Siluetă

Pe străzi gălăgioase se arată
Între lumini de seară şi vitrine
O doamnă toată-n negru îmbrăcată
Graţioasă în paşii unor membre fine.

Pielea sa de lapte sclipeşte-n întuneric,
O muzică străbate şi devine mistic
Jocul printre umbre ajunge unul feeric
Iar caracterul sobru dănţuieşte ritmic.

Privesc la o făptură care mă împresoară
Priviri magnetice revarsă asupra mea,
Fusesem un placid până astă seară,
Până n-o văzusem pe-aceea, care-i EA.

Un vals aud cum susură în minte
Acelaşi care demult el mi-o răpise,
Trupul îngheţat căldură acum simte
Plastice trăiri renunţă a fi vise.

O clipă să o simt mult mai aproape
Şi doar să pot s-o ţin de mână,
Ea este îngropată-n ape
Din temeri, lacrimi şi minciună.

Dar doamna mea vine spre mine
Ea s-a întors de dragul meu,
Misterele-i n-au fost în sine...
Decât curajul de-a fi EU!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Şi toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege să exist...
Şi plâng... şi râd... şi nu mai rezist!

Cumplite simţăminte s-aleg dintre trăiri,
Şi mă privesc în una... cum respiri;
Şi stai şi te priveşti a te găsi...
Dorind să intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi mă taie cu ochi mulţi...
Să îmi vorbesc, când tu nu ştii s-asculţi...?
Nu ştiu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum mă numesc...
Şi strigă nume noi, ce nu le desluşesc.
Aşa de tulburată mă aflu eu cu mine,
Atât de împărţită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram să fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Mă aflu-n faţa ei... stau în faţa mea...
Şi m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Şi pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârşit pe care-l scriu acum...
Şi-apoi închid final vechiul album.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele meu final

O veşnicie strânsă în pumn rece
Din teamă de necunoscut,
Pe lângă mine veşnicia trece,
Aş fi avut-o, dacă aş fi crezut...
Spaima mi-e vecină tot mai mult
De noapte mă ascund în întuneric...
Ah, noapte furioasă, verşi sânge şi verşi lacrimi
Eu, al ei complice... ce conştiinţă-n patimi!
Unde să mă întorc? O viaţă este dusă
Meleagurilor zăgăduite şi-acolo ea distrusă!
O nouă veşnicie se-nfăţişase apoi mie,
La început, indiferent la ea,
Dar conştiinţa vie!
O clipă de eternitate trăisem într-o noapte,
Ce-aveam al meu dădusem într-o seară
Pe-o viaţă infernală!
Nu plânge acum străino,
Nu căuta să vii!
Tu, conştiinţă moartă... blestemată fii!
Singur, ghemuit gemeam
Dintr-un colţ întunecos şi până la lună
Mintea obosise, cumplit, răscolitor,
Se zvârcoleau regrete din minciună!
Atât de păcătoasă-i veşnicia,
Venind când ţi-e aproape nebunia,
Când moartea e prietenul tău bun,
Când pleci cu ea, luându-ţi rămas bun...
Ea, veşnicia, un duşman acum...!
Dar zorile se întrevăd şi îmi duc cântând
Tainele grele topindu-le în adânc.
Finalul meu de noapte a fost o înviere
Dintr-o apă moartă, în apa de-nfiere...
Nu-mi mai este teamă, nopţi nu vor mai fi,
Doar lumină albă şi doar veşnicii.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de carte

Picături cad peste obrazul unde,
Cândva, demult dezmierdat
În pasiune de sărut cuprins...
Picături cad astăzi peste obrazul nins;
Umbrele de seară se lasă între doi,
Care s-au iubit... prin lacrimi şi zâmbete,
Furtuni şi bolţi senine...
Aceia eram noi.
Îţi aminteşti?... Acum doar doi străini!
Picături cad arse, înflăcărând în minte
Tablou restaurat cu noi prin jurăminte.
Chipul îţi surâde... se-aude un oftat,
El este de la mine şi îl ignori vexat...
Pe un perete negru las urme albe, care,
Strident abundă timpul trecând peste hotare;
Strivesc o nostalgie vrând să mă renască
Şi mă împotrivesc ca ea să ne unească!
Piese de muzeu, secvenţe dintr-un film
Se absorb tăcut, totul e străin...
Ce episod de carte cu doi eroi nebuni...!
Finalul nostru, poate...
Ce s-a născut acum.
Final de episod, finalul meu de carte,
Unde eroul a murit,
Dar eroina merge mai departe...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de carte

