Se duc bătrânii
Se duc bătrânii
se tot duc
Rămânem noi, semințe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veșted și năuc.
Se duc bătrânii am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.
Se duc bătrânii lutul lor
Îngrașă brazda ce hrănește
Făpturi grotești, cu ochi de pește
Ce merg pe loc, fără vreun spor.
Se duc bătrânii cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generație drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul demn.
Se duc bătrânii ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Și-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu și scrum.
Se duc bătrânii
se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină și lumină
Lăsându-ne deștepți dar singuri cuc.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
| liada [din public] a spus pe 16 septembrie 2010: |
"Se duc bătrânii
se tot duc..."
E adevarat, se duc batranii si ne lasa cum spuneti dumneavoastra, mai destepti dar eu as zice mai saraci...Si bine ar fi sa ne ducem in ordinea venirii, caci invers e cea mai cumplita durere din lume.
Ma bucur ca v-am "descoperit", ma bucur ca exista oameni ca dumneavoastra. Va doresc sanatate! Gandul inalt si inima cea buna! |
| B. Ioachim [din public] a spus pe 18 septembrie 2010: |
| Mii de multumiri! |
| liada [din public] a spus pe 20 septembrie 2010: |
"Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o știu cuvânt după cuvânt,
Petale vii și tinere de flori, -
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecați departe,
De cei ce nu mai sunt.
Și răsfoind cu mâini șovăitoare,
Într-un târziu, de dorul NIMANUI,
Din cartea veche-mi cade-o floare:
Suntem mereu tot mai puțini sub soare,
Și tot mai mulți sub iarba câmpului..."
Cu siguranta veti recunoaste versurile, dar am apelat la ele, eu neavand acest dar(har)...
Ce poate fi mai dureros decat pierderea unui OM? Pierzi un obiect, pierzi un ban, rana nu e asa de dureroasa, se vor recupera,...dar nu se poate compara durerea atunci cand pierzi un suflet... |