Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu ştiam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu ştiam ce-i muntele, sau marea.

Însă gustul vieţii era bun
Râdea-n soare iarba după ploaie
Jubilam de Paşte şi Crăciun
Puneam cele mai curate straie.

Plutea, ca un duh, în mahala
Farmecul discret al sărăciei
Îngerul cu spadă ne veghea
N-am fost sclavi păcatului trufiei.

Voi ne-aţi îndrumat să ne rugăm
În genunchi, aşa cum se cuvine
Lui Iisus credinţă să-I jurăm
El să ne înveţe ce-i mai bine.

Lui să-I mulţumim înlăcrimaţi
Că nu ducem lipsă de nimica.
Două surioare şi trei fraţi
Inimi mari, ce n-au ştiut ce-i frica.

Azi dau filmul vieţii înapoi
Să pricep secretul casei noastre:
Se rugau părinţii pentru noi
Domnul să ne scape de dezastre.

Nu există scut mai minunat
Decât rugăciunea cea smerită
Şi o viaţă fără de păcat -
Iar răsplata fi-va înzecită.

Le spun tuturor să fie drepţi
Din puţinul lor să facă daruri
Toţi ateii cred că sunt deştepţi
Însă dracul i-a jucat la zaruri.

Îmi e dor de cei neprihăniţi
De la ei îmi iau şi azi putere...
Unde sunteţi voi, părinţi iubiţi?
Mă primiţi la masa de-nviere?

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 martie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la chestiune inutilă

Băi, ce-i? Voi sunteţi idioţi
Să vă votaţi, ca voi, tot hoţi
Şi apoi să le strigaţi "Hoţie!",
Când voi o practicaţi? Prostie!

Tot plângeţi, fals înlăcrimaţi,
Că sunteţi desconsideraţi,
Când voi corupţia iubiţi...
C-o practicaţi de când vă ştiţi!

Nu-i clar că sunteţi cu toţi mentori
Şi cei aleşi vă sunt doar vectori
De toate relele, ca fraţi...
Că de-aia şi-i numiţi, votaţi?

Ce dracu, nu vă e ruşine
Să vă întrebaţi de unde vine
O lume ce predă "Înşeală!"...
Minciuni... fondante, în poleială!!!

Eu nu am nicio îndoială!
Doar ipocriţii o dau... plesneală?!...

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplata faptelor

RĂSPLATA FAPTELOR

Am învăţat prin viaţă să fac bine,
să nu spun "Nu!", chiar şi când mi-era greu,
de-a onora aşa cum se cuvine,
promisiunea sufletului meu.

Prin omenie triumfa voinţă
şi îmi încununa cuvântul dat,
că-n fapte punean suflet şi credinţă,
pentru izbânda celui ajutat.

Am insistat peste a mea putinţă,
când dificultăţi am întâmpinat,
că mai mare mi-ar fi fost suferinţă,
de rana în suflet dezonorat.

Putere îmi luam din rugăciune
şi-n semnul crucii puneam speranţă.
Să am mulţumirea faptelor bune,
mi-aş fi dat şi o parte din viaţă.

De îmi erau rude sau simplii străini,
nu pregetam, mereu să fac bine.
Ajutam cât puteam şi din bani puţini,
pe cei şi mai sărmani decât mine.

Nicicând nu am aşteptat vreo răsplată,
aşa cum ar fi fost omeneşte.
Nădăjduiesc a fi îndestulată,
la Domnul, când viaţa se sfârşeşte.

Acum cred proverb ce-mi spuneau părinţii:
"Până la Domnul e cale lungă!
Te judecă şi te condamnă sfinţii,
Până la Rai, sufletul s-ajungă!"

*Din colecţia "Poezia de azi"
30 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezia de azi (30 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincioşilor

"Voi sunteţi copii" (Romani 8:14)

Credincioşii chiar şi vii
Sunt ai Domnului copii
Au primit prin Sfânta vrere
Un Duh nou de înfiere.

