Fain, fain, zise bursucul

În cercuri tot mai vaste
Ne-ndepărtăm de noi,
Atraşi de alte astre,
De îngeri şi moroi.
Unii devin furtună,
Alţii doar vulturi gri,
Eterni vom fi, cunună
Altor planete vii.
Iar eu mă voi întoarce
La masa mea de scris,
Un vechi ceasornic toarce,
Oare ce vede-n vis?
**************************
Strâmbul zice că e drept,
Iar nebunul e-nţelept.
****************************
Suntem seniori şi signiorine,
Din Burgundia, Burdujeni, Berceni,
Avem aceiaşi părinţi, vezi bine,
Călătorim prin codri şi vremi.
Vorbele plutesc luminoase,
Soarele- coif lucind,
Pletele sale să lase
Speranţele către Ind.
Femeile frumoase scriu versuri?
Stăm roată şi aşteptăm,
Cineva cântă, alesul
Moare departe, pe ţărm.
Secerişul capetelor – pe terminate,
Cei plecaţi nu revin,
Cei rămaşi tânjesc după moarte,
Jocuri sălbatice. Ştim.
Goarne, statui amintirii
Amestecă rufele vechi,
Apar fiii omenirii,
Versurile perechi.
Începe ospăţul, finalul
Orele curg vuind,
Plângi Lorelei? E valul,
Mănăstirea cuvintelor. Simt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem indivizi, ne mai dividem,
Nici sclavi, nici îngeri, suntem bim-bem,
Ne mai gândim la moarte sau la carte,
Dar toate-s vechi şi cam deşarte,
O morţişoară, viişoară,
O draga mea boleşniţă,
Un şvarţ, un şniţel, veşniţă,
Vrei să spui, vere, nene Niţă,
Hai, las-o baltă, chiseliţă,
Că Sf. Augustin, vezi bine,
Închise ochiul de ruşine,
Grav e Tolstoi, dar şi mai gravă
Este privirea noastră oarbă,
Nici Durer nu e mai prejos,
Îl doare undeva, în dos,
E clar, totuna-i să fii viu,
Ori meditând într-un sicriu,
Nu plânge drag hipopotam,
Îmi eşti prieten, asta am,
Tot lunecând în paradox,
Te vei trezi mutat în mops.
Ham-ham.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aforistic

Într-un mare război, mor cei mai mici.
Alături de ei, suntem noi, mici şi mari.
Alef şi istoria mondială a infamiei.
Cheia unei case din Toledo se află undeva.
Istovitoarea suferinţă şi strălucirea calmă.
Un steag la Massada. Nici unul.
Este oare înţelepciunea îndeajuns să ne apere?
Nu mă treziţi din somnul numit viaţă.
Necazul vine întotdeauna de la sine.
Amintirea cheamă amintiri.
Rabinul târgului cum a păşit către moarte?
Bunicii mei cum au păşit către moarte?
Mă viziteazpă tot mai rarpasărea vieţii.
Doamne, Tu mă cunoşti prin confuzie.
Unii suntem din lut, alţii din nisip, numai unii, din stâncă.
Liber îmi este cuvântul, dar gândul?
Descopăr adevărul şi, treptat, totul se năruie.
Dar, se spune, omul cu mâna sa şi-o face,
Groapa este o lucrare a omului.
Se poate muri în tihnă, la fel de bine ca şi în furtună.
Un singur martir poate salva o omenire.
Un nebun poate ucide o omenire.
Adevărul poate fi dezvăluit cu preţul vieţii.
Un înţelept cunoaşte umilinţa, nu se teme de ea,
El se mânie doar pe sine însuşi.
Iar războiul continuă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul puterilor, valul ajunge la ţărm, se sparge şi porneşte din nou lupta. Învaţă.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 1

Dacă mă concentrez bine acum nu există,
ce rare sunt prieteniile în acest jalnic rezbel,
trăim foarte singuri între mişei, acum şi tăcerea ucide
ca o haită de lupi, cum e mai bine?
Fiecare se crede un everest mai mititel ori mai mare,
noi nu ştim câte coloane de foc au trecut,
câte stele s-au stins, câte iubiri au fost înjunghiate,
nu avem timp pentru politeţuri,
omul primitiv nu polemiza,
deschide computerul, vei vedea câte crime se petrec
pe secundă, pe glob, ei şi?
Bolboroseala sângelui unui tuberculos,
fratele meu, Cain, dă-mi mâna, simt vijelia mâniei sale.
Apoi vom vorbi, vom bea vinul greu, darul pământului,
cineva cântă, acum este acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roată gigantică e viaţa

