Renaștere
Aș renaște doar din tine să am sângele nebun
Să te simt cum curgi în mine ca o lumânare arsă
Te-aș iubi până la lacrimi chiar de-ai fi un greu taifun
Să nu știu nimic de tine, versul să îmi fie casă.
Aș renaște dintr-un vers să-ți fiu muza ce te-mbie
La o mie de păcate săvârșite-n miezul nopții
Să te chem și să te-alung în abis o veșnicie
Printre demonii din umbră, ce zâmbesc șăgalnic sorții.
Aș renaște poate mâine dintr-a ta inimă mută
Să simt nebunia-ți dulce cum tresaltă peste sâni
Aș străbate chiar și Cerul să fiu martoră la nuntă
Cum a cui? A doi nebuni ce-i fac jurăminte Lunii.
Aș renaște mai mereu din al gândului poem
Să mai simt odată Cerul coborât în pieptul meu
Numai tu îmi știi păcatul de a-ți fi un crunt blestem
Care arde trup și suflet, până-n Cer la Dumnezeu.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.