
De ziua ta
De ziua ta, iubito-ți scriu
Cu sufletul cuprins de dor
Și-o spun făr' a fi palavragiu
Că fără tine aș vrea să mor.
Să te alint, cu mâna tremurândă,
Și peste tot să te sărut cu foc,
Să mi se pară o colindă
Ce ne-o cântăm noi reciproc.
Și apoi să ne iubim ca doi nebuni
Și așa cum știi deja, mereu să te sărut,
Acum, de astăzi, până luni
Și apoi s-o luăm de la-nceput.
La mulți ani, copilă bună,
Să-ți fie viața sărbătoare,
Să fim tot timpul împreună,
Cuprinși de dor și mare-ardoare.
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre sărbători
- poezii despre suflet
- poezii despre reciprocitate
- poezii despre prezent
- poezii despre nebunie
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Sărut...
Sărut palma vântului
Și buza pământului,
Sărut zarea cea albastră,
Și pasărea cea măiastră.
Sărut viața, zestrea mea,
Fie de-i bună sau rea,
Sărut crâmpeie de lună
Când îi urez: "Noapte bună!".
Sărut valu-nvolburat
Ce talpa mi-a mângâiat,
Te sărut, rază de soare,
Ce mă legeni pe picioare.
Sărut mâna ta, măicuță,
Și gurița de frăguță,
Sărut inimioara ta
Ce-ai pus-o în calea mea.
Sărut tot ce e lumesc
Căci îmi place să iubesc,
Sărut pana și cuvântul
Prin care îmi exprim gândul.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre urări, poezii despre păsări, poezii despre picioare sau poezii despre noapte
Vreau să vii în gândul meu
Mă gândesc acum la tine
și vreau ca noi să ne simțim bine,
vreau să vii în gândul meu
să ne împăcăm mereu.
De multe ori mă privești
și ți se pare că spun povești,
iar dacă vezi din ochii mei o lacrimă,
să știi că vreau să-ți spun iartă-mă.
Vreau să-mi dai și tu dragostea,
că eu îți voi aduce cea mai frumoasă stea,
chiar de va fi greu sau ușor,
eu cu tine aș vrea să zbor.
Tu ești perechea sufletului meu
și am nevoie de tine mereu,
să știi că viața e plină de suferință,
la cei ce au bună credință
și aș vrea să trecem peste toate ușor,
să ne ia timpul cu el în zbor.
poezie de Eugenia Calancea (30 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre suferință, poezii despre ochi, poezii despre iubire, poezii despre gânduri sau poezii despre frumusețe

