Putem calcula iuțelile cu cari stelele se mișcă în spațiu, putem prooroci când se va întoarce o cometă, ca aceia a lui Halley, putem să spunem din ce elemente chimice se compune soarele Sirius, vom ajunge să cunoaștem încă multe alte lucruri minunate, dar nici o dată nu vom putea să știm ce ne rezervă călătoria pe cari Soarele o face în Univers, chiar atunci când am ști exact dacă drumul străbătut de Soare e o imensă elipsă, o spirală sau un drum drept, fără nici un țel.
Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e șase luni de-asupra ecuatorului ceresc și șase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înțelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mișcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numește ecliptică și cam acest drum îl au toate planetele, cum și Luna care se învârtește în jurul Pământului. Constelațiile prin cari trec Soarele, Luna și planetele se numesc constelații zodiacale.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuțeală de vreo 20 km pe secundă. Și cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cerești. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l știm. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând și trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru noi, cari acum învățăm stelele în pozițiunile în cari se află, schimbările acestea din viitor nu ne interesează. Trebuie însă să știm ce sunt stelele și ce mișcări au ele. Și mai trebuie să știm apoi că toate stelele ce le vedem cu ochii liberi și cu lunetele astronomice formează un tot, un imens glob turtit la poli, ecuatorul formându-l Calea Laptelui. Stele-sori din Calea Laptelui par'că își au originea dincolo de acest glob imens, în mijlocul căruia se află Soarele și el ca o simplă stea; vor mai fi și alte universuri, alte asemenea globuri, dar pe acelea nu le știm.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce astronomul amator a învățat constelațiile cu stelele lor principale, putem intra în unele amănunte în ce privește observarea lor. Sunt observațiuni destul de folositoare și celui cari le face și chiar științei astronomiei, cari se fac numai cu ochii liberi. Planetele și alte corpuri cerești, cari trec prin constelații încurcă totdeauna pe începător, luate fiind drept stele, ce nu ar exista în schița unei constelații oarecare, deși pe cer sunt foarte strălucitoare. În adevăr, planetele Venus, Marte, Jupiter și Saturn, trecând printr'o constelație, schimbă înfățișarea acesteia. De unde să știe începătorul că acel astru e o planetă? De asemenea, apar comete și uneori nu li se văd cozile.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Planetele, Soarele și Luna, cari își schimbă mereu locul, se aseamănă cu un călător, cari în fiecare zi se află pe altă longitudine și latitudine. Deosebirea e însă că aceste astre călătoresc pe ecliptică așa de regulat încât astronomii cu ani de zile mai înainte le pot calcula ascensiunea și declinațiunea pentru fiecare zi. Pentru Lună se calculează pozițiunile din oră în oră, căci ea se mișcă pentru noi mai repede.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc
Niciodată nu putem greși prea mult
din pricina propriilor noștri ochi care văd aceasta.
Și nici minți nu putem prea mult să mințim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înșine surzi.
Nici prea mult nu putem să trăim
și nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoșii.
Altfel am putea să ratăm șansa de a se naște
cei care nu s-au născut.
Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înșine.
Nu, noi nu ne mulțumim cu puțin,
dar știm că mai mult nu ni se cuvine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Egoismul, proiecțiile, fricile și zeci de alte procese emoționale și mentale vin să polueze relațiile noastre cu cei mai dragi oameni din viața noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluției. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevărați, părinți iubitori, parteneri ce sprijină și nu care sabotează. Cum am putea noi să știm ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situație se află, când nu știm nici ce e bine pentru noi și ce surprize ne rezervă viața, ce lucruri noi vom descoperi despre noi și lume și prin ce experiențe vom trece? Nu putem ști nici pentru noi și cu atât mai puțin pentru alții. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare și o îmbrățișare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Și dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viața noastră până când nu mai simțim nevoia să schimbăm viețile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul paradox
Doamne, ce mult ne iubim
Când nu credem și nu știm
Și ce ușor ne rănim
Și ce greu ne lecuim.
Cum putem să ne mințim
Că-i fleac să ne despărțim
Dacă noi ne chinuim
Numai de ne bănuim?
