Am avut în viață trei interese majore. Primul a fost Medicina știam cu claritate, nu știu de unde, dar știam - că sănătatea deplină este perfect posibilă pentru fiecare cu zero costuri. Asta a fost căutarea mea. Un alt interes a fost Politica să aduc înapoi puterea în mâinile omului nu în ale țărilor, nu în ale Bisericii, nu în ale guvernului. Toate astea sunt false suveranități. Adevărata suveranitate este sufletul din interior. Al treilea interes a fost Spiritualitatea. Căutam Absolutul, cea mai înaltă autoritate, Marele Șef. Și l-am descoperit în mine, este Spiritul divin creator. Aceste trei preocupări au căpătat sens împreună. Iar soluția a fost suveranitatea individuală.
Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre țări
- citate despre înălțime
- citate despre viață
- citate despre sănătate
- citate despre suflet
- citate despre spiritualitate
- citate despre religie
- citate despre posibilitate
- citate despre politică
Citate similare
Există o singură boală: frica. Singura boală! Și întotdeauna am să spun asta, pentru că știu că sănătatea perfectă este posibilă pentru oricine cu zero costuri. Asta e! Vindecă frica. E singura boală.
Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre perfecțiune, citate despre medicină, citate despre frică, citate despre existență sau citate despre boală
Ne-am fost...
Mi-ai fost și muză, dar și scuză
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost și râset, dar și plâns,
Ți-am fost "mușcat de buză".
Mi-ai fost și lună, dar și soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristețe, dar și bucurie,
Ți-am fost ce ai vrut la picioare...
Mi-ai fost și înger, dar și necurat,
M-ai luminat, dar și întunecat...
Ai fost bordei, dar și palat...
Ți-am fost ce am, ce ai visat.
Mi-ai fost gând negru, dar și alb,
Mi-ai fost și ploi, și curcubeu...
Ai fost și "noi", și "tu", și "eu",
Ți-am fost ce ai avut mai dalb.
Mi-ai fost și minus, dar și plus,
Ne-am înmulțit, ne-am împărțit...
Ai fost și nou, dar și-nvechit,
Ți-am fost ajuns și neajuns.
Mi-ai fost și-ntreg, dar și pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost și viață, dar și moarte,
Ți-am fost ce nu o să-ți mai fiu...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre râs
- poezii despre plâns
De când mama dracului a fost nenorocitul de politician interesat de "sănătatea oamenilor", când singurul interes a fost pentru propria lui minte, mai exact Pentru Propriul lui interes? Piei Satană! Prostii, naivii, chiar cred că sunt interesați să îți facă ție șosele - de ce dracu trebuie să plătești 100 ca să lucreze, cinci, nu știu spitale, medicamente pentru bătrâni, pensii, etc,. Rahat cu apă rece! Mintea, domnilor, e interesată doar de propriile ei gânduri, nu mai poate ea de vulg...
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre draci, citate despre șosele, citate despre prostie, citate despre plată, citate despre pensie sau citate despre naivitate
Departe de a mă fi simțit singur sau abandonat, m-am simțit ca o parte din ceea ce a avut loc pe suprafața lunară. Știu că aș fi mincinos sau nebun dacă aș spune că am avut cel mai bun loc dintre cele trei de pe Apollo 11, dar pot spune cu sinceritate că sunt perfect mulțumit cu cel pe care l-am avut. Acțiunea a fost structurată pentru trei oameni și consider a treia parte din mine la fel de necesară ca celelalte două. Nu vreau să neg un sentiment de însingurare. Este aici, întărit de faptul că legatura prin radio cu Pământul se termina în momentul în care dispăream dincolo de lună, eram singur atunci, cu adevărat singur și absolut izolat de orice formă cunoscută de viață. Eu sunt ea.
citat din Michael Collins
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre sinceritate, citate despre radio, citate despre nebunie, citate despre mulțumire, citate despre minciună sau citate despre adevăr și minciună