Roată gigantică e viaţa,
În două clipe se schimbă faşa.
Un râs sardonic, primul simptom,
Ai tetanos, stimate domn.
Toţi suntem oarecum tetanici,
ia-l pe Henri Rousseau Vameşul,
ce mai întrebi, ce pezevenghi,
moartea joacă oricând un renghi.
Ah, Doris Lessing, stranie femeie,
Luă ea şi Nobălul, de ce să nu-l ieie?
Până şi soţul flirta cu ea, ce Everest în mintea sa.
Astăzi eu zac în Kilimandjaro,
Vine avionul ori jaguarul?
Ernie ce e cu tine, de ce?
Ce dor ţi-a fost de Champs-Elisee.
Nici pe departe nu scriu poeme,
În patul de-alături frate-meu geme,
Nu pot s-ajut nici un muribund,
Atomii lui în mine pătrund.
Uite, aşa înţeleg nemurirea,
Moare doar unul, ceilalţi să se mire.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare şi chin

Binecuvântare şi chin

Autor: Mihaela CD

Să fie oare doar o întâmplare? Este şi
binecuvântare, e şi chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Şi nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să
dorm nu pot
Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferinţa ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă şi versurile-mi curg
puhoi
Nu ştiu de este binecuvântare, să fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Şi mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni şi ani de-acuma aşa durerea să îmi
spun?
Şi n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-aşez şi scriu, le pun pe foaie, aşa cum vin, nu
le aleg
Şi când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Aşa îmi plâng acum durerea şi versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este şi binecuvântare,
e şi chin!

poezie de Mihaela Cd
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monştri.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem aceeaşi soartă

Voi v-aţi gândit câte iubiri au dispărut
Şi le-a-nghiţit pâmântul, voalate?
Îmbrăţişări, săruturi, toate s-au cernut
Pe drumul risipirii către noapte.

Voi stiţi că-n miez, pământul cel clocotitor
A strâns iubiri şi pline, şi deşarte,
Ştiindu-se că-n tot e drept mânuitor
Şi noi, doar, ducem viaţa mai departe?

Voi ştiţi că suntem aceiaşi la intrare,
Priviri la fel, dar ne separă felul
În care-şi are destinul fiecare
Şi, în final, pe toţi ne-nghite valul?

Voi ştiţi că suntem părtaşi la astă viaţă
Din custodia unui parcurs banal
Şi fericirea este doar ca o paiaţă,
Care zâmbeşte, dar moare abisal?

Voi ştiţi că viaţa în sinea ei e doar declin?
Este un scurt sau lung drum înspre moarte,
Pe care, Doamne, mă rog adânc şi mă-nchin
Dar, la plecare-avem aceeaşi soartă!

poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de vânt

Când îl străbaţi, te rog să calci uşor
Pe ţărmul amintirilor ce dor
Şi mai apar din valul de uitare
Al clipelor din marea-ndepărtare.

De vei simţi venind ca un ecou,
Din urme vechi, finalul de rondou,
Nu-l asculta! - un vers de început
Nu poate fi, din urme, renăscut.

Ascultă, doar, al sufletului grai
Şi fă, din trupul tău, la suflet Rai
Pe-ntregul ţărm ce mie-mi este sfânt
Şi-l mai străbat cu aripi ca de vânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre valuri

cineva într-o zi a plecat
departe
sau în altă parte
căutând pe cer steaua lui
pe ţărm
petale albe
aduse de valuri nebune la mal
tărâm ireal
un ochi se trezeşte
orele cresc
topind ziua toridă
pe stradă
paşii despică gânduri
oglinzi, vise şi iar noapte
oraşul doarme
orele curg
stelele cad
au rămas pleoapele şi valul
ce duce steaua în larg
departe
în altă parte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Creşte iarba peste vechi rămăşiţe de aripi,
de roţi, de canistre, un iepure a explodat peste-o mină uitată,
la fel şi cuvintele, unele se adună în cărţi,
cărţile se adună în stive, unii fac dragoste pe aceste stive,
lumea merge mai departe, portocalele devin grenade,
un Cenghiz Han apare ca un nor şi se preface în taifunuri,
ce a fost? Nimic, nişte milioane s-au risipit pe cer,
că suflete au fost, ce importanţă are?
Dar toate se lovesc în tâmpla moale a noului născut.
Nici nu mai are rost să ţipe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frig şi azi e ziua mea

E frig şi azi e ziua mea,
Dar ce contează pentru o vecie?
Simt că prietenii-s aproape,
Eu încă pot să cred în prietenie.

