Dacă aflăm cu siguranță timpul cât îi trebuie unei stele ca să-și schimbe strălucirea ei aparentă, am făcut un progres, căci și alții, în același timp, au studiat variațiunile altor stele-sori și din comparațiunea tuturor acestor observații, cari în parte pot să pară fără multă însemnătate, putem să scoatem cine știe ce lege cari să aibă o mare înrâurire asupra marei chestiuni a constituției universului nostru.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate de Victor Anestin despre timp, citate despre stele, citate de Victor Anestin despre stele, citate despre schimbare, citate de Victor Anestin despre schimbare sau citate despre legi
Citate similare
Primele stele din Taurul, pe cari le vedem la începutul toamnei sunt Pleiadele. Cine nu cunoaște Cloșca cu Pui? E o îngrămădire de stele mici, cari sclipesc ca adevărate diamante și cari îți produc o impresie neștearsă. Din ce se ridică mai sus, cu atâta vezi mai multe stele în Pleiade. Sunt mulți cari nu văd decât șase stele, alții șapte; sunt însă destui cari văd 10-11 stele, ba chiar și mai multe. Cu un binoclu vezi însă zeci de stele, cu o lunetă și mai multe, iar fotografia ți-arată un număr foarte mare.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre început
- citate despre toamnă
- citate despre tauri
- citate despre numere
- citate despre lunetă
- citate despre fotografie
- citate despre diamante
- citate despre cunoaștere
Un amator astronom, cari voește să întreprindă un studiu sistematic asupra stelelor variabile, de comparațiunea mărimilor stelare se va servi. Dacă la început aceasta pare greu de realizat, aproape cu neputință, cu timpul, cu puțină practică, nimic nu e mai ușor, mai instructiv și în același timp mai plăcut ca obsevarea stelelor variabile.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Victor Anestin despre început
La nord de steaua Antares și de τ din constelația Scorpionului se află steaua ρ din Ofiucus. Un astronom american a fotografiat împrejurimile acestei stele, cari se află în plină Cale a Laptelui. Reproducția acelei fotografii e o adevărată poemă cerească, sori peste sori, sute, mii, zeci de mii, îngrămădiți la un loc, ca boabele de nisip, nebuloase luminoase și un fel de găuri întunecate, înc ari nu se vede nici o stea; adevărate ferestre ale universului nostru, pe unde am putea să vedem dincolo, în spațiul cel gol de astre, dar unde, la depărtări fără de margini, trebuie să existe alte universuri, cu alte de milioane de stele-sori un întreg univers, părându-ni-se însă un simplu nor luminos. Vom ajunge probabil să cunoaștem multe enigme ale universului nostru, dar niciodată nu vom putea să dezlegăm misterele altor universuri.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre adevăr, citate despre întuneric, citate despre nisip, citate despre lactate, citate despre existență sau citate despre constelații
Andromeda, Pegas, Perseu, Cefeu!... Ce nume sunt acestea? Am pierde poate prea mult timp, arătând cine au fost Perseu, Cefeu, etc. Le veți găsi în mitologie, dacă vă interesează poveștile tuturor acestor eroi, cari pot fi amuzante, dar cari pentru știința cerului nu mai servesc. Aveau rostul lor aceste ființe mitologice, când se vorbea în vechime de steaua din părul Casiopeei, sau de cea din Ochiul Taurului. E destul de poetic să vezi doar stelele ce reprezentau odată aceste ființe.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mitologie, citate despre știință, citate despre umor, citate despre păr, citate despre poezie sau citate despre ochi
Totul e numai practică. Tabelele în cari sunt redate mărimile stelelor numai cu câte o singură zecimală servesc mai mult începătorilor, cari voesc să învețe să deosibească mărimile stelare. Așa de pildă observi o stea căzătoare și vrei să însemni ce strălucire avea. Poți face acest lucru foarte ușor, dacă vei compara steaua căzătoare, cu mărimile stelelor printre cari a trecut și nu ai deci nevoe decât de mărimile exacte ale acestor stele.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele căzătoare, citate despre învățătură, citate de Victor Anestin despre învățătură sau citate despre trecut
Multe năzdrăvănii mai spun cei cari fără să aibă cea mai mică idee de corpurile cerești, fără să-și cunoască cel puțin planeta ce o locuiesc, se apucă de ipoteze și teorii.
