Am mers cu săgeți în inimă...
Sufletul meu vrea să cumpere fericire
Ș-aș vrea să-mi dai tot ce-i al meu,
Dar tu îmi dai nimicire
Și sunt vinovată numai eu.
El trece, zboară apoi pleacă
Și vorba mi-o trece-n tăcere,
Când inima și pieptu-mi se-neacă,
Eu zac în durere...
Cu săgeți în inimă am mers,
Focul din ele l-am făcut,
Și-acum le-am pus într-un vers,
Să-l folosesc ca scut.
Viața, durerea și bucuria sunt de neplătit,
Dar poate vine o forță divină,
Ce poate transforma omul iubit,
Chiar din rădăcină.
Aș vrea să pot din nou să urc fără de teamă,
Chiar dacă nu pot păși,
Spre munte cu uimitoarea panoramă,
Să-l pot din nou privi.
M-am rupt de toate-n jurul meu
Și nu dărâm ce-am construit o viață,
Nu-mi pierd credința-n Dumnezeu,
Te rog ia și învață.
poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre inimă
- poezii despre durere
- poezii despre învățătură
- poezii despre zbor
- poezii despre vinovăție
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.