Și te sărut
Și te sărut... și te doresc,
În flăcări ard și pătimesc
Cuprins de dor, până târziu,
Iubindu-te, cum doar eu știu.
Și te sărut pe ochi... pe sâni,
Gândesc la ei de săptămâni,
Iar de te văd... mă fâstâcesc,
Însă... tu știi... că te iubesc.
Și te sărut... cu lăcomie,
Așa cum nimeni nu mai știe
Pe umeri goi... și pe picior,
Înspre al trupului izvor.
Și te sărut... pe buze dulci,
Răsad al marilor porunci
Ce se lipesc... și mă cuprind
Când între perne te întind.
Și te sărut pe-obraz, pe gât,
Dar nu ma satur... cu atât,
Pe coapse moi... cu pasiune,
Unde mai vrei, iubito, spune?
Eu... te sărut... de mii de ori
Pe patul alb și plin de flori
Ce-ascunde visele carmine
De veșniciile... virgine
Șoptesc apoi... magic cuvânt,
Și te pătrund... și te frământ,
Sfințindu-te... c-o sărutare
În drumul tău spre neuitare
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre virginitate, poezii despre săptămâni, poezii despre sâni sau poezii despre foc
Destin
Te simt al meu dintotdeauna,
Tu ești Soarele, eu - Luna,
Mă simt a ta de când ma știu,
Deși născută prea târziu...
În viața mea n-a fost să fie iubirea ta,
Destinul tău a fost altcineva...
Te-am cunoscut când nu știam să-ți spun dorința mea...
Iubirea mea, în viața ta-mi doresc să fiu,
Nu vreau să-mi spui acum că-i prea târziu,
O clipă de iubire-ți cer, atât,
Un zâmbet, o privire, un sărut...
Apoi întâmplă-se ce s-o-ntâmpla,
Rămână amintirea-n viața mea,
Speranța că o luăm de la-nceput,
Mai înainte de-a mă fi născut...
poezie de Elena Vlădescu (28 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre dorințe, poezii despre zâmbet sau poezii despre Soare
Amintire de toamnă
Afară-i toamnă,
În inima mea frig,
Mă gândesc la tine,
Nu te văd, nu te simt.
Mă simt singur,
Pustiu ca un cocor
Ce-și părăsește țara
De care-i va fi dor.
Aș vrea să fii cu mine,
Deasupra tuturor,
Să zburăm zi și noapte
Amândoi pe un nour.
Să prindem dimineața
Și răsăritul împreună,
Apoi să vină seara,
Să stăm sub clar de Lună.
Să te sărut pe frunte
Și să-ți spun "te iubesc",
Departe de acei oameni
Ce au fost pe interes.
Și uite așa, scriind,
A mai trecut o zi,
Eu ma gândesc la tine
Și îți scriu poezii.
poezie de Iulian Paraschiv (18 octombrie 2018)
Adăugat de Iulian Paraschiv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre vinovăție, poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre seară sau poezii despre poezie

Felicitare
De ziua ta, frumoasa mea
Îți fac cadou inima mea
Ș-o leg la gât c-un lănțișor
Să-ți spună el cât te ador.
Să-ți spună el că te iubesc,
În felul meu, mai... bătrânesc.
La mulți ani, frumoasa mea,
Copila mea, dragostea mea.
Să-ți fie viața sărbătoare,
Făr' de nici o supărare,
Să-ți fie gândul des la mine,
Cu simțăminte mari, divine.
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste, poezii despre supărare, poezii despre inimă sau poezii despre copilărie
Ne iubim la timpul trecut
ne iubim la timpul trecut
dintr-un cuvânt, într-o părere
îți spun că te visez mereu,
iar când te văd, te pierd printre himere,
alerg din ce în ce mai greu
să te visez, să te ating, să te sărut...
un ceas... îmi spune c-a trecut
și timpul... a rămas în urmă,
și zbor spre tine seara și ascult
cum ne iubim sau ne iubeam demult...
poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte sau poezii despre ceas
* * *
Iubita nu mă lasă picioarele să-i sărut
Fiindcă-n ochii ei nu prețuiesc nici cât un sărut.
Lumea întreagă știe că sunt cuprins de patimi
Ey, Tanrî! Ea oare nici acum nu-mi dă un sărut?
Sângele de mi-aș pierde rămânând fără tine
Precum trandafirul toamnei ucis de un sărut.
Un pictor m-a pictat cu paharul în mână
Și sunt lipsit de putere și, iată, îl sărut.
Nicicând aburul vinului să nu mă părăsească
Ey, Tanrî! spre ziuă să mă ucizi cu un sărut.
Fuzulî! Luna nu crede că voi înnebuni
Și nu-i chip să mor altfel decât pentr-un sărut.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre vin, poezii despre trandafiri sau poezii despre sânge