"Voi sunteţi sfinţi" (Romani 1:7)

Cei chemaţi poate nu ştiţi
Voi Îi sunteţi preaiubiţi
Chemaţi, voi ca sfinţi să fiţi
Har şi pace să primiţi.

"Voi sunteţi mlădiţe" (Ioan 15:1)

Eu sunt Viţa, vi s-a spus
Chiar de Domnul nost' Isus
Voi mlădiţe-n roade pline
N-aveţi roade? Nu e bine
O mlădiţă curăţită
Pentru roadă-I pregătită
Fără de roadă şi-având pată
O mlădiţă e tăiată
Tatăl Sfânt la a Lui vrere
Face mlădiţei tăiere.

"Voi sunteţi lumină" (Filipeni 2:14)

Curăţiţi fiţi, fără vină
Fiţi pe lume o lumină
Puşi în lumea rea voi ştiţi
Printre ea să străluciţi
Cetate pe munte fiţi (Matei 5:14)
De unde să străluciţi.

"Voi sunteţi sare" (Matei 5:13)

Sarea bună şi curată
E atunci când e sărată
Făr' puterea de-a săra
Sarea se va lepăda
Când nimic bun nu mai are
E vreun rost pentru păstrare?
Va fi sigur lepădată
În picioare a fi călcată.

"Voi sunteţi epistole" (2 Corinteni 3:2)

Epistole ce nu înşeală
Nu scrise doar cu cerneală
Nu scrise-n table de piatră
Ci cu Duh-Arvună dată.

"Voi sunteţi preoţi" (Apocalipsa 1:6)

Sunteţi preoţi pe lume fraţi
Ca şi preoţii să lucraţi
Cuvântul de nu răspândiţi
Puteţi voi preoţi să fiţi?!...

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul poeţilor

Sta Dumnezeu, pe gânduri dus:
Oare ce-ar fi să-şi cheme fiii?
Şi i-au venit pe rând, pe rând,
Precum se-ntâmplă cu copiii.

La fete le-a dat chip frumos,
Să fie-aşa, ca nişte stele,
Un trup mlădiu şi glas duios,
Curiozitate-n toate cele.

Băieţilor le-a spus:,, Deştepţi
Aş vrea să fiţi, s-aveţi putere.
Ascultători, lucizi şi drepţi,
Să nu uitaţi vorbele mele!"

Şi au crescut... I-a înzestrat
Pe unii cu puterea minţii,
Pe alţii, meşterind ciudat.
I-a privegheat, cum sunt părinţii.

Şi printre ei au fost rebeli
Copii ce au clădit regate,
În versuri rămânând fideli,
Convinşi că orişice se poate.

- N-am să vă dau averi şi bani,
Deci nu veţi moşteni pământul.
Sunteţi boemi... Cu har, prin ani,
Vă veţi împodobi cuvântul.

Mai dragi îmi sunteţi dintre fii...
În viaţă să aveţi iubire!
Să vă-nălţaţi prin versuri vii
Iar darul meu e nemurire...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

Bogaţi n–au fost niciodată,
În schimb buni şi muncitori,
Şi nu cred că–n viaţa toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără să cunosc motivul,
Anii–au trecut în neştire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ţi fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Şi spune–le că mi–e dor.

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi

Voi sunteţi ne-ntinata bucurie
Ce a trimis-o Domnul pe pământ,
Voi sunteţi stropi divini de veşnicie,
Iubirea întrupată în cuvânt.

Voi sunteţi marea binecuvântare
Primită-n dar de pântecele sfânt
Al mamelor de viaţă născătoare
Ce au făcut cu pacea legământ.

Voi sunteţi crezul nostru în mai bine,
Speranţa zilelor ce vor urma,
Convingerea că vă vor fi senine,
Că orice rău, iubind, îl veţi curma.

Voi sunteţi răsăritul dimineţii,
Sărutul blând al ploilor de vară,
Voi sunteţi înflorirea tinereţii,
Sunteţi superba noastră primăvară.

Prin voi se naşte iar eternitatea,
Privindu-vă, simţim că-ntinerim,
Sădiţi în noi candoarea, bunătatea,
Credem în voi, doar pentru voi trăim!

