Bătrânețea în sine nu mă sperie, nici nu prea am timp să mă gândesc la ea, pentru că sunt foarte ocupat. Poate și pentru faptul că am rămas destul de copilăros în sufletul meu. Cel mai bine mă simt cu cei tineri. Când îmi vizitez fiica și mă întâlnesc cu prietenii lor, de 30 și ceva de ani, mă simt foarte în largul meu.
citat din Marius Țeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Când copiii se joacă, deși se amuză, iau lucrurile foarte în serios. Este important; pentru ei este ceva la fel de serios cum va fi dragostea peste zece ani. Îmi amintesc când eram mic, iar părinții mei obișnuiau să spună: "Bine, te-ai jucat destul, acum hai să faci o baie!", mi se părea o idioțenie, căci, pentru mine, baia era o treabă foarte prostească. Nu avea niciun fel de importanță, în timp ce joaca alături de prietenii mei era ceva serios.
Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un om ocupat cu un lucru foarte dificil și pe care îl face foarte bine nu-și poate pierde respectul față de sine.
citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prietenii pentru propriul nostru bine, iar când se bazează pe plăcere, îi iubim pentru propria noastră plăcere. În ambele cazuri, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezintă el în esența sa, ci în măsura în care ne este util sau plăcut. Asemenea prietenii au deci un caracter accidental, de vreme ce persoana iubită nu este iubită pentru ceea ce este ea însăși, ci întrucât poate oferi fie un avantaj, fie o plăcere. În consecință, prieteniile de acest fel se destramă ușor, cei în cauză neputând rămâne prea mult timp aceiași ca la început: în clipa în care încetează să fie plăcuți sau utili, încetează și să fie prieteni. Or, utilitatea nu este ceva durabil, ci variază după împrejurări. Prietenii de acest fel nu cunosc intimitatea relațiilor, pentru că adesea nici nu se agreează unii pe alții;nici unul dintre ei nu simt nevoia să caute societatea celuilalt dacă nu este vorba de vreun interes, pentru că nu se simt atrași unul de celălalt decât în speranța obținerii unui bun.
citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt pe un sfert neamț, pe un sfert ceh și pe jumătate român. Faptul că am sânge amestecat, faptul că la Liceul de Muzică am avut colegi nemți, unguri, evrei, sârbi, bulgari și turci, cu care conviețuiam în prietenie și armonie, faptul că eu n-am știut ce înseamnă ura de etnie, că nici nu auzisem bancuri rasiste, a contat, cu siguranță, foarte mult. Noi ne-am învățat de mici să nu fim invidioși unul pe talentul celuilalt. Pentru că nu eram egali. Dar încercam să compensăm prin hărnicie, era o stare de emulație care ne făcea bine.
citat din Marius Țeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucla mea de timp
Prieteni, m-am îndrăgostit de poezia mea!
O fi vreun soi de narcisism?!
Ast-ar fi o belea!
Mă plimb prin gânduri, mă găsesc cu sufletul uscat.
Când obosesc... mă odihnesc!
Credeți că e păcat?!
Pentru un timp, mă risipesc în grija pentru lut,
dar nu sunt eu... și mă întreb:
Ăsta e timp pierdut?!
Din nou mă-ntrec cu viața-n zbor, i-ascult vuietul mut...
Mă simt ca un soldat învins
de un dușman temut...
Repet mereu că-mbătrânesc, dar sufletul mi-e scut.
Vrea să mă-nvețe să trăiesc...
Nu asta i-am cerut!
Visez c-am aripi și mă-nalț să bat la porți de cer.
Când aprind ochii, nu găsesc
nici urmă de mister.
M-apuc să scriu iar poezii până te întâlnesc
și-n versuri ne iubim cu dor...
