
Canon de suflet
Vântul mă bate,
Căci am greșit:
Am trei păcate
De ispășit.
La cel major,
Mi-e vijelie,
La cel minor,
Numai adie.
Jumate
Comis păcat:
Mă bate
Doar moderat.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (28 martie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Vântul nu bate
Motto:
"Nu se știe ca pământul
Dincotro va bate vântul"
Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Șuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca și cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum
Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Și vântul doar tace.
Ce știe vântul
Nu pot să știe
Nici apa vie
Și nici pământul.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Va mai bătea?
Bate vântul, dar nu se risipește iubirea
Bate ca un ciclon, dar căldura lui nu se risipește-n decor
Doar inimilor le scrie amăgirile
Bate cu pajiști, bate cu foc
Bate, dincolo de trupuri
Dar nu distruge frumosul din suflete
Bate, dar împrăștie vis, frumos, puritate
Bate și cu o aripă te lovește
Bate pentru a relansa sentimentul pur
Bate și va bătea în lumina de stele.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tace sufletul
Și își linge rănile
Bate doar vântul
haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul
Bate vântul
Inima mi-a rămas caldă ca atunci,
Precum un cer albastru
Când te voi mai îmbrățișa?
Bate vântul, ascultă-l! Înțelege-l!
E ca iubirea noastră mișcătoare, de ploi și de fluturi
Bate vântul iubirii!
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul
Bate vântul
inima mi-a rămas caldă ca atunci
ca cerul albastru
când te-am imbrățișat
bate vântul
ascultă-l!
înțelege-l!
e ca iubirea noastră mișcatoare de ploi si de fluturi
bate vântul iubirii.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocănească
Mărunt ca ploile de toamnă
Mi-e sufletul. Și vântul bate
Noian de frunze scuturate
Mi-s amintirile, măi doamnă.
Mai ud, mai greu ca niciodată
Mi-e trupul. Vântul s-a oprit,
Noian de codru desfrunzit
Mi-s amintirile, măi fată.
poezie de Marius Robu (2003)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună de miere
Când mă bate vântul,
Mă bate și gândul
Că mi-a venit rândul
Să străbat pământul.
Să fim împreună,
Să-mi adormi pe mână,
Luna să rămână
Plină și nebună,
Mută de mirare,
Clepsidră cu miere
Ce pică-n tăcere
La noi în uitare.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (12 iulie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bate vântul
Sub tălpile iubirii
Mă simt o frunză
haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bate vântul
Mi se usucă fața
Plină de lacrimi
haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacii
Primăvara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Speranța.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Și mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.
poezie de Marieta Măglaș
Adăugat de Marieta Măglaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea bate ca vântul
Din cer să fac aș vrea catarg
Să pot împinge tot pământul
Pe marea visului, în larg.
catren de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bate vântul, bate vântul și bate așa de tare încât mi-a uscat lacrimile înainte de a fi rostite.
Paul Butnariu (30 iunie 2010)
Adăugat de Paul Butnariu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Colțul iubirii
Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude și sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.
Zori de zori îmi scapătă credința,
Despre ce nu știu ce să mai scriu
Și m-acomodez cu neființa
De parc-aș fi fost vreodată viu.
Reacționez la nepăsare
Tot mai rar și parcă tot mai stins;
Prea puțin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.
Bate vântul, primăvara vine
Și bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneși, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.
Iarba va crește fără s-o aud,
Și-n ochii mei va fi doar verde crud.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea bate rău cordul
Iubirea noastră bate, rea, corduri,
La cele două, sigur, mă refer,
Ce prin artere pulsează noduri,
Venele noastre-s albe de la ger.
Iubirea noastră bate un rău cord:
Inima mea, taler cu două fețe;
Cu ea nici ea nu este de acord,
Și-o dă cu foc afară, să înghețe.
Iubirea noastră bate un record
Al rezistenței jarului în scrum;
Cu ea nici noi nu suntem de acord,
Iar fără ea, nu suntem nicidecum.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude și sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.
catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna sufletului
E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenușiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
și printre vântoase răzbate...
Treptat gândurile plouate
se-apropie de șemineu
și stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....
Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coș se întoarce iar fumul
și bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...
E toamnă... iar vântul tot bate....
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Voința...
Bate fierul cât e cald
Să scoți clipa de smarald,
Bate-l tactic și cu forță
Să poti duce-a vieții torță,
Fie-ți cerul nicovală
Iar scânteia chibzuială
Și ciocanul libertate
Bate fierul, bate, bate....
Bate fierul cât e roșu'
Fără să-ți cânte cocoșu',
Hodine-te în culise
Fi ferice printre vise,
Ține cu dinții de el,
De fierul care-ți este țel,
Un tezaur de dreptate,
Bate fierul, bate, bate!...
Nădușeala dă răzbire,
Bate fierul... cu iubire!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (1 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epigrama - gen minor?
Un pixulist cu ifose și ticuri
M-acuză că-mi pierd vremea cu nimicuri.
El nu știe că nu-i deloc ușor
Să fii mereu major, în gen... minor!
epigramă de Ion Cănăvoiu din Cobra regală (1994)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

(Ne)firesc
Bate vântul, frunza pică,
E firesc, la o adică,
Și la fel e de firesc
Faptul că îmbătrânesc.
Nefiresc din cale-afară,
E că timpul nostru zboară
Ca o frunză tremurând
În al toamnei vânt, oricând,
Nu doar toamna, ca frunzișul,
Ci și când e secerișul,
Când zăpezile, firesc,
Se pornesc sau se topesc...
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La geamul meu
la geamul meu nu bate nimeni..
doar noaptea-n somn pare s-aud
același glas venit din vremuri
de demult
la geamul meu nu bate nimeni
se scutur crengile de nuc
când vântul este prea puternic
și-l ascult
la geamul meu nu bate nimeni..
doar razele de lună reci
îmi spun acum... că niciodată
nu mai treci.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!