Picături cad peste obrazul unde,
Cândva, demult dezmierdat
În pasiune de sărut cuprins...
Picături cad astăzi peste obrazul nins;
Umbrele de seară se lasă între doi,
Care s-au iubit... prin lacrimi şi zâmbete,
Furtuni şi bolţi senine...
Aceia eram noi.
Îţi aminteşti?... Acum doar doi străini!
Picături cad arse, înflăcărând în minte
Tablou restaurat cu noi prin jurăminte.
Chipul îţi surâde... se-aude un oftat,
El este de la mine şi îl ignori vexat...
Pe un perete negru las urme albe, care,
Strident abundă timpul trecând peste hotare;
Strivesc o nostalgie vrând să mă renască
Şi mă împotrivesc ca ea să ne unească!
Piese de muzeu, secvenţe dintr-un film
Se absorb tăcut, totul e străin...
Ce episod de carte cu doi eroi nebuni...!
Finalul nostru, poate...
Ce s-a născut acum.
Final de episod, finalul meu de carte,
Unde eroul a murit,
Dar eroina, merge mai departe...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită de idee de tine

Te simt cum mă priveşti printre imagini
Şi gânduri care strigă... iar te vreau!
Mi-ai răscolit şi ale mele pagini,
Unde te-am înrămat... să nu te dau!

Şi-acum tu mă descoperi într-o alta...
Pe care ţi-e tot mai drag să o alinţi,
Ţi-e teamă oare c-am să-ţi cer iar plata...
De îţi reduci din inimă să simţi...?

E reciproc! Şi cred că ştii ca mine,
Ce se petrece... e peste noi cu mult...
Vreau doar ce e al nostru să se îmbine...
Totul să am... nu doar ce-a fost demult!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste furată

Şi mă străbate dorul meu de toamnă,
Un vânt răscolitor deschide o iubire
Ce mă uitase într-un colţ de iarnă...
Selectând lacrimi din dezamăgire.

Şi tulbură mult vise care dau târcoale,
Nu am ştiut de tine... dar te-aşteptam să vii...
Înaintam prin lume, păşind aşa agale,
Eram cu suflete ca nişte copii.

Şi te-am iubit pe loc, aşa ca o furtună,
Iscată din senin... nu ştiu ce-a fost cu mine...
În anumite clipe, mă credeam nebună,
Doream să îmi alungi regrete şi suspine.

Mă reclădesc din piese ce-au fost şi ale tale,
Şi mă unesc cu vise ce-acum se contopesc...
Mult mă purtase viaţa pe a ei spirale,
Şi tot ce mi s-a luat... astăzi se-mplinesc.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea, între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sine alambicat

Motto:

Te reclădesc dintre priviri,
Te văd cum stai şi cum te miri...
Aceea pe care o pierzi,
Este aceeaşi ce-o visezi.

Potecile goale pe unde tălpile-au umblat,
Mă strigă înspre ele printr-un sunet plat
Trezindu-mă din prag de vise, ajunsă
În gerul unei realităţi pătrunsă.

Viitor de stele, de trecut prezent,
Într-a mea viaţă, fost mult timp absent...
Ce n-aş căuta să fiu în al meu rost...!
De unde n-am plecat, dar nici nu am fost.

Ajung acasă şi mă ascund în gând,
Versul se fărâmă în rând după rând...
Atât mă strânge focul care îmi dă lacrimi,
Încât nu recunosc decât dureri şi patimi.

Ce ştii tu străine ce-i în pieptul meu?...
Mă vezi ori habotnic, ori mă crezi ateu!
Astăzi pe sfârşite... o eră la final,
Mult ne pustieşte în suflet şi carnal.

