Şi câinele iese din iarnă, dar numai pielea lui ştie cum.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion: Mi-am pierdut câinele şi nu ştiu ce să fac ca să-l găsesc.
Prietenul: Dă un anunţ la un ziar.
Ion: Păi, câinele nu ştie să citească!

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trage boul, numai pielea i-o ştie.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele ştie, dar nu ştie că ştie.

citat din Pierre Teilhard de Chardin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Nu cresc copaci şi flori pe muntele de sare?
Cum iese apa din pământ?
Cum iese soarele din mare?
Ce-nseamnă "să mă credeţi pe cuvânt"?

Cum iese planta din sămânţă?
Stejarul dintr-o ghindă-atât de mică?
Când eraţi mici, vă atingea bunica?
Ce poate să-i provoace unui tată frica?

Unde-i cişmeaua de la care curge lapte?
Cum se cuprind tablourile-n ramă?
Cum zboară un elicopter?
Cum iese un copil din mama?

De ce e dudul plin de dude negre?
De ce e corcoduşul plin de spini?
Cum se imprimă vocile pe bandă?
Rechinii pui sunt pui, sau tot rechini?

Când un avion în aer explodează,
Şi arde, ce se-ntâmplă cu pilotul?
De ce pe cer sunt stele numai noaptea?
De ce copiii vor să ştie totul?

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele aprioric

Nu avea nimic
din experienţa câinelui
niciodată până atunci
nu i se mai întâmplase
să fie câine

bulgăre galben
de raţiune
îi părea mămăliga

lătra

că iarna
nu înseamnă numai iarnă

o coadă stufoasă
îi creştea
independent de voinţa lui

hau hau hau

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

Oare ştie Parlamentul
Că atunci când este ger
Din tot apartamentul
Cel mai cald e-n frigider?

epigramă de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa din orzoaică

Mama bătea păstăile cu tata
morţii umblau după preot prin sat
câinele pocnea din aripi
moi de aluat.
Era cald ca-n orice iarnă
unde vacile te pasc
pe carpetă eram răpit
de un evantai.
Mama vorbea o limbă necunoscută
Tata abia mai vorbea
Luna era necrescută
Iar câinele trăia şi se bucura.
Atunci am cântat la beci prima oară
am întins corzile pe casă
am băgat câinele sub masă
şi-am îmbrăţişat soba în loc de vioară...
Câmpul alerga după melci
iar nuferii dădeau în orzoaică.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea în munţi
Câinele adulmecă
O urmă de cerb.

haiku de Mihail Mataringa (8 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile în sat

Când iese câinele în stradă
Şi latră înfiorător,
Trezesc din somn nevasta-ndată
Şi-o rog să-mi fie translator.

epigramă de Ion Ciobanu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iarna

culorile se şterg. viaţa dispare suspendată în neant
şi-n jur e doar zăpadă. curată. fără urme, fără durere
aşa că viitorul ţi-l alegi şi pleci să-l găseşti

amintirile se şterg, uitările se pierd în zăpadă
şi doar tăcerea te învăluie cu glasul ei cald
aşă cum numai moartea mai ştie să ţi se strecoare în suflet

viaţa naşte din iarnă şi sfârşeşte în iarnă
alb şi fără cicatrici apari lăsându-ţi aripile la intrare
şi la fel de alb, te strecori, pierzându-te pe cărări neştiute

apară-mă de mine însumi, invelindu-mă cu uitarea ta iarnă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlă câinele

lup în cuşca jandarmilor
reţinut ilegal peste noapte
de noapte stă până spre dimineaţă
cheamă soarele să încălzească
oraşul chircit de somn urlă
alături de fraţii lui din pădure
deranjează colecţia de purici toamnă -
iarnă parazito hematofagă
de talie prea mică pentru ochii
care nu poartă ochelari
urlă câinele şi caută luna
din priviri să fie în trend

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie în vis de iarnă

A nins cu pletele lui Dumnezeu,
e o cărare de iubire
între inimile noastre,
o linişte adâncă
ca somnul unei căprioare
la sânul pădurii...