Victor Anestin în revista "Orion" (1910)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre planete, citate de Victor Anestin despre planete, citate de Victor Anestin despre cunoaștere, citate despre corp sau citate de Victor Anestin despre corp
Alfa din Hercule, sau Ras Algheti e o frumoasă dublă, dar numai pentru lunete. În același timp e și variabilă, dar nu s-a putut stabili perioada acestei stele variabile. Pentru noi, constelația, deși cu nenumărate stele, pe cari putem să le învățăm, de altfel, nu prezintă un alt interes mai mare decât acela că posedă o îngrămădire de stele, un cluster de o rară frumusețe, cel puțin când e văzut cu lunete mari, sau fotografiat. Clusterul acesta abia se vede cu ochii liberi, iar cu binoclul se vede ca o mare stea nebuloasă, ca un norișor luminos.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe sau citate despre libertate
Dacă stelele variabile își schimbă strălucirea în câteva ore, zile sau luni de zile, trebuie să fie o cauză însemnată, deoarece știm bine că toate acele puncte luminoase sunt în realitate tot atâția sori, sori cari în mare parte sunt mult mai mari decât cel care ne dă nouă lumină, căldură, viață.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre viață, citate despre realitate sau citate despre Soare
După ce astronomul amator a învățat constelațiile cu stelele lor principale, putem intra în unele amănunte în ce privește observarea lor. Sunt observațiuni destul de folositoare și celui cari le face și chiar științei astronomiei, cari se fac numai cu ochii liberi. Planetele și alte corpuri cerești, cari trec prin constelații încurcă totdeauna pe începător, luate fiind drept stele, ce nu ar exista în schița unei constelații oarecare, deși pe cer sunt foarte strălucitoare. În adevăr, planetele Venus, Marte, Jupiter și Saturn, trecând printr'o constelație, schimbă înfățișarea acesteia. De unde să știe începătorul că acel astru e o planetă? De asemenea, apar comete și uneori nu li se văd cozile.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pegas e o constelație ce cuprinde un mare loc pe cer, are și stele strălucitoare destule, dar multe curiozități cerești nu are. Îl veți găsi ducând o linie prin γ și α din Casiopeia. Una din stelele lui mai strălucitoare, ε, se găsește lângă Calul Mic. Se pot observa însă bine patru stele, dintre cele mai strălucitoare, cari formează un mare pătrat: pătratul lui Pegas. Sunt stelele α, β, γ și δ. Trebuie însă știut că δ din Pegas e în același timp și α din Andromeda. Pătratul din Pegas nu are în mijlocul lui decât puține stele luminoase.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre lumină, citate de Victor Anestin despre constelații sau citate despre cai
Putem calcula iuțelile cu cari stelele se mișcă în spațiu, putem prooroci când se va întoarce o cometă, ca aceia a lui Halley, putem să spunem din ce elemente chimice se compune soarele Sirius, vom ajunge să cunoaștem încă multe alte lucruri minunate, dar nici o dată nu vom putea să știm ce ne rezervă călătoria pe cari Soarele o face în Univers, chiar atunci când am ști exact dacă drumul străbătut de Soare e o imensă elipsă, o spirală sau un drum drept, fără nici un țel.
Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre Soare, citate despre comete, citate de Victor Anestin despre comete, citate despre chimie, citate despre calcule sau citate de Victor Anestin despre calcule
Stelele cele mai strălucitoare din Pleiade au nume ca: Alcyona, Electra, Maia etc. Alcyona este cea mai strălucitoare dintre ele. Astronomii au găsit că în Pleiade sunt două feluri de stele; cele cari sunt în adevăr legate între ele și cari au aceeași mișcare în spațiu și cele cari se află întâmplător în acea parte a cerului. Stelele principale, cele cari formează adevăratele Pleiade, sunt sori enormi, sori tineri, învăluiți și legați între ei prin întinse fâșii de nouri luminoși.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate de Victor Anestin despre tinerețe, citate despre superlative, citate de Victor Anestin despre superlative, citate despre mișcare, citate de Victor Anestin despre mișcare sau citate de Victor Anestin despre adevăr
La început se credea că steaua cea nouă din Perseu e rezultatul ciocnirei a doi sori mari, stinși; azi însă sunt puțini cei cari mai cred acest lucru, căci în Calea Laptelui nu sunt decât sori tineri, sori cari nu au avut încă timpul să se răcească.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre lactate, citate despre Calea Lactee sau citate de Victor Anestin despre Calea Lactee
Ieșenii au o altitudine mai înaltă, ei văd Polara ceva mai sus decât o văd bucureștenii și stelele lor circumpolare sunt deci mai numeroase; în schimb, spre sud, sunt câteva stele pe cari ei nu le văd, sau pe cari le văd prea aproape de orizont.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate de Victor Anestin despre înălțime, citate despre București sau citate de Victor Anestin despre București
Cerul cu nenumăratele lui astre nu trebuie să sperie pe nimeni, el poate fi ușor studiat. Bine-înțeles că nu vorbim despre calculele ce fac astronomii de profesie și pentru cari se cere o înaltă cultură specială.
Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate de Victor Anestin despre vorbire, citate despre sperieturi, citate despre cultură, citate despre astre sau citate de Victor Anestin despre astre
Pentru noi, cari acum învățăm stelele în pozițiunile în cari se află, schimbările acestea din viitor nu ne interesează. Trebuie însă să știm ce sunt stelele și ce mișcări au ele. Și mai trebuie să știm apoi că toate stelele ce le vedem cu ochii liberi și cu lunetele astronomice formează un tot, un imens glob turtit la poli, ecuatorul formându-l Calea Laptelui. Stele-sori din Calea Laptelui par'că își au originea dincolo de acest glob imens, în mijlocul căruia se află Soarele și el ca o simplă stea; vor mai fi și alte universuri, alte asemenea globuri, dar pe acelea nu le știm.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor sau citate despre astronomie
Observarea stelelor variabile se face prin comparație. Dacă am privi numai steaua cari variază, nu s-ar putea spune de ce mărime e, decât în mod foarte vag, pe când însă trebuie făcute deosebiri de-a zecea parte dintr'o clasă. În practică lucrul e ușor. Trebuie însă stele de comparație.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai există o clasă a stelelor variabile, cari ca și Algol, au de obicei aceeași strălucire, dar la anumite epoce strălucirea lor crește repede, pentru a descrește în urmă. Astronomii le-au botezat pe aceste stele cu numele de antalgol, căci li se întâmplă tocmai contrariul a ceea ce observăm la stelele de tipul lui Algol.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre botez, citate de Victor Anestin despre existență, citate despre descreștere, citate de Victor Anestin despre descreștere sau citate despre creștere
Dinspre constelația Andromeda, ne vin către mijlocul lunii noiembrie numeroase stele căzătoare, cari nu sunt altceva decât sfărâmăturile unei foste comete, numită cometa Biela. Astronomii au observat mult timp cometa aceasta, când, la o epocă a reîntoarcerii ei, în loc să o mai vază, se pomeniră cu sute de mii de stele căzătoare; cometa se prefăcuse în bucăți. Acum, în fiecare an, la 11 noiembrie, pământul întretăind drumul ce-l făcea odinioară cometa în jurul Soarelui, dă peste rămășițele defunctei comete, cari căzând pe Pământ își asigură și ele liniștea de veci.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre asigurări
În această carte sunt multe tabele astronomice, pe cari le credem foarte folositoare, întocmind astfel un modest manual pentru amatorul astronom, cari se află la începutul învățăturei sale. Rămâne însă să vorbim despre câteva amănunte, cam plictisitoare poate pentru cei cărora le place mai mult romanul cerului, dar folositoare celor cari voesc să-și dea seama mai inteligent despre minunățiile boltei cerești.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre modestie, citate despre inteligență, citate de Victor Anestin despre inteligență, citate despre cărți sau citate de Victor Anestin despre astronomie