Blestemate timpuri! Ne încolţesc rânjind...
Ne alintăm cu vorbe de adevăr minţind;
Mă privesc pe mine şi văd o lume-ntreagă,
Ca şi mine luptă, confuză să aleagă.

Curge peste mine culoare şi lumină,
Peste care vine o muzică divină...
Dintr-al meu suflu ţipă lung vocale
Într-o simetrie cu-a trupului petale.

Oare ştii cum este? Te-ai simţit cum mori?...
Ai reînviat asemeni unei flori?
Doar lumina curge prin corpurile noastre
Ţinându-ne în viaţa trăirilor albastre.

Nu ştii ce e viaţa şi nici nu-ţi bate capul...
Oricum n-o vei pricepe, chiar de-ai semnat contractul;
Doar o misiune cu toţii o avem:
Să aparţinem Vieţii, nu unui blestem!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoana de care lesne mă îndrăgostesc e omul care NU mă pune pe mine mai presus de Adevăr şi care renunţă la mine cu lejeritate dacă am minţit...

aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu are absolut nicio valoare atunci când ea nu este materializată de la mici gesturi, până la fapte măreţe... Vorba? E şi ea o minciună frumoasă care încântă pe moment... dar fapta rămâne veşnic!

aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desuet

O atingere de priviri în oceanul fantastic de umbre,
Litera cu care începe cuvântul lui Ioan
Şi bucata de plastic care aţâţă spiţele-n viteză,
Sunt incompatibile, ai zice, la o primă vedere!

La fel ca o felie de oţet pe răni şi pe sudoare,
Sau ca supa din aripioare de rechin,
Dreasă cu matematici fine şi muzică vibrantă...
Pe portative oblice, răsfirate şi roz.

O atingere de priviri în oceanul fantastic de umbre...
Probabil că atât ai avea nevoie ca să opreşti timpul în loc!
Eu unul, m-aş bucura dacă ai nimeri într-o zi de iunie,
Pe la vreo nouă treizeci şi cinci!

Să fiu cu ochii spre larg şi să fie soare şi vânt moderat!
Dacă l-ai opri mai spre seară, mi-ar fi mult mai bine,
Dacă aş avea pe mine un hanorac... şi foarte important,
Să nu fi uitat lesa ori tutunul pe undeva!

Că la cât de sadic te ştiu...
Tu nu-i mai dai drumul niciodată!

poezie de Vlad Colceriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire nepământeană

O clipă de tăcere mi se sfărâmă-n palmă,
Şi se aud cristale cum tremură în vânt...
O muzică de înger pe sunet de alamă,
Mi se strecoară-n cuget Lumina Lui de Sfânt.

Mi se înmoaie carnea şi oasele-mi vibrează,
Suflul meu îl simte, glasul se topeşte...
Inima tresaltă, iar trupul îmi dansează,
Învăluit de pacea care îl sfinţeşte.

Roteşte-n infinit pe lângă mine timpul
Vremuri fără număr şi fără nume-au fost,
A venit la mine aducând abisul,
Sădind în conştiinţa-mi iubire cu un rost.

Blesteme din pământ au ruginit destine,
Cu cât El te iubeşte, cu-atât cunoşti sfinţirea...
E lacrima durerii ascunsă în rubine
Şi drama existenţei ce cântă nemurirea.

Secunda se măreşte când vine iar sfârşitul,
Cosmic m-a născut iubirea Sa de lume...
N-am fost plecat vreodată, dar ştiu Infinitul,
Pe care l-am primit iubind al Său Nume.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu inima largă oferă şi din ceea ce nu are... oferindu-se pe sine cu tot al său... pe când omul cu inimă mică... nici din multul pe care-l deţine, nu poate oferi nimic şi tot ţie îţi va cere! (de la valori morale, trăiri şi sentimente şi până la lucruri materiale!).

aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă pentru duhul meu

Aşchii din vântul de gheaţă
Într-o pădure îngheţată în foc,
Simţeam cum se frânge o viaţă,
Într-un alt trup din veşnicul loc.