E simplu să ne gândim
Că putem să ne oprim
Și putem să ne-amăgim
Că nimic nu mai simțim
Iar dacă ne întâlnim
Putem să ne ocolim
Sau în ochi să ne privim
Fără măcar să clipim
Paradoxul e sublim:
Noi putem, dar nu voim.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (19 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă aflăm cu siguranță timpul cât îi trebuie unei stele ca să-și schimbe strălucirea ei aparentă, am făcut un progres, căci și alții, în același timp, au studiat variațiunile altor stele-sori și din comparațiunea tuturor acestor observații, cari în parte pot să pară fără multă însemnătate, putem să scoatem cine știe ce lege cari să aibă o mare înrâurire asupra marei chestiuni a constituției universului nostru.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele, afară de literele grecești cu cari sunt denumite, mai au și alte nume, nume frumoase, misterioase, cari merită să fie ținute minte.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La nord de steaua Antares și de τ din constelația Scorpionului se află steaua ρ din Ofiucus. Un astronom american a fotografiat împrejurimile acestei stele, cari se află în plină Cale a Laptelui. Reproducția acelei fotografii e o adevărată poemă cerească, sori peste sori, sute, mii, zeci de mii, îngrămădiți la un loc, ca boabele de nisip, nebuloase luminoase și un fel de găuri întunecate, înc ari nu se vede nici o stea; adevărate ferestre ale universului nostru, pe unde am putea să vedem dincolo, în spațiul cel gol de astre, dar unde, la depărtări fără de margini, trebuie să existe alte universuri, cu alte de milioane de stele-sori un întreg univers, părându-ni-se însă un simplu nor luminos. Vom ajunge probabil să cunoaștem multe enigme ale universului nostru, dar niciodată nu vom putea să dezlegăm misterele altor universuri.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În Statele Unite s-a reînființat vechea religie a acelor Parși cari adorau Soarele. Noii adoratori ai Soarelui, ca să fie logici, ar trebui să se închine și stelelor cari sunt sori și mai mari.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sirius are un mic însoțitor ce nu se vede decât cu lunetele mari, la o depărtare ca aceea a planetei Uranus de Soare, adică la vreo 2800 milioane de kilometri. La început se credea că acel însoțitor nu e decât o planetă care primește și reflectă lumina soarelui Sirius; azi însă se știe că e tot un soare, dar mai puțin luminos. Sirius e de 63 de ori mai strălucitor decât Soarele nostru, deși e numai de câteva ori mai mare decât el. De la distanța la care se află Sirius, Soarele nostru s'ar vedea ca o stea de mărimea 3.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din țara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelația Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaștem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute și mii de ani lumină. Acum vă puteți face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găsește la 44 ani lumină.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Primele stele din Taurul, pe cari le vedem la începutul toamnei sunt Pleiadele. Cine nu cunoaște Cloșca cu Pui? E o îngrămădire de stele mici, cari sclipesc ca adevărate diamante și cari îți produc o impresie neștearsă. Din ce se ridică mai sus, cu atâta vezi mai multe stele în Pleiade. Sunt mulți cari nu văd decât șase stele, alții șapte; sunt însă destui cari văd 10-11 stele, ba chiar și mai multe. Cu un binoclu vezi însă zeci de stele, cu o lunetă și mai multe, iar fotografia ți-arată un număr foarte mare.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele cele mai strălucitoare din Pleiade au nume ca: Alcyona, Electra, Maia etc. Alcyona este cea mai strălucitoare dintre ele. Astronomii au găsit că în Pleiade sunt două feluri de stele; cele cari sunt în adevăr legate între ele și cari au aceeași mișcare în spațiu și cele cari se află întâmplător în acea parte a cerului. Stelele principale, cele cari formează adevăratele Pleiade, sunt sori enormi, sori tineri, învăluiți și legați între ei prin întinse fâșii de nouri luminoși.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E drept că în coadă s'ar mai putea găsi praf cosmic, dar nici acest praf nu ar putea face vre'un rău Pământului. Unii astronomi ne amenință cu "neprevăzutul", dar ori și când suntem la dispoziția "neprevăzutului", nu numai în preajma sosirii cometei Halley, la 18 spre 19 mai 1910.
Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem
Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.
Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, și despre soare.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe răspunsuri mai bune decât a-l face pe copil să simtă că prin a pune întrebări profunde comite o gafă socială. Dacă avem o idee despre care ar fi răspunsul, putem încerca să îi explicăm. Chiar și o încercare incompletă reprezintă o reasigurare și o încurajare. Dacă nu avem nici o idee despre răspuns putem folosi enciclopedia. Dacă nu deținem o enciclopedie, putem duce copilul la bibliotecă. Sau am putea spune: "Nu știu răspunsul. Poate că nimeni nu știe. Poate când vei crește mare, tu vei fi prima persoană care o să afle."
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul ce mi se mai așterne înainte aș vrea să fie sinuos. Pentru că drumul drept e plicticos. E ca atunci când te sui într-un avion și ajungi la destinație fără nici o trepidație, fără nici un gol de aer, nimic. Când ești întrebat cum ți-a fost călătoria, nu poți să răspunzi altceva decât: "Nu știu. Am dormit tot timpul." Piedica în viață e ca un pinten de cristal. Lovești exact cât trebuie în ea, ca să poți să mergi înainte. Dai prea tare, pintenul se face țăndări, dai prea încet, nu simte calul nimic și nu mai trage la drum. Deci obstacolele, problemele sunt esențiale în viață. De-asta îmi doresc eu un drum cu cotituri. Numai atunci poți fi.
Mircea Albulescu în revista Formula AS
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!