Rezultanta sexuală a convingerii

Cât de la fel suntem, e atât de straniu;
atâta de identici pe bucăţi, făcuţi, făcute,
doar un detaliu ne desparte, în craniu;
hormon un pic, ceva-n adaus, lipsă... slute.

În rest păr scurt, sau lung, mijloc subţire,
sau os mai gros... e relativ! Ex pământean
nici nu ar şti! Oricum cuvântul omenire
necunoscut îi e; că limba-i zgomot neînţeles la... marţian!

Doar noi ne ştim şi ne producem prin incest,
mirându-ne la rându-ne de atât aseamăn,
în jur, aici... şi pentru cer om fi vreun test!?...
Şi atunci asemănare-i tot! Şi-n Univers, avem un seamăn!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origine de nesfârşit

Printre altele, lumea se iubeşte
ca să fie!...
În loc numai atât să facă
-nu ambiţiile să-şi zacă-
că de altfel n-ar fi vie...
restul, totul, putrezeşte!

Rămâne, înseamnă, valabil
numai sentiment
-şi nu oricare, doar cel mai profund-
unicu-n fond, ce ne asigură rotund,
incipient
şi, mai uşor realizabil!

Neînţeles însă, iubirea
nu ar avea, adesea, vreun control
şi atunci cum ştie
cât să fie, sau nu fie...
poate de aceea îşi inversează rol...
şi astăzi şi-a uitat menirea?!

Oricum nu risc, o practic chiar de mă întrec... mă-ntrec cu firea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The cool man

Doar sâmbătă trăim
Şi suntem tineri...
Poate şi vineri...
Restul nu muncim.

Doar vânăm nururi
Şi avem maşini.
Trăim din tunuri,
Nu ştim de ruşini.

Şi-avem "fetiţe"
Nu să le iubim;
Le vindem "fiţe"
Şi le "ocrotim"?!

Suntem în gaşcă,
Şcoli nu prea avem.
Viaţa-i o "pleaşcă"
Timpul ni-l pierdem.

Babacii-au bani
Şi-i moştenim.
"Luând" gologani
Card oferim!?

Nu avem milă,
Dăm "recviem".
Muncim din silă...
O ţară... suntem!!!

So young we are
We like the fun
Life's like a "Bar"
That's the cool man!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi gând
ascuns în vis,
îl implorând
real-promis,
ar fi deşart,
farmec în lipsă,
final din start,
soare-n eclipsă,
ar fi doar noapte,
n-ar fi ţel,
n-ar mai fi şoapte...
De n-ar fi el,
n-ar fi nici ea,
ar fi un leş
iubirea, ea,
totu-am da greş...
n-ar fi simţiri.
De n-ar fi, fire,
n-ar fi iubiri
nici omenire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor inechitabil

Dragostea ar trebui să se explice etic

şi în mod devastator a creat doar femeia, adulată,
scrisă pe coli de o cenuşă creponată
în circumvoluţii, inestetic,
sămânţând în sarcina bărbatului, incapabilul de sine,
eterna răsplată,
ce ţine de ilogicul bine,
pentru un amor, mereu năzuit într-o feromonică explozie, continuu detonată
să cucerească -nici vorbă de vreun pisc, o înălţare- doar o abisală, dar atât, atâta de tentantă...

Oare, pentru vecie, nu-i îndeajuns realitatea... ea, frapantă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce cuvântul DA este atât de scurt?

De ce cuvântul DA este atât de scurt?
ar trebui să fie
cel mai lung, cel mai greu cuvânt,
astfel încât tu să nu-l poţi pronunţa imediat;
ajuns la mijlocul lui, după o clipă de reflecţie,
dacă este necesar, să ai timp suficient pentru a nu-l mai rosti.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

Cu-nconjur de-atât mult
suntem atât de singuri
când verb "te văd", "te-ascult",
e-o aiurea; a febrei... friguri!

Nu e nimic ofertă
din pur benevolat;
doar pânda stând inertă
de-un ţel mult aşteptat!...

... Şi-nvăluitu-n fum
că "timpu-ţi dăruieşti"
-ce-ţi trece orişicum-
crezând că răsplăteşti!...

