
Elegie
Se mai duce-o zi de Paște
Și mă mir cum trece clipa,
Lumea nu mă mai cunoaște,
Că mi-am rupt, în zbor aripa!
Curge viața ca o apă
Și m-aruncă în cazan,
Eu îi zic că poa' să-nceapă,
Meseria lui... Satan!
Că-s creștin nu-mi folosește,
Clipa arde și eu știu,
Că Satan mă pârjolește,
Chiar acuma, când sunt viu!
Dar tot merg robit de strună,
Sufocat de câte-un vers...
Cine oare o să-mi spună,
Cât voi mai avea de mers!
Că las totul la o parte,
În fum galben de țigară...
Drumul merge mai departe
Și mai e până la... gară!
poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Când am fost mic, mic, mic am încercat să merg, iar mama mea mă ținea lângă ea și avea un capot de care eu mă țineam foarte tare ca să pot să merg. Iar după ceva vreme ea a avut teribila înțelepciune să-mi dea o bucată de cârpă în mână. Și în clipa aceea am început să pot să merg pentru că aveam iluzia capotului ei, iar eu am mers mai repede, mai frumos și mai departe.
Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă
sunt obosit, atât de obosit
în mocirla cotidiană
pașii se afundă în gânduri
gândul mă îneacă
să treacă, să treacă
durerea e crudă, opacă
un zbor pierdut
între triste regrete
strivesc trupul bolnav sub pașii damnați
nu-mi pasă, nu-mi pasă
că viața asta mă lasă
un foc mai cer și o țigară
clipa trece, trece
din ochi curg lacrimi și sânge
nu ajung să alunge gânduri pribege
despletesc amintiri din cornul de lună
sunt beat în astă lume beată
tăcerile se scurg între ceasuri stricate
în stele suspină clipa
când mai strângeam în brațe o fată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Folosește clipa
Dacă viața ce-o primești
Vrei s-o trăiești bine,
Numai sta să te gândești.
Nu-ți fie rușine!
Din ea te înfruptă.
Ia tot ce-ți oferă.
Ba chiar te și luptă
S-o faci mai prosperă.
Asta este miza
Să trăiești mai mult.
Că de vine criza
Totul e pierdut.
Folosește clipa!
Ăsta-i sfatul meu.
Nu fi la Antipa
Piesă de muzeu.
poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan
O, tu, ce între îngeri, ești cel mai învățat
Și mai frumos, de soartă și laude trădat,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Prinț izgonit din ceruri, rămas nedreptățit,
Și care, -nvins, de-a pururi, te-nalți mai oțetit,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu ce știi totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu care iei leprosul, hulitul și proscrisul
Și cu a ta iubire le-nchipui paradisul,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu, cel mereu al Morții, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranța, nebuna fericită,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu ce calmezi privirea celui pe eșafod,
Disprețuind tăcerea prostitului norod,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu care știi acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu ce cu ochiu-ți ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streșini fără soare,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit bețivul târziu în nopți cețoase,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu care pe cel șubred îl scapi de suferință,
Și-i pui trăgaciul armei în mană cu știință,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârșav
Pecetea-ți de putere și-a aurului brav,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tu ce ivești în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Toiag celui ce fuge și far născocitor,
La spânzurați duhovnici și la uneltitori,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniți din raiul veșnic, în neagra lui minie,
Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă, nu pierde clipa
Sărută-mă!... nu pierde clipa
Cuprinsă-n palme de păcat
Și-ncearcă a-nteți risipa
Veșmintelor... până la pat.
Aruncă-le!... i-așa de bine
Să simt pe piele buze moi,
Ce-mi sorb adâncurile pline
Și mierea fluturilor... goi.
Sărută-mă!... nu pierde clipa
De îndrăzneli care mă ung
Ca un fior, născut din pripa
Ispitelor, ce nu-mi ajung.
Stârnește-mă!... și mă aprinde!
Descătușând trăiri rebele
În trupul care mă cuprinde
Cu fulgere de dor... și stele.
Sărută-mă!... nu pierde clipa
Când fierbe sângele în noi
Și ceru-și scutură aripa
De nebunie... și de ploi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-mi aparține?
