S-au înmulţit relele în Cetatea Banilor

din colţul meu de lume pot vorbi lumii, dragii mei,
dintr-o casetă a inimii pot vorbii inimilor voastre,
din cercul meu perfect transmit mesaje universale
general valabile pretutindeni şi oricând...
chiar dacă au vrut să-mi fixeze domiciliu obligatoriu
în sfera mea tridimensională în care mi-ascund taina,
nu departe de oceanul meu de gânduri amare,
în care se scaldă daimonul meu răzvrătit,
marcat de un sentiment tragic al existenţei,
viaţa mea interioară seamănă întrucâtva
cu cea a biblicului Iona...
relele s-au înmulţit în Cetatea Băniei...
şi alţii iau acum numele lui Dumnezeu în deşert,
corăbierii zilelor noastre nu cunosc rostul
pedepsei divine şi al misiunii încredinţate
Cetatea Banilor este o junglă prietenoasă, dragii mei,
iar eu pot trăi în eternitatea spiritului românesc
absurdul l-am învins prin harul poeziei
înălţând poezia pe frâmghii de lumină
până în empireul muzelor răsfăţate
de poeţii vanitoşi...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o continuare a matematicii, o prelungire a poeziei cifrelor răsărite în spaţiul inimii, măsurând eternităţi!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

petrecerea lumii, dragii mei,
se desfăşoară altundeva
decât unde credeţi voi, altundeva,
decât în lumea aceasta contextuală
care poate fi prinsă pe peliculă,
poate, în lumea umbrelor
de multe ori, mă întreb,
de ce oamenii se antrenează
printre ţinte nedefinite,
printre ploi acide, goi,
alteori, de ce nu au vocaţia veşniciei?
fericirea este iluzorie, dragii mei,
şi eu sunt de mână cu tinereţea mea
pictez bizoni albi şi magici
în grădina paradisului pierdut
care seamănă cu grotele de la Altamira,
sau păsări roz flamingo cu gâturi
ca felinare, roşii, luminoase,
printre gheizere sulfuroase
într-una din zile, am sădit
un răsad de tuberoze, vracii azteci,
după lăsarea întunericului
nu le mai furau mirosul,
într-alta, am scris o istorie a spiritului
cu înţelesuri adânci în fiinţe
şi în semnificaţiile fiinţei
eu intru în fiinţă, ori de câte ori vreau,
dar nu în cea desăvărşită
când iubesc, intru în iubire
dar nu în cea desăvârşită
şi nu mai mă văd din adâncuri
fiindcă am devenit umbră
şi am văzut în jurul meu doar umbre
eu, mijlocitoare, între umbrele de pe pământ
şi umbrele care nu mai sunt
eu- propria-mi umbră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea Timişoara

cetatea la care privim
cu admiraţie este opera turcilor şi austriecilor
iar teatrul naţional mihai
Eminescu este cetatea de scaun cu adoraţie
a voievodului Hamlet

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezia

Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.

Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veşniciile,
sub care nimeni nu este singur.

Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineţilor.

Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că şi de la naşterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde numai îngerii mai ascultă...

actele de divorţ dintre lume şi geniu
au fost depuse furibund
în groapa comună a cimitirului
de suflete flămând
din Viena, într-o zi de decembre friguros
unde, spre gloria ei, lumea postumă
l-a aruncat pe Mozart
sub varul septic al uitării din urmă.
şi, de atunci, scena se tot repetă.
între dionisiac şi apolinic,
flautul şi recviemul,
ultimul fruct depus în coşul culegătorului...
viaţa alege întotdeauna, dragii mei,
parfumul opusului ei.
raiul îndoliat la care bate Mozart, tânăr,
ţinând în mâna sa de dantele tremurânde
ultima operă.
a sosit noaptea, Mozart...
nimeni nu l-a mai căutat...
deasupra altor trupuri,
îşi găsise odihna îngerul aruncat,
trimis de Dumnezeu pe pământ...
sfâşietoarea lumină a întunericului
ce ne înconjoară, în parcul tău cernit,
frunzele iernii îţi şoptesc numele aiurind...
o linişte senină a înnoptat pe cerul plumburiu
până când lumea a aflat că te-a pierdut,
deşi în inimi tu eşti viu prin opera ta
o, înger al muzicii inimilor îndoliate
o, Mozart care dormi regal în suflete defrişate
dacă ne-ai putea auzi durerea
de a te şti din iubire chemat
acolo unde numai îngerii
te mai ascultă, înfioraţi,
o, Mozart, e noapte, decembrie,
zi în care şi tu şi noi am murit puţin...
Mozart... Mozart... Mozart...
ecou ceresc al fiului omenirii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este ciupirea coardelor inimii şi slobozirea muzicii divine cu ele...! Poezie este sfinţenie, solitudine şi ispita vieţii iluzorii, este farmec al privirii îngerilor şi nebunia căderii în neantul simţurilor!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea Virtuţii este Cetatea Raţiunii Divine. Căci numai, instituind Raţiunea ca Normă a Fericirii, în cetate vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea fetei

