
Noi, cântăreții leproși
Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele în și mai mare tristețe.
Pentru noi cerul e zăvorât, și zăvorâte sunt și cetățile.
În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,
în zadar câinii ni se închină,
suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopții.
Prieteni cari stați lângă mine,
încălziți-vă lutul cu vin,
desfaceți-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porți închise.
dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre muzică
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre rai
- poezii despre prietenie
- poezii despre prezent
- poezii despre ochi
Citate similare

Cântec în doi
Și vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brindușile ardorii
să înflorească iar' în noi
și-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi
nu stim, dar suntem doi.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- citate de Lucian Blaga despre toamnă
- poezii despre nori
- citate de Lucian Blaga despre nori
- citate de Lucian Blaga despre muzică
- poezii despre gânduri
- citate de Lucian Blaga despre gânduri
- poezii despre Soare
- citate de Lucian Blaga despre Soare

Străini
Străini suntem la noi în țară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini și pe afară
Ca într-un cântec de baladă
Străini suntem și între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar și nostimi
Străini suntem debusolați
Pe drumul vieții pe trasee
Suntem străini și printre frați
Aicea prin Calea Lactee
Străini suntem din tată-n fiu
Căci așa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Și foarte schimbători cu firea
Străini suntem de când ne știm
Aici și-n alte universuri
Suntem străini și când iubim
În rime albe sau în versuri.
poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, citate de David Boia despre poezie, poezii despre viață, citate de David Boia despre viață, poezii despre versuri, poezii despre iubire, citate de David Boia despre iubire, poezii despre alb, poezii despre Calea Lactee sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Un cântec pentru noi
Copii am fost cândva,
Acum suntem părinți,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi din ce în ce mai mici.
Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Și să ne onorăm
Toți, ce suntem aici!
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toți,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!
Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!
Căci nu se știe dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toți,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!
Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoții mari,
Copiii sunt voinici.
Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Și să ne onorăm
Toți, ce suntem aici!..
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să șoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre noroc, poezii despre creștere, poezii despre copilărie, poezii despre ceas sau poezii despre cadouri

La curțile dorului
Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, și-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, și-așteptăm. Așteptăm
o singură oră să ne-mpărtășim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduți și străini.
Oaspeți suntem în tinda noii lumini
la curțile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puțin o să pară.
Așteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri pășind,
și fiicele noastre ieșind
să pună pe frunțile porților laur.
Din când în când câte-o lacrim-apare
și fără durere se-ngroașă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu știm ce firavă stea.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre verde, poezii despre vecini, poezii despre lumină, poezii despre lemn sau poezii despre durere

Suntem slabi!
Suntem slabi! Pierim în val, ca valul...
Sărăciei robi suntem mereu...
Ne-adâncesc durerea și amarul
Și ne e din ce în ce mai greu.
Lacrima-n zadar din vad în vad
Se înalță. Ca-ntr-o citadelă
Izvorăsc speranțe... apoi ard...
Ne-adâncește-a iadului tavernă.
Boli și foame, frig și suferinți...
Dorm răpuși de sete, prin canale
Oameni simplii și copii cuminți
Care nu au nici o alinare.
Suntem slabi! Ca un plămân bolnav,
Căutând lumină și iubire...
Suntem slabi! Suntem credinței prag!
Doamne, numai tu ne ai în știre!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre știri, poezii despre sărăcie, poezii despre somn, poezii despre sclavie sau poezii despre medicină

Cântesc în doi
Și vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brândușile ardorii
să înflorească iar' în noi
și-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi
nu știm, dar suntem doi.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem norocoși: Suntem în viață; bunăstarea civilizației și a speciei noastre este în mâinile noastre. Dacă noi nu vorbim în numele Pământului, cine o va face? Dacă noi nu suntem devotați supraviețuirii noastre, cine va fi?
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre viață, citate de Carl Sagan despre viață, citate despre supraviețuire, citate de Carl Sagan despre supraviețuire, citate despre noroc, citate despre mâini, citate despre civilizație sau citate de Carl Sagan despre civilizație
Suntem răspunzători de ceea ce suntem și avem puterea de a face din noi înșine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele și faptele noastre sunt firele țesăturii pe care o țesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinația spre bine va crește atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acțiuni ce le aduc celor din jur fericire și succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea și succesul.
citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre succes, citate despre fericire, citate despre responsabilitate, citate despre gânduri, citate despre fructe, citate despre dorințe, citate despre cuvinte sau citate despre creștere
De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulți oameni pe lumea asta, toți avem nevoie de altcineva și totuși ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se rotește numai pentru a ne alimenta singurătatea?
Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre singurătate sau citate despre Pământ
Suntem mai mulți...
suntem atât de diferiți, tu ești ca ziua, eu sunt noapte,
tu ești ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu ești ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu ești un cer, eu sunt un nor, tu ești o floare, eu tulpină
suntem atât de-asemuiți, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzlețe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă
suntem atât de colorați, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeți, una dorită, una ștearsă
suntem cu toți un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toți legați cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulți, mai mulți de-o mie
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre tăcere, poezii despre stele, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre rouă sau poezii despre ploaie
NE DERANJEAZĂ... (Po-Prof)
Ne deranjează poltronii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e poltron...
Ne deranjează ponegritorii, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e ponegritor...
Ne deranjează porcăriile altora; cu ale noastre ne înțelegem bine...
Ne deranjează porcii, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e porc...
Ne deranjează oamenii porcoși, când e vorba de alții, dar pe niciunul că el e porcos...
Ne deranjează oamenii posaci, când e vorba de alții, dar pe niciunul că el e posac...
Ne deranjează potlogarii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e potlogar...
Ne deranjează pramatiile, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e pramatie...
Ne deranjează prădătorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e prădător...
Ne deranjează prefăcătoria altora; cu a noastră ne înțelegem bine...
Ne deranjează prejudecățile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înțelegem bine...
Ne deranjează primitivismul altora, când îi suntem victime; cu al nostru ne înțelegem bine...
Ne deranjează procesomanii, când le suntem victime; dar pe niciunul că el e procesoman...
Ne deranjează procleții, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e proclet...
Ne deranjează profitorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e un profitor...
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre porci, citate despre prejudecăți sau citate despre fățărnicie