Și pană la urmă.. ce-mi aparține?!
Oare trecut, prezent sau viitor?!
Sau oare e al meu măcar?!
Nu știu.. dar nu-mi aparțin mie.
Să fie oare răsăritul? Dar..
Apusul nu mă știe,
Nici clar de lună nu cunosc.
Dar oare.. ce-mi aparține?
Iubirile, succesul?
Dar unde-mi sunt?
Căci nu le am.
Nici zâmbetul cel mai sfânt,
Nu-i al meu și nu-l cunosc.
Dar al meu??? Al meu ce este?
E doar momentul?
Sau nu... e clipa.
E clipa să-mi trăiesc prezentul.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (28 octombrie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acuma totul e absurd:
Clipa care se căznește
Să mă ajute s-o aud,
Chiar clipa aceasta mă rănește.
catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi clipa
Din când în când îți simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aștept dorințe-apuse să se-ntâmple
Și răstignesc pe crucea nopții clipa.
Din când în când visez că este vară
Deși din mine iarna mușcă rece,
Aștept de vise ploi să mă înece
Și-aprind la jarul lunii o țigară.
Și mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Ațât cu vreascuri de speranță rugul
Și plâng si râd cu lacrimi în neștire.
Îmi ești belșugul, eu îți sunt risipa...
Ia tot ce vrei și lasă-mi mie clipa.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture
Fluture... parcă și-acum te văd
Zburând spre gândurile mele
Lăsând să curgă praf de stele
Pe calde pleoape ale mele.
În vis te simt,
Mă-mbeți cu măreția ta
Te rog încet:
"Vreau a zbura!"
Iar tu mă minți, mă amăgești
Încerci să-mi spui viclean:
"Aripi pot să-ți făuresc,
Dar vreau în schimb ceva."
Și-nnebunită te implor:
"Orice, dar vreau să zbor!"
Dar tu îmi ceri magie:
Dă-mi inima de om!"
Și mă grăbesc să ți-o ofer
Neștiind că tu vrei viața
Libertatea și ființa mea.
Dar vrăjită de splendoarea ta
Refuz să-mi deschid mintea
Și astfel sper
Că pot zbura.
Și mă ridic ușor în zbor
Aripi albe-mi cresc
Privesc întinsul: iarba, flori
Totul îmi pare ceresc.
Vrăjită de atâta splendoare
Inima îmi bate tare
Dar nu mai pot să-mi amintesc
Ce caut, ce vreau sau ce doresc.
Plutesc naivă spre lumină
Divină mi se pare clipa ;
Încerc din nou să-mi amintesc
Cine sunt oare?
Sunt om; Destin nu-mi pot schimba
Căci asta-i lumea mea.
Eu pot iubi,
Tu poți zbura
Iar libertatea-i viața mea.
poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul
M-am strecurat
sub aripa protectoare
a păsării de lut,
ca nimeni să nu-mi spună
s-o iau de la-nceput
cu nemurirea...
M-am strecurat
la subsuoara păsării de stuf,
ca nimeni să nu-mi spună,
că am lăsat să-mi scape...
clipa netrăită-n puf!
Și m-am ascuns
în burdihanul păsării de fier,
ca nimeni să nu-mi reproșeze,
că mă tem... de Cer!
Dar numai cuibărit
la sânul femelei de pasăre-liră
a învățat sufletul meu, zborul!
te miră?
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am mers cu săgeți în inimă...
Sufletul meu vrea să cumpere fericire
Ș-aș vrea să-mi dai tot ce-i al meu,
Dar tu îmi dai nimicire
Și sunt vinovată numai eu.
El trece, zboară apoi pleacă
Și vorba mi-o trece-n tăcere,
Când inima și pieptu-mi se-neacă,
Eu zac în durere...
Cu săgeți în inimă am mers,
Focul din ele l-am făcut,
Și-acum le-am pus într-un vers,
Să-l folosesc ca scut.
Viața, durerea și bucuria sunt de neplătit,
Dar poate vine o forță divină,
Ce poate transforma omul iubit,
Chiar din rădăcină.