Atunci simt că trăiesc...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăcești, de tot?! Lia, îmi trasmiți semnale contradictorii! Cum ai vrea să înțeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că așa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înțelegător cu mine și să ai răbdare și s-ar putea să obții ceea ce îți dorești atât de mult, adică, prietenia mea. Și nu-ți dau speranțe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ți cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ți dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci și înțelegător și răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puțin deocamdată. Reține, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ți-o port, de atâta timp; ea îmi dă forța necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dumnezeu", "nemurirea sufletului", "pocăința", "dincolo" - fără excepție, concepte cărora nu le-am dedicat niciodată atenție sau timp; nici măcar când eram copil. Probabil n-am fost niciodată destul de copilăros pentru ele. Nu cunosc, sub nicio formă, ateismul ca un rezultat; chiar mai puțin, ca un eveniment: este un aspect de la sine înțeles pentru mine, din instinct. Sunt prea înclinat spre a cerceta și a pune la îndoială, prea exuberant pentru a suporta vreun răspuns grosier. Dumnezeu este un răspuns grosier, o nedelicatețe împotriva noastră, a gânditorilor - în fond doar o interdicție grosieră pentru noi: "Să nu gândești!".
citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu gătești?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că ești totuși comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot amintești acest amănunt, știi prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcția pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac și nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potrivește sau nu. Așteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pachețelul.
Sonya: De acord, te aștept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguță nava ta. E o ambianță plăcută, deci nu trebuie să-ți faci probleme din cauza mea, ți-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simți bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aștepți prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îți place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunța la el, chiar dacă așa aș vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ți-aș cere să renunți la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboți, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poți să-mi trimiți chiar și pe unul dintre roboții tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată și curăță-te! Nu mai întârzia! Ce aștepți?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Interzis la ridicări
Când mă gândesc la tine simt că mor
Și nicio înviere nu-i permisă,
Mă dor acut organele de dor
Și nicio vindecare nu-i permisă.
Când mă gândesc la tine simt că fug
Și nicio țintă grea nu mi se pare,
Mă furișez prin vămi ca un transfug
Și nicio regăsire loc nu are.
Când mă gândesc la tine simt că zbor
Și nicio parașută n-am în spate,
Mă-mpovărez de-al prăbușirii dor
Și nicio ridicare nu se poate.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii beau prea mult pentru că își permit, iar mulți consideră că băutul este o plăcere care le aduce bucurie. Atunci când beau sunt fericiți. Când își revin însă se simt rău. Asta nu e fericire. De asemenea, unii fumează și în acel moment se simt bine. După aceea apar probleme de sănătate din cauza fumatului. Unii ajung să încerce și alte "plăceri", cum ar fi drogurile. Atunci când iau droguri, ei simt că pot face tot ce doresc, se simt fericiți. După aceea se simt foarte rău și vor din nou să ia droguri. Astfel apare dependența. Dacă analizezi bine bucuriile datorate acestor "plăceri" vei realiza că ele nu reprezintă adevărata fericire. Adevărata fericire provine din interiorul tău. Fericirea adevărată este pacea interioară.
citat din Lin Kaiting
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniștea mea e de altă natură, mă duce spre compunerea unei piese, mă duce spre a lucra ceva, spre acțiune. Sunt temperat, pentru că sunt pedagog și m-am obișnuit să-mi mențin calmul. Dar sunt foarte emotiv, deși pe scenă nu se vede.
citat din Marius Țeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt foarte fericită acasă. Ador să stau împreună cu fiica mea, îmi place să lucrez în grădină. Nu simt nici cea mai mică urmă a dorinței de a face altceva.
citat din Uma Thurman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: De atunci și până acum lucrurile s-au schimbat drastic.
Traian: Da; sunt directorul aceluiași Institut, dar ce folos? Ea încă e cu blondul, în timp ce pentru mine e ca un obiect tabu... Eu sunt doar cu Institutul. Și atât! Asta-i tot ce mi se cuvine, tot ce mi-a rămas.
Eugen: Nu! De ce ești pesimist?
Traian: Aș zice, mai degrabă, realist. Trebuie să mă mulțumesc cu ceea ce am; poate nu-i foarte mult, poate nici prea puțin, dar asta e. Oricum, nu sunt chiar atât de ghinionist: Chiar dacă nu se știe, am totuși un fiu minunat și cel puțin un prieten foarte bun, adică tu. Și-n tot timpul ăsta, erai atât de aproape de mine, dar eu nu știam...
Eugen: Ah, mă flatezi! Nu cred că sunt singurul tău prieten.
Traian: Nu crezi?! Mai gândește-te, Eugen... Cât despre Diana... Un singur cuvânt din partea ei și... Aș fi în stare să renunț la tot; n-aș avea ce pierde... Dar nu cred că se va întâmpla vreodată așa ceva; nu va renunța ea la blondul ei, iar eu n-o pot obliga. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că din cauza ei am păstrat tăcerea în cazul lui Luci, ca nu ea să sufere, ci eu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bebe ștrumf
Bebe ștrumf, micuț, modest
Am să-ți spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îți spun de bine...