Şi m-a cuprins pe neştiute,
Acea otravă, morbid...
Atât de multe vieţi pierdute,
Pentru-a ieşi din negrul cel vid!

Şi i-am simţit pe toţi murind
Şi i-am purtat pe toţi în mine...
Mi-au fost trimişi numai fiind
Vechi păzitori cetăţii divine.

M-am zvârcolit până la lună,
Ştiam că mori şi tu-n locul meu...
A te salva din inima bună,
A fost tot ce-am vrut, dar mult prea greu...

Braţe de plumb, picioare zidite,
Cu trupul în lanţuri, tot te simţeam!
Şi m-aş fi dat morţii grăbite,
Să te salvez, căci... te iubeam!

Tot ce-ai simţit atunci când mureai
În locul meu... sacrificiu suprem...
Şi eu simţeam, având ce aveai!
Păzitor sfânt al duhului meu...

Lacrimi pierdut-am demult pe obraz,
Chiar de în suflet, mai picură ele...
Destinul mi-a fost ultimul caz,
Ultima treaptă, începând de la stele...

Toţi împreună ce-au fost pentru mine
Şi au luptat ca eu să fiu...
În zile ce n-au fost senine,
Mă vor vedea până să viu.

M-arunc la picioarele Tale,
Atât m-ai iubit, de n-am ştiut!...
Că trimiţind fiinţele Tale,
Le vei jertfi... atât Tu m-ai vrut!

Din întuneric răzbate o mână,
Mă ţine strâns, mă vrea tot mai sus...
Cele din jur strigă: stăpână!
Şi zâmbesc Vieţii fără apus...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune în miez de noapte

Dintr-ale noastre dialoguri încâlcite
Rămân cu pasiuni multicolore
Zvâcnind tăcute întru a fi-mplinite,
Iar dragostea să vină să m-adore.

Când ţi-am citit simţirile ce-ai scris,
În mine prins-au muguri fără glas...
Porniri toride răpindu-mă spre vis
Dorinţe se-nmulţeau ceas după ceas.

De-aş fi cuprins amurgul lângă tine,
Strânsă de setea şoptind că mă iubeşti...
M-aş fi deschis doar ţie prin sentimente pline
Şi-ai fi un fericit sortit să fericeşti.

Din orele care-au trecut pe lângă noi,
O ploaie în miresme de plăcere
Se zvârcolea pe trupurile-n doi
Visată de doi oameni în tăcere.

O clipă magică de dragoste printre cuvinte
A fost în mine şi mi-a aparţinut...
Trimisă azi spre tine, inima-ţi o simte
Şi te preschimbi în valul care te-a avut.

Mi-ai amintit să vreau din nou să fiu iubită...
Să simt pe trupul adormit viaţă-n al meu suflet;
Doar dragostea curată mă lasă împlinită,
Iar tu... doar o cultivă cu tăceri şi sunet.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune în miez de noapte

Dintr-ale noastre dialoguri încâlcite
Rămân cu pasiuni multicolore
Zvâcnind tăcute întru a fi-mplinite,
Iar dragostea să vină să m-adore.

Când ţi-am citit simţirile ce-ai scris,
În mine prins-au muguri fără glas...
Porniri toride răpindu-mă spre vis
Dorinţe se-nmulţeau ceas după ceas.

De-aş fi cuprins amurgul lângă tine,
Strânsă de setea şoptind că mă iubeşti...
M-aş fi deschis doar ţie prin sentimente pline
Şi-ai fi un fericit sortit să fericeşti.

Din orele care-au trecut pe lângă noi,
O ploaie în miresme de plăcere
Se zvârcolea pe trupurile-n doi
Visată de doi oameni în tăcere.

O clipă magică de dragoste printre cuvinte
A fost în mine şi mi-a aparţinut...
Trimisă azi spre tine, inima-ţi o simte
Şi te preschimbi în valul care te-a avut.

Mi-ai amintit să vreau din nou să fiu iubită...
Să simt pe trupul adormit viaţă-n al meu suflet;
Doar dragostea curată mă lasă împlinită,
Iar tu... doar o cultivă cu tăceri şi sunet.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!