Evoluția femeii
La-nceput e-o pâine bună,
Mai apoi o carne macră,
După care poamă bună
Și-n final o poamă acră.
epigramă de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfârșit, epigrame despre pâine, epigrame despre femei sau epigrame despre evoluție
Sărut
Buzele tale, de culoarea zmeurei,
Le zdrobesc între-ale mele, le gust zeama,
Consistența, un sărut și-atât, ne privim
Apoi de-aproape, înmiresmați unul de
Celălalt, cu intensitatea pornită
Din entuziasmul unor suflete pline
De vraja cu care ne-am fermecat, fără
Puterea de-a ne apăra împotriva
A ceea ce am descoperit, ceea ce
Ne-am dorit mereu, am găsit acum, fără
Să ne fii așteptat, ne privim, de parcă
Un miracol s-a-ntâmplat în viața noastră,
Apoi, neîncrezători, în noi înșine,
Tăcem și-așteptăm, să ne trezim la realitate...
poezie de Adrian Nicula
Adăugat de Adrian Nicula

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre realitate, poezii despre neîncredere, poezii despre culori sau poezii despre apărare
Tie
Astăzi, respir prin tine
ca și cum nu aș mai fi făcut-o.
Am să-ți iau palmele
și am să ți le cuprind în ale mele,
pentru că suntem unul.
Am să-ți sărut ființa acum,
doar în adâncul sufletului meu,
iar mâine, o vom face nemăsurat.
Am să-ți recit versuri
pe colțul lunii, care în seara asta
este atât de caldă
pentru noi doi.
Am să-ți culeg stele
și le voi așeza în partea dreaptă
a sufletului tău,
alături de... mine.
Am să-ți șoptesc vise
ce până ieri le-am avut,
iar astăzi sunt... realitate.
Am să-ți sărut inima...
deoarece face parte din mine.
poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre versuri sau poezii despre stele

* * *
Mai știi cum stăteai pe deal și ne făceai cu mâna
aveai un batic cât toată pădurea
și îți spuneam
sărut mâna...
și îți trăgeai mâna cu tot cu securea.
Mai știi
cum seara ne spuneai noapte bună
cu mâinile peste foc dezmorțite
și ne uitam prin gemulețul cuptorului la lună
să ne vedem visele corăslite
în laptele ierbii
ce rumegau printre oi
strigau ostrețele
după o oaie un miel prin trifoi.
Mai știi cum veneam cu tata la tine
și ne dădeai ciorapi cu lână de vară
lătra câinele sub un nor de albine
și-ți împleteai din cruci o livadă-ntr-o pară
Mai știi
când veneam cu vacanța la tine
și tu ca o Sfânta Duminică
mă sărutai pe frunte
ca ultimul strugure ce-a căzut din ciorchine...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre câini, poezii despre vacanță, poezii despre tată sau poezii despre struguri
Două clipe și-un sărut
În viteză spre un soare,
călătoresc fără să știu
și sufletul și inima mă doare,
când te supăr și îți fac rău.
Două clipe și-un sărut;
Și-un ocean de nimic
și-o nebunie m-a făcut,
să-ți scriu ceva urgent.
Pentru inima ta speranță,
două clipe și-un sărut
și a ta aură frumoasă,
trupul gol ți l-am văzut.
Tu ești răspunsul, un flaut
și momentul ce-a urmat
două clipe și-un sărut
doar atât s-a întâmplat.
Tânjesc încă d-atunci,
sau poate doar mi s-a părut
cred că am mintea terci,
două clipe și-un sărut.
poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre trup și suflet sau poezii despre ocean
De ce te-ai dus? De ce nu vii?
Un an din viață-a mai trecut
Și încă o stea a mai căzut.
Cum anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată trec și eu,
Imbătrânesc și-mi pare rău,
Că nu m-ai cunoscut.
De ziua mea te-aștept să vii.
Te anunț de astăzi ca să știi.
Să vii! Un.... La mulți ani să-mi spui,
Că sunt orfan, al nimănui,
Să nu mai rătăcești haihui,
De ce te-ai dus? De ce nu vii?
O.... Vino iar iubirea mea,
Te-aștept și te voi aștepta.
Eu te ador și.... mult am vrut,
Să vii să-mi dărui un sărut,
Să fim din-nou ca la-nceput
Măcar un ceas. De ziua mea!
Dar.... În zadar am așteptat
Venirea ta. M-am înșelat.
Eu cred că nu mă mai iubești,
Nu-mi vrei iubirea, n-o dorești,
De și ți-am spus că nu greșești.
Sincer! Regret că ai plecat.
Dar... Nu-i nimic, vei regreta.
Când dorul te va zbuciuma,
O să încerci să îmi revii,
Când toamnele-ți vor fi pustii,
Atunci... Iubita mea! Ți-o spun să știi
Că te-am uitat! Și, nu te pot ierta.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre sinceritate, poezii despre iertare sau poezii despre greșeli

