Duble

E unu-unu, unul ce l-ai ştii şi tu;
neisprăvit, fără pereche, nevrutul nimănui,
de-al dracului ce e! Cu siguranţă, nu
e omul potrivit... Să-şi pună pofta-n cui!.

Doi-doi, sunt siguri cuplul ideal;
amorezaţi până la dramă, caşti
unul spre altul. Doar ceva fatal
i-ar putea despărţi... O intrigă, ce-o naşti!?

Trei-trei, Doamne şi toţi trei, e adulter
din prea mult ignorant; că nu-i prietenie
nici în basme... Aşa am fost dotaţi, cu caracter
incert, făcând eres din sfânta poezie!

Patru-patru, pare-a fi schimb de cupluri;
ceva tare, nu tabuuri, nici de-i nota la extemporale...
Tendinţa viitorului; perversiuni de trupuri
cu minţile plecate spre interese doar pecuniare, corporale!?!

Cinci-cinci, e summum de hmm, IQ înalt;
de licean plecat să fie cadru militar
ce se descurcă doar în doi... Cel ce din salt
şi cu nevastă, ajung şi magistrat şi "ales", parlamentar!?

Şase-şase e-o atenţie mărită, o prevestire
importantă... Ar bate tot; e poartă-n casă
nouă, răsturnată. Este însăşi ieşirea
la toate dublele-n infatuarea lor meschină, crasă!

Cu toate, îs zarul, osul găurit în puncte
şi aruncat de mult, se pare, nu se ştie
de către cine?! Împarte tot în marile, mărunte
existenţele, pe tabla-ntinsă; pământ, glie!!!

Până atunci, duble, sunt oca veche, o şmecherie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă nedreptate

Unul vrea avere, altul în stradă cere.
Unul stă în palate, altul în frig se zbate.
Unul are poamă, altul nu are mamă.
Unul huzureşte, altul sărăceşte.
De ce Doamne, oare, astfel ai lăsat,
Unul prea mult are, altul e sărac?
Unde e dreptatea, unde e frăţia?
Unde-i libertatea, unde-i omenia?
Unde-s astea toate? Cine le împarte?
Cine Doamne, cine nu gândeşte bine?
De ce fiecare luptă pentru sine?
Luptă până moare şi tot pier destine.
Doamne,
noi credem în Tine că poţi îndrepta.
Că Tu poţi face bine în dreptul fiecăruia:
Să împarţi dreptatea-n lume, cum Biblia spune.
Să fie frate cu frate, pace şi linişte în toate.
Doar Tu poţi să împarţi pe pământ
dreptatea între oameni, acel lucru sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsă

Te uiţi în jur, toţi au pereche,
Tu c-un copil alături doar,
Zâmbetul gol, rochia veche,
Iar prinţul tău este în bar.

Te simţi pustie, eşti în plus?
Toţi plini de viaţă, tu în vânt,
Adu-ţi aminte ce ţi-am spus,
Drumul ales duce-n pământ...

Ce rost au toate când nu ai
Cu cine sa le-mparţi măcar,
N-o mai făceai dacă ştiai,
Acum să-ncerci e în zadar.

El e departe, nu mai este,
Tu ce-ai ales, nu-ţi e aproape,
Trecutul pare o poveste
Ce-o mai trăieşti jucând din pleoape.

Te rogi mereu la Dumnezeu,
Să ţi-l întoarcă de îndat',
Şi El a vrut dar tu mereu,
Ai închis ochii şi-ai negat.

Ai fost regină, azi pion,
Cumva, ceva ai făcut rău,
Puteai să fii şi tu pe tron,
Alături de regele tău.

Dar ai ales, acesta este,
Omul lipsă-n stânga ta,
Iar tot ce-ai vrut a fi poveste,
Uite că nu a fost aşa.

La cine să găseşti iubirea?
La cine zâmbetul uitat?
El şi-a întors de mult privirea,
Şi nu mai e cum l-ai lăsat.

Îţi spun acest secret să ştii,
Nu te urăşte, nu te vrea,
Dar ştie că puteaţi zâmbi
De-aţi fi rămas alăturea.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vorbeşte mult de teatru, dar cine n-a făcut parte din el, nu-şi poate închipui cu adevărat ce e scena. E de necrezut: oamenii aceştia nu se cunosc deloc pe ei înşişi, îşi fac meseria fără să reflecteze asupra ei, însă au pretenţii nemăsurate. Nu numai că fiecare vrea să fie cel dintâi, dar vrea să fie şi unicul; fiecare i-ar înlătura bucuros pe toţi ceilalţi şi nu-şi dă seama că nu ajunge la ceva decât împreună cu ceilalţi; fiecare se crede grozav de original, dar când îl scoţi din rutină, e incapabil să se descurce; în acelaşi timp e într-o agitaţie perpetuă în căutarea noutăţii. Şi cu câtă îndârjire se sapă unul pe altul! Numai din cel mai meschin amor propriu şi din mărunte interese personale se leagă între ei. Despre un sprijin reciproc nici nu poate fi vorba; o veşnică neîncredere este întreţinută prin răutăţi săvârşite pe ascuns şi prin bârfeli; pentru ei, cine nu e desfrânat e prost. Fiecare are pretenţia să i se dea o atenţie fără margini şi e sensibil la cea mai neînsemnată critică. Fiecare ştie toate mai bine decât oricare altul. Dar atunci, te întrebi, de ce le fac pe toate pe dos? Mereu lipsiţi de mijloace şi mereu fără încredere, parcă de nimic nu se tem mai mult decât de ce e raţional şi de bun-gust şi la nimic nu ţin mai mult, decât la dreptul suveran al bunului plac.