E doar justificare
de lipsă d-altruism
etern; care pe care,
simbol de egoism!

Paradoxal e însă,
că însăşi egoismul
cu mâna-ntinsă, plânsă...
cerşeşte altruismul!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit dincolo

O zi, în timp, poate aş putea imagina o întâlnire,
cu părinţi-clone în mers pe stradă,
trecând fără a avea vreo cunoştinţă
că ne-am cunoaşte de pe undeva... o altă omenire
în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conştiinţă.

Vom trece, straniu, ca necunoscuţi indiferenţi,
amestecaţi; copii cu nepoţi, fără nicio vârstă, atemporali,
printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte,
un eu cărunt, cu toţii -într-o retină, neabsenţi,
tot încercând să plâng, neînţeles de nimeni- ajunşi atât de imorali,
nerecunoscători... se pare că-s în dincolo, care nu-i, o lume necuvântătoare dusă, ca şi eu, uitată până şi-n cuvinte, nemaiştiind nici şoapte!...
Neînchipuita, dinaintele şi de după mine... noapte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume liniformă

Cât evident e că Pământul e atât de mare şi, de mic,
Când întâlneşti sau vezi imagini cu chipuri asemănătoare
Atât de mult, indiferent de locul unde stau... culoare
Şi, trup şi gesturi sunt asemeni, făcuţi de un tipar, tipic.

E izbitor că totul pare făcut din linii în trăsături,
Cu mersul drept, ori legănat, până şi vocea tot un sunet...
Lăsând un pic, de la detaliu, e un identic ton de tunet...
Cu păr la fel, cu aceleaşi goluri, cu acelaşi râs... strâmbat de guri.

Mă duce gând, ce în ascuns îl tot credeam o veritate,
Că parcă am fost însămânţaţi cu câteva răsaduri tip...
Un fel de clone, pe familii, ce-şi au mulaj stereotip
Şi, de atunci lumi sunt mai multe... un areal de clone, date.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciulini

... ciulini, atât de mulţi ciulini
se pretind floare, ţepi în flori
pe câmpul glod, prin prunduri cu arini
uscaţi, că apele au secat culori,
s-au dus pe alte albii, seci
odată, ce-s acum râvnite,
cum paşii când le dai poteci
şi bănci la trupuri ostenite...
nu doar să înţepi, sânge să curgă,
să poţi, vampir, doar tu să "mânci"
până şi ţarna, ziua amurgă,
cât a rămas, cum câmp în stânci
şi să nu dai nici strop, ascuns
de atât arid, avid de avere,
doar tu să sorbi în de neajuns,
până ce cu-alţi ciulini vei piere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai scurt test pentru a stabili nivelul educaţiei: Care sunt cele două litere lipsă din cuvântul "p**dă"? Dacă aţi obţinut cuvântul "pildă", într-adevăr sunteţi foarte educat.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mapamond

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,
Făcută dintre noi şi pură, desfrânată?
Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?
Oare de ce-s o parte, Fortuna... şi alta, umbre?

Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă
Şi ascundem muşcătură, omor ce viaţă curmă;
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...
Se devorează o lume, în vânători, umili!?!

Inexplicabil, straniu-i defect inteligenţa,
Ce mijoteşte rău, la seamăn ia potenţa;
N-ascultă penitenţa, spovediri, părtăşit
Şi vârf, cel mai ades, e ambiţios smintit!!!

Şi evoluţii unde-s, de-i încă sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Şi specii criminale, tot păr şi fără minţi,
Au reguli neschimbate, le respectând cuminţi!?

Şi om, suprem de creier, se auto-depăşeşte
Schimbându-şi norme zilnic, ce exclusivist prieşte
Şi uită că nici roata de el nu-i inventată;
Etern e hărăzită, să fie lumii... dată!

La sensul greşit, unic, să fie reparare
Şi n-ar fi prea târziu să reflectăm; de oare
Va fi cândva o zi, de judecăţi pe fond?!?...
Cum ne-am promis prin cărţi, tot noi... Un mapamond!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Acelaşi loc mi-e leagăn, de creştin ori mormon
Şi, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleaşi punţi... covertă.

E totul diferit dar de-acelaşi tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zeţar
Şi este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câştig, pierdut pe veşnicie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem obligaţi să producem adevărul tot aşa cum, la urma urmelor, suntem obligaţi să producem şi bogăţiile, şi trebuie să producem adevărul pentru a putea produce bogăţii. Şi, pe de altă parte, suntem în egală măsură supuşi adevărului şi în sensul că adevărul face legea; discursul adevărat este cel care, fie şi doar în parte, decide; el vehiculează, propulsează prin sine efecte de putere.

Michel Foucault în Trebuie să apărăm societatea (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară de haiduci

Noi încă mai avem păduri umbroase
Si munţi cu peşteri, ape cu bulbuci,
Avem şi furci si ascuţite coase
Dar vai, nu mai avem de mult haiduci.

Noi încă mai avem boieri în ţară
Cu cap de taur si cu minţi la fel,
Avem atâta lacrimă amară,
Numai haiduci nu mai avem defel.

Noi înc-avem pe cer apus de soare
Şi guvernanţi ce au în cap eclipsă,
Avem si legi călcate în picioare,
Doar de haiduci avem cumplită lipsă.

Avem si potere ce în cătuşe
Ar vrea să ţină un întreg popor
Avem vreo şase sute de căpuşe...
Nici umbră de haiduc la vreun izvor!

Dar încă mai avem de-un leu speranţă
Că nu o să sfârşim cu toţi pe cruci...
Ne vom trezi şi-n ultimă instanţă
Vom fi o ţară-ntreagă de haiduci.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă invit

Mi-am clădit o scară...
Doar vă invit,
Nu vă promit
O viaţă mai uşoară.

Am coborâş în mină...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Petrecere-n lumină.

Ofertă am pe tavă...
Doar vă invit,
Nu vă promit;
Dreg inimă bolnavă.

Sunt prin natură fan...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Să n-aveţi lipsă ban.

Sunt filantrop din fire...
Doar vă invit,
Nu vă promit
S-aveţi veşnic iubire.

Am şcoli pentru deştepţi...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Neantul să-l vedeţi.

Vi se oferă totul,
Intrarea-i gratuită,
Obţinerea-i plătită...
Doar inventaţi... efortul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiţii în multe dogme, nu o ştim, că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul, tot din el, se înalţă- atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur, să ne suporte, şi să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă şi la o-astfel de înălţime,
Şi cât de moale este, totuşi, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aş fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Şi cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deşert l-a împărţit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

Priveam mereu... când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi loveşte.
Zăresc- pân' nu mai văd în depărtarea curbă în spume gri-albastră-
Cum stă atâta apă pe o sferă, ce-o numim de-acum, planeta noastră;
Cum de nu pică, peste ţărmuri, şi de ce-i sărată... când din ape dulci, iţeşte.

Priveam, şi-aud un strigăt; este cineva, ciudat, pe-o relativă verticală,
Se mişcă, are prelungiri- ce-s două... pe nisip şi două le roteşte-n hăuri-
Iar sus, în vârf, îşi ţine-o bulă, e ceva rotund, cu multe găuri;
Pe două, este apă ce sclipeşte, în pol opus, sunt fire scurte-lungi... dispuse în nimereală.

Priveam, ca zăpăcit, am şi uitat că nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine,
Şi tot mă pierd din nou, mă întreb ce căutăm aici... suntem de unde.
Nu ştiu- de unde să ne tragem- suntem dintr-un alt fel, se pare, de niciunde...
Căci din tot ce-am văzut- nu am făcut nimic- totul era, şi totul... ne revine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv bileţel, netrimis

Prin lanuri, ce-mi apleacă vântul,
cu gând odată aş colinda,
să te văd iar, să-ţi spun cuvântul;
"atât de mult... j'envie de toi"!

Cum nopţile le aştept să treacă
şi de zi nu m-aş sătura,
orice amintire o strâng, de pleacă,
"să nu te pierd... j'envie de toi"!

O lume întreagă nu există,
cum singur eu, myself, io, moi,
n-aş fi doar vid, gol ce persistă,
"de nu revii... j'envie de toi"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!