Moștenire
Îți las moștenire amintirile, copilul meu...
Fie ca ele să-ți amintească mereu
De casa noastră, de armonia din ea,
De toată frumusețea din viața mea,
De dragostea ce-adânc ți-o port
Până în clipa ce voi fi mort,
De dragostea adâncă pe care mereu
Ți-am purtat-o în sufletul meu.
Să-ți amintească de mama ce te-a născut
Și de tot ce pentru tine a făcut.
De iubirea cu care te-a'nconjurat
Bunul, frumosul și dragul nostru băiat.
De copilăria ce ți-a făcut-o frumoasă,
Mamă iubită, mama duioasă,
Mama de aur și ca s-o spun pe bune:
De ne'nlocuit pe pământ, unică'n lume.
De pomul de iarnă, de Moșu' Crăciun,
Ce-l așteptam cu toții de Sfântu Ajun.
De bucuria imensă din sufletul tău,
Mare și luminoasă ca'naltul Ceahlău.
De timpul când erai încă firav
Și ca orice copil, mai erai și bolnav
Și cât puteam să fiu apoi bucuros
Că te vedeam din nou sănătos.
Îți las moștenire amintirile, copilul meu,
Să te aibă în pază Cel Bun Dumnezeu,
Să-ți amintești așa, câte-odată,
De mama iubită, de bunul tău tată.
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre bucurie sau poezii despre sănătate

Ultimul mesaj
Se scurg zilele din viața ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul și îndepărtatul meleag,
Voi locui și eu, ca și alții ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele și dragele, visele mele.
Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îți vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu să te văd și în brațe să te strâng?
Am să fiu mereu singur și iubirea am să-mi plâng.
Ai fost în viața mea o apariție divină,
Frumoasa mea blândă și cuminte copilă.
Plec totuși fericit, c-am putut să te iubesc,
Cu acest curat și cald simțământ omenesc.
Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Și voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are și un sfârșit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face să înțelegi și să mă crezi.
Să-ți rămân pe veci în amintirea ta aș vrea,
Femeie mult iubită, ce-ai fost iubita mea.
Și să-ți amintești așa, fără nici un fel de apel,
De cel ce pentru tine a fost și rămâne... Cornel.
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zile, poezii despre telescop sau poezii despre sfârșit

