Golănească

Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.

Acelaşi basm urât e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte-n dimineţi.

Zădărnicia stă cu noi la cot
şi-n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemângâiaţi şi fluierând.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an VI, nr. 1 (aprilie 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-au zburat din suflete cocorii

Ne-au zburat din suflete cocorii
spre aceleaşi ţărmuri neştiute
şi de unde nu se mai întorc

Toamna vieţii pare nesfârşită

Ne-au zburat din suflete cocorii
de parcă am plăti un bir
mereu un altu-n fiecare an
cu o nouă generaţie de cocori
mai tineri şi mai trişti

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei, şi Creatorul, până să facă lumea, tot anonim era!

Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apariţia traducerilor poetului Al.T. Stamatiad din lirica chineză constitue o rară surpriză (Ziarele)

La urma urmei, judecând,
Surpriza nu-i aşa de rară:
Stamatiad era de mult
... Chinez în arta literară.

epigramă de Ion Pena din Scrieri (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în dimineţi de rouă

În dimineţi de rouă... parcă,
Te regăsesc vibrând fierbinte
Şi mii de doruri mă încearcă,
Dinspre tăceri, înspre cuvinte.

Vrea timpul, iar să se întoarcă
Şi visele... mi-le tot minte
În dimineţi de rouă... parcă,
Te regăsesc vibrând fierbinte.

Destinul, cu poveri se-ncarcă
Vâslind mereu spre înainte
Cu-a dragostei eternă barcă,
Când vin luceferi să te-alinte

În dimineţi de rouă... parcă.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte în basm

Pe-o scoarţă doarme coiful uitat de Făt-Frumos,
Pe trepte stau de veghe săgeţile şi arcul,
Un ornic socoteşte când a murit monarcul
Şi-un cuc închis în vreme din oră se dă jos.
Un cal care nechează a putrezit de somn -
O ia prin seară cerul câmpiei înainte,
Iar paznicul în mână cu chei sau oseminte
Închide în morminte şi umbra mea de domn.

poezie de Alexandru Robot din Somnul singurătăţii (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt dimineţi tulburi

Ioana Maria, sunt dimineţi tulburi
când ceva rău trebuie că s-a întâmplat în lume,
nori obositi şi murdari acoperă cerul
şi păsările trec prin aer, umede.

Într-o astfel de dimineaţă, Ioana Maria,
după ce toată noaptea cerul fusese sfâşiat de fulgere
şi eu de ghiare lăuntrice, ascuţite şi fără milă
am venit la tine şi ţi-am spus:
e un lucru în lume, Ioana Maria,
pe care numai tu trebuie să-l ştii
ca şi plânsul acestei dureroase dimineţi.

Tu ai ascultat, Ioana Maria,
erai atunci frumoasă şi tristă
şi plângeai încet
pentru acelaşi lucru.

Şi când am ieşit pe urmă în stradă
am aflat că prietenul nostru, aviatorul
murise în dimineaţa aceia atât de chinuită;
şi noi eram trişti şi plânşi, Iona Maria,
şi pentru prima oară prieteni;
mergeam pe străzi îmbrăcaţi în fulgarine
şi tu aveai în mână un buchet mare de liliac.

Era o dimineaţă de primăvară, Ioana Maria.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cătăm dovezi

Să nu cătăm dovezi aiurea,
În spaţiul extrapământean:
Când unii ne răresc pădurea,
Aleşii noştri dorm... buştean!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lumii

Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Trei dimensiuni mai sunt complementare,
Un cerc imens în centru ţine timpul,
Discul voiniceşte materia-n mişcare.

Spaţiul e iubirea pusă-n centrifugă,
Mierea ei e stoarsă în zâmbet şi-n culoare,
Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Posibil e când steaua noastră moare.

Atunci se zbat cenuşile-n consoane,
Vocalele sunt flori presate în ţărână,
Singuri prevestim, fixăm sfârşitul lumii
Topindu-ne în flăcări, ţinându-ne de mână.

Intrăm râzând în centrul unui cerc
Pe care l-am rotit în doruri şi-n credinţă,
Ne poticnim în osul albit de Dumnezeu
Şi-l facem lumânare aprinsă-n pocăinţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Într-o lume mai nebună
decât mine, decât mulţi,
vremea trece rea şi bună
peste noi şi-un cer de Sfinţi.