Bătrân naiv, sentimental
Am dăruit poeme
Mai limpezi decât un cristal,
mi-aţi fost şi-mi sunteţi gemeni.
Am întâlnit în drum iubiri,
Dar n-am trădat Iubirea,
Unii au fost fraţi, alţii vampiri,
Să-i judec, nu mi-e firea.
Poetul moare nescriind
şi necitit el moare,
ca orice om privesc cu jind
la tot ce mă-nconjoară,
milioane scriu, milioane mor,
din ceruri cad şi stele,
m-am dăruit poemelor,
mă regăsesc în ele.

Un cer fără de margini port în suflet,
Un cerc de foc mi-e timpul martirizat, desculţe
Merg clipele pe drumul înspre moarte,
Eu am crezut, în Tine, Doamne, nimic nu mă desparte,
Durere şi trădare, curg fluviile-n ocean,
Sunt fericit că-mi dărui otravă şi balsam,
Speranţa nemuririi, iubirile trupeşti,
În fiecare clipă îţi mulţumesc că Eşti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremurul

El se culcă la o anumită oră
ora nu există pe cadran,
acele pornesc şi se învârt invers
după alte coordonate necunoscute
şi nu se scoală decât la ora potrivită
de faliile care se mişcă în funcţie de energia stocată
sub ele
sau de lipsa puterii noastre de înţelegere,
oricum întotdeauna nu suntem pregătiţi.

În fiecare zi ni se spune să aşteptăm,
cât întreabă mulţi,
nu se ştie, e la fel cu apocalipsa,
unii spun că suntem aproape,
alţii că suntem departe,
dar dacă se trezeşte
unii murim, alţii rămânem
şi nimic nu se pierde,
ba dimpotrivă se împrospătează.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine are părinţi" (Poetului Adrian in memoriam)

"Cine are părinţi pe pământ, nu în gând,
Mai aude" cum neantul ne cheamă flămând.
Că au fost şi ei tineri, sărmani ori bogaţi,
Vor ajunge în cârje, cu un Alzy sub braţ.
Cel mai mult i-a durut râsul junelui scrib,
Are-n piept doar un boţ? Pălărie de hrib?
E uşor, dai cu barda în stânci, ca-n vechimi,
Iar din stâncă zbucneşte o lacrimă, ştim,
E doar vocea durerii, a sângelui, fiţi
Şi copiii de azi, şi bolnavii părinţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argheziana

Nu-ţi voi lăsa, nepoate, alte bunuri,
Decât tutun şi patru ori cinci tunuri,
Uitate din rezbelul celălalt,
Dar eu voi un altul, tu un alt.
Se răzvrăteşte seara, marea,
Când plânge-n ţărmuri toată ţara,
Mă-mpac eu cu străbunii mei,
Dar nu am pax cu unii, azi mişei.
Cu fiecare carte nu am parte,
m-apropii blând de moarte, de ne-moarte,
nu sunt morbid, fudul, credul,,
încerc să fiu, s-ar zice, very cool,
ce să schimbăm? Vezi bine, drag vecine,
în Rai un mărăcine cum se ţine.
Se-ntinde, se ridică fără frică,
Nerefuzat, înţeapă doar şi strică.
Sudoarea muncii sutelor de ani
Se duce pe pustiu printre plăvani.
Din cântec şi picturi kitchioase,
Noi arte, sume grandioase,
Să nu punem coroane, doar butelci,
Nu sunt otrăvuri, lacrimi sunt, de melci.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim niciodată ce avem, degeaba numărăm mărunţişul din buzunare.

aforism de Boris Marian Mehr (19 noiembrie 2001)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învaţă ce-i umbletul de la ţestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputinţa de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veşnicia am un contract,
citeşte-l, vei înţelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuşi Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeţii ştiu să vorbească oriunde,
chiar şi în moarte, deşi ea nici nu este.
Zâmbeşti, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă întoarsă fără niciun rost

uite cum străluceşte
lumina ochilor tăi
până şi în cer
sau poate sunt doar
câţiva îngeri beţi
hălăduind pe boltă

în nopţile de luni
de miercuri şi joi
vântul se joacă
cu părul tău blond
în celelalte zile mă chemi
să stăm nemişcaţi
la marginea lumii
apoi să ne legănăm
braţele
ca şi cum am zbura

străine de noi
zilele devin tot mai puţine
ştim bine asta
dar tot ne zidim
cu aceeaşi îndârjire
fiecare în propriul copac
şi cât mai departe
dacă se poate
unul de celălalt

până şi vorbele
ne sunt bolnave
de metastaze friguri ciume
sau alte boli cumplite
am păstrat în mine
câteva cuvinte
pe care să ţi le spun
înainte de moarte
dar nu le mai ştiu
iar mâine vine în zori
medicul şef
să ne vaccineze

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!