O sinceră dorință
Aș vrea în munți să mă aștepți
ascunsă după-o stâncă,
iubirea este un tezaur
să o păstrezi, că-i sfântă.
Când am să revin la tine,
să-mi sari în brațe, așa, deodată,
tu să te lași purtată
până la izvor în vale
și lungi sărutări să-mi dai
până pe înserare.
Când noaptea-și așterne vălul
din crengi de tei, un pat să fac,
iar din licheni saltea,
perna să fie din flori,
și împreună să dormim
până în zori.
Sub ștergarul de stele
din bolta cerului albastru,
luna zâmbind să ne trimită
raza ei de astru,
dorind să ne-nvelească.
Treziți de roua dimineții
luați de mână să plecăm,
să alergăm pe câmpul întins,
prin focul roșului de maci,
din loc în loc să ne oprim
să-ți sărut ochii tăi dragi.
Seara peste noi să vină
și să o luăm de la început,
viața e atât de scurtă,
timpul nostru a trecut,
iar când în părul auriu
vei avea suviță albă
aceste clipe să nu uiți,
tu să știi, că mi-ai fost dragă.
poezie de Ion Răduț din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre tezaur sau poezii despre stânci
Aș vrea să-mi fii acum aproape
Aș vrea să-mi fii acum aproape, să-ți sărut ochii plânși și triști,
Să-mi sprijin fruntea iar de tine să mă conving că mai exiști.
Și-n taină s-mi ascund tristețea în zâmbetul ce ți-a-nflorit
Pe buzele ce-ntrun sărut, trezesc fiori din vremea-n care ne-am iubit.
Aș vrea să vezi că-i primăvară și iarăși florile-ți zâmbesc,
Iar din cenușa astăzi stinsă renaște totul și-i firesc.
Copacii iarăși au păduri cu tril de păsări în perechi,
Ce consfințesc metamorfoza acelor ritualuri vechi.
Eu incă te aștept sub luna ce-a tăinuit iubirea noastră,
Lăsând să curgă râuri multe din apa limpede albastră.
Aș vrea să-mi fii acum aproape să-ți mângâi părul răvășit
Și-n taină să strivesc sărutul cel pentru care te-am iubit.
Iubire vino singur, nimic din amintiri tu să nu ei cu tine,
Cu cât vei fi mai blând cu cu-atâta totul e mai bine.
Și vom chema din largul mării pescarii drumul să ne-arate
Ca să lăsăm în urmă totul iubindu-ne cât mai departe...
Cu drag din drag te voi chema mereu în marea veșnicie
Acolo ca și-aici, iubire ca a noastră nu poate să mai fie,
Sărut lângă sărut am pus în mantia ce trupul tău îl înfășoară
Și aș începe iar și iar să îți sărut ființa toată ce azi mă înfioară.
Aș vrea să-mi fii acum aproape,
Mi-e dor de tine, pentru a câta oară...!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre râuri, poezii despre păr sau poezii despre păduri

Celei mai iubite
Ne-am întâlnit, c-așa a fost datul sorții,
Să ne iubim acum, în pragul morții.
Să ne iubim, nu să mimăm iubirea,
Să ne iubim cu toată dăruirea.
Nu vreau să fiu un nou amant pe lista ta,
Căci asta n-aș putea-o suporta.
Și vreau să-ți fiu iubit până la moarte,
Un altfel de iubit, cu totul mai aparte.
Mulți doresc ca-n astă viețuire
Inima să-ți fie plină de iubire.
Harul Domnului să-ți fie dat,
Iertat să-ți fie orice păcat.
Este dat omului ca să iubească
Mulți ani, așa ca să trăiască.
Asta e dorința orișicui
Pe care-n viață vrei să ți-o impui.
În viață vreau să păstrez doar ce-i frumos
Să uiți c-am fost din când în când gelos,
Că te-am iubit cu tot sufletul, ca un nebun
În voia sorții am vrut să mă supun.
Din multele femei pe care le-am avut,
În tumultosul, dar tristul meu trecut,
Doar tu ai fost și rămâi mereu
Iubirea sufletului meu.
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gelozie
Să cântăm împreună
Am un pian înaripat,
când cânt dragostea mă atinge cu degetele-i firave,
mă mângâie și-mi spune:
Atât de mult mi-a fost dor de tine...
Vreau să cântăm împreună acest cântec.
Clipele primesc apoi
un sărut de fluture
rănit de capriciile primăverii
și umbra-mi dansează
printre note de portativ,
iar pe firul de iarbă atârnă
liniștea verde,
că în anotimpul ăsta se poartă tăcerea,
ca să fim la modă cu îngerii din ceruri,
cărora din ochi le cade câte o lacrimă albastră
și simt că oamenii i-au uitat.
Ar vrea să stea la taclale
cu firul de iarbă și cu pomii în floare,
că azi sunt surprinși de gesturile incoerente ale vieții
și tac ascultând pianul...
poezie de Eugenia Calancea (19 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre pian, poezii despre îngeri, poezii despre verde, poezii despre primăvară sau poezii despre modă