Goethe în Idealul plenitudinii umane
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri împreună

Ca simbioză, glumă biologică deşartă,
Da!... Poate pentru avantajul reciproc,
Dar nu! Fidelitatea este moartă;
E numai o iluzie consensuală, e un joc.

... Sau niciun joc, e adevărul pur
De-a fi mimetici de devotament
Unul spre altul, tur contra retur...
În niciun caz pe motivaţie de sentiment.

Apropierea nu-i o garanţie,
Nici fizicul, nici gândul nu sunt paralele;
La om, e-o genă recesivă-n seminţie...
Superiori în univers; promiţători de stele.

Ah, cum ne prăduim pe-ascuns de omenie
Purtându-ne în fond ascunse uri,
Dorind la alt, ce nu vrem nouă să ne fie...
Suntem săraci interior, doar umpluturi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i aşa, Luci... Eşti tot tu, aşa cum te ştiam. Aşteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăşi o mulţime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, ştiu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greşit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai şi pierzi în viaţă, nu poate fi totul aşa cum ţi-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de poveşti.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorinţelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, aşa că te poţi întoarce liniştită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă şi nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poţi întoarce la Nick, probabil te aşteaptă nerăbdător şi nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepţia uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o şi ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repaus

Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecţie de tihnă
tot aşteptând himerică-nălţare.

Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
şi nu ştii limba; eşti al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!

O accept aşa că este, însă-i straniu
că toate, rugi şi plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.

Mereu senzaţia-i c-aştepţi să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până şi glasul,
priveşti în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...

... Ce-ai vrea ca-n timp să fi spus tot!
Mai rău, nici gust n-aveai de ascultat;
te speli c-o lacrimă pe-obraz. Păcat
că doar acum vrei imposibilul... Netot!

Om o învăţa vreodată ce-i repausul;
să stai s-asculţi, s-ai timpul să priveşti
tot ce-i aproape, trecător, aşa cum eşti,
că şti c-o zi o să petreci la fel, spre haosul...?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la întâmplare

Dintr-un volum de versuri, doar sonete
Citesc în noaptea asta. Cât să-mi treacă
Tristeţea mult şi oful... doar oleacă...
Apoi întorc oglinda din perete.

Alunecos, ca firul de mătase,
Din cupa vieţii-mi picură amarul
Sperând zadarnic să-mi arate zarul
În loc de "unu-unu","şase-şase".

De mult aştept din ceruri o minune
Trifoi cu patru foi să îmi răsară
Dar soarta, văd, se ţine doar de glume...

Îmi dă doar ierni în loc de primăvară
Şi mă trimite rătăcit prin lume.
Apoi mi-aruncă-n silă zarul iară...

sonet de Mihail Mataringa (5 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipocrizia lecţiei

M-am întâlnit astăzi c-o sfântă ce tot sfinţeşte păcănele
De sfinţi bărbaţi, ce întâlneşte şi îi deschide la curele.
Este profund ultragiată că are-n curte o căţea
-Ce nu-i a ei, e pripăşită- fără respect de loc, de ea;
Neruşinata s-acuplând cu toţi căţeii dimprejur,
Ce-o însămânţează zi şi noapte, hălmesiţi toţi, să-şi aibă... tur
Şi nu înţelege, ioc defel, cum nu se mai respectă scară
Şi animal ce-o fi, căţel, a ajuns s-o facă de ocară!...
Se pare c-a fost înţeleasă de curva de căţea străină,
Că-n două săptămâni s-a stins delirul, sexul cu pricină;
Şi-a însuşit din manierele predate zilnic, neîntrerupt!?...
Fără să ştie, sfânta noastră, că la căţea-i un rut... S-a rupt!

Oricum ea, celebrala străzii, maica-n rasă superioară,
Cu mult bun simţ, îşi drămuieşte "appeal" doar seara... de cu seară!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viaţă întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simţuri
şi-ntorc pagini
de album
pe jilţuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănţuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Şi-s agonind
căci nu am vreo şansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
şi-aş cere
nu ştiu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în braţe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovăţesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
şi-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colţ
sau în antreu,
s-aştept ieşirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoţ...
S-a sfârşit... jocul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minima cerere

Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
ştiind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrăţişarea dragostei

Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
ştiind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat...

Doamne,
dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un ochi
Am doi ochi.
Pot da unul nevăzătorului
ştiind că doar ochiul acela
mă va încadra cu adevărat
în lumina iubirii...

