Maidanezii

Mă trezesc în miez de noapte
Într-un vacarm de lătrături
Câinii vagabonzi în haite
Sunt veniţi de prin grădini.

Disputele sunt aprinse
Cu încăierări şi muşcături
Care nu pot fi stinse
Toţi, cu aceleaşi apucături.

Edili? Pe unde sunteţi
De nu veniţi la festin?
Ori vilele sunt departe
Şi dormiţi somnul din plin?

Staţi departe mai retraşi
Fără zgomot, nici ţânţari,
Ce vă pasă de oraş
Şi de ai câini hoinari!

Care au fost năpăstuiţi
De al nostru trecut,
Stăteau singuri în curţi,
Fără griji şi liniştiţi.

Răspunderea şi munca
Nu vă pun semne de întrebare?
Neliniştea noastră şi frica
N-o simţiţi şi nu vă doare?

Treceţi, domnilor, la treabă
Şi hotărâţi soarta lor
Cu adăposturi, hrană, apă,
Fiind ai noştri, ai tuturor.

Să nu mai avem urgie
Cu muşcături, spitalizare
Siguranţa noastră să fie
Un semn bun de revigorare.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români!!!

Veniţi, români! Veniţi de prin străini!
Sunt satele pustii, pe câmpuri cresc, ciulini,
Cad garduri de tristeţe si se dârâmâ, porţi,
Veniţi din depărtâri, veniţi acasâ, toţi,
Mai scuturaţi din cei ce-n frunte huzuresc,
Gem-n pâmânt străbunii, nimic nu-i omenesc,
Plâng mame ce sunt duse, la trudă-nstrăinate,
Şi prunci - ce cheamă-ncet în fiecare noapte,
Bătrâni ce se usucă de doruri, pustiiţi,
Veniţi români acasâ, grăbiţi-vă, veniţi,
Şi poate se mai aflâ, un Mircea, un Ştefan,
Sâ poarte spre izbândă pe ţarâ si pe neam,
Poate din cei plecaţi, în zâri departe - duşi,
E unul să ne scape de trântori şi căpuşi,
Să spele tricolorul de pulberea minciunii,
Să-i pese de amarul ce-a-mbrăcat românii,
Veniţi, români, acasâ! Pe hoţi sâ-i izgoniţi,
Veniţi! Vă cheamă ţara! Veniţi, români! VENIŢI!

poezie de Elena Caruntu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi toţi acei care dormiţi în noaptea asta

Voi toţi acei care dormiţi în noaptea asta
De fiinţele pe care le iubiţi departe,
Fără un braţ alături la stânga sau la dreapta,
Doar de pustiu deasupra având parte –

Să ştiţi că nu sunteţi singuri pe pământ,
Lumea-întreagă cu voi lacrimi împarte,
Câţiva pentru o noapte, două, alţii pentru
Toţi anii pe care-i mai au până la moarte

poezie de Vikram Seth, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

Vă primesc pe toţi cu braţele deschise.
Veniţi oameni, veniţi stânjenei,
veniţi vise, veniţi lupi.

Fiecăruia dintre voi vă trebuie altceva, ştiu,
pentru voi mă pot face pământ,
râu cu dinţi feciorelnici sau pradă.

Pe toţi am ajuns să vă înţeleg,
vă trebuie tuturor hrană.
Din sângele meu se adapă bujorul sărbătoresc
şi limba lupului roşcovană sclipind.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Domnul

Veniţi la Domnul mântuirii
La Acel ce munţii a întărit
Nădejdea mea ş-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăţie
Ce dealuri face a sări.

Veniţi, că Domnul e scăpare
E locul ‘nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Şi viaţa n-are nici un rost.

Veniţi că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut şi va lucra.

Veniţi la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.

Veniţi. că somnul face dulce
Şi boale vindecă de tot
Veniţi la El, veniţi la Cruce
Veniţi că Domnu-I Savaot.

Pe aripi de vânt altul nu merge
Şi car din nori nu şi-a făcut
Păcatul altul nu va şterge
Nu e putere - este lut -.

Veniţi căci ziua e aproape
Şi în curând El va sosi
Veniţi la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românaş din Calafat: "Câinii vagabonzi din oraşul nostru sunt străini, sunt veniţi din Bulgaria: se cunosc după lătrat"

Dacă ar durea prostia,
Ar fi jale-n România;
Pentru cei din Calafat,
Ar fi chiar de ne-ndurat.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul prostiei (28 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel (un strigăt, o durere)

Eu, ştiu că sunteţi prea departe
Şi mă gândesc mereu la voi
Obstacolele şi vremurile toate
N-au fost impedimente pentru noi.

Anii petrecuţi împreună
Rămân o mărturie vie
Un vis, o amintire bună
Şi-n inimi numai bucurie.

De la noi, plecat-au oameni şi bunicii
S-a stins şi buna voastră mamă
Mă duc şi eu când rându-mi vine
Dar, asta oare ce înseamnă?

Aici au trăit bunii şi străbunii noştri
În vremuri bune ori supăraţi
De ce acuma voi şi cu copiii voştri
Să fiţi din ţară desrădăcinaţi.

