Iarnă timpurie (cronică rimată)

O iarnă care vine, cum trebuie mai rar,
O iarnă care trage mereu de calendar,
O iarnă care vine cum ştie numai ea...
Cu vânt, cu frig, cu viscole şi nea
Şi care, suverană, când vrea se hotărăşte
Şi intră ca o cizmă, călcând milităreşte,
O iarnă care face, ce ştie, pe pământ
Şi uită să se ţină, adesea, de cuvânt,
Acum lăsând Moldova şi munţii cu licheni,
Porni să se răzbune, la vale, pe olteni!...
Şi-a început cu dansul, prin fulgii ei uşori,
De seara pânăme seara, din zori şi până-n zori,
Lovind cu vântul iute şi ascuţit, demonic,
Motorul iernii bate cşi cary
u urlet supersonic!...
- O iarnă! Tu zeiţă a mantiei de gală,
Ce vii aşa devreme şi-aşa de triumfală,
Ne-ai prins în rochii scurte, în ghete şi pantofi,
Ne-ai prins în câmp cu roşii, cu ceapă şi cartofi...
Cu sfecla, cu porumbul, cu câmpul nearat,
Cu grâul fără germeni, ba chiar nesemănat
Şi-ai apăsat - se vede - cu unele relaţii,
Pe drumurile toate şi pe comunicaţii.
- O, iarnă! nu se cade să ai ceva cu noi,
Destule vremuri tulburi trăit-am... şi nevoi...
Te abătuşi din cale cu furie, ca para,
Te rog, hai recunoaşte;
- Nu cumva, greşişi gara?
Că nu văd ce prestanţă mai ai în clipa asta,
Când ai adus, devreme, zăpada şi năpasta!
Nu văd ca Dumnezeul ce-l ai!... dacă îl ai,
Să-ţi deie-n schimb o mână de grâu sau de mălai!
Tu vezi ce năpusteală ai aruncat din cer,
Pe drumurile toate, pe::: căile de fier?
.........
Ai aruncat cu scârbă în cei ce mai încarcă,
Le-ai dat cu fulgi în ochi, loveai în ei de parcă;
Erai în luptă dură, cu hunul şi tătarul,
Cu trenul de persoane;ori poate cu marfarul
Şi ca o vijelie, zăpada cu grămada,
Trânteai de sus cu forţă, cum dam noi la Posada;
Iar crivăţul cu arcul şi fulgerele lui;
Făcea cum noi făcurăm, minune la Vaslui
.........
Acum, lăsând de-o parte, ranghiunul ce ţi-l port,
Apreciez ideea să te retragi în cort!
Deşi, la o adică, mă tem- o spun deschis-
Că poţi să ieşi de-acolo, chiar fără de permis
Şi poate cine ştie, la fel ca o mătuşă,
Mai pe neaşteptate să ne deschizi o uşă,
Însă ţi-o spun de-acuma,
s-avem puţin pardon!
Te dau pe uşă afară...
Sunt la revelion!

poezie de Constantin Păun din Sfere umoristice (20 noiembrie 1985)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!