Mapamond
De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,
Făcută dintre noi și pură, desfrânată?
Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?
Oare de ce-s o parte, Fortuna... și alta, umbre?
Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă
Și ascundem mușcătură, omor ce viață curmă;
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...
Se devorează o lume, în vânători, umili!?!
Inexplicabil, straniu-i defect inteligența,
Ce mijotește rău, la seamăn ia potența;
N-ascultă penitența, spovediri, părtășit
Și vârf, cel mai ades, e ambițios smintit!!!
Și evoluții unde-s, de-i încă sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Și specii criminale, tot păr și fără minți,
Au reguli neschimbate, le respectând cuminți!?
Și om, suprem de creier, se auto-depășește
Schimbându-și norme zilnic, ce exclusivist priește
Și uită că nici roata de el nu-i inventată;
Etern e hărăzită, să fie lumii... dată!
La sensul greșit, unic, să fie reparare
Și n-ar fi prea târziu să reflectăm; de oare
Va fi cândva o zi, de judecăți pe fond?!?...
Cum ne-am promis prin cărți, tot noi... Un mapamond!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De ce oare...
Plină-i lumea... De ce oare?
De "stele rătăcitoare",
Pentru care-i pregătită,
De Cel făr' de-asemănare,
"Negura" cea mai cumplită
Și grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde "viermele nu moare"...
De ce oare? De ce oare?!
Când din Slava Minunată,
Cel ce veșnic E lumină
Și Viață adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A șters lumii orice vină
Și-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!
De ce oare-s nori uscați
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâția frați
Fără lucru-n "piață" stau,
De ce-s "dezrădăcinați"
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toți de "val" purtați
Și de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecați...?!
De ce-s turme și nu-i "Turmă"
Iubind glasul Domnului...?
O fi vremea cea din urmă
Și sfârșitul Harului...?!
poezie de Ioan Hapca din Reflecții
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neconvingătoare replicare
Mă întreb pentru ce goana apocaliptică de procreere,
De la bacterii și furnici, primate, păsări, om, lepidoptere?
Ce țintă le e așa supremă, într-un etern consum de-amor?...
E oare râvna narcis, surdă doar pentru un existent decor?
Și cu-i priește oare lupta neîncetată pentru-a fi
Noi replici -când alt scop nu e- decât perpetuul zi cu zi?...
Pentru ce albine viața-și riscă eviscerând pe-un vârf de ac?...
Zău nu mai știu; gândește oare microb să treacă veac de veac?...
... Căci tot nu cred că-i tot doar intuiție și gustul pentru rut,
Așa neînvățat, ca și cum cipul ribozomic e înnăscut
Fără vreo noimă, nici cutumă, numai o simplă repetiție
Fără rol scris?!... Nu-i logică!... Căci lume n-ar mai fi!... Doar dispariție!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sortit
Nașterea, e o-ntămplare
Și sexul este-un accident.
Copilul, e-un impediment...
Totul, trăim într-o suflare.
Avem norocul existenței
Din mii d-avorturi practicate...
Suntem mânjiți de nedreptate
Și facem, obiect petenței!
Oare, destin, este trăitul?
Și oare cine, îl decide?
Un singur ou... cine-l divide?
De ce-s alesul, fericitul?
Mă-nchin evlavios genezei
Să îmi dezvăluie mister;
De ce-s sortitul caracter...
Și-s axioma ipotezei?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebare
De ce nu ne cunoaștem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toți... "necunoscut"
Și ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.
Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greșit;
Mințim ușor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!
Acum, nici frați nu-și recunosc surori,
Se dușmănesc, pe averi din moștenire
Și alții decid tot; bani, viață, irosire...
Rămân, pământ și-o apă, sufletul datori!
E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golașă sferă?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
Mai mult, mult, suntem morți decât vii, că-n fond viața-i o mică parte a morții
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veșnicie fără nicio intervenție a sorții,
căci inerția-i o scutește de ambiții; nu i se pretinde vreun sfârșit că n-are început,
nu naște din ceva, e doar un recâștig de liniște din zbuciumul de-un viitor trecut!
E demografic "pan", în preponderență, moartea, că este mult mai populată, multă
și nici nu-i complicată cum e viața ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-și va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
neviețuitoarea și nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...
... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
și-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beție a amânării gândului de-orice reflecție îl amăgind până la stingere.
De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
și-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viață n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârșit eterna netrăire
cum spațiul dintre stele, ce-s puține! Am fi și noi în fine un minus univers, o nimicire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paște
Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ș-apoi pășim spășiți, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.
Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaște;
Si-așa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paște...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.
Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forțe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârșit, eternul să-l inducem.
Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naște...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paște
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.
Mă-ntreb ades de ce-avem referință
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluții suntem, de ne-am schimbat țel?
Demni suntem oare d-un Christos și d-o credință?
Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori și de tămâie, înălțat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.
Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanță
Se duc într-o cutumă, vide de substanță...
Nu cum bunica... m-așeza-n genunchi de mititel.
Tot sper trecut, credință, oameni... Vor renaște
Să fie iarăși ca un ciclu nesfârșit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paște???!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Sămânță... de eternitate
De fructul n-ar fi delicios, sămânța nu s-ar răspândi,
N-ar fi consum de pulpă, de cărnos, nici gust n-ar fi.
S-ar veșteji poamele-n pom și vrejii s-ar usca, sterili,
Nici nu s-ar ști sătulul foamei și lume-ar fi doar de senili.
Nici paraziți n-ar exista, de nu s-ar perinda în cicluri,
Eliminați, ingurgitați, 'n voiaj, în multele peripluri...
Deci ciclul nu-i naștere, moarte! Este un reciproc consum
De vii, în trofic lanț de specii, asigurându-și etern drum.
Nici Univers n-ar exista, căci n-ar fi nimeni ca să-l vadă,
Nici Dumnezeu să ne-nchinăm n-ar fi, ne-având cine să creadă...
Deci material n-ar exista, nimic vizibil, de nu-i ființă
Și minți s-ar pierde-n neștiut, de nu ne-am dezgoli... semință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume...
Creație sau evoluție în timp
Obișnuit o denumim, "o lume"...
E-un simplu obicei de-a da un nume;
Cum vara-i pururi, tot același anotimp.
Cât de perpetuu credem în peren
Și nu distingem fondul, superficiali!
Luăm tot, convinși că suntem imortali...
Trăim iluzia de veșnic, parte din refren.
De ne-am admite-o purure inconsecvență
Știind că-ntr-o secundă milioane mor,
Am renunța la dreptul unic d-autor...
Ne-am fi schimbat ideea despre existență.
De-am ști că lumea-i alta-n fiecare zi
De la microb, ferigă, fluture, varan
-Scheletele din morți, ce-s cât o țară, într-un an-
Am fi mai buni, fără excepții, sigur ne-am iubi.
Visez o lume, a individului, drept cult;
Chiar de-i pe partea nevăzută a vieții, nu doar staruri,
Noii, cu toții, să păstreze dușii-n "hard" de anticaruri...
Să fim cu toții, o pururi, lume de real-ocult!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existența nu-i culpabilitate
Cum soarele, ce ne va arde într-o zi
Și luna se va prăbuși din 'nalte ceruri;
Nu-i vina ignoranței, de-a nu ști,
Să scoatem adevăr, dintre misteruri.
Ne pierdem timp în dușmănii și crime
De mii de ani, în loc, tot, să iubim
Și singuri ne-acordăm drepturi divine;
De cine glob... să descotorosim!?
Creații ori evoluții de am fi,
Nu are vină șobolanul din canale;
Nici de-a-ndura mizerii de-a trăi,
Sau de-a nu fi model, pentru jurnale.
Ne-am pus în gând, comete să distrugem
-Și nu noi le-am creat- și nu știm scop.
Și răzbunărea, în cântar... o punem???
Doar ce-am plătit, deja, tribut lui Halley Bopp!...
Agnostici cu pretenții, invocăm
Drept, de-a da ființei calificative;
La șarpe îi luăm pielea și o-mbrăcăm
Și lovind cai, cu bici îi umplem d-invective.
Păianjen ștergem, doar că-i inestetic
Și slugi ne-alegem, de servit la masă...
Eutanasiem, purtând discursul în patetic,
Crezând că ordinea, este neștiința crasă.
Avem drept, oare, de-a crea criterii
Pentru frumos, corect sau pentru bun,
În loc să ne-acceptăm, parte a creerii,
Cu umilința de-a fi parte din comun?!?...
Suntem mai răi ca fauna și flora
-Ce-n rase, specii, necondiționat,
Nu vor trăi Sodoma și Gomora-
Căci se susțin nativ, nu știu păcat?!
Urâm, nedrept, anume existențe
Având criterii false, personale?!
Niște infatuați, în fapt, incompetențe!...
Inteligenții-n top, cu craniile goale!
În practicile teoriei eronate,
-Pretinși la cursa cine-n vârf să fie-
Fals ne susținem unica dreptate;
De-a avea doar singuri... dreptul la prostie!?!
