Cântec de dragoste

Cum îmi pot ţine sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri?

O, cum l-aş aşeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei linişti, ce nu cutremură
când adâncimile ţi se freamătă.

Dar tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuş
care pe două corzi o notă scoate.

Pe care instrument suntem întinşi?
Şi care virtuos ne ţine-n mâini?
O, dulce cântec.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi orice ne atinge pe mine şi pe tine, ne aduce împreună asemeni unui arcuş de vioară ce extrage o singură notă din două corzi separate.

Rainer Maria Rilke în Cântec de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că, dacă ţii pe cineva strâns în braţe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poţi ţine atât de strâns încât să-l simţi imprimat în tine şi după ce te îndepărtezi. Când s-a dat jos din camionetă în cele din urmă, a făcut-o fiindcă n-a mai suportat să-l tot atingă, după care iar să nu-l atingă. Îşi imagina că data viitoare când se va rupe de lângă el o să rămână fără ceva piele.

citat din romanul Eleanor & Park de Rainbow Rowell (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitoarea

Da, spre tine tânjesc. Alunec,
pierzându-mă din frâu,
fără nădejde c-o să-nclin
să-nfrunt vreodată ce vine către mine
ca dinspre tine,
grav, neclătinat şi prea străin.

... Acele vremi: o, cum eram doar una,
nimic nu mă chema,
nimic nu mă trăda,
iar liniştea-mi era a unei pietre
deasupra căreia pârâul cântă-ntr-una.

Acuma insă, în astă primăvară,
ceva din neştiutul, tainic an
m-a frânt încet şi prima oară,
ceva mi-a dat sărmana-mi viaţă
caldă, vie,
cuiva în mâini, care nu ştie
ce încă eri eram.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Ce cânţi, copile? Prin grădini, deodată,
paşi şi porunci şoptite s-au întins.
Ce cânţi, copile? Sufletul tău, iată,
în beţele sirinxului s-a prins.

De ce-l momeşti? Sunetu-i o-nchisoare
în care el tânjeşte ostenit.
Ţi-i tare viaţa, cântul şi mai tare,
de dorul tău cu jale sprijinit.

Dă-i un răgaz, ca sufletul, cuminte,
să se întoarcă-n marea-nvălmăşeală
unde trăia, vast, vesel, înainte
ca tu să-l prinzi în doina ta domoală.

Cum din aripe tot mai trudnic bate,
tu risipi-vei zborul lui mereu,
şi-aripile-i de cântec destrămate
n-au să-l mai poarte peste zidul meu
când am să-l chem spre bucurii ciudate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile trandafirul se mâhni: el se-mpodobea şi oamenii îl despuiau. "Uite, îsi zicea, spinul de lângă mine, ce nalt e, ce chipeş, şi nimeni nu-l atinge; şi pe mine mă dezbracă toţi de frumuseţile mele." Un stiglet, care tocmai atunci se aşeza pe o creangă, îl desluşi: "Cum să se atingă cineva de spin, când tot e îmbracat de ghimpi!" Atunci trandafirul se uită şi văzu că-ntr-adevăr spinul avea ghimpi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.

Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai strânsă legătură care există între două fiinţe este atunci când fiecare e paznicul singurătăţii celeilalte.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii vor începe să te laude, să-ţi schimbi numele, pe care să-l cunoască numai Dumnezeu, ca să te poată chema noaptea.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (28 noiembrie 1897, Berlin-Wilmersdorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi desgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr sunt

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tu, iubită

O, tu, iubită
dinainte pierdută, niciodată-ntâlnită,
eu nu mai ştiu care cântec ţi-i drag.
Nu mai încerc, când viitorul vine,
să te găsesc. Toate marile
imagini din mine, priveliştea văzută-n zare,
târguri şi turnuri şi poduri şi
nebănuite cotituri de drumuri
şi vlaga acelor tărâmuri
cutreierate pe vremuri de zei:
toate în mine se-nalţă
spre slava ta, tu pierdută mereu.
O, tu eşti grădinile
pe care le-am privit cu-atâta
nădejde. O fereastră s-a deschis
în casa de ţară: – şi tu, gânditoare,
aproape c-ai intrat după mine. Am găsit
uliţe pe care tocmai trecuseşi,
şi uneori oglinzile vitrinelor
erau înc-ameţite de tine şi răsfrângeau speriate
chipul meu, brusc apărut. Cine ştie
dacă n-a răsunat cântecu-aceleiaşi păsări
prin fiecare dintre noi, aseară?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, pentru mine, ai fost ca o fereastră prin care puteam să văd în stradă.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să mi-l mai ţin în mine sufletul când mi-l mângâi tu?

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu întuneric, de unde vin

Tu întuneric, din care eu mă trag
Decât ardoarea îmi eşti mult mai drag,
decât ardoarea care lumea guvernează
şi luminează
nu mă împiedică însă la veghe -:
pentru un cerc oarecare,
în care nici o fiinţă nu are valoare.

Dar întunericul ocupă totul:
Chipuri şi flăcări, animale şi pe mine, ce acaparează
oameni şi puteri -

Şi poate fi: o mare forţă prelungită
În vecinătatea mea s-agită.

Eu cred în nopţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!