Luaţi bine seama dragi intelectuali
Voi lucrători ori căpşunari
Că viaţa voastră acolo nu-i mai bună
Decât în vatra noastră cea stăbună.

Nu mai gândiţi la sărăcie
Ea va dispare dacă-i hărnicie
Uitaţi cu toţii visele şi filosofia
Veniţi acasă, mama noastră este România!

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Viflaiem

Creştinilor noi astăzi
Un praznic mare avem,
Ca să-l putem cunoaşte,
Veniţi la Viflaiem.

Că a născut în lume,
Pe-acel ce-l aşteptăm,
Maria Maica Sfântă.
Veniţi ca să-l vedem.

Pe paie între vite,
Isus este străin,
Să ducem şi noi daruri,
Veniţi la Viflaiem.

Să mergem cu păstorii,
Şi să îl prea mărim,
Că pentru noi El s-a născut,
Veniţi la Viflaiem.

Creştinilor noi astăzi,
Degrabă s-alergăm,
Spre-a noastră mântuire,
Veniţi la Viflaiem.

folclor românesc
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul PSD-eilor

cu dedicaţie lui P. Stănescu

Veniţi, veniţi cu toţi în capitală!
Să-i omorâm pe cei ce nu-s cu noi.
Ce dacă ne sunt fraţi, mare scofală!
Pentru partid facem civil război!

Veniţi, veniţi să ne-apăram penalii
Cu arma la picior, cu glonţ pe ţeavă
Cu toţii pregătiţi de represalii,
Să demonstrăm că suntem de ispravă!

Pe toţi acei ce ne sunt împotrivă
Chiar dacă-n ţară sunt majoritari
Că ne sunt rude, prieteni, deopotrivă
Să-i înecăm în sânge, noi suntem cei mai tari!

Că suntem idioţi, inculţi ce mai contează
La vot noi scoatem morţii din morminte
Să moară deci cei care nu votează
Cu noi, pe dictatorul Dragnea, preşedinte!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu (24 iunie 2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Şi privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvăşite;
Gândesc ce o să mai fie
Şi tristeţea mă cuprinde.

Pe măsuţa prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd şi lada îmbătrânită
Aşezată în colţ cu'n rost.

Unde eşti tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet şi geme.

E micuţul greieraş
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaş
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duşi departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.

Şi... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei şi ce sunt eu.
Ei ţărână...
Şi un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Şi cu somnul dispărut
Aud gâzele în şoapte
Şi tot cuget la trecut.

Unde eşti tată acuma?
Să-ţi sapi pomii din grădină,
Unde eşti tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-aţi trimis departe
Lăsând plugul şi plăvanii
M-aţi trimis să-nvăţ carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
Să mă ierţi o tată al meu
Şi tu scumpă mamă a mea
C-aşa-i viaţa şi lumea.

Unul naşte, altul moare
Într-un colţ din univers
Şi atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost şi ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii vagabonzi

Câini vagabonzi au fost mereu,
Chiar şi când încă trăiau Dacii,
Dar astăzi ei o duc mai greu,
Că-şi împart hrana cu săracii.

epigramă de Paul Constantin (24 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un neam, aparţinem unei singure ţări, numită dulcea Românie. Iubiţi credincioşi, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre româneşti. Ar trebui ca toţi să facem ce ne stă în putinţă, prin cuvânt şi prin rugăciune, să ştergem aceată lacrimă de pe obrazul patriei noastre. Am rămas singura ţară din Europa care nu-şi are toţi fiii săi acasă. Încă mai avem o fiică dincolo de Prut. Iubiţi fraţi basarabeni, vă îndemnăm să vă întoarceţi la Patria-Mamă, dar să nu veniţi singuri, ci să veniţi cu zestrea lui Ştefan cel Mare, ca să întregim neamul şi ţara noastră.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi ascultători! Veniţi în gara noastră mică! Poftiţi, căci viaţa e-o călătorie: Banale trenuri, vin mereu în gară / Scrâşnind pe şinele de timp uitate / Te îmbulzeşti, să nu rămâi pe-afară / Dar urcă numai cel ce dă din coate!... Aşa e-n trenul vieţii, din păcate! Vă invit şi eu la o călătorie... cu trenul de la ora 14. Sunteţi de acord? Da! Atunci... poftiţi în vagoane! Staţi, staţi aşa... nu vă-mbulziţi!... Ia să vedem, cine dă din coate?... Aha, dumneaei, dumnealui... Bravo! Bravo! Acum sunteţi în vagoane! Căci viaţa e ca un vagon... Poate că nu chiar pentru toţi, ci numai pentru parlamentari. Parlamentul nostru este ca un vagon!... Un vagon... de dormit... Diferenţa este că în vagonul de tren... dorm unii peste alţii. În parlament dorm unii lângă alţii. Şi nu se trezesc decât la casierie! Când îşi ridică leafa: Vorba proverbului: Somnul trece / leafa merge / noi cu drag dormim!

