Singurătatea e unica nuanţă în care fiecare lacrimă are culoarea ei.

Andrei Cojocaru în Din adâncul sufletului (26 iunie 2014)
Adăugat de Andrei Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea cerului e albă

Culoarea cerului e albă
Fulgii se aştern în grabă
Şi nu ştii ce este mai alb -
Văzduhul sau pământul dalb?

În acest cosmos de gheaţă
A luat gândirea viaţă
Şi-acum ideile-şi înalţă
Evident în albă nuanţă...

Şi cu fiecare zi ce trece
Mie-mi este tot mai rece.
Ah! La ale lumii farmece
Gându-mi să se-ntunece!

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pacifis" era o navă robustă, bine asamblată, pe departe cea mai mare şi puternică navă dintre toate cele existente pe suprafaţa albastră a Terrei, probabil unica navă ce putea rezista unei asemenea călătorii. Era confecţionată dintr-un aliaj foarte rezistent, bine ales, asamblată cu grijă şi cu oarecare nuanţă de gust şi frumuseţe. Culoarea ce predomina întreaga ei înfăţişare era albastrul, frumos îmbinat, pe alocuri cu străluciri bleu-ciel sau cu pete bleu-marin. Pe corpul ei metalic era înscris cu litere majuscule, argintii, ce sclipeau ameninţător, "Pacifis".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare nuanţă a fiecărui fir de iarbă ca şi a fiecărui lucru creat de Dumnezeu proclamă prezenţa gloriei Lui pe care nu fiecare om este interesat să o vadă deşi Ea, este prezentă pentru fiecare om.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica fiinţă

Mama mea, icoană sfântă,
Mama mea, suflet de pâine,
Tu eşti unica fiinţă
Care în sufletul meu veşnic va rămâne.

Va trece timpul peste mine,
Va trece timpul peste noi,
Dar tu vei fi unica fiinţă
Care mă va apăra de vânt şi ploi.

Pentru tine, scumpă mamă,
Aş trece munţii în zbor,
Căci tu eşti acea fiinţă
Care mi-ai dat un viitor.

În faţa ta mă închin
Şi multă sănătate îţi doresc,
Căci tu eşti unica fiinţă
Pe care cu adevărat o iubesc.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este doar o nuanţă din... rogvaiv-ul cunoaşterii. Nuanţă... afectivă.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra (vezi şi Pământ)

Terra

E o lacrimă de astru,
Cu nuanţă de albastru.

distih de David Boia (20 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este, cu condiţia lucidităţii, unica stare în care cineva poate reflecta nestingherit asupra sa şi a semenilor săi, se poate pătrunde şi înţelege pe sine şi pe ceilalţi.

Maximilian Boroş în Adevăruri ignorate (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e o zi frumoasă. Fiecare zi e plină cu detaliile vieţii. Trebuie să acorzi atenţie fiecărui amănunt şi să apreciezi fiecare nuanţă!

Stephanie Gertler în În derivă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o lacrimă a mamei şi o lacrimă a soţiei, o lacrimă a amantei şi o lacrimă a copilului, o lacrimă a bucuriei şi alta a deznădejdii. Dar mai există şi o lacrimă judiciară pentru durerile clienţilor inocenţi.

citat din P. Pandrea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început fiecare femeie aşteaptă bărbatul perfect

covorul roşu propriul oscar
îşi schimbă culoarea părului culoarea ochilor
acul de sub retină
învaţă să scrie cereri jurnale plângeri
se întrece pe sine în felul cum
detonează vidul

fiecare femeie e o mănăstire de maici pe care le trimite să facă piaţa
să deretice
să se roage

fiecare femeie sfârşeşte prin a păşi
pe pietre
constată câte statuete inutile îi ocupă sufletul
îşi aminteşte ceva despre fiecare bărbat
niciodată despre bărbatul perfect

fiecare femeie dispune
de un potenţial imens de tandreţe
are o poză de familie
pe care zilnic o şterge de praf
îngroapă în craniu firimituri
cultivă aerul cu păsări
şi râde calm abia la sfârşit

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul farului

În singurătatea limpede-a înserării,
Privind din turnul vechi spre largul mării,
Când lumina abia mai pâlpâie în zare,
El vede cum lucrurile din depărtare