(La mulţi ani binecuvântaţi tuturor copiilor, tuturor adolescenţilor!)

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciune,
Eu nu pot să-ţi scriu,
Că sunt încă mică
Şi carte nu ştiu.
Dar îţi scrie acuma
Sora mea, Florica,-
Noi în anul ăsta
Nu-ţi cerem nimica,
Şi de poate-n traistă
N-ai daruri destule,
Din ce-avem noi, uite,
Ia-ţi-le şi du-le
De le dă prin case
De părinţi sărmani,
Sau pe-acolo unde
Sunt copii orfani.
Şi, de poţi, pe urmă,
Tare te rugăm:
Să ne spui şi nouă
Unde să-i cătăm,
Ca să le mai ducem,
Până vii tu, iar,
În tot anul ăsta
Câte un mic dar.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Moş Crăciun din cer de sus
Multe daruri ne-ai adus,
Nu cred că te vei supăra
De îţi voi cere ceva...
Tu stai mândru între sfinţi
De-i vedea pe-ai mei părinţi...
Cu ce oare am deranjat,
De singurea m-au lăsat
Si mi-au dat o viaţă amară
Cum e frunza de secară.
Nu îţi cer daruri, jucării,
Cum o fac ceilalţi copii,
Bani, palate sau avere,
Doar un strop de mângâiere...

Nu îţi cer palat de gheaţă,
Mama să mă strângă în braţe,
Iar în noaptea de Ajun
Capul pe piept să îl pun,
Inimă ce rău mă doare,
Nu am pic de alinare...
Copiii ce au de toate
Mă privesc cu răutate,
Sunt văzută-n ochii lor
Precum Iov, un cerşetor,
Ce-l batjocoreau păgânii
Şi pe răni îl lingeau câinii...
La viaţă i-am dat simbrie
Propria copilărie.

Moşule, îţi cer iertare
De te-am supărat prea tare,
Ştiu că ai o carte mare,
La toţi le dai ascultare
Gându-e la fiecare, după a ta îndurare
La cei bătrâni după fapte,
Daruri, spor şi sănătate,
La mame le-ai dat blândeţe, mângâiere sufletească,
Sunt puţini copii ce au parte de iubire,
De un fericit destin, fiind cadoul lor divin,
Viaţa nu-i decât minuni.
E lacrimi, dar şi spini,
Îndurare doamne, Amin!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staţi...

Români... prieteni buni şi fraţi
Ce departe sunteţi plecaţi
Vă rog să mă ascultaţi
Dacă ne iubiţi, să ne protejaţi

Ne iubiţi şi vă iubim
Dorim să mai trăim
Acasă să nu veniţi
Nu suntem pregătiţi

Pentru voi, noi ne rugăm
Să fiţi feriţi de rău
Sănătate la copii şi părinţi iubiţi să dăm
Servim ce găsim la noi, cumpărat din banul tău

Să ne rugăm, să ne protejăm
Iubita mea... Iubitul meu
Să depăşim acest moment greu
Române, rămâne să ne întâlnim, când ajută Dumnezeu...

(Mesaj de la Florin Găman)

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţii

Când scoţi javrele din ignoranţă şi amorţeală
Se gândesc să mai facă o casă,
Să mai culeagă după urma ta o boabă
Ca apoi să te trădeze ca i-ai ajutat
Şi scuipă unde au lins ca sa lingă unde au scuipat.
Atunci le arunci un prânz verde
Ca sa înveţe să fie oameni şi de praz agăţaţi
Zboară legaţi pe tărâmuri....
Şi copiii atârnaţi şi afirmaţi
pe o frunză de praz
Şi uite aşa lupta pentru copiii lor
Dându-le educaţie de doi lei, trădători şi laşi.
Aşa bunici, aşa copii şi nepoţi. Aşa părinţi, aşa copii!
Ruşine vouă javre ordinare!
Doar bani pentru voi au valoare mare
În rest sunteţi doar nişte oameni bolnavi
La trup şi mai ales la suflet.
Voi nu aveţi Dumnezeu, atei ca şi netoţii voştri
Îmi este silă de voi, lichele, că sunteţi ca ai voştri taţi!
Doar bani visaţi ca să fiţi la putere
Şi legea firii să o ignoraţi,
Dar Dumnezeu mi-o fi pe plac
Şi o să primiţi ce meritaţi
Să lingeţi ce neamul vostru de şacali a scuipat.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este Domnul?