Prieteni pe viață
eu am fost primul
tu ai fost al doilea
el a fost al treilea
el
spune că a fost aici înainte ca eu să-mi scriu poezia (?!)
ca
tu să nu o citești
și
să rămânem așa
prieteni pe viață
prieteni în ceață
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre poezie sau poezii despre lectură
Guvernatorul meu este sufletul meu. Sufletul meu nu are legi. Are propria sa direcție, știe unde merge, eu sunt un suflet într-un trup fizic. Eu sunt sufletul. Sufletul este divin, desăvârșit, atotputernic. Și sufletul știe Adevărul. Orice altceva este minciună, este falsitate. Sufletul este real, este adevărat. Doar îmi ascult sufletul, mă supun lui. Totul este atât de simplu. Nouă ne place să complicăm. Dar nu e nimic complicat. Doar ascultă sufletul.
Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr, citate despre trup și suflet sau citate despre legi
Hitalski: Numele meu este Hitalski, Elmo Hitalski. Um, sunt eligibil pentru o promovare și vreau să știu câte șanse am.
Charles: Hitalski, Hitalski. Da, îmi aduc aminte de numele tău.
Hitalski: E bine.
Charles: Nu, e rău. Corectează-mă dacă greșesc. Ai fost arestat de mai multe ori. Ai fost implicat în încăierări, distrugeri de proprietate.
Hitalski: Toate astea au fost conflicte de personalitate.
Charles: Față de un jeep?
replici din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greșeli sau citate despre automobile
Aceasta este Ortodoxia. Ea nu ar fi avut nici o șansă în istorie, dacă ar fi fost să iubească pe prieteni. Ea a avut numai dușmani în istorie. Aceștia erau toți cei care au fost îngăduiți de Dumnezeu să vină și să pună la încercare câmpia nesfârșită a credinței otrodoxe. De aceea a și rămas ortodoxă, pentru că a fost muncită, a fost ispitită îngrozitor. Ea a fost tăiată în fiecare zi.
Ion Buga în Predici, volumul II
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ortodoxie, citate despre vinovăție, citate despre prietenie, citate despre prieteni și dușmani, citate despre iubire, citate despre istorie, citate despre dușmănie, citate despre Dumnezeu sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viața. Și ca prieten, l-am rănit foarte mult și nu m-am simțit mai puțin vinovată în aceste trei luni. Așa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd șirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări și oceane nu au reușit să o zdruncine și nici nu o să las nesiguranța ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Și din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.
replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seară, citate despre ocean, citate despre nesiguranță sau citate despre inimă

JOACA CU TIMPUL
Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineață,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Și să îmi dau seama
Unde și în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar știu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Așa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Și mă trezesc gârbovită
Și cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorințe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va și mâine?
poezie de Luci Țunea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre jocuri, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre prezent, poezii despre dorințe sau poezii despre dimineață

Am fost populară și nepopulară. Am fost iubită și disprețuită și știu cât de fără sens sunt toate astea, de aceea mă simt liberă să îmi asum orice risc îmi doresc.
citat din Madonna
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate sau citate despre dorințe
Voi așterne aici Sinele meu Divin
Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod și nemeritat
În trupuri pline doar de mațe și sânge
În care lupii urlau de foame și sete.
Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai știut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simțit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Și nu de momentul prezent atât de dureros.
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primește doar puritate
Și nu se poate îmbrăca decât cu haina simplității
În care necazurile și anii bătrâneții nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire și pentru iubirea față de El.
poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vestimentație, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge sau poezii despre plăcere

Am fost poet
Am fost poet fără să știu
Și asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să știu, cu normă-ntreagă.
Am fost poet și n-am știut,
Că n-au fost ursitori la a mea ușă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică și-o mătușă.
Am fost poet și n-ați știut,
Să-mi dați un brânci în poezia mare,
Sunteți părtași că nu ați vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre paradox sau poezii despre botez
Prima descoperire a omului a fost libertatea, a doua a fost apa, a treia a fost focul, apoi au urmat și alte descoperiri care n-au făcut altceva decât să ridice prețul libertății. Dintre toate, doar săpunul a avut cea mai tristă soartă, unii nu l-au descoperit nici acum.
citat din Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre descoperiri, citate despre tristețe sau citate despre foc

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă și în lumea asta era un păcurar bătrân și o păcurăriță, care aveau trei fete: Ana, Stana și Lăptița.
începutul de la Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bătrânețe sau citate de Ioan Slavici despre bătrânețe