Doamne, dacă tot ce ţi-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aş putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranţe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa

La o margine de lume
Fără cineva ca să-l îndrume...
Ajunge omul la Dumnezeu.
"Doamne am venit la tine
Ca să cer doar ce mi se cuvine...
Aş vrea pământ
Pe pământul meu..."
"Bine... [bine]
Aşa va fi mâine [mâine]
În zor de zi
Până unde o să ajungi mergând
Cu piciorul tău
Până acolo vei avea pământ"
Zise Dumnezeu...

Iar a doua zi din vise,
Omul nici măcar nu se trezise...
Ieşind pe poartă, a dispărut
Şi în loc s-o ia cu incetu'
A fugit cum nu fugise bietu'
În viaţa lui, până a căzut...
Tuc-tuc [tuc-tuc]
Se-aude-n zori
Tuc-tuc [tuc-tuc]
De mii de ori.
Nu e şansa cu păreri de rău
Pentru că din toate
Şansa care-i de la Dumnezeu
Doar o dată bate!
Doar o dată bate!...

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzura

Ce ciudată e fiinţa umană...
Se aruncă nebună-n tumult,
Se iubeşte şi cade în capcană;
Ce-i puţin, ea doreşte mai mult.

Dragostea îi e mereu sacrificiu;
Cel avut, e ades renegat.
Nu-i valoare, e numai deliciu,
Iar fidelu-i monoton, expirat.

Tot ce-a fost altădată iubire,
De năvalnică, oarbă dorinţă,
Nepăsare-i, de nu-i "ne" simţire;
E rutină, nimic, neputinţă.

Explicaţie sumară ar fi;
Timpul trece şi sapă rigole,
Întâlnitu-i banal, zi de zi,
Riduri, scurgeri de ani, zile, ore.

Jocul dragostei tale dispare;
Te sărută pe frunte din milă.
Libidoul etern, nu-l mai are;
Sexu-îl face arar şi din silă.

Fulgerarea de piept nu mai e;
Stai la masă, în pat, e totuna.
Gândul zboară, la cine, sau ce;
Te fereşti de atingeri... cu luna.

Copiezi, "anormal", din natură;
Neleal, fără griji, doar cuplarea...
Scopul e doar instinct, aventură;
Viaţa-i schimb, adulter, încercarea.

Poate fi doar exces de-analiză.
Cuplul vrea libertate... oftează.
Nu frumos, ci defectul e miză;
Nu ce ai, ce-are altul, contează.

Sau e doar o statistică, calcul.
Poligami, din demult am luat lecţii.
Preferăm animalic, tot altul;
Cu efect... de progres în selecţii.

Ce e mult, ni se pare puţin.
De iubiri, ne vrem veşnic capcane.
Vrem carnaj de plăcere, din plin...
Ce ciudaţi suntem... fiinţe umane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-s?

De la un timp nu de la naştere îmi fac cont de ani,
Ci mai curând din calcul de scadenţă
Până la schimb de neuitat din existenţă
Şi uimitor suntem iar tineri... mai bălani.

Şi faci proiecte tot mai multe, înţelepte,
Căci matematica o ştii de riguroasă,
Fără surprize şi-ai şi mână norocoasă
Să-ţi mai câştigi ceva la genele perfecte.

Şi-atât de-obişnuit îţi eşti de zi cu zi
Că nici schimbări nu-s certe, evidente
Şi oricum le ştii cum că se trag din alimente,
Iar c-o dietă le repari poate... mai ştii?!

Surpriza neplăcută-i tot de afară
Când alţii-ţi fac remarci, invidioşi
Crezând că toţi ajung ca ei într-o zi moşi...
Şi moral te resuscitează-n tânăr iară.

Aşa din ce în ce mai vechi în optimism
Te-aduni pentru rezerve-ţi presimţite,
Ce-o zi vor naşte iar în lumânări sărbătorite
Cu flori şi-un nou certificat... Cât misticism!

Noroc că totul e doar gândul în progres
Ce nu sfârşeşte, ci se naşte-ntr-un... "De ce-s"?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centura de siguranţă

de la o vreme încoace
toate se precipită
Soarele spre faţa nevăzută a planetei
râurile spre evaporare
muşuroaiele de maşini către centrele de casare
insectele către tălpile trecătorilor
componentele materiei spre reciclare
oamenii, ca nişte navetişti ursuzi
între entuziasm şi disperare
către capătul de linie
al sângelui

toate se grăbesc spre nicăieri
cu o viteză pe care nici măcar electrozii
nu ar putea-o percepe
toate aleargă cu o nerăbdare haotică
spre puncte imaginare
spre fatale găuri negre

nu mai există nici măcar o particulă statică
nu mai există levitaţie nici măcar în vise
nu mai există ochi de cer care nu a fost angrenat
de inerţia goanei după efemer

toate accelerează inconştient spre destrămare
spre o inevitabilă ciocnire
de trecut

poemul acesta
este centura mea de siguranţă...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!