Corneliu Sofronie în Unda veselă, spectacolul "Trenul de la ora 14" (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popoarele sunt singure; noi suntem însă singuri din veci. Rătăcitori cu glia-n spate, n-avem unde pleca şi nici n-am putea. Popasul nostru e între dor şi zeflemea. Şi munca noastră: să tragem brazde sub un cer fără cer. E poezia negativă a infinitului mic..., e poezia unei ţări de chin şi madrigal.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clăcaşul

I

Oh! legaţi pentru vecie
De pămîntul unde stăm,
Plătim vecinică chirie
Şi pe apa care bem.
Nu avem nimic al nostru ;
Tot în preajmă e străin!
Venim rupţi din lucrul vostru
Şi dăm peste-al lipsei chin.

Ca un dobitoc de muncă,
Ca copaciul roditor,
Ca rodirea dintr-o luncă
Voi striviţi pe muncitor.
El şi fiii, şi soţie,
Boul, vaca şi viţei,
Toţi sunt zestre pe moşie:
Robi ai muncii, robi ai ei.

Sunteţi veseli cînd ne vindeţi
În arendă la cochinţi!
Camătă pe muncă prindeţi
Pruncilor de la părinţi!
Bătrîn, văduvă, copilul
Munca-le vă sunt datori ;
Şi sudoarea lor, suspinul
V-aprind setea de comori.

După ce, prin asuprire,
Stoarceţi, ca proprietari,
Veniţi iar, ca stăpînire,
Născociţi la biruri mari,
Ş-apoi v-aşezaţi pe jeţe
Jefuind ca dregători!
Zgripţori cu-ntreite feţe,
Jupuiţi pe muncitori.

II

Noi le suntem toat-averea.
Munca ne-o măsor cum vor ;
Fiii noştri l-e puterea,
Ş-aste mîini, comoara lor.
Ei trăiesc în nelucrare ;
Munca-ne de zece ani
Pun p-o haină de purtare,
P-un ospăţ, cu şarlatani.

L-a lor jicniţe, grînare,
Ca p-albine ne adun ;
Cînd sunt pline de mîncare,
De tot ce-are ţara bun,
Gonesc musca, înfund înfund uleiul.
Ne pun fum ca să fugim ;
Ei iau mierea, noi bordeiul
Gol ca palma lor găsim.

III

D-astăzi, munca-ne e-a noastră
Ş-o schimbăm pentru pămînt.
Mîncaţi voi ţărîna voastră!
Munca noi n-o dăm în vînt.
Şi, de vreţi s-aveţi cuvîntul,
De vreţi a vă domiri:
Este-al braţului pămîntul,
A-l lucra, nu a-i robi.

Pîinea, fierul o rodeşte ;
Tot cu fierul ne-o păstrăm ;
Ea e-a celui ce-o munceşte ;
Trîntorilor n-o mai dăm.
V-am cerut, de milă, dreptul
Cu tocmeală între fraţi.
Nu vreţi? Ni-l ţinem cu pieptul,
Şi veniţi de ni-l luaţi!

poezie de Cezar Bolliac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU STA DEPARTE

Nu sta departe de persoanele care greşesc, stai departe de persoanele care repeta aceleaşi greşeli.

Nu sta departe de persoanele care mint, stai departe de persoanele care îşi întăresc minciuna folosind alte minciuni.

Prietenii buni în viaţa sunt doi sau trei, restul sunt cunoştinţe iar, ceilalţi sunt populaţie.

Autor: Vasile Sbârcea

citat din Vasile Sbârcea (2022)
Adăugat de Vasile Sbarcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Dărâmă-te casă întârziată
Pe un mormânt de fată; în fumul răsturnat alene
În cer pătat şi în găini grăbite, ploaia ne trimite semne
Ai vrea să întâlneşti săraci cu păr cărunt, pomană să le faci

Sunt ochii tăi prea mari, sunt buzele tale reci
Oglinda o întrebi mai rar dacă placi
Aici sunt patru oameni întregi
Care pleacă în patru locuri străine

Pe drum sunt plantaţii de maci, sunt plopi fărâmaţi de fulger
Sunt poduri aruncate peste ape regeşti
Peste nisip galben ca pucioasa unde nici buruienile nu cresc
La poalele munţilor sunt sate noi şi curate
Cu păsări în curte, cu grădini de fructe
Cu clopotniţe, mori de vânt, curţi boiereşti
La marginea pământului sunt dealuri rupte
Sunt maşini de treierat şi hambare cu bucate

În gara cea mică unde singuri o să coborâm
Ne-aşteaptă bătrânul vizitiu
Tu o să mă-ntrebi de sate de hanuri din drum
De lucruri la care o să-ţi răspund nu ştiu

O să locium într-o casă acoperită cu stuf
Pe care berzele-şi fac cuibul
O să primim musafiri, o să mergem la primar, la şcoală
O să colecţionăm insecte din văzduh

În pădurea noastră sunt urşi, veveriţe, cerbi
Casa pădurarului e goală
De-acolo vedem tot satul
Şi aşteptăm poşta din Dumbrăveni

Şi merg fără sfârşit, în tren, cu o bolnavă de nervi
Cum n-aş putea ieşi din adâncimi de mlaştini şi de buruieni.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!