Ea reprezintă chezăşia vieţii
Poate elixirul existenţei
Accesată în mod ostentativ
Ar putea să riposteze
Rămâne o atracţie de efect
Prin domeniul ei intim
În puzderie de nuanţe
Se accede acolo mai ales greu
Când cavalerii dau năvală
Se duc instinctiv la atac
Apoi se recurge la o selecţie
Selecţia se face din instinct
Cetatea fetei orişicând
Merită cucerită aidoma
Cu flori şi devotament
Cu patos şi multă iubire
Pentru fascinaţia ei imensă
Ar fi chiar atracţia universală
Ca să poţi cuceri cetatea fetei
Mai întâi trebuie să te predai
Apoi să capitulezi în faţa ei.

poezie de David Boia (15 iunie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu a murit, – nu va muri, pentru că ea este o componentă esenţială a sensibilităţii umane; – ea îşi are locul discret în adâncul fiinţei umane, un modus vivendi a naturii noastre. Aşa credea şi poetul naţional al românilor, acum mai bine de un secol, aşa crede azi şi un tânăr poet al vremii noastre Claudiu Dumitrache, – pe acelaşi meridian, cu alt limbaj, cu alte orizonturi ale recepţiei lirice, cu alt conţinut în vălmăşagul realităţilor contemporane! Lumea cuvintelor încărcate de înţelesuri e purtătoare de mesaje ale poetului care mai crede în miracolul poeziei, în arta sublimării adevărului subiectiv, dar care vorbeşte inimii semenilor săi. Astfel, în "Boemia unui mort" descoperim aceste versuri puse într-o matrice însuşi existenţei poetului, a percepţiei sale. (...) Lirism, modernitate, expresivitate autentică în densitatea şi culorile verbului, poezia lui Claudiu Dumitrache este mesajul unui talent literar în configuraţia tinerei lirici de azi...

Christian W. Schenk în Confluenţe Literare (1 septembrie 2020)
Adăugat de Ionel Cioaba
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret...

Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viaţa mea,
De ce acum, de ce aşa!

De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.

Şi nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viaţa mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.

Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătoreşte.

El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Şi Mi-a şoptit de viaţa mea,
Punând pe cer încă o stea.

Am înţeles atunci că-n viaţă,
Nu-s toate bune de povaţă,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvăţăm.

Ne alergăm printre cuvinte,
Şi nu vrem să luăm aminte,
Că viaţa trebuie trăită,
Şi nici o clipă irosită.

Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poţi privi spre ele,
Şi-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.

Deci ţine-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Şi alţii nu vor mai veni.

Azi am vorbit cu Dumnezeu
Şi Mi-a vorbit de viaţa mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.

poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînnoirea lumii în duh creştin nu e cu putinţă decât prin ridicarea tuturor la nivelul vieţii în harul Duhului Sfânt. Orice al sistem de educaţie propus în numele creştinismului, dar care nu ţine seamă de această idee, trebuie declarat o simplă farsă a cărturarilor, care iau în deşert numele Domnului.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea tinereţii mele

Cetatea tinereţii mele,
E sus, pe deal, de când mă ştiu,
Pierdută printre nori şi stele,
Şi-n al istoriei pustiu...

Cetatea tinereţii mele,
E dulce cânt de pitpalac,
E o câmpie cu lalele,
Un lan de grâu cu flori de mac...