Sunt impregnate-n purpură împărătească,
Cum noaptea cheamă brizele s-aline şi să răcorească.
Atunci culoarea aerului coboară
– Domnul ştie unde – şi se face-aproape seară;

Crepusculul şi-a adâncit culoarea,
Iar el din turnul zvelt care veghează marea
Trimite pe cărări de lumină salutul lui de bine
Fiecărei nave care pleacă sau nave care vine.

poezie de Helen Emma Maring, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, mărturisesc cu mai multă uşurinţă că nu ştiu adevărul despre o mulţime de lucruri, dar mai ales că nu este important pentru mine să am o părere despre toate. Că fiecare nuanţă a adevărului, fiecare reflexie pe care o pot percepe cu mintea sau cu sufletul este un adevăr în sine, nu un fir care trebuie neapărat brodat în amăgitoarea ţesătură a cunoaşterii.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare lacrimă

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă duce sus spre nouri
Acolo unde grădinile cu flori şi heruvimi
Aşteaptă ploile din tina ochilor de muritori.

Cu fiecare lacrimă gândesc că pot ajunge
La rădăcina florilor şi-n tuburi ce cântă veşnicia
În lemnişoare ţinute-n mâini şi sfinte buze
Ce se-ncălzesc în suflul nemuritorilor din Rai.

În naiurile lor din bambus parfumat de flori
Aş vrea să fie plânsul lumii şi al meu furat
Să l cânte cei din ceruri fără de păcat lumesc
Pentru iertarea tuturor tristeţilor din lumea pământeană.

Din fiecare lacrimă să facă note pe un portativ
Să prindă glăsuire în căptuşite guri cu-argint
În praful stelelor să se doinească dorinţa de-nviere
A celor ce îngenunchează pentru izbăvirea inimii din moarte.

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă apropie de alba Lună
Şi sper s-ajung cât mai departe de această lume
Pentru înnoirea nevrednicului suflet întristat şi greu.

Cu fiecare lacrimă gândesc că pot ajunge
Pe pajiştea Mângâietorului de miei şi heruvimi
Acolo unde tot trecutul smeriţilor se şterge
Cu înflorirea fiecărei flori în osul celui aşteptat.

Cu fiecare lacrimă doresc s-ajung în ceruri
Să pierd un ghem de oase prin roţi de caruri sfinte
Să se topească toate pe pieptul norilor încinşi
De strălucirea pietrelor ce luminează veşnicia.

Cu fiecare lacrimă doresc s-ajung la Soare,
Să pun în pumnul Blândului toată durerea mea
Să simt topirea fiecărui os şi-a mea privire
Din care Domnul o să facă vânt pentru pustiu.

Din fiecare lacrimă să mă adune Blând
Din ele să mă plămădească pentru ceruri
În lungi poteci să mă prefacă pentru tălpi
De sfinţi ce vor călca pe mine ca pe iarbă.

Cu fiecare lacrimă mă vreau în nouri prinsă
Să fiu în pântecul senin un prunc nevinovat
Ce o să iasă asemeni curcubeului surâzător
Ce nu are trecutul păcătos şi greu de tină.

Din fiecare lacrimă de-a mea şi-a lumii
Născută din tăcere şi din doruri de Hristos
Aş vrea să facă Domnul ploi în orice vreme
Pentru binecuvântarea noastră şi-a florilor din cer.

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă duce sus la ceruri
Şi sper să prind de coarne Luna
Cât mai curând... cu toţi asemeni mie.

Cu fiecare lacrimă mă rog la Bunul
Să lase ochii tuturor ce vor să prindă stele
Să lase lacrimile lor să ude veşnicia
Pentru umplerea cu Duhul Sfânt Cercetător.

Cu fiecare lacrimă mă rog la Dumnezeu
Să strângă fiecare ochi cu lacrima smerită
Pentru a face salbe şi brăţări pe masa Lui
Din toată averea întinată a plânşilor din lume.

Cu fiecare lacrimă îmi cer iertare
Pentru voi şi pentru mine suflet întinat
Să răcorim grădina Domnului cu lacrimi
Şi paşii Lui cercetători în fiecare gând al inimii.