Da, drag ștrumf, e despre tine.
Știu că acum citești atent,
Chiar dacă eu sunt absent.
Tu mă-nțelegi, nu ești oricine,
Ești un ștrumf, iar tu știi bine,
Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îți mulțumesc,
Iar acum eu nu glumesc.
Îți mulțumesc că știi s-ajuți,
Mulțumesc că mă asculți.
E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, și nu aș vrea,
Dar vreau să știi de ce zâmbesc,
Vreau să știi tot ce gândesc.
Te admir că mă-nțelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate,
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special,
Nu ciudat, și nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îți mulțumesc,
M-ai învațat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că ești un ștrumf adevărat.
Ți-am scris ce simt, nu am mințit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să știi de ce zâmbesc,
Am vrut să știi tot ce gândesc.
Si să știi destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.
poezie satirică de Dacian Nemeș
Adăugat de Dacian Nemeș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruptură definitivă
Tu plângi când te gândești la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Ușor m-ai dat de lângă tine,
Și asta nu ți-o pot ierta.
Eram micuță când m-ai dat,
Așa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum și eu te-am uitat pe tine.
Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.
Am așteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.
Să te strig mamă n-aș putea.
Nu meriți o așa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.
Nu simt nevoia să te văd
Și nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, și cred că-i bine.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Perfect
E totul perfect, mă simt foarte bine,
Dis-de-dimineață când vorbești cu mine.
Seara când în pat noapte bună-mi spui
Simt buzele tale și știu ce-mi propui.
Iar în timpul zilei, orele se scurg,
Cu tine sau fără stau până-n amurg
Gândul zboară iute, simt că te doresc
Aș vrea să-ți arăt ce mult te iubesc.
Și când sunt departe și ți-e dor de mine
Adu-mă în minte și voi fi cu tine
Că-n inima mea, ce nimeni n-o știe
Tu vei fi cu acolo pentru veșnicie.
poezie de Louise Scrymgeour, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Intenția nu e a omului, nu e a naturii, intenția e a drumului. Or dacă eu simt un impuls teribil de a face ceva, fără să stau prea mult să judec rațional, dacă eu simt cu sufletul și cu trupul ceva și fac ceea ce simt, consecințele sunt benefice. Eu fac ce îmi dictează trupul și sufletul meu. Eu cred în instinct mult mai mult decât în rațiune.
Nora Iuga în interviu
Adăugat de Morticia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud
Azi aud doar vuietul din mine
Și pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.
Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniștite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aș vrea să fii cu mine-acum din nou.
Simt gustul dorului și-al tău,
Și iar, și iar gândesc la tine.
Știu, ne despart doar dimineți
Ce-au fost scaldate doar de nopți senine.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mr. Potter: Dawson, așteaptă. Povestește-mi desre ea. Povestește-mi despre fiica mea.
Dawson: Ce vreți să știți?
Mr. Potter: Orice, totul.
Dawson: E minunată. E inteligentă, e frumoasă, e amuzantă, e fricoasă ca o pisică bătrână. Dacă te apropii de ea pe furiș, se sperie foarte tare. E sinceră. Spune mereu ce gândește. Poți fi sigur mereu că îți spune adevărul chiar dacă adevărul doare uneori. E încăpățânată. Ne certăm des. Poate fi atât de descurajatoare uneori. Dar este o foarte, foarte bună prietenă. O cunsoc foarte bine. Are încredere în mine. Iar eu sunt un visător, așa că e bine să am pe cineva ca ea în viața mea. Dacă pleacă, nu știu ce mă fac. E prietena mea cea mai bună. E mai mult de atât. E totul.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!

C'un fel de frică își privesc îmbrăcămintea lor săracă. El simt bine că au aceleași gânduri, deaceea foarte rar își vorbesc. Câteodată privirile lor pornesc alături și s'afundă în zarea cerului. Când timpul e frumos, ei simt ceva - ca o mamă bună, care stă lângă dânșii, și îi mângâie;
Alexandru Vlahuță în De-a baba oarba. Ed. Tineretului -1955
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!