Nu mă despart niciodată de un inel primit în dar de la mama, când am împlinit 15 ani. Îl dau jos doar atunci când sunt obligată de indicațiile scenice.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Sunt veselă mai mereu, atât pe platoul de filmare, cât și în afara lui. Și totuși, dacă mă gândesc mai bine, momentele în care mă simt cel mai bine sunt cele petrecute alături de familie; pentru mine sunt cele mai importante persoane și le ador!

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viața asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greșeli de neiertat, să fiu îmbrățișat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând și pentru că sunt puțini, e nevoie ca fiecare dintre noi să își asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai ușor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, și te vei putea numi un om superior.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Maricel Grosu
împlinit
Împlinit ești atunci când nu îți pasă de timp, ci de clipa ce o trăiești din plin!

definiție aforistică de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Dana Ene

Reculegere

Pe noi nu ne desparte brațul
Umil, ce stă întins și cere,
Nici soarta, când aruncă lațul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-și goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart ghețarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranșee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Ursei

Când am împlinit 30 de ani, bucuria m-a copleșit, fiindcă n-am avut niciodată până atunci acești ani.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Stela Popescu

Mama nu a vrut să fiu actriță, a crezut că nu sunt capabilă. Mama fusese o femeie forte cochetă. Și când m-a vazut la liceu a rămas uimită. Dar nu a câștigat prea multă încredere în calitățile mele artistice nici atunci. Niciodată nu m-a lăudat. Pe toată lumea lăuda, dar pe mine, nu. Până la 80 de ani.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O zi măreață, deosebită

O zi măreață, deosebită,
Plină cu bucurii de sus,
O zi ce n-o uit niciodată,
Zi sfântă, binecuvântată,
Când am primit haina curată,
Și legământul cu Isus.

O scumpă zi și fericită,
Când pe Isus eu L-am primit,
Când inima mea a fost plină,
De dragoste și de lumină,
Și de prezența Ta divină,
De harul Tău nemărginit.

O zi când cerul coborâse,
Când îngerii cântau în cor,
Când răsuna a lor cântare,
Și bucuria mi-a fost mare,
Caci am primit în dar iertare,
De la al meu Mântuitor.

Îți mulțumesc o, Doamne mare,
Te laud, Îți cânt neîncetat,
A fost o zi și pentru mine,
Când m-ai chemat să vin la Tine,
Să Te urmez să-mi fie bine,
În veci fii binecuvântat.

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

* * *

copilăria s-a topit în ziua când
mama s-a mutat departe
să-mi facă un ibric de ceai
din stele

tinerețea mi s-a împlinit
când glasul ei a răsucit ecoul ca un cuțit în rana
zisă viață
iar zilele mele
amiază amară, doar o promisă proiecție chemându-mă
... să plec?
- nu plec, stau încâlcit în ore
și simulez plânsul

un deal
împarte cerului semne
cruci
plouă fierbinte, mama o fi răsturnat ibricul
îi tremură încă mâinile, sărmana...
precum mie aici
fotografia copilăriei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când mi-am încheiat studiile, n-am primit un ceas și prima mea pereche de pantaloni lungi, cum primeau cei mai mulți băieți luterani. Am primit un telescop. Mama mea s-a gândit că ar fi cel mai bun cadou pentru mine.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Care-i cel ce a greșit

Susții mereu că n-ai greșit
Și că eu doar sunt de vină,
Însă nu ți-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu mă despart de toate,
Mă despart de-acest pământ...
Și tristă mă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" și "sfânt".

Vei trăi cum îți dorești,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ți amintești
Și dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai să săruți încă odată
Țărâna mormântului meu.

Visând că ne ținem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în țărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ți va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îți doresc să mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Și odată, Dumnezeu,
Pe toți la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aș vrea
Că după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greșit?

poezie de (2007)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee stupidă, exprimare acceptabilă, ton trist

Distribuie

Dave: Se spune că nevoia e mama invenției. Când am primit un calculator prima dată, părea așa de complicat. Mi-am spus: "N-o să-i dau niciodată de cap!" Apoi am aflat că prin el am acces gratis la pornografie. I-am dat până la urmă de cap.

replici din filmul serial Războiul de acasă
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
mamă (vezi și maternitate)
Mama este o ființă care atunci când vede că sunt numai patru porții de plăcintă pentru cinci persoane, spune că nu i-a plăcut niciodată placinta.

definiție de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lidia: Când m-am despărțit de Iustin, mi-am zis naiv: "Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el". Când s-a împlinit sorocul, suferința era tot acolo și mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit și acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat și peste jumătate de an și tot așa. Mi-am ținut mintea ocupată cu munca, iar brațele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrățișare, o emoție pe care aș vrea să o împărtășesc cu el, un cântec mă îngenuncheaz㠖 dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor.

replici din romanul Arlechinul de
Adăugat de A.TSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lupii trecutului Sofia" de Natașa Alina Culea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 31.20 lei.