Aș vrea să pot din nou să urc fără de teamă,
Chiar dacă nu pot păși,
Spre munte cu uimitoarea panoramă,
Să-l pot din nou privi.
M-am rupt de toate-n jurul meu
Și nu dărâm ce-am construit o viață,
Nu-mi pierd credința-n Dumnezeu,
Te rog ia și învață.
poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Leliță Ioana, hai să ne trăim clipa: știu eu de-oi mai duce-o pân'la toamnă?
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Sunt clipa unui fluture în zbor
Sunt floarea ce râde în soare,
sărutul de fluture mângâie ușor,
ecoul zborului său vibrează
frumusețea iubirii de o clipă.
Sunt clipa unui fluture în zbor
rămasă cu privirea pierdută
după aripa ce se zbătea,
mângâindu-mi petalele ude.
poezie de Eugenia Calancea (13 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna
Întotdeauna, când ningea peste mine,
Puneam un izvor să-mi astâmpere clipa,
N-am șovăit și-am lăsat tot ce vine,
Să-mi fluture în neștire aripa.
Tot ce-am cucerit în iarba din vale
L-am curățit cu seva din vie;
Din zale am iubit o singură cale,
Cu inima-n clocote și sângerie!
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Transportul în comun
Mă uit la fumul de țigară
Ce-n rotocoale se desface;
Dar sunt grăbit să merg la gară
Și văd că nu mai sunt mijloace.
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta raiului
Satan joacă rișca
Cu îngerii.
haiku de Constantin Păun din Cristale hașurate (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie valahă
La poarta iadului,
Satan joacă rișca,
Cu îngerii!...
poezie de Constantin Păun din Cristale hașurate (2008)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea din Drumul Sarii
Iubita mea din Drumul Sã rii
Ne-am întâlnit întâmplã tor
Ne-a fost clipa, largul mã rii,
Ca pescã ruș rã tã citor
Și nu sunt pradã disperã rii,
Și nu ești pradã tuturor
Iubita mea din Drumul Sã rii,
Cu sufletul pã trunzã tor
Se-nsenineazã geana zã rii,
Sã nu te pierd întâmplã tor!
Și sã nu-mi uiți clipa mirã rii,
Când, spre uimirea tuturor,
Noi ne iubeam în Drumul Sării
poezie de Florin Iordache
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jignirile
Curg răutățile, e vremea lor,
Și par a nu se mai opri vreodată,
Se-aruncă peste oameni ca un zbor
De păsări mii în zarea-ntrunecată!
Curg răutățile și mândre ne cuprind
Și ne privesc apoi triunfătoare,
Suntem mâhniți și suspinăm în gând
Și printre lacrimi ne punem o-ntrebare!
Oare, sunt flori pe care de le-am lua
Punându-le-n trăirea celor care
Jignesc crezând că e normal așa,
Ar înțelege că lasă supărare?
Oare, sunt raze și-un soare-n Univers
Ca sufletul să le cuprindă-odată
Iar vorba lor să fie ca un vers
Ce-l repetăm, cu drag, până și-n șoaptă?
Oare, câți știu că a jigni nu e
O clipă când ești bun și-ți dă mândrie,
E-o răutate... ucide zilele...
Dar astăzi, vreau s-o cred... copilărie!
Azi, mulți nu știu că-n clipa când jignești,
Nu ești mai bun, ci te disprețuiești!
poezie de Lili Șipoteanu (17 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vieții
Dumnezeiesc mi-e drumul pe care am pornit,
În față merge Domnul, cu cete de lumină,
În spate îmi duc crucea așa cum mi-am dorit,
Când am venit pe lume, ea nu mi-a fost străină!
Dumnezeiesc mi-e totul, de-i noapte sau de-i ziuă,
Mi-s pașii în tandem cu clipa ce-i disipă,
Privesc cum sosesc îngeri, pe haina vieții-mi nouă...
Și-n mersul lor cel tainic, nu-mi fac din ea, risipă!
Dumnezeiesc mi-e văzul cu tot ce am lăuntric,
În leagănul curat mă crește Maica Sfântă,
De-ngenunchez, când merg, mi-e Crezul emblematic,
Văzând, în fața mea, cum Domnul îmi cuvântă!
poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!