Dacă
Dacă pistruii-ar fi fost drăguți și dacă ziua-ar fi fost noaptea mare,
Iar varicela-ar fi fost frumoasă și minciuna n-ar fi fost minciună,
Viața ar fi fost încântătoare
Dar lucrurile nu urmează-acest traseu,
Pentru că dacă ele-ar ar fi mers pe calea bună
Eu, desigur, nu aș mai fi fost eu.
Dacă pământul ar fi fost cer și-atunci ar fi fost acum,
Dacă ieri ar fi fost azi și neadevărul adevăr
Viața-ar fi căpătat alt sens și alt parfum
Iar eu n-aș mai fi fost aici pentru-a privi lumea pe fereastră,
Fiindcă dacă lucrurile n-ar fi mers cumva-n răspăr,
Nici dumneavoastră n-ați mai fi fost, desigur, dumneavoastră.
Dacă frica-ar fi fost curajoasă și sferele pătrate,
Dacă jegul ar fi fost curat și lacrimile pline ochi de bucurie,
Lucrurile-ar fi părut mai just aranjate,
Deși-ar fi existat, oricum, alte disperări și-alte nevoi
Pentru că dacă-aici ar fi fost acolo, cel puțin în teorie,
Noi n-am mai fi fost, desigur, noi.
poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre noapte, poezii despre frumusețe, poezii despre existență, poezii despre curățenie sau poezii despre curaj
Lista ei de rufe
Perdelele au fost făcute
pentru a ascunde nuditatea oamenilor.
Bețele de chibrit au fost făcute
pentru a-ți curăța urechile
(doctorii sunt împotriva acestei practici).
Undițele au fost făcute pentru a ucide ambițiile bărbatului.
Mochetele au fost făcute pentru a acoperi mizeria de pe podele.
Televizorul a fost făcut pentru a vinde porcării.
Ziarele au fost făcute pentru menține lumea dependentă de porcării.
Și, în sfârșit...
Eu am fost făcut să fiu al tău.
Șosetele purtate mai mult de trei zile sunt menite a fi aruncate,
de aceea n-ai fost făcută să fii a mea.
Logic... a spus cineva ceva despre Logică?
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre logică, poezii despre zile, poezii despre urechi, poezii despre televiziune, poezii despre sfârșit, poezii despre pescuit, poezii despre nuditate sau poezii despre medicină

Din viața de la Roman, mi-aduc aminte puține lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, știam unele lucruri greu de înțeles și pentru o vârstă mai înaintată. Știam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost și amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era și un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar știu că mă înroșeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam și Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu știam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Ceahlău, citate despre vârstă, citate de Garabet Ibrăileanu despre vârstă, citate de Garabet Ibrăileanu despre viață, citate despre munți, citate de Garabet Ibrăileanu despre iubire, citate despre gramatică, citate despre frumusețe sau citate de Garabet Ibrăileanu despre frumusețe
O femeie
Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viață-n poezii.
Am pus viață în dorințe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputințe
Lucruri rele sau mai bune.
Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.
Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Și-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?
Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Și în viața mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.
Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă
Am fost ploaie, curcubeu,
Renașteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.
Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbușit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.
Am iubit și-am fost iubită,
Am visat și-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.
Și sfârșit și început,
Și tristețe, bucurie,
Și nimic și tot ce am vrut,
Și-am fost cuiva poezie.
Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Și sătulă și flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.
Am fost ciob și nestemată,
Și săracă și boemă,
Am fost viață întâmplată
Și din piatră și din gemă.
Și adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Și-am rămas tot iubitoare
Când țipam din toți rărunchii.
Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.
Ast-am fost, și mai sunt încă,
Om cu bune și cu rele,
Am fost val, am fost și stâncă,
O femeie printre ele.
poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă sau poezii despre sărăcie
Și uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost și nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, și mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus și de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit și de lucrurile la care am renunțat, și nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu știu ce... Nu știu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu știu ce este sau unde l-am pierdut.
Și uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.
Ioana Crețu în Șoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre voce, citate despre trecut sau citate despre copilărie