Cu fiecare lacrimă mă vreau în ceruri
Pentru iertarea tuturor păcatelor din mine
Pentru iertarea pruncilor ajunşi acum bătrâni
Ce nu au căutat pe Domnul cu lacrima şi Crezul.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos cuvântului

la 31 August - Ziua Limbii Române

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un Univers,
un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanţă de vers,
un vers ce dă sens şi rost existenţial formalităţii cu nume de trup trecător –
(mormanul de materie destinat purificării prin putrefacţie).

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un univers,
un univers în care cuvântul se transformă-n lacrimă,
o lacrimă ruptă din nemărginire de univers.

mi-e sufletul o colonadă ce dă sens şi rost sufletului meu
în cuvânt
vers
lacrimă
Univers

... un univers în care

cuvintele ce se preling din ochi,
din suflet,
din trupul dezgolit,
le regăsesc în rostuirea cuvântului dintâi,
cuvântului nedefinit şi nerostit
(de teama neputinţei de-a silabisi cuvântul de-nceput, cuvântul de sfârşit)
când eu le căutam în întruparea celor morţi din cei vii,
şi-mi defineau durerea, durerea ascunsă printre semne mii-
în alte cuvinte ce le-au adus,
alte cuvinte care s-au spus,
alte cuvinte ce au răpus iubiri neîncepute,
de teama neputinţei de-a iubi,
din preaplinul iubirilor trecute,
iubirilor tăcute şi nerostite...
te caut cu neputinţă printre cuvinte.

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când înveţi să îţi dai seama pe bune când îţi e foame, aceasta poate fi unica regulă alimentară.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţe

Nuanţe şi nuanţe pe cerul oricum,
Nuanţe şi nuanţe pe verdele crud,
Nuanţe în valuri în marea albastră,
Nuanţe rotunde şi-o nuanţă mai 'naltă.

Ochi şi ochii în multele nuanţe,
Nuanţa toamnei în frunze restante,
Gura flămândă, nuanţa pe-o temă,
Nuanţa iubirii, poantă-n dilemă.

O nuanţă sunt eu, o nuanţă eşti tu,
Nuanţa-i răspunsul rostit la per tu,
Vai, câte nuanţe privesc împrejur,
Nuanţa-i şi-atunci când în jur e obscur.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea din tăcerea frunzelor

L-am pictat pe septembrie
în culoarea unui trandafir
freamătând în braţele vântului
dintr-o amintire
promisă neuitării.
Poate ar fi trebuit să-i dau
culoarea zilelor de mai târziu,
în care spinii ultimelor cuvinte
s-au înfipt
în tăcerea frunzelor.
Oricum aş alege,
septembrie va trebui să aibă
culoarea toamnei tuturor gândurilor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare irlandeză

Fie ca Dumnezeu să vă dea...
Un curcubeu pentru fiecare furtună,
Un zâmbet pentru fiecare lacrimă,
O promisiune pentru fiecare grijă,
Şi o binecuvântare în fiecare încercare.
Pentru fiecare problemă din viaţă,
Un prieten credincios căruia să i-o împărtăşeşti,
Un cântec dulce pentru fiecare oftat,
Şi un răspuns pentru fiecare rugăciune.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezenţa ta

iată-mă ascunsă în prezenţa ta.
îmi simt uitate toate încheieturile
ca pe nişte unghii crescute prea lungi
în legile lor pur naturale.

noaptea nu-mi mai caută umbra
iar întunericul s-a lipit de geam
precum o perdea de abur uitată
pe o fereastră deschisă de ger.

sunt singura mişcare,
singura dinamică între cer şi pământ.

prezenţa ta cuprinde fiecare atom,
fiecare existenţă din timp.

pe umărul tău mă simt ca universul răsfirat
galaxie cu galaxie, stea cu stea
înşiruind planetele numărate cu infinit
de la plus la minus.

şi îngerii mă privesc cu un fel de zâmbet
ca o nuanţă de gelozie.

şi apele s-au strâns să picure încet-încet
o singură lacrimă din ochiul luminii
să semene, să crească, să consoleze
în loc de mii de cuvinte, inima mea.

iată-mă iubită de prezenţa ta care
niciodată,
dar niciodată,
vre-o umbră n-o poate pătrunde.

poezie de Lidia Muraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!