumva acestea-s merele mele?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ape şi case,
(Vegetarian pot fi cu-aşa buze cărnoase?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste-ofilită mimoză,
(Te privesc lung, fascinat, căzut în hipnoză)
Şuieră crivăţ de iarnă peste culmea de deal,
(Înveleşte-mă cu trupu-ţi, molatic ogheal)
Şuieră crivăţ de iarnă peste cocoş de Hurez,
(Să exersăm, disperaţi, cu sărutul francez?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ienuperi şi ceri,
(Din conu' Minu să-ţi recit? Nichita preferi?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste triste coline,
(Să nu mă spulbere, ascunde-mă-n tine!)
Şuieră crivăţ de iarnă peste târg, peste sat,
În primăvară, copile, intra-vei bărbat!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Nina Cassian
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plânsul primăverii...

Să nu-mi topeşti zăpada, iubite, încă-i iarnă,
Sătulă nu-s de albe şi tainice tăceri.
Eu mai aştept din ceruri, pe frunte să îmi cearnă
O lacrimă de îngeri. Tu lacrimi, să nu-mi ceri!

Le mai păstrez la rece, să le ţin minte gustul,
Chiar dacă sângerează sub pătura de nea;
Mai picură din streşini, chiar dacă-i iarnă, mustul
Strivirilor de vise, rămase-n colţ de stea.

Te chem să bei cu mine, să ne-mbătăm deodată
Şi chiar de-i amăruie licoarea din pahar,
Ţi-oi îndulci amarul cu versul de-altădată
Pe care în poeme, de dulce, eu îl car.

Şi voi purta păcatul pentru-amândoi, în spate,
Chiar de mă-ngenunchează, rănită sub zăpezi.
Mă vei iubi vulcanic şi chiar demonic, poate,
Doar să-mi aduni zăpada, sub trupu-mi, s-o aşezi!

Şi nu-mi topi zăpada, iubite, că mă doare,
Când pielea va atinge un fir de iarbă crud!
Şi florile vor plânge, călcate în picioare
Şi plânsul primăverii nu pot să îl aud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

&

iarnă dependentă de vânt şi zăpadă
când încerci să scrii asta inseamna ca te-ai gândit deja
prea mult la un sentiment
compulsiv

care îţi creşte în creier — un gheizer din
care ţâşneşte apa fierbinte în plină iarnă

cand scrii asta pe pământ oamenii curg / aceeaşi apă
nestavilită î n s p r e mormintele lor

nu astăzi, nu mâine zăpada se va topi
şi vei vedea cum prin fumul de ţigară
reclamele luminoase ne vor striga de pe străzi

ca în nişte filme vechi în alb - negru

"ar trebui să vă fie frică de noaptea care vine",
dar atât. liniştea obsesivă ne va amorţi
durerea si truda ne va împinge la marginea somnului
ca într-o prăpastie
în care nu ne veghează nimic. sfârşitul e întotdeauna acelaşi,

laşi corpul moale
să poată zbura / pentru că ştii

asta se întâmplă de fiecare dată când vrei să visezi.
şi când încerci să scrii asta înseamnă că te-ai gândit prea mult la un sentiment obsesiv
de exemplu / moartea ar trebui să nu existe / moartea ar trebui să fie
o mângâiere pe care o vezi în filmele vechi
o iubire care se consumă ca o flacără de chibrit.

o secundă care nu doare / o iarnă nesfârşită îngropată
în zăpadă şi vânt.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!