Ce frumoasă icoană
crăpată de ger,
îmi eşti între viaţă şi moarte,
femeie în vis de iarnă,
tremurând toată sub pielea mea...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele... este prietenul omului. Însă de ce oare? Pentru că...​ Câinele nu judecă lucruri, aspecte sau oameni. Pentru el, iubirea este​ infinită şi necondiţionată. Fără întrebări, fără a analiza. Doar iubeşte!​ Un câine ştie să zâmbească!​ Zâmbeşte. Zâmbeşte. Şi iar zâmbeşte. Ca om fiind, ajungi să te molipseşti. Zâmbeşti şi tu, dragă omule. Ajungi să te bucuri şi tu lângă câinele zâmbitor..​ Omul a uitat, câinele îţi reaminteşte...​ Să zâmbeşti. ​Ca bebeluş fiind, ai zâmbit. Aşa de mult încât reuşeai să bucuri sufletele oamenilor "mari". Pentru că "adulţii" au uitat să zâmbească, e nevoie ca o fiinţă nouă, cum este bebeluşul, copilul sau câinele, să îi reamintească de ce suntem în această viaţă.. SĂ ZÂMBIM. Cu faţa, însă şi cu sufletul!

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele meu latră uneori. Mental îţi poţi imagina cum arată câinele meu. Dar nu ţi-am spus tipul de câine pe care îl am. Poate tu ţi-l imaginezi pe Toto, din "Vrăjitorul din Oz". Dar te avertizez, câinele meu este întotdeauna cu mine...

citat din Jack Nance
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un stih străin

Fericit cine a călătorit ca Odiseus.
Fericit dacă în ceas de plecare simţea puternica
armătură a unei iubiri, în tot trupul,
ca venele-n care vuieşte sângele.
Iubire cu nesfârşit ritm, invincibilă
ca muzica şi eternă
fiindcă s-a născut când ne-am născut şi, de murim,
nici noi nu mai ştim că ea moare şi nici lumea
nu mai ştie. Pe Domnul Îl rog să pot spune, într-o clipă
de rară fericire, care e-această
dragoste.
Stau uneori împresurat de străinătate
şi aud glasul ei îndepărtat ca un clocot
al mării unit cu furtuna.
Şi mi se arată în faţă iar şi iar
năluca lui Odiseus cu ochii înroşiţi
de sarea talazurilor
şi de vastul dor de-a vedea din nou fumul
ce iese din căldura casei lui
şi câinele îmbătrânit de aşteptare în faţa porţii.
Măreţ e Odiseus murmurând în barba-i
albită
cuvinte ale limbii noastre
aşa cum se vorbeau acum trei mii de ani.
Întinde o palmă bătătorită de funii
şi cârmă, cu pielea tăbăcită de vânturi
uscate,
de arşiţe şi zăpezi.

poezie celebră de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dama cu căţelul

Că e iarnă, că e vară,
Frig sau soare arzător,
Scoate câinele afară...
(Fiara-i în interior!).

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemi câinele şi el va face totul ca să ajungă la tine. Câinii vor să te mulţumească. Chemi pisica şi atitudinea ei va fi: "Dar mie ce-mi iese?"

citat din Lewis Grizzard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cravaşe iese fum

Creşte bârfa ca urzica
Lângă margine de drum,
Într-o rană a iubirii
Sunt cravaşe, iese fum.

Stă cu braţele în cruce
O duduie bârfitoare,
Pe la ea trecut-au mulţi
Pentr-o clipă-nălţătoare.

Şi nu-i pasă. Ea-i femeia
Tocătoare de iubire,
Are tact, ştie să pună
Şiretlicu-n tăinuire.

Bârfa creşte, ea o creşte,
Chiar la margine de drum
Şi când jură că-i cinstită
Din cravaşe iese fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care intuieşte frământările unui artist, ştie că eşti un singuratic, şi ştie că solitudinea ta este o jertfă aleasă conştient. El ştie că numai astfel reuşeşti să ai timp destul, pentru că ai nevoie de el numai pentru tine. Ştie că a fi în două lumi deodată este unul dintre cele mai grele lucruri pe lumea asta.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!