Când e umbră cerul plânge
şi plâng suflete în noi,
când e soare se prelinge
dragostea în flori... şi-n noi.

E-o minune ce se-ntâmplă
din pământ dar şi din cer,
lumea este doar adâncă
până-n mări e giuvaer.

O concluzie se trage
din frumosul viu şi simţi,
visele nişte catarge
răscolind multiple minţi.

Totul este cu măsură
şi-acest tot e drămuit,
să ne dea o sinecură...
Cât de mult ne-a răsplătit!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur,
Ţesut din aur şi argint şi umbre,
Tivit cu soare, noapte şi azur,
Şi cu paing de raze şi penumbre,
Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern,
Dar sunt sărac - şi nu am decât vise!
Să calci uşor când visele se cern,
Căci calci pe vise - şi pot fi ucise!

poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea edenului

A început cerul să cearnă cu vieţi de om
şi cu tristeţi. Unde-i povestea?
Ce mesaj vrei să transmiţi?
Cerule nebun şi rece ia-mi amintirile de-aici.
Tu nu ai milă, tu nu compătimeşti?
De ce arunci cu condoleanţe, c-un mic abis
atunci când pui în faţă imagini dureroase?
Tu nu eşti om, dar omul ajuns-a vreodată la cer?
El nici că vrea, el nici că poate.
Măcar de-ai nimici-ntru totul
urât în mine, la restu-n şoapte.
De ce voi cuvinte complicate
fosta-ţi create pentru război?
Eu nu mai vreau, nu vreţi nici voi, dar este clipa
Când cerul aruncă cu păcate.
Am pierdut în luptă, de ce încă mai vorbiţi?
Spune-mi tu, cerule de-apururi
Unde-i povestea?
Ce mesaj vrei să transmiţi?

poezie de Alin Brâncuşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Cum ne-am iubit ca doi războinici!
Şi amândoi eram destoinici
Ca să izbim unul într-altul,
Să dăm atacul şi asaltul.

Am rupt suliţi, am spart scuturi
Am devastat atunci ţinuturi
În suflete unul altuia,
Şi-adeseori mi-am zis că nu-i Ea
Iar bătălia-i fără ţel!
Şi tu spuneai gemând:,, Nu-i El! "

De unde-atâta încleştare?
Acuma plouă plumb în zare
Şi stăm plouaţi, zdrobiţi şi uzi
Şi tu mă-ntrebi:,, Tu nu auzi?"

Zic:,, Da..." Şi-mi dârdăie toţi dinţii
Pe creştet mi-au picat arginţii
Ori poate că e numai coiful
Şi vântul îngheţat mi-i roibul.

Şi ne zâmbim... Zici:,, Mor curând."
Iar eu răspund cu voce slabă:
,, Am primul dreptul la mormânt."
Şi eu ţi-s rob şi tu-mi eşti roabă.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia

Prietenia... este dăruire,
Speranţă... împlinire şi noroc,
Încredere... avânt... nemărginire,
Pentru prieteni... am mereu un loc.

Îi port în gând şi-n visele rebele,
Alerg prin Univers... şi-i regăsesc
Tot înălţând cuvintelor... castele
Prieteni... pentru asta... VĂ IUBESC.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor roze

Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş,
Mă plimb abătut şi stingher,
Pe străzi, în pustiul oraş.

Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaş,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş.

Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaş,
Şi timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaş,
Când rozele veştede pier.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzile

Mă' calule n-am nici un frâu
Să-l ţină strâns o blondă frau
Să culce holdele de grâu
Când drumul prin livezi îţi dau;

Sunt doar un semn de întrebare
Precum un vis nedumerit:
Cravaşa lumii rău mă doare
Ori de câte ori m-a nimerit

Un sânge am şi-acela fierbe
Când plouă luna cu argint
Şi-n urma ei, culeg proverbe,
În eprubete de absinth

Daţi-mi un ajutor de mână
Sau poate numai vânt în gol
Pe mine fluturii mă mână,
Mereu în calea lui Eol

Acelaşi eu şi, totuşi altul
În mine regi se sinucid
Himerele când dau asaltul
Şi plouă noaptea cu acid

Lăsaţi oglinzile în pace
Cărţile, pe rafturile lor
Veşnicia îmi desface
Vertebre, câte una pentru zbor

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!