Ar fi înțelept ca noi, cei care trăim în acest veac agitat, să medităm îndelung și adesea la viața noastră și la zilele noastre înainte de a da ochii cu Dumnezeu în pragul veșniciei. Căci noi suntem făcuți pentru veșnicie la fel de sigur cum suntem făcuți pentru timp și, ca ființe morale responsabile, trebuie să ne preocupăm de amândouă.
citat clasic din A.W. Tozer
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre înțelepciune, citate despre zile, citate despre religie, citate despre ochi, citate despre moralitate sau citate despre Dumnezeu
Cântec de dragoste
Cum îmi pot ține sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalț deasupra ta
spre alte lucruri?
O, cum l-aș așeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei liniști, ce nu cutremură
când adâncimile ți se freamătă.
Dar tot ce ne atinge, pe tine și pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuș
care pe două corzi o notă scoate.
Pe care instrument suntem întinși?
Și care virtuos ne ține-n mâini?
O, dulce cântec.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, citate de Rainer Maria Rilke despre întuneric, poezii despre suflet, poezii despre mâini, citate de Rainer Maria Rilke despre mâini, citate de Rainer Maria Rilke despre muzică sau citate de Rainer Maria Rilke despre iubire
Rondelul trecerii prin lume
Cine suntem și unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veții sens ce ni-l urzim...
Ce e lumea nu-nțelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem și unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.
Noi suntem tentați să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luați în zbor... de Heruvim.
Cine suntem și unde mergem?
rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor

Umblăm pe câmp fără popas
Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au șters.
Mai suntem noi și-un univers.
Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Și mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.
Vreo stea când cade din țării,
fără să vrei, spre ea te ții
și poala-ți potrivești, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.
Și cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre înălțime, poezii despre vânt, poezii despre noapte sau poezii despre graniță

Puls
Mai are țara vreo scăpare?
Mai suntem noi neînfricați?
Să-l întrebăm pe Ștefan oare,
Cum se-nfrunta cu cei spurcați!
Se mai promulgă legi rigide
La temelia astei stânci?
Mai anulăm porunci sordide,
Când ne omoară bieții prunci?
Mai suntem noi încrezători,
Când flăcările-n iad lucesc?
Mai rătăcesc bravii eroi,
Pe biet pământul strămoșesc?
Mai este patria acasă,
Așa cum am crezut cândva?
Renaștem din cenușa arsă
Pentru potopul ce-o urma?
Mai suntem noi învingători,
În tinda țării răvășită?
Și mai întindem pod de flori
Spre Basarabia iubită?
Mai suntem noi, români de soi,
Când ne conduce incultura?
Ne vrem căsuța înapoi
Și să dispară impostura!
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre victorie, poezii despre stânci, poezii despre puls, poezii despre patrie, poezii despre legi sau poezii despre ignoranță
Hunt dogs
drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre
fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste
atunci când alergăm spre destinații necunoscute
prin pădurile de brazi așa ca cerbii urmăriți de
câinii de vânătoare.
*
de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.
ca și cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.
*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să miște.
de la alt soare
cel pe care îl poartă orașul în piept.
dar și el e o rană prin care poți
să traversezi de la un mal la altul
și atunci
te simți
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
știi că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
și tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear
nu este fuga
nu sunt oasele tale de piatră.
*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.
noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noștri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale mașinilor de deszăpezire.
acum respirăm aerul înghețat & așteptăm. așteptăm. așteptăm.
moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriașa groapă de deșeuri a orașului.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre câini, poezii despre zăpadă, poezii despre vânătoare, poezii despre viscol sau poezii despre sânge

Din cer a venit un cântec de lebădă
Din cer a venit un cântec de lebădă.
Îl aud fecioarele ce umblă cu frumseți desculțe
peste muguri. Și pretutindeni îl and eu și tu.
Călugării și-au închis rugăciunile
în pivnițele pământului. Toate-au încetat
murind sub zăvor.
Sângerăm din mâni, din cuget și din ochi.
În zadar mai cauți în ce-ai vrea să crezi.
Țărâna e plină de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de călcâie
și prea e departe de frunte.
Am privit, am umblat, și iată cânt:
cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?
Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fără să știu mi-am muiat și eu mânile
în apele lor. Și-acuma strig:
O, nu mai sunt vrednic
să trăiesc printre pomi și printre pietre.
Lucruri mici,
lucruri mari,
lucruri sălbatice - omorâți-mi inima!
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre muguri, poezii despre lebede, poezii despre inimă, poezii despre copaci sau poezii despre apă

Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre viață, poezii despre planete sau citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre înălțime
Lut sugrumat
drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite și nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate
privirile noastre din veacuri și ere
s-au stins în deplină și amplă tăcere
privirile noastre țesute din vrere
și fir de paiangen și colb din unghere
șoaptele noastre mereu reținute
mai stăruie încă în liniști cernute
șoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute
destinele noastre ca și orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine și tine...
poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, citate de Iurie Osoianu despre uitare, citate de Iurie Osoianu despre tăcere, citate de Iurie Osoianu despre timp, citate de Iurie Osoianu despre stele, poezii despre lut, poezii despre degete sau citate de Iurie Osoianu despre degete