Swana (despre bijuterii): Le-am primit de la mama, care le-a primit la rându-i de la mama ei și de fapt sunt ale mele, nu poți să-mi iei ceva ce-mi aparține!
Ninotchka: De fapt au aparținut dintotdeauna poporului rus care a plătit cu viața pentru ele! Acum trebuie să le dai înapoi!

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Mama știe

mama știe că sunt mai frumoasă când iubesc
de aceea hrănește păsările de la ultimul etajul al babilonului ei
aici toate tablourile au geometria mea
urmele pașilor copilăriei se mai văd pe covoarele persane
în colțurile casei a ascuns hohotele mele de râs
și icoana chipului ei
biblioteca e plină cu povești
pe un raft de lemn de trandafir
cărțile mele
îmbrăcate în busuioc

mai sunt doar puține momente până să se îmbarce în
zepelinul acela cu care toți oamenii pleacă
spre lumea firelor de iarbă
dar ea ține morțiș să-mi spună că sunt frumoasă

mama știe că sunt fericită când iubesc caută în lada de zestre
rochia de mireasă
mi-o pune pe umeri să prind zborul îngerilor
mâinile îi tremură când îmi răsfoiește cărțile
cu ochii lacrimă de smerenie pe deasupra ochelarilor
soarbe lumina ochilor mei

mama știe că atunci când te-am întâlnit
nu am mai vrut să plec din sufletul tău
din poezia ta
din universul născut de tine pentru mine
cu pleoapele tremurânde mai citește un vers
îl mângâie ca pe un cântec și visează

mama știe doar este mamă
toate poeziile vin azi în poala ei
să mai asculte o poveste despre
cât de fericită este când te iubesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

DOAR ÎN TIMP CE OBSERVI OBSERVATORUL, OBSERVĂ LUMEA! Mihaela: Azi nu e marți? Maharaj: Mai întâi realizează Adevărul urmând indicațiile binecuvântate ale Libertății. Când și tu te vei topi în ea atunci și doar atunci o să vezi că pentru Libertate, pentru libertatea față de gând, oare gândul "marți" mai există? Ce gând există pentru Libertatea față de orice gând? Aparentele acțiuni ale Maestrului, ale libertății chiar dacă persoana le vede într-un mod fixist-extremist, pentru Libertate sunt doar grația prin care tu să vezi că poți păstra măcar o zi de tăcere, că poți rămâne ca simplă prezență, etc, etc,. OARE NU PE TINE VREI SĂ TE AFLI?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul din Clepsidră

Mă despart de tine
de fiecare dată
când nisipul din clepsidră
uită să mai curgă...

Întorc mereu clepsidra...
Păcat că timpul nu se întoarce
odată cu ea...

E un alt timp...
... poate fi timpul potrivit,
sau Nu.
Pentru a reînnoi sentimentele...

Care?

Care nu mai pot să se scurgă
prin clepsidra vieții...

Mă despart de tine de fiecare dată...
Dar te revăd mereu....
și atunci...
Zâmbesc ochii. Știu ei de ce...

Uneori...
îmi amintesc...

Întorc clepsidra,
dar nu îmi ajută...

Când nu mai pot
să mă despart de tine...
Ud nisipul cu lacrimi
și mă simt....
De mine însumi, despărțită.

poezie de din Sfârșit de Autograf
Adăugat de Anna PanoviciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mihaela Banu

Lămuriri definitive

Prinși fiind când "spălau" banii,
Azi, un fapt s-a împlinit:
În instanță-au primit anii,
Ce-apele au... limpezit.

epigramă de din Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când râde în somn copilul

Legănându-l pe picioare
Mama își culcă copilul.
E fericită că-l are,
Că și-a împlinit destinul.

Cu glas duios îi alină
Somnul dulce de copil.
Cheamă somnul ca să vină
Și se bucură din plin.

Cu drag pruncul își privește,
Gânguritul îi ascultă.
Când în somn puiul zâmbește
De necazuri mama uită.

Când râde în somn copilul
Soarele din nori apare.
Aleargă repede timpul
Să crească copilul mare.

Când în somn râde copilul
Mai ușor mama zâmbește.
Râsul lui este mobilul
Care o întinerește.

Mereu vor râde-n somn copiii,
Mereu vor înflori, ca trandafirii.

poezie de (19 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Omul se naște cu adevărat nu atunci când îl naște mama sa, ci atunci când se naște întru Hristos Iisus pentru viața nemuritoare. Învierea lui Hristos este mama noastră, a tuturor.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Abisurile gandirii si simtirii umane. Studii Teologice" de Sfântul Iustin Popovici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 27.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook