Părăsirea tainei

Părăsim taina, revine cuvântul,
Sahara răneşte pământul,
Pământul face amor cu eterul,
Luna păstrează misterul.

În delta-ncercării m-am simţit ucis
De-un zâmbet nestatornic venit din Paradis,
Ţi-am păstrat rujul pe guler de cămaşă
Când ai pătruns în mine pe-o rază uriaşă.

O, îngere duios din tăinuita vreme,
Zborul plânge, aripa ta geme,
Tulbură lumânarea răsăritului
Singurătatea dureroasă a-nvinuitului.

Luna vorbeşte cu nuferi de dor,
Furia lacrimilor mă face să mor
Doar blând devorând nisip de Sahara
Trenul ruginit părăseşte gara!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n steaua înserării

Joaca noastră este joacă;
Tu eşti luna, eu pământul,
Torsul tău nu-i doar o coastă,
Tu eşti muza, eu cuvântul.

Dacă- ar fi în Mariane
Să- ti pun trupul luminos,
Aş învârte- n galaxie
Câinele- n gura de os.

Stikere aş pune- n facebook
Şi- un surâs de curcubeu
De s- ar scutura toti merii
În barba lui Dumnezeu.

El ar arunca cu mere
După mine, după tine.
Noi, copiii Lui, am fi
Purtători de noi destine.

Luna mea, iubită coastă,
Tors de zâna-n spuma mării,
Hai să poezim a viată
Până- n steaua înserării!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirile îndepărtează sărutul

Depărtarea plânge prin ochii timpului,
Tu plângi prin lumina ochilor mei,
Clipele se pierd în uitarea regăsirii
Dintre două statui ascunse sub tei.

Bucuria dispare-n cuvinte-nfundate
La gura cu sânge pătat cu petale,
Nasc perle în dinţii de lapte-a iubirii,
În roua cu rime ies lebede-n cale.

Luna face baie în spume de dor,
Ne spală cu raze rotite pe frunte,
Avalanşa de-ntrebări umple întregul
Unde-n nisip se cerne un munte.

Travaliul vieţii ameţeşte în noi,
Închipuirile ne-ndepărtează sărutul
De s-aud lacrimile transfigurând
Jilţul ce ţine, în palme, pământul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul vieţii

Pe aripa stângă
Aprind lumânarea inimii.

Pe aripa dreaptă
Aprind lumânarea...

Între cele două lumini
Se zbate universul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Nu e loc de-un surâs, de-o rază,
Sufletul prea tare-mi lacrimează
De când e aşa, tot trist,
Nu mai ştiu ce-nseamnă paradis..

Numai luna îmi cunoaştea suferinţa
Numai luna îmi ştie dorinţa,
Ea a fost şi este...
Martor la a mea poveste.

Ea îmi e asemeni mie,
Singură de o vecie
Într-o lume aşa de mare,
Sunt doar o stea căzătoare.

poezie de Dana Alina Ofiterescu (8 ianuarie 2013)
Adăugat de Dana Alina Ofiterescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece un semn...

Clipeşte senzual, clipeşte,
Ambiţiilor puse-n zbor,
Cu fericiri înalţă stilul
Plăcerii unui nou amor.

Zâmbetul ei este mirific,
Un trandafir rotat în piept,
O muzică de preamărire
Pe care pururi o aştept.

Pământul se topeşte-n sânge
Când printre flori e singurea,
Aprind în cer roua de vise
Să ard o clipă doar cu ea.

Trece un semn prin veşnicia
Iubirii ce nebun i-o port
Când mătură zăpada vieţii
C-o lumânarea pusă-n tort.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna ti-a spus...

Luna ţi-a spus de dragostea din mine
Ce-o port de când mă ştiu pe-acest pământ
Pentru bărbatul care nu mai vine
Neştiind că el e tot ce am mai sfânt.

Luna nu ştie taina să-mi ascundă,
Ea alegând să-ţi spună de fiorul
Ce trupu-ntreg şi sufletu-mi inundă
Şi face dureros să-mi fie dorul.

Dar luna poate ştie de menirea
Iubirii care-n suflet aştepta
Şi vrând să îi aline-uşor simţirea
Începe-ncet, încet, a se-nnopta.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş plânge azi mormântul

Aş plânge azi mormântul şi mâine tot l-aş plânge,
Aş răscoli pământul să-nec durerea-n sânge,
Aş alunga tăcerea sordidelor morminte
Şi aş chema, în veci, pe scumpul meu părinte.

Aş stinge lumânarea la cap ce-ţi stă aprinsă,
Aş da deoparte crucea cu numele tău scrisă,
Aş mângâia pământul cu lacrimile-mi triste
Şi aş sădi un pom în amintirea-ţi tristă.

Aş face o grădină să-ţi fie loc de tihnă,
Sădit in ea sa fie arbuşti de iasomie
Şi undeva aproape să pun o bancă, tată,
Să-ţi fiu tovarăş mut de-acum până la moarte.