Cetatea tinereţii mele,
E vechea casă cu pridvor,
Ce-n ziduri poartă bune-rele,
Şi-al revenirii tainic dor...

Cetatea tinereţii mele,
Pluteşte-ntr-un trecut duios,
Discret buchet de floricele,
Şi un crâmpei de gând pios...

Cetatea tinereţii mele,
E-acolo unde-un chip de mamă,
Şi-un chip de tată, tinerele,
Icoană sfântă-s într-o ramă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poezia...
e asemenea visului, asemenea clipei pieritoare
Peste care umbrele s-ar întinde să zidească
Porţi înalte sub zăvoarele uitării,
Dacă n-ar perla nemărginirea
Şi necurmatele treceri ale timpului.
Cuvântu-i atributul ei divin, taina ei
Trecută pe sub pragul soarelui,
Prin toate anotimpurile dorului...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai acasă...

Dragii mei, vă rog să staţi în casă
Afară acum nu e bine să ieşiţi
Umblă pe stradă Doamna cu coasă
Staţi în casă feriţi

Dragii mei oameni minunaţi
Ieşiţi doar să cumpăraţi mâncare
Să aveţi în dotare ai mei oameni mascaţi
La această înfăţişare. Doamna cu coasă vă dă nepăsare

Ştiu că vă place la soare
Aveţi răbdare... O să mai avem vreme
Aceasta este adevărata constatare
Tatăl nostru ne dă binecuvântare

Cu rugile voastre,
Dumnezeu nu ne va chema la El aşa devreme...
Doamne te iubim şi noi tare.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina greului pământului

La o margine de mare, pe-un prundiş pe care legeni
Tei cu frunzele stelare, prin lumina din mesteceni,
Unde sorii Limbii noastre, în izvoare, se îngână,
Ce le-auzi, de pui urechea, pe fântânile din mână –

Ca o albie care duce, către marea ei cea bună
Împietrita lumii goană, în orbirea ei nebună,
Gânditor din cuanta lumii, ce înghite Universul,
Ieri, şi azi, şi totdeauna – tu ne-ndrepţi, pe lume, mersul –

Şi nu-i chip să nu te doară, chiar de ochiul drept îţi râde,
Căci ajunge lângă tine, şi stăpân, şi rob, şi gâde,
De-ar simţi, ce-ţi arde-n taină – gheaţa inimii – ca scrisul,
Ţi-ar citi, în loc de faptă, până-ţi mistuie, opisul –

Veşnicia de-o să bată marea, până hăt, departe,
Ce-a avut de spus o lume, tu ai scris-o într-o carte,
Ce-a avut să tot îngâne, Frumuseţea Lumii vie,
Tu ai nedesferecat-o într-un Rai de Românie.

poezie de Liviu-Florian Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua viaţă

Cine nu visează moare o singură dată,
Aşa cred, nu trebuie să mă aprobaţi,
Necurmat inactiv cine este? Tao?
Lucrurile oblăduite se întruchipează de la sine.
Înţeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale.
Apa oglindeşte totul, tăcerea ei este poezia noastră.
Desăvârşirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută.
Dependenţa de ce spun alţii este un drog.
Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înţeleg, te plâng, precum
La popa la poartă e-o pisică moartă, cine râde şi-o vorbi,
s-o mănânce coaptă. Să nu fim copţi, mai bine abisinieni.
Nimicul este la baza tuturor faptelor noastre,
Tăcut ca un peşte oceanic, înăuntru este Iona.
Aşa o fi?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă aş avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aş reuşi să îmi cumpăr
o viaţă
în care să fiu
doar rege, nu şi cerşetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
mă scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
şi-au furat cu ei raza de zâmbet.

Pe acoperişurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiş de lacrimă.

Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
şi nu mai pot să păşesc
spre lumină iar.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunul Dumnezeu mi-a dat harul să nu cunosc lumea decât pentru a o dispreţui şi a mă îndepărta de ea... Înţelepciunea are multă dreptate când spune că "farmecul plăcerilor lumii" seduce chiar şi spiritul îndepărtat de rău... şi observ că totul sub Soare este deşertăciune şi mâhnire a spiritului, că unicul bine este a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima şi a fi aici pe pământ sărac în spirit.

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!