În fond, tot ce există are-un rost;
Nu-i sens să-i stabilim întâietate
Fără de drepturi de autor, la bun sau prost...
Existența-n sine nu-i... culpabilitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înjurământ
Ce știți voi muritorilor perverși
Pe cine pierdeți azi definitiv
Când ați avut sinceritate ca-n povești
Într-un gigant ce rejetați fără motiv.
Uitați-vă-ndobitociți măcar
La ce-s acum imagini de arhivă
Oare veți mai avea un cărturar
Să vă asculte, om, fără eschivă?
Din mintea neagră, ce-o purtați ușoară
De goliciunea sumbră-n sentimente
Îmi mai găsiți un politician, așa-ntr-o doară
Să fie sincer, om, eminamente???
Îl meritați oare, voi lașii necitiți
Să-aveți așa valoare, chiar postum
Slugi și dezbinători în fond nefericiți
Cu merit de-a rămâne-n viitor un scrum.
Vă-njur să fiți cu toții blestemați
Orbiților lipsiți de minți, de carte,
Lui Păunescu doar prin moarte să-i urmați,
Să pierdeți trup și suflet, de nimic să n-aveți parte!
Și vă blestem profund de mii de ori
Să n-aveți parte de copii, de mame, tați
Să fiți pe veci doar victime de orori
Pe viitor!... Neîntrerupt stigmatizați!
Vă plâng nenorociților de-o blasfemie
Ce-o promovați într-o mulțime de prostie
Mă închin să nu puteți să mi-o mânjiți și mie
Prin grația lui Dumnezeu, hulită seminție...
Sunt un fugit, cum și mulți alții au plecat
De frica voastră frunți golite de lozinci
Mă-nchin din nou la Dumnezeu, v-am denigrat
Fărâmă de popor rămași cum v-am lăsat...
... La stadiul, minți și suflet de opinci!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Universul iubirii
Nu întrebam adesea de ce atâta ură
Distruge universul iubirii
Și de ce, umili, precum o pradă,
Îngenunchem și plângem
Și suferim adesea prea mult, din dragoste
Vântul speranței noastre ne duce prea departe
În lumi necunoscute...
Dar oare nu-i prea mult?
De ce atâtea lacrimi acoperă cu umbre
Inexistența vieții și-a oricărui cuvânt
Suntem doar biete raze pierind în întuneric
Și dacă nu iubim, atunci o vom lăsa
Din moștenirea noastră în suflete ascunse
Celor ce au credință, curând, ne vor urma?
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul săracului
Cerul s-a ascuns în valuri
De nori grei... Acolo, sus,
În întunecata lume,
O speranță a apus...
Iată-un fulger că se-arată
Calea să nu-o lumineze...
Dor, de-atâta întristare,
Cum oare să viseze?
Cu săraci și mizerabili
Poate-un colț de pâine, poate
-o haină sau poate o casă
Să-i adăpostească-n noapte
În zadar sunt toate însă
Sănătatea i-a lăsat,
Fericirea stă ascunsă
Într-un colț îndepărtat.
Ei cu ce-s oare de mică?
Ce-au greșit? De ce tot plâng?
De ce soarta, mult prea cruntă
I-a cuprins de brațul stâng?
Primăvara-n suflet, oare,
Va mai fi cu-adevărat,
Sau nuci vor intr-o noapte
Fără a se fi schimbat?
Căci averea-i sărăcie
Și săracul e avut
Sufletu-i e plin de aur
De la a lumii început.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul ce-și curge clepsidra
un atelier s-a reprofilat să măsoare nisipul
adeseori nici nu înțelegem
oare cum?
este ora exactă în gama sol major
la limita dintre rost și spațiu
într-o dimineață printre paragrafe pierdute
un singur tren pleacă în șoaptă
doar el știe
într-o gară ne așteaptă scânteia fără răspuns
în demersul spre tăpșan
puterea focului
trecere
oare știe?
pe coapsele simplității sensuri
lumină
ospățul poemelor albe cuprinse-n cuvinte
într-o carte
pagină cu pagină ne curge clepsidra
oare cum?
oare cât?
oare cine știe?
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare!?
Oare sinceritatea și demnitatea, ucid?
Oare gândurile bune și loialitatea, ucid?
Oare lupta pentru binele omenirii, ucide?
Oare puterea Luminii și a dreptății, ucide?
Oare dorința de a trăi toată lumea bine, ucide?
Oare dorința de libertate, ucide?
Oare credința pentru cei pe care-i iubesti, ucide?
Oare inteligența folosită în scopuri bune, ucide?
Oare puterea de a spune lucrurilor pe nume, ucide?
Oare sinceritatea și bunul simț, ucide?
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bébé La La
De cât o roadere de prezent, o deteriorare,
n-ar fi mai bine tânăr, ca amintirile... nu, oare?...
și a se prosti, așa, într-o derâdere infantilă,
nu ține oare spirit de-adăpat, ca la deșert cămilă...
"comme une jeunnesse
qui perde soi même sa propre adresse"
ține măcar la atâta, la ceva,
la o imagine măcar... "Un bébé... la la"?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căluț
Trece pe ulița, în praf scăldată,
Mereu cu capu-n jos, absent,
Împovărat de greu... Nu știu de-i fată
Și nici de sănătatea-i... Nu e, evident?!
Frizează timp, putere,
În plină iarnă-i gol
Și-așteaptă de se cere,
Fără să ceară... un pol.
Stă veșnic în picioare
Și-aleargă fără scrâșnet.
Rabdă tot cu sudoare,
E ager, tot un zvâcnet.
Oare cine-l așteaptă
Târziu, în nopți de trudă
Și-n zori cine-l deșteaptă...
Cine de drag îi indrugă?...
Nici azi nu e-un răspuns;
E prea târziu, oricum...
Căluțu-a fost răpus
De-un stop, în piept... pe drum!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare cui îi pasă?
versuri, aforisme... le citiți pe gratis,
vă drogați cu ele, parc-ar fi canabis,
v-alungă durerea, în extaz vă lasă,
dar de cel ce scrie, oare cui îi pasă?
voi nu știți că scrisul pe-autor îl costă,
vreți doar o ieșire din viața anostă,
fără cheltuială, profitând întruna
de un suflet care-i uitat de Fortuna.
când intrați pe Facebook, încărcați o poză
care să ateste viața voastră roză,
copy-paste sub poză - vorbe înțelepte,
ca să creadă alții c-aveți minți deștepte...
care-i sensul vorbei, cine se întreabă?
câți mai pot discerne într-o lume snoabă?
cine-i autorul? oare mai trăiește?
cu sinceritate, cine-l prețuiește?
versuri, aforisme... le citiți pe gratis,
vă drogați cu ele, parc-ar fi canabis,
v-alungă durerea, în extaz vă lasă,
dar de cel ce scrie, oare cui îi pasă?
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la 
Era... toamnă
Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!
Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...
Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aș... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!
Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine că sunt Om!
Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!
Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...
Ce să-ți spun când viața mi-e doar clipă, ce să-ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...
Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...
Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versatil
Cum pot fi fizic într-un loc
Și gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Își face ades de cap, pe-o crustă.
Și sentimente cum ițesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.
Pot să vorbesc tot, fără șir
Și tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Și din amor, să îmi dau moarte.
De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scris..., oare anume rar
Sunt un moștenitor de vechi petiții
Ce în trecuturi faste se citeau
Cu mintea dezgolită de ambiții
Pur personale... și-altruism îmi răspundeau.
M-aștern și-acum, ades, din când în când
În "manu"scris -un anacronic caligrafic-
Sperând să pot fi pipăit, nu numai gând;
Nu doar o adresă de e_mail, un demografic!
Cred încă, cum în Dumnezeu, că rugămintea
De-i sinceră, ce-o am de la străbuni,
Poate-are șansa de-a-nmuia precum penița, mintea
Și inima la primitor dorit, sau la tribuni.
Mă las pierdut pe coala de hârtie
Cu castul simț deschis cum un album;
Mă prezentând fișic de poze, de cuvinte o mie,
Fără retușuri, despuiat... fals nicidecum.
Iubitele azi preferă nud pe site-uri
Sau declarații-n link-uri pe facebook!
Intim, nu mai împinge inima în salturi...
Suntem concurs! Sunt licitat; cât pot s-aduc?!
E doar "adus" sau "dat", unic criteriu
Și scrisu-n sine-n iz de personal
N-are destinatar, e scavul la imperiu...
Răspuns; copie-n fax robotic, teatral!
E oare scrisu' un arhaism, un fals în acte,
Un necrezut de cititori? Gravă eroare
De-a nu cunoaște adevăr și nici dreptate!!!...
Uitând onoare, cinste-n scris... Așa e oare?!?
Mi-e dor de "scris", de mâna ce-l întinde,
Călăuzită cald de la o-nvățătoare;
Să uit bătut de taste... Scris ce se pretinde!
Aș vrea o lacrimă să vărs!... O pată, pe-o scrisoare!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!