Aş face un izvor sa curgă-ncetişor
Şi-n ceas de seară, tată, să ud florile toate
Să-nviorez obrazul de lacrimi străbătut
Şi să sărut mormântul ce mi te-a luat demult.

poezie de Vasile Şerban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara Vieţii

O altă toamnă-mi bate la fereastră
cu frunze ruginii şi dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, otravă să îmi cearnă,
când vara-şi plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea se-aşează în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
ţesută-n nopţi cu doruri austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârşit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe şinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereţii mele,
ajuns în gara vieţii prea târziu,
aş da din anii mei, numai să ştiu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea creatorului

păşesc printre stele
pelerin al nopţii
acum aici, mâine departe
aici a ars totul, dincolo e tăcere
doar Dumnezeu a rămas
mi-e fiecare cuvânt o mărturisire
fiecare zbor e un verb către cer
am spus iubirii iartă-mă
era rugăciunea din urmă
de ce mă doare absenţa
de ce cuvântul e rană
am început atunci să zbor
uitând că nu am aripi
am devorat timpul căutând ideea
într-o zi voi fi eu
căutând zborul m-am rătăcit în singurătatea Ta
când mă cerţi, te rog să mă ierţi
m-ai învăţat să respir boboci de trandafiri
să simt parfumul pur al unui ideal
nu ţi-am simţit mâna când m-ai mângâiat
nu ţi-am văzut chipul când m-ai sărutat
atinge-mi ochii să văd necuprinsul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna răsare în barbă

Lucrurile se alungesc
Deformând ochiul,
Prin fluturii lui
Domnul ghidează zborul.

Duhul se topeşte,
Cerul coboară,
Lâna stelară-i
Arcuş la vioară.

Luna răsare în barbă,
Universul miroase
A iarbă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări...

Pe cărarea învelită cu amintiri
caut un luminiş în mine nu pe drum,
aud şoapta ploii lângă lacrima mea
pusă în gândurile pierdute acum.

Când alunec pe tomberoane de idei
umbrele toate nu se văd niciodată,
nu mai vor s-apară nici un fel de poame
şi numai lupii mai ţin foamea uitată.

Pe cărări eu aştern secunda nu anul
şi rog o doină din vise să-mi aprobe
struna de vioară cu acorduri calde,
să nu mai bat trotuarele ca pe tobe.

Azi văd copite în nisip, sunt în deşert,
cu mine e doar umbra, vorbesc cu luna,
singurătatea plânge singurătatea,
dar vreau cărări iubite întotdeauna.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

mă face să înot
mă face să zbor
mă face să scriu

surâsul tău mă face să înot
în sahara ta fierbinte
pot crede în stele
pot crede în destin
buzele tale un lotus roşu

zâmbetul tău un cuib de raze
într-o ruptură de nor
privesc ca un profesor de estetică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Şi razele fierbinţi de soare
Presimt că viaţa se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Îşi face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astă noapte, trezirea din beţie

La căderea galbenă-a amurgului
Petrecerea s-a spart,
Iar eu, greoi, sprijinit de-un prieten,
M-am întors acasă şi m-am culcat.

La miezul nopţii aburii vinului dispăruseră,
Risipţi de-un somn bun –
Eram din nou treaz.

În faţa turnului, luna se ridicase din ocean
Acompaniind mareea.
Rândunelele, gata să-şi ia zborul de sub grinzi,
Începuseră să gângurească.

Lumânarea de la fereastra mea,
Gata-gata să se stingă, şi-a regăsit deodată flacăra.
Gândurile nu mi s-au limpezit până-n zori,
Iar în urechi auzeam îndepărtându-se încetişor
Sunete de viori şi de flaute.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă şi pastelată, şi luna decembrie, albă şi rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimţite, se trezeşte
şi-şi întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpţânată, de neînvins –
înainte de a se cuibări încetişor în iarna care vine.
Noiembrie este secret şi tăcere.

poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnarea

Mă-ntrebai între două vise de-amor
Cum vom fi la re-ncarnarea noastră?
Eu voi fi doar ciobul de urcior
Iar tu desenul lui, o floare-albastră!

Te-ai minunat, ai râs, ai lăcrimat
Şi asta doar pentru o clipă,
Frumos, duios ne-am încurcat
Zborul nocturn cu o aripă.

Ţi-am pus pe buze dulce sărutat:
De vom muri la noapte, reîncarnarea
Va fi un trup, doi pumni de lut zvântat
În care va rodi în amintire, floarea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa blândă, brăzdată de riduri fine, păstrează un zâmbet aflat acolo, în colţul gurii, parcă dintotdeauna. Bătrânica stă pe o bancă de fier rece şi ruginit, bancă obosită ca şi ea, şi-şi înalţă din când în când privirile spre cerul toamnei încărcat de nori cenuşii. Vântul adie şi o frunză se strecoară printre ramuri, căzând alene pe pământul umed. Deodată, în ochii ei încă luminoşi şi poznaşi îşi face loc o lacrimă ce coboară încet peste obrazul pste care au trecut deja, oh, Doamne, optzeci de toamne. Lacrima e îmbrăţişată şi ea de pământul pe care a căzut frunza ruginie şi acolo devine oglindă... Şi ca în multe alte dăţi, memoria ei afectivă aduce în oglinda de lacrimă clipe şi chipuri ce nu pot fi uitate, readuce viaţa, viaţa aşa cum a fost ea...

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de putere

Uscat de singurătate, el zâmbea,
Umbrindu-mă pe mine în mulţime;
Ştia o taină şi poate o spunea,
Lăsându-şi moştenirea doar la mine.

Un alt scenariu însă, fost-a scris;
Sosit peste o epocă de cuget,
Trăiri de foc irigat-au stins
Florile de zâmbet printr-un sunet.

El aştepta să urc uşor spre el...
Am învăţat în timp, prin trepte grele;
A ajutat să zbor esenţa de rebel,
Cu care am venit aici, de sus, din stele.

Şi la final... am înţeles misterul.
În agonii şi solitudini poţi zâmbi,
Numai când ai simţit un paradis în greul
Clipelor sortite-a ferici.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!