Dragoste nepieritoare
Adevăr, Lumină, Soare
Creator de Univers
Al cuvântului scump vers
Luceafăr din Răsărit
Omul ce a pătimit
Izvorul ce dă iubire
Şi mult aşteptatul Mire.
E Stăpân al veşniciei
Părintele bucuriei
Îndurare şi Cuvânt
Cel mai mare şi mai sfânt
E izvor ce dă viaţă
Luceafăr de dimineaţă
Tată iubitor şi bun
Şi al florilor parfum.

E Stăpân al întregii lumi
Soarele din vârf de culmi
Far ce-i pus la mal de mare
A creştinilor cărare
Pavăză, Paloş, Scut
Pentru toate început
Păstor care paşte turma
Începutul e şi urma.

Stâncă ce-i în larg de mare
Turnul nostru de scăpare
Sprijinitor a vieţii mele
Sângele ce-o să mă spele
Stânca mea ocrotitoare
Unde îmi găsesc salvare
Turnul şi Ocrotitorul
Ziditorul, Creatorul.

Domnul e cetatea mea
Raza dulce ce mă ia
El este nădejdea mea
Ajutor ce m-o scăpa
E izvor de înţelepciune
Multe câte nu pot spune
Cel ce-I cu putere încins
Mare şi de necuprins.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut în viaţă trei interese majore. Primul a fost Medicina – ştiam cu claritate, nu ştiu de unde, dar ştiam - că sănătatea deplină este perfect posibilă pentru fiecare cu zero costuri. Asta a fost căutarea mea. Un alt interes a fost Politica – să aduc înapoi puterea în mâinile omului – nu în ale ţărilor, nu în ale Bisericii, nu în ale guvernului. Toate astea sunt false suveranităţi. Adevărata suveranitate este sufletul din interior. Al treilea interes a fost Spiritualitatea. Căutam Absolutul, cea mai înaltă autoritate, Marele Şef. Şi l-am descoperit în mine, este Spiritul divin creator. Aceste trei preocupări au căpătat sens împreună. Iar soluţia a fost suveranitatea individuală.

Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, de ce "habar n-am?..."

Zi de vară, zi cu soare,
Iau nepotul la plimbare;
La trei ani se crede mare,
Mereu pune o-ntrebare:
- De ce am ieşit pe stradă?
- Vrem ca lumea să ne vadă...

- De ce lumea să ne vadă?
- Că suntem şi noi pe stradă;
Uite-l şi pe Peticuţă,
Ne salută c-o lăbuţă.
- De ce Peticuţă are
Pete negre pe spinare?

- El aşa a arătat
De pe când a fost fătat...
- De ce taie nenea iarba?
- Fiindcă creşte ca şi barba...
- De ce creşte barba, buni?
- C-aşa este rostul lumii...

- Şi tati îşi "taie" barba,
Să nu crească ca şi iarba.
De ce-i barbă pe bărbie?
- C-aşa e făcut să fie...
- Barba creşte şi pe nas?
- Nu.(C-atât a mai rămas!)

- Şi de ce nu creşte, buni?
Iar îţi spun, e rostul lumii...
- Dar de ce, de ce-i aşa?...
Şi-ncercând să-i spun ceva,
Îi răspund, nitam-nisam:
- Fiindcă... fiindcă... habar n-am!

Se gândeşte puţintel
Şi-nţelept mă-ntreabă el:
- Buni, de ce "habar n-am?"
Asta chiar că nu ştiam!...
Şi tăcurăm amândoi.
Dar revine el, apoi,
Din senin, nitam-nisam:
- Spune-mi, de